De ce-a tinut atata Romania? Ca-i facuta de doi nemti!

Acum 98 de ani, sub Coroana unui neamt, Romania devenea o tara intreaga.

Dar Ferdinand n-ar fi fost posibil fara Carol I, regele adus in tara de boieri patrioti si inteligenti in acelasi timp, care au inteles ca noi nu ne intelegem intre noi fara un arbitru, de preferinta incoruptibil.

Carol I a fost lozul castigator pentru Romania.

Datorita lui avem Sinaia asa cum o stim, reteaua de cai ferate, Dobrogea (provincie otomana disputata multe decenii dupa aceea cu bulgarii), scoli dupa modelul francez sau nemtesc, cladiri ca la Viena in Bucuresti, institutii, fabrici, carti, respect pentru cultura si, mai rar pana in ziua de azi, munca facuta cu simt de raspundere.

Datorita lui am facut un salt de aproape 50 de ani, de la Evul Mediu tarziu la o modernitate tematoare, nu de multe ori lipsita de incredere in ea insasi.

ddd-001

Iar daca vorbim de Ferdinand, sa nu uitam ca omul asta si-a tradat neamul pentru noi. A intrat in razboi cu tara intreaga, in 1916, impotriva celor de acelasi sange cu el, pentru dreptatea romanilor.

Cati romani care isi tradeaza neamul si acum furandu-l si mintindu-l sunt mai patrioti ca neamtul asta?

Sa ne aducem aminte de acesti doi regi atunci cand nationalismul ne ia mintile si nu mai tinem minte decat barza, manz, sarmale si Burebista.

Si sa ne aducem aminte ca drumul pe Valea Prahovei a fost desenat de ingineri francezi angajati la Transporturi, sub acelasi Carol I, inainte de inventarea masinilor.

Si-atunci cand il mai plangem pe Ceausescu sa ne gandim, o clipa, ca n-am fost in stare sa largim un drum de calesti si carute de-acum 150 de ani.

Si dupa aia sa ne bucuram ca inca il mai avem, ca tara e inca aproape intreaga, ca nu ne uram suficient defectele incat sa scapam de ele, dar nici nu ne respectam destul calitatile incat sa ne inchinam doar la ele…

Iar la sfarsit sa intelegem ca Romania e o tara pe care o iubesti ca n-are doua capete la fel, ca e certareata si iubareata, ca stie sa traiasca si, tot mai des, sa si munceasca, ca nu scoate iute cutitul, dar si uita cam prea repede relele facute chiar de fii ei…

Iar la sfarsit sa intelegem ca Romania nu ne datoreaza nimic si ca asteapta sa intelegem ceva din exemplul a doi straini, expati cum ar veni, care au venit aici cu carte de munca pe care scria „manager de tara” si si-au facut treaba cum au stiut ei mai bine.

Iar la sfarsit, de ziua noastra, sa nu ne mai multumim cu ceva mai putin ca ei.

Carol I. Ferdinand. Asta e standardul din constructie al Romaniei.

Ca de-aia a rezistat atat!

 

24 comments

  1. Acest comment a fost sters din mai multe motive:

    e scris de un om fara o identitate asumata

    arunca acuzatii fara dovezi

    are un IQ redus (el si probabil si autorul) si imi strica media

    nu contribuie in mod onest la dezbatere

    Va multumesc.

  2. EU AM APUCAT, DE AM TRAIT IN PERIOASDA MONARHIEI IN ROMANIA, SI TIN MULT LA MONARHIE, NU STAU SA VA POVESTESC ATATEA LUCRURI CE PLEDEAZA IN FAVOAREA MONARHIE, DORESC DOAR SA VA ADUC AMINTE, CAS IN PERIOADA MONARHIEI, ROMANIA, TARA MICUTA, ERA ‘GRANARUL EUROPEI’. TRAIASCA MONARHIA, PROF.DR.DOC. GEORGE BACIU.

      • „n”, acolo unde se cere. Despre ce granar trancanesti tu, sfertodoctule? Nici pe departe! Pune mana pe istoria adevarata, comparata si citeste! Granar, pe naiba! E adevarat ca exportam (caci altceva, n prea stiam sa facem) dar nicidecum nu eram „granar”. Eram unii din frecventii exportatori de grane(iarasi, pe baza expoatarii omului de catre om) . Mai lasa dreaq tampeniile astea. Auzi la el, e doctor docent. In ce? In tuns oua?

  3. Iar cind nu-l plingem pe Ceausescu, sa ne gindim ca studiile tuturor autostrazilor care se construiesc acum cu chiu cu vai au fost comandate de el. Eu cred ca pina in ’89 am avut conducatori destoinici, indiferent de sistemul social, dar pe care n-am stiut sa-i pretuim indeajuns. Monarhia a inceput un drum, un drum spre modernizare, dar unul bazat pe respectul fata de tara. Dej si Ceausescu l-au continuat. Din cauza conducatorilor de dupa ’89, acum riscam sa avem un drum spre nicaieri, riscam sa nu mai avem tara.

