Sexy is the new Soviet? Un an alaturi de un supermodel al propagandei

O urmaresc pe Alecsandra Ciuta de un an. Am descoperit-o in mai anul trecut. Nu mai stiu cum am dat de ea, insa cand am ajuns pe profilul ei am ramas fascinat. Nu, nu de pozele ei sexy. Ci de povestea ei, sau, cum spun cartile de spionaj, de „legenda” ei.

Screenshot 2020-05-18 at 21.26.33

Alecsandra pretinde ca e o romanca ce traieste in Dubai. Ca atare, are aproape in fiecare zi motive sa se duca la plaja si sa puna cate o postare. Fireste, in costum de baie. Foarte des ii e cald si acasa. Asa ca are o multime de poze foarte, foarte sumar imbracata. Desi hainele ii sunt usoare, Alecsandra abordeaza doar teme grele.

Nu. Aici nu e despre lotiuni de soare sau despre cocktailuri. Aici e despre salvarea Romaniei.

Alecsandra are teme. Aproape zilnic e ingrijorata de noi. Luati-va 10 minute, ca lista e lunga. In mai anul trecut ne atragea atentia asupra catorva lucruri cumplite care ne ameninta. Pe primul loc: neomarxistii de la USR plus.

Screenshot 2020-01-05 at 13.40.41

Dupa neomarxisti vin strainii, alta belea. Ei ne aduc coruptia, noi eram curati-lacrima. Da, corporatiile si bancile si multinationalele in general… ele distrug Romania. Cum scapam de ele? In mod evident democratia noastra nu e buna, ca nu prea castiga amicii Alecsandrei. Are ea insa cateva solutii, intre care meritocratia, intens promovata in alte medii tot de niste dubiosi. Remarcati ca pentru postarea asta serioasa, Alecsandra s-a imbracat. Nu se va mai repeta.

Screenshot 2020-01-05 at 13.41.16

Durerea cea mare a fetei e insa alta: are probleme cu serviciile romanesti. Ce-au facut ele? Stai sa vezi, au omorat patriotismul, caci servesc NWO (Noua Ordine Mondiala, Oculta, bre!). Marea durere e ca noi nu avem o aripa nationalista.

Screenshot 2020-01-05 at 15.57.11

Apropos de necazuri: fata se plange ca a ramas in mod repetat fara cont anul trecut, nici ea nu stie de ce…)) In fine, asta n-o impiedica sa aiba o opinie electorala: mai bine sa nu ne ducem la vot! Un mesaj adresat tinerilor, un mesaj de care anul trecut avea nevoie ca de aer, ei, da… stanga obosita din Romania.

Screenshot 2020-01-05 at 13.39.55

In tot cursul anului trecut, una dintre marile teme ale propagandei rusesti in tarile din est a fost reactivarea nationalismului local, punand accent pe particularitatile fiecarei tari, intr-un efort de a dizolva perceptia de „european” a fiecarui popor. Nu stiu daca Alecsandra e de-a lor, dar se tine destul de bine de linia asta: romanismul e bun. Strainismul, globalismul sunt gresite, chiar tradatoare. Portul sa fie popular, geniul neaparat istoric romanesc, obiceiurile din stramosi… aici e tot programul nationalismului putinist. Bun rezumat face fata!

Screenshot 2020-01-05 at 13.38.39

Vara trecuta, Alecsandra a fost cam ingrijorata de avansul USR+. Doar de ei s-a ocupat. Ca si cum ar fi vrut sa dea o mana de ajutor celorlalti. Si doar de publicul tanar era interesata. Ca dovada si pozele astea, care trag omul de ochi pana citeste si mesajul. Unul cu dedicatie pentru inamicul global: incalzirea globala e o conspiratie a americanilor care au descoperit cu ocazia asta petrol si gaze in Groenlanda, unde sunt deja 22 de grade, astfel incat Alecsandra face ce-i place mai tare: se dezbraca, se aseaza pe nisip si ne avertizeaza de vreun pericol. Da, a treia poza e cu ea pe plaja in… Groenlanda!

Dar vara a trecut. Si-au venit alte alegeri – pentru presedinte. Cand romancuta Alecsandra, cu priza la tineri, iar ne recomanda sa nu mergem sa votam, caci oricum in spate sunt papusari. Toti, vanzatori de neam si tara. Lipseste un patriot.

