De cand o stiu, mama imi zice mereu ca are de toate. Chiar in indepartatii ani ’80, cand n-avea decat o bucata de carne in oala (si asta rar), mamei nu-i trebuia. Carnea aia necajita, cine stie cum ajunsa intr-un apartament friguros de periferie (Poarta 4, Balta Alba), era pentru mama un exces. Si oricum stia ca-mi trebuia sa cresc.

Ea avea, oricum, “destul”.

Si daca in saracia lucie de atunci mama nu se plangea, va imaginati cum e azi. Si cum e sa-i iei ceva de ziua ei sau de alte sarbatori.

Cu mama te descurci insa cel mai greu de Craciun. Eu incep cu 2-3 luni inainte s-o intreb cam ce i-ar placea. In functie de inspiratie, are doua raspunsuri: 

“Am tot ce-mi trebuie, mama!” 

si

“Ce sa-mi iei, ca nu-mi trebuie nimic!”

Treaba asta face Craciunul foarte complicat si implica cunostinte avansate de spionaj. Nu, nu-i pun microfoane, dar rog copiii s-o traga de limba, discret: ce s-a mai stricat prin casa, ce-ar mai trebui prin bucatarie…

Pana acum vreo cativa ani ii luam haine: geci sau pulovere fancy de firma: degeaba, pe mai toate le descopeream in cateva luni prin vreun dulap. Am uitat sa va spun: mama locuieste la tara, in Arges, iar viata mondena pe acolo lasa mult de dorit…)

Apoi am trecut la echipamentele la moda (mai tineti minte valul cu masina de paine?), masina de spalat inteligenta sau aragazul cu multe butoane: pe ambele le foloseste mai rar decat pe cele vechi…

Dar chiar si asa, nu renunt. Desi imi spune de fiecare data cand o intreb ca ea nu mai are nevoie de cadouri, ca e bucuroasa doar sa ne vada bine…

Si nu, nu se alinta. Dar nici eu nu inteleg sa las sa treaca Craciunul fara o bucurie pentru mama.

Pentru ca asta cumparam acum, pentru multi dintre cei din jur. Nu neaparat lucruri absolut necesare (desi nici risipa nu e bine sa facem). Si nici ceva la care am prins oferta si ne gandim ca poate la anul se scumpeste…

Nu. Acum, de Craciun, cumparam bucurie. Si nu exista om pe lumea asta sa nu vrea bucurie. Orice ti-ar spune. Oricat de bogat ar fi. Oricat de resemnat.

Bucuria e gestul, nu obiectul. Bucuria e faptul ca te-ai gandit, nu cat ai scos din buzunar. Bucuria vine din dragostea cu care cumperi, nu din ceea ce-ai ales. Desi, nah, nu pot sa zic ca nu conteaza.

Asa ca acum ma uit pe oferte. Am de ales de aici, intre trufe de ciocolata si praline (caci merg la un espressor la care de asemenea ma gandesc sa-l iau) pe langa o caciula mai calduroasa de purtat cand merge pe la Pitesti. Dar trebuie sa arunc o privire si aici, unde sunt o multime de jucarii pe care sa le dea mai departe nepoatei… Familie mare!

Asa ca mai am o saptamana si ceva sa cumpar o bucurie pentru mama. Si recunosc ca si eMAG m-a inspirat sa povestesc despre asta, caci au descoperit ca sunt multi oameni ca mine. Sau ca ea…

 

Ce spuneti? Ca stric surpriza daca am scris despre asta? Nicio grija! Mama nu are internet in casa familiei de la Barla de Arges – si nu cred ca ma dati la televizor cu povestea asta…)))

Dar voi? Ati gasit ceva pentru cei care ne pacalesc ca nu vor nimic?

There is no ads to display, Please add some