    • Bati campii grav. Ceausescu ne-a lasat ecnomic vorbind la ani lumina chiar si fata de tarile foste comuniste. Nu mai vorbim de cele din Vest. Ca sa intelegi in 89 Romania avea 100 km de autostrada. Germania avea 10.000. Acum are vreo 12500. Intelegi mataluta? aia au facut de vreo 100 de ori mai multi km de autostrada, in timp ce destoinicul Ceausescu facea casa poporului. Asa taras grapis in astia 27 de ani de dupa s-au facut 600. Fata de 100 in aproape 50 de ani de comunism. Si atentie…anii aia au fost anii in care s-au construit autostrazi peste tot in lume, ani pe care noi i-am pierdut. Salariul mediu in Romania in 89 era de 90 de dolari. De vreo 20 ori mai mic decat in Germania. Acum mai e doar de vreo 7 ori mai mic. Si recuperam. De ce avem de recuperat? Pt ca destoinicul tau a facut case ale poporului in loc de autostrazi.

      • Nu fi superficial. ceausescu isi punea bazele pe un altfel de comert. nu unul agresiv, cu autostrazi pe care alergi sa predai marfa. Ceasca umbla la micul chilipir. D-aia a si facut CUG Iasi..la plesneala. Comanda si banul! Doar ca banul, ioc! Rusul nu da bani. Cel putin, nu dolari. Cand si-a dat seama Ceasca, a fost tarziu. tara de consum (intr-un mod f redus) spre deosebire de acum ( in mod avansat) . Tinand cond de intrari-iesiri( pe import) care-i mai tare: ceasca sau astia? Eu zic ca nicunul.

  4. Cine a scris, frumos a scris! Am un singur pas: ” țară nu îmi datorează nimic”???….atunci nici eu nu datorez nimic tarii????….credeam că e un schimb avantajos pentru ambele parti!….părerea mea…..

  5. Ff bun eseu: BRAVOS!

    Fie sa avem o Romanie cu institutii si cetateni mai responsabili si de buna credinta!

    La multi ani Romaniei si tuturor romanilor!

  6. Sub regii nemţi România şi-a câştigat independenţa (18178) şi şi-a întregit teritoriul, prin Marea Unire (1918).
    Doar că astăzi ruşii, aşa-zişii fraţi de credinţă, se opun revenirii Basarabiei la Patria-Mamă.
    Nu suntem şi nu putem fi fraţi de credinţă cu cotropitorii, chiar dacă au aceeaşi religie cu a noastră.
    Uitaţi-vă numai cu câtă înfierare atacă pro-ruşii tot ceea ce ţine de BOR.

  7. o țară nu este făcută numai de doi oameni ci de milioanele care au trăit înăuntrul și în afara granițelor. Dacă aprofundăm puțin in istorie, independența a fost proclamată în timpul unui război ruso-turc, în care o mică țară, de vreo 4 mln locuitori (dacă nu greșesc), și-a trimis oameni luați de pe brazde. După independența noastră, a urmat independența Bulgariei, precedată cu un secol înainte de independența Greciei, deci imperiul Otoman a pierdut, treptat, teritorii imense. Sigur, în contextul balcanic, un spirit milităresc german a fost util, dar legenda că regele Carol oferea ceasuri boierimii române neobișnuite cu ora exactă spune cam cum se comportau românii acum 140 de ani. În 1916 Muntenia era cvasi-ocupată, iar la Mărăști, Mărășești și Oituz românii nu au câștigat războiul ci au oprit invazia și ocuparea Moldovei. 1918 a fost un an norocos pentru români, care au pierdut Muntenia in mai 1918, dar au recuperat-o și au câștigat și Transilvania, Bucovina și Basarabia la sfârșitul războiului, câștigat de alții. Cum ar fi fost dacă Germania ar fi câştigat războiul şi nu ar fi capitulat. Marea Unire a durat 22 de ani, după care am retrocedat un teritoiu din cele câștigate în 1918. Iar dacă la 23 august România nu ieşea, de bunăvoie din război, cine ştie dacă mai exista acum acest stat pe hartă. Evenimentele s+au succedat, cu bune şi rele.

  8. Inainte de alungarea lui Cuza,( care, a propos, avea un cod de legi care ar fi facut cu adevarat curatenie in tara) si aducerea germanilor astia atat de laudati la conducerea tarii, Romania, mai bine spus, poporul roman, a rezistat, bine-mersi(sub alte denumiri), vreme de vreo 2000 de ani si mai bine.

    Iar pana la 1866 au fost hunii, avarii, slavii, cumanii, maghiarii, tatarii, turcii, austriecii, polonii, rusii, etc. calare peste noi.

    De ce nu ne intrebam si cum a rezistat poporul dac/valah/roman in tot acest timp? Tot nemtii au fost cei care au determinat acest lucru?

  9. Hmmm… Şi fără sacrificiul ostaşilor români din Regat, în două războaie mondiale, ce ar fi fost România? Tot „neamț” a fost şi Carol al II- lea iar România risca să dispară în 1940… Cam scurtă memorie aveți coane Lucică…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s