Screenshot 2020-01-05 at 13.06.27

Apropos de patrioti: nu doar fata noastra cu poze din toata lumea se lupta pentru binele natiunii, ci si prietenele ei imaginare. Anul trecut a pretins ca aceste doua craciunite sunt jurnaliste din Romania, blocate pe facebook pentru ca indraznesc sa spuna adevarul.

 

Dar e mai grav de-atat: Alecsandra se plange ca SRI, SIE, ONG-urile, STS, televiziunile conspira cu toate ca sa le inchida gura acestor doua jurnaliste minunate din imaginea din stanga, Lacramioara Munteanu si Stefania Miron. Doar ca fetele astea din poza sunt Victoria Justice si Madison Reed, doua americance care, din cate pot sa-mi dau seama, n-au fost pana acum „terorizate” de serviciile romanesti. Bine, nu e timpul pierdut…))

Alecsandra foloseste si in nume propriu imagini luate cu imprumut. Aici ne arata camera ei, „legitimatia” de jurnalist cum ar veni, impreuna cu un mesaj mobilizator legat de strainii care ii distrug pe romani. Poza e insa a unui model strain, pe nume Sarah. Pai ce facem, Alecsandra, pactizam cu inamicul? Nu mai zic de situatie: ce fel de stiri relatezi matale in pielea goala? Crezi ca mai suntem atenti?

 

In fine. Dupa povestea asta m-am plictisit de Alecsandra. Nu stiam unde s-o pun, la postaci PSD, la troli rusi… Pana cand a venit pandemia. Cand mi-a reaparut in feed, share-uita de cineva.

Ce credeti c-a facut Alecsandra cu ocazia pandemiei?

Opozitie. Om la om pe tot terenul, opozitie la absolut orice masura a statului roman. Tot ce facea acest guvern (care, sa recunoastem intre noi, nu e asa o mare lumina, dar nici vreo mega-catastrofa) era pentru Alecsandra criminal, gresit si de ne-ascultat. Prin aprilie, fata noastra a incercat mai intai sa ne scoata afara, sa ne „imunizam”. Acelasi mesaj si inainte de 1 mai: sa nu ne lasam speriati de militie si sa iesim pe unde vedem cu ochii!

N-a mers. Asa ca Alecsandra a cautat alte metode sa ne scoata la infectat unii pe altii. Filonul religios a fost pus si el la treaba: cum, sa decida luteranul si penticostalul pentru noi?

Screenshot 2020-05-18 at 21.28.00

Dupa care s-au primit alte ordine. Mitingul organizat la Bucuresti in 15 a avut un promo destul de precoce pe pagina fetei cu vino-ncoace. In 6 mai era postat acest indemn:

Screenshot 2020-05-18 at 11.49.39

Uitati-va la numarul de shares: a fost un efort important de distributie a mesajului, caci Alecsandra nu are un reach atat de mare: doar 3900 de followers. A reusit insa o performanta cu el: 851 de shares. N-am timp sa ma ocup de asta, insa va recomand sa aruncati o privire la profilele celor care au distribuit. Si dupa aia sa le dati block.

Mergem mai departe. Se apropie 15 mai, Alecsandra devine tot mai vocala. Si mai vulgara: „ma doare-n veverita de restrictiile regimului criminal neonazist din Romania. Pregatiti-va cururile pentru vaccinurile lui Bill Gates!” Delirul e total, pe toate temele propagandei estice: nano-cipare, scanat „ca pe vite” la intrare in magazin, daca aveti peste 37 de grade „veti semna planul de vaccinare globala”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu stiu voi, dar eu am sentimentul ca fata si-a schimbat scriitorul. Acelasi mesaj e repetat, cu o alta poza, in aceeasi zi. E clar efortul de creare a unei emotii, a unei indignari care sa ii miste pe oameni din casa. A doua zi continua delirul.

Screenshot 2020-05-18 at 11.47.47

Pe 11 mai, Alecsandra are deja un program politic. Un ghid de revolta civica: nu mai purtati masca, nici manusi, mergeti unde vreti, filmati, faceti plangere penala…

Screenshot 2020-05-18 at 11.47.24

De unde atata pasiune la o fatuca frumoasa si fericita, „jurnalista” de plaja in Dubai? Aici fata vorbeste deja despre lupte corp la corp iar la final tot ea are o durere pentru care mi-e teama ca trebuie sa discutam cu medicul psihiatru.

