Romanul s-a nascut critic de arta. In ziua de azi, absolut orice cetatean e perfect calificat nu doar sa stabileasca pretul corect pentru „Cumintenia Pamantului” (sculptura scoasa la licitatie de noul proprietar), dar si sa stabileasca locul culturii si mai ales al sculpturii de avangarda intre prioritatile statului roman: locul 1, fireste. Cu coronitza.

Cu coronitza de spini, odata ce chestiunea e pusa prost. Toata lumea se da de ceasul morti sa-l „salveze” pe Brancusi. Sa-l salveze de la a fi vandut unei galerii de afara, care sa-si faca cheful cu el si sa-l expuna multimii ne-romanesti, asa, denudat de neaosism si de miresmele Palatului Cotroceni (unde se afla acum).

Da. Dumnezeu, care e roman si probabil ca in aceasta calitate ia si el un comision, ne cheama sa facem ceva, ceva, urgent, cu niste bani multi. Sa-l salvam pe Brancusi din ghearele strainilor si sa-l pastram aici, in ceea ce ne-am obisnuit sa numim „patrimoniul national”.

Ironic. Am trimis in exil artistul, acum murim – vorba vine, ca e o ipocrizie! – dupa opera. Si totusi, apropos de patrimoniu: mai era Brancusi atat de valoros ca artist daca ramanea aici? Mai era Brancusi un geniu global sau ne-am fi multumit cu un Brancusi – betiv local, care sa-si inece esecul in doua toiuri de tzuica pe seara, in Targu Jiu, la bufetul garii? Ne-am mai fi mandrit azi cu Brancusi, daca l-am fi pastrat?

Raspunsul trist e ca nu. Nu exista nici un artist roman care sa fi cucerit faima globala dintr-o galerie de pe Calea Victoriei. Celalalt geniu prin care ne-am legat la curentele culturale globale, Tristan Tzara, a ajuns si el mare prin combinatia deja consacrata talent+emigrare.

Nu e de vina Romania aici.

Pur si simplu ai mai multe sanse sa vinzi vaca daca te duci cu ea la targ.

Ori, in materie de arta, Parisul a fost targul ideilor geniale si iarmarocul esecurilor catastrofale, dar spectaculoase. O suta si ceva de ani, artele frumoase s-au discutat in franceza, iar tribunalul Bunului Gust Universal a dat sentintele de pe malul Senei, nu al Dambovitei. Si nici macar al Tamisei.

Dar sa revenim la prezent:

„Cumintenia Pamantului” a fost retrocedata, cineva o propune la vanzare statului, s-o ia inapoi.

Am un raspuns simplu. Nu. In nici un caz. Cu 20 de milioane putem da 100 de burse pe viata pentru urmatorii Brancusi ai Romaniei. Cu banii astia, daca chiar pretindem ca ne pasa de arta, putem subventiona destinele unor tineri, nu cimitirul aurit al unui muzeu vizitat de mai nimeni (chiar, poate sa-mi spuna cineva cati insi au vazut statuia asta la Muzeul Cotroceni in ultimul an?).

Cu 20 de milioane cel mai prost lucru pe care il putem face e sa tinem inca un Brancusi acasa, in loc sa-i dam drumul in lume, sa ne faca imagine la concurenta cu cersetorii de afara, din fata fiecarui muzeu european.

Iar daca dumneata, ca stat, nu mai poti de soarta artei, stii ceva? Iti vand un pont: cumpara mai bine pensule oamenilor vii, nu picturi sau sculpturi de pe la rudele mortilor.

Nu doar ca iesi mult mai ieftin.

Ci si cu mult, muuuult mai decent!

There is no ads to display, Please add some