Screenshot 2020-05-18 at 11.47.13

Si vine si ziua minunata de 15 mai. Cand Alecsandra ii preda stafeta unei alte celebritati, de data asta locale. Oana Lovin. Un share binemeritat la un mesaj al starletei recente a iesitului in strada.

Screenshot 2020-05-18 at 11.47.01

Mitingul din 15 a venit si s-a dus. N-au fost nici lupte corp la corp, nici revolutii. Dar unele dintre sfaturile Alecsandrei si-au gasit corespondent in realitate: oamenii n-au avut niciun fel de protectie. Iar temele ei, vanturate in atatea postari, nu doar de ea, ci si de o armata de troli cu identitati dubioase, au fost reluate, cuvant cu cuvant si delir cu delir, de oamenii din piata. Iar revolta impotriva termometrelor, de care am citit prima oara tot la Alecsandra e acum o profetie implinita. Si umflata, desigur, de troli.

Ce mai face azi fata noastra? E in Vama Veche, zice ea. Unde ne asteapta si pe noi, cu funduletzul bombat si gura plina de empatie: Libertate! Fara vaccin. Fara testare. Dar cu plangere in instanta pentru cine-o deranjeaza!

La final, se cuvine sa ne punem cu totii cateva intrebari: cine este Alecsandra?

E evident din imagini ca aceasta fata exista. Doar ca nu o cheama asa. Si n-are aceste pareri despre ce se intampla in Romania. Cineva i-a furat identitatea pentru a construi un personaj pentru aceasta comedie sexy de social media. Multe dintre poze, imi semnaleaza cititorii, sunt ale unei celebritati pe nume Miriam Dossena. Altele sunt de la Sarah. Altele…

Tot asa de evident este ca azi Alecsandra nu e in Vama Veche si ca multe dintre lucrurile pe care le scrie sunt falsuri, fake news, manipulari si propaganda. Apropos de aceste teme false ale acestor vremi, gasiti aici o analiza buna si foarte muncita a fenomenului. Si aici.

Dar sa ne intoarcem la Alecsandra. Cine e ea?

Un lucru e sigur: e o fata frumoasa care foloseste seductia ca sa ne livreze un mesaj.

Al cui? Sexy is the New Soviet?

Naked is the new trei trandafiri?

Sa-mi spuneti voi, ca daca va dau mura in gura o sa ziceti si de mine ca-s propagandist…)


There is no ads to display, Please add some

37 de comentarii

    • Profesorul e Iulian Capsali. Pe pagina lui de facebook găsiți toata ciorba propagandei. Scopul lui declarat e sa coaguleze conservatorii într-un partid si, bineînțeles, sa intre in Parlament.

      • si cine vrei b0$$ sa ramana USR+ cu propagandistii lor pentru partzari si lesbiene?!?!?

  1. Sincer, acesta este un minus al democrației actuale: că astfel de troli toxici, otrăvitori, pot exista. Si isi pot imprastia mesaje otrăvite prin platformele de socializare.

    Poate părea puțin straniu, dar intr-o lume corectă, un astfel de troll nenorocit ar fi depistat rapid si pedepsit crunt. Nu, nu intr-o închisoare care sa respecte drepturile omului, pentru ca un astfel de ticălos nu mai are calitatea de om cu drepturi! Ar trebui încarcerat intr-o închisoare stalinistă (stiu, suna crunt, mai ales fac eu urăsc comunismul) in care individul sa petreacă vreo 10 anișori din viata, gandindu-se la plajele din Dubai.
    Si facută publică condamnarea sa, inclusiv traiul din celula sa întunecată, umedă și rece, astfel încât să piară cheful altor dezaxati de a mai vitupera otrăvuri.

    Numai că asa ceva nu se va intampla. Si atunci, cum luptam împotriva ticalosilor care ne spun că occidentul e rau dar tastand de pe un telefon făcut de o corporație, ca Bill Gates e diavolul pe pământ (?!) si ca e bine sa pupam moaște? Cum ne apărăm de otrava?

    • Sa inteleg ca liberatatea de exprimare e minusul democratiei? Vrei sa bagi in inchisoare pe cine crede diferit de tine? Nu mai au voie pe lume sa existe oameni cu pareri diferite (fie ele si proaste)? Mie imi suna a comunism.. din partea TA.

      • In viata este bine sa citesti tot, eventual cu capul pe umeri si sa inveti care este diferenta dintre comunism si acest articol, sunt sigura ca vei fi uimita, Ioana. Este prostie din partea TA, what can i say.

  2. Felicitari pentru investigație și pentru răbdarea de a demonta asemenea mizerii. Și mie îmi apar, nu știu de unde, „articole” scrise cu mânie (pe față) proletara, despre cum a distrus UE România, cum a implementat corupția și a devalizat țara de bunuri, transformând-o în groapa de gunoi a Europei, cum italienii și spaniolii ies în strada ca să ceară ieșirea tarii lor din UE, care oricum e pe ducă, despre curajul poporului britanic care a ieșit de sub jugul UE samd. După ce citești asa ceva, dacă ai creierii lichefiati îți vine să iei furca și toporul și sa ieși pe uliță.
    Compunerile sunt evident, nesemnate iar „agenția de știri” are de obicei un nume cu puternice rezonante patriotice.
    Ceea ce ma pune pe gânduri nu e faptul ca propaganda asta, plătită de Rusia, dă subiecte de discuție spumoase drojdierilor cu abonament pe caiet de la țară, experții de servici în 5G și vaccinuri ci faptul ca exista în țara asta oameni care știu sa scrie și sa citească și care iau în serios asemenea mizerii ieftine.

  3. Pozele domnisoarei Ciuta sunt de fapt ale unei actrite, Miriam Dossena, nu prea cunoscuta, a jucat intr-un serial Disney. Cel mai probabil, barbatii adulti care sunt atrasi de fetite in costume de baie nu au vazut serialul Disney pentru copii de maximum15 ani.
    https://www.facebook.com/pg/DossenaMiriam/photos/?ref=page_internal
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=3044940292195852&set=p.3044940292195852&type=3&theater
    https://www.imdb.com/name/nm9580437/
    https://alexco.fandom.com/wiki/Clio_Pinto
    https://twitter.com/dossenamiriam?lang=en

    Oare FaceBook nu poate dezactiva pagina pe motiv de furt de identitate sau fake foto?

    • Sunt mai multe 🤣 Cont principal: Irene Anushia Balcangiu. Același personaj, alte conturi: Ionela Rancu, Lăcrămioara Munteanu, Ciuta, Lefter, Leuca, Tchoumicheva, plus o alta infinitate de conturi dub diferite nume. Eu cunosc personajul de vreo 6 ani… Am fost cap de lista (lista făcută de ea) la trădători de țara, plătită de Soros și agenta a SIE 🤣 Nici eu nu mai știu câte mi s-au pus în cârca. Cică e jurnalista la redacția “Româncuțe vii”. 🤣

  4. Rusi si China au cate o divizie de armata care se ocupa cu asta. Ultima stire in twiter-verse era ca divizia de razboi cibernetic a armatei are cateva sute de mii de conturi de propaganda de social media (twitter, facebook, instagram) pe care posteaza content original insotit de propaganda pro-chineza. Un fel de armata de „Alecsandre” 🙂

  5. Nu am mai auzit termenul Plavan de la bunica din Moldova, asta ar fi un semn.

    Am mai observat conturi pe Instagram/Facebook care au poze cu femei frumoase, nume romanesc, zeci sau sute de mii de urmaritori dar nicio poza intr-o locatie cunoscuta din Romania.

    Alt semn este ca au sute de mii de urmaritori dar au 20 de poze in locatii greu de identificat, pai cum vine asta, esti influencer si nu pui o poza cu Ateneul sau Mall-ul AFI Cotroceni?

    Este clar ca cine are grija de aceste conturi investeste mult timp si nu cred ca o face gratuit, sa ne amintim de Armata de postati organizata de Udrea si despre care Gabriela Firea spunea ca a ajuns la PSD si ca acum o injura pe ea pe Facebook?

    Curios cum in ultimul an au aparut personaje impinse de la spate care sa ne invete calea dreapta, sa ne amintim de Cumpanasu care se lupta cu Statul Corupt dar el era acuzat de frauda cu fonduri europene sau doamna SparangheLizda care ziua se poza cu o Cruciulita la gat si cu o carte de rugaciuni iar seara practica pacatul Onaniei pentru investitorii straini.

    Sa fie acesta un trend? UE nu are deocamdata o echipa de contrainformatii si nici nu cred ca o sa aiba dar aceste grupari castiga adepti si nu putini.

  6. Abia acum ai dat de ea? Pe mine m-a hărțuit ani de zile când i-am cerut dovezi la ceea ce scrie, ca percepțiile ei nu erau de ajuns. O știu din 2014. Cont principal: Irene Anushia Balcangiu. Alte conturi, același personaj: Ionela Rancu, Lăcrămioara Munteanu, Lefter, Leucă, Tchoumicheva, Ciuta, Leonheart și alte zeci de conturi. Toate pozele “ei” sunt luate de pe net. De când m-a hărțuit, îi recunosc stilul dupa primele doua rânduri scrise de personaj, indiferent de numele pe care îl are. Are o relație de love-hate (cel puțin pe fb) cu Primo Laurențiu, liderul Mișcării Meritocrate. Mare lucru nu ar fi, dacă ne-am trezi ca e chiar el cel ce manipulează aceste conturi. Cucoana asta are o prietena cu cont real: Elena Plesca, singurul cont real pe care îl știu. Are aceleași idei, face live uri pe jumate dezbracata și își cam trage nasul, ceea ce ma duce cu gândul ca prizează.

    • DANA, te miri degeaba la adresa lui MÎNUŢĂ şi a altora de aceeaşi teapă. Ptr genul ăsta de „lideri de opinie”, naţionalismul e o boală gravă, care se ia mai ales prin CREDINŢĂ. Simplul fapt ca aceşti indivizi traiesc în România, printre ROMÂNI îi face sa se simta lezaţi în amorul lor de PARAZITI ALOGENI.
      .
      În rest e absolut corect ce-ai zis despre „balcangiu”, doar ca nu ai specificat NUMELE REAL al personajului care foloseste toate acele conturi. Ptr că si eu am fost ŢINTA preferată a individului, reusind sa-i blochez cîteva conturi extrem de rapid. Cred ca sînt si singurul de pe facebuci care are rubrica specială cu agenţii de tipul ăstuia
      .
      Ai punctat bine niste chestii specifice lui, anume STILUL, anumite ticuri verbale, anumite înjurături sau expresii DEPĂŞITE, REGIONALE (poate, unele din ele). Individul fiind din Moineşti si cochetînd vizibil cu serviciile, mai ales după propriile spuse. Se deduce si o frustrare personala folosind în ultima vreme NUMAI CONTURI cu aparenţa feminină, ceea ce denotă si nişte probleme psihice. Individul ăsta în mod cert NU E SINGUR, are prea multe conturi, prea multe posibilitaţi, uneori îmi bulversa chiar calculatorul cînd mă încontram cu el, scapă de prea multe ori! Clar are o infrastructura în spate. Doar ca nu se poate controla prea bine si se scapă cu expresii comune. Si de multe ori într-adevăr folosea expresia VOM FACE, VOM MOBILIZA, etc… în special ca să-mi închida mie contul. Capturile de ecran, copy-paste din propriile lui spuse îl închideau pe individ iremediabil, ajungînd în ultima vreme sa recurgă la FALSURI, doar ca sa „dovedească” ce „duşman” aş fi eu. Capturi trunchiate, sau falsificate direct, copierea în photoshop a numelui meu de facebuci ptr diverse colaje, etc. Si cum îl prindeam, cum mă bloca, inevitabil cu fiecare cont în parte!
      .
      Deci numele individului care foloseste TOATE CONTURILE de femei sexy, este KLAUS IOSIPOAIE, care poza de multe ori cu un alt pseudonim… PRISECARIU VASILE!
      .
      Lista cunoscuta de nume folosite… dar sigur nu totală, e asta:
      Alecsandra Ciuta, Anna Hlibova (Româncuţe Vii), Dorina Leuca, Екатеръна Димитръева Архъпова, Elena Lesch, Elena Lesch (Leona), Fani Miron, Ingrid Schengen (Otilia Marculescu), Ionela Rancu, Irene de Marseilles, Irene Anushia, Irina/Irene Balcangiu, Lacramioara/Lăcrămioara Munteanu, Leoncio Leonhard, Lory Red, Mary Leonheard, Prisecariu Vasile, Ramona Popescu, Româncuţe Frumoase, Româncuţe Vii, Româncuţele Noastre, Ştefania Miron, Vasile Prisecariu

  7. As zice ca și Plesoianu e implicat în spatele propagandei pt ca multe postări conțin expresiile lui.

  8. Cand vedeti astfel de conturi de ce nu le raportati la facebook ca fiind conturi false? 1 minut dureaza.

  9. […] Și după 15 mai s-au trasat paralele cu evenimente similare din alte țări, s-au identificat tipologii printre protestatari și s-a găsit chiar și un gen de figură-simbol a protestelor, “fata cu sparanghelul”, Oana Lovin, care a avut parte de un slut-shaming demn de orice kompromat (ceea ce e de-a dreptul ironic) și a fost băgată în categoria amazoanelor virtuale care fac jocul Kremlinului. […]

  10. Bine nene shi.

    Strategie standard de Advertising in print.
    Coltz drepta sus , (eventual stanga sus) pui imagine carlig shi in rest bagi text scurt de imact care sa poata fi citit in 1015 secunde ca nimeni nu sta mai mult .

    Aha shi ?
    Propagand propagandeste iar cel mai cumplit de exemplu in stiri ce implica avioane ori nave de reazboi unde cel mai adeasea poza nu are nici-o legature cu tipul aeronave ori vaporului implicat in articol.
    Da shi ?

    De gandit trebuie sa gandeasca fiecare cu capul sau.
    Tu singur opentru tine trebuie sa discerni harneala de adevar ,fake-ul de fapt propaganda de argumentatzia ratzionala.

    Acuma cand 2 decenii te-ai ocupat sa livrezi agenztiilor de publicitate creiere cu functzia gandirii suspendata numai buna pentru a fi suspse unui tir necrutzator de publicitate intotdeuna mincionaosa desigur ca esti gelos ca uite shi allztii o fac ba chiar mai din topor cand noi hehehe la vremea noastar umplem 2 pagine de gargara pentru a nu spune acelasi tip de nimic gaunos.

    Asha shi ?
    Se chinuie shi autorul contului sa face ceva trafic bagand ceva tzatzte craci la pachet cu istericala cu stropi.
    Shi ?

    Interesant articol daca autorul sau nu ar fi scris / spus chiar eu https://www.digifm.ro/on-air/emisiuni/interactiv-cu-lucian-mindruta/lucian-mindruta-nu-incerc-sa-fiu-obiectiv-36003
    Tocnai cel care nu-incerc-sa-fiu-obiectiv se plange de manipulare, hmmmmmm.

    PS ce parere are autorul despre sloganul Brexitului „take back control” ori despre MAGA ?
    Sunt aceste micinoase ori sunt doar niste texte iscusite de propaganda care exploateaza o nemultzumire profunda pe care el shi cei ca el ca LM & co au creat-o shi care sta sa explodeze.

    Nu zic da spui cand toata lumea ere interesata sa aleaga compozitzia coshului cu fructe ori a buchetului cu flori care urma sa apare in cadru alaturi de invitat ori de frumuzetzea shi desigur decolteul ofertant al ravashitoareicare sa citeasca de pe promter rublica meteo autorul se bashica ca unii mai lipsitzi de talent baga la inantare direct tzatze craci + bani frate bani.

    Altminteri da : „Ptr genul ăsta de „lideri de opinie”, naţionalismul e o boală gravă, care se ia mai ales prin CREDINŢĂ. Simplul fapt ca aceşti indivizi traiesc în România, printre ROMÂNI îi face sa se simta lezaţi în amorul lor de PARAZITI ALOGENI.”

    Shi eu ash vrea sa traiesc in Star Trek no money, no property, no pain, no want, da ghici ce, traim in lumea reala unde oaia care nu isi pazeste blana urmeaza s-o manace lupul / Klingonianul ori dupa caz Borg-ul.

    Altminteri vorba lui Eminescovichi

    „Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,
    Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?
    Cand vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
    Numai banul il vaneaza si castigul fara munca,
    Azi, cand fraza lustruita nu ne poate insela,
    Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este’asa?
    Prea v’ati aratat arama, sfasiind aceasta tara,
    Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
    Prea v’ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
    Ca sa nu s’arate’odata ce sunteti – niste misei!”

    Apropos stie cineva argumentul celor care afirma ca USR+ este neo-marxist ?
    Nu zic da spui argumentele celor cu care nu suntetzi de acord le stitzi ?
    Da daca ii descriaa ca neo-legionari unde greseau ?

Dă-i un răspuns lui ionAnulează răspunsul