De ce Romania e de fapt America Balcanilor

Daca intri in bisericile vechi din centrul Bucurestilor si cauti bine, cele mai vechi inscriptii sunt in slavona. Dupa aceea, in romana, dar cu caractere chirilice. Biserica noastra e una a Bizantului, filtrata insa prin sticla de vitraliu a lui Chiril si Metodiu. Pe bunica mea o chema Metodia si, cum era dintr-un sat de langa Dunare, am banuiala ca avea si ceva sange din vecini.

Cum avem toti: Romania e The Melting Pot al Balcanilor. Aici s-au strans, la inceput in jurul campurilor bogate in grau, dupa aceea in jurul vietii vesele, o mie si una de neamuri.

Neamurile migratoare n-au trecut ca vantul si ca gandul: unele au stat sute de ani, precum cumanii, de la care e foarte posibil sa avem numele atat de frecvent Coman. Bulgarii, care au trecut si ei pe aici in drumul spre sud, da’ nu atata de repede, ne-au lasat o gramada de cuvinte slave in vocabular: cam 15 la suta din lexicul actual.

Au fost si mai multe, insa romana este o limba re-latininzata, prin grija patriotilor de secol XIX, inspirati din Scoala Ardeleana… De aia nu ne simtim ciudat cand mergem la Paris si auzim vorbe ca “Administration Fiscale du territoire” sau “Transportation Rapide a l’Aeroport” care suna cam la fel ca la noi. Suna, pentru ca le-am imprumutat acum 100 de ani. Pentru ca romana sa isi refaca muzicalitatea latina, trecand in umbra mostenirea slava. Si bine au facut! 

Alte neamuri au venit aici sa faca administratie, intr-o tara de pastori si agricultori. Grecii, de-i numim fanarioti si ne aducem aminte de ei cu neplacere dictata de cartea de istorie, au adus totusi si lucruri bune. Alaturi de turci, ne-au dat cafeluta de dupa-amiaza (la mine la tara se bea la patru PM, nu de dimineata), dulceata de trandafiri cu apa rece, maslinele la telemea si mastica – pe care bunicul din Arges inca o mai bea in anii ’70, fara sa stie ca ingredientul principal, aroma pinilor din Chios, disparuse intre timp, lasand in loc de fapt o biata tzuica…)

Sa mai zic ceva de sarmale, mancarea noastra traditionala, adusa de otomani, cu un nume care inseamna ceva in turca (a inveli), dar care de asemenea e foarte asemanator cu al unui alt neam mai vechi, cu multe morminte prin Bulgaria: sarmatii? Coincidenta de nume te poate insa insela de multe ori in Balcani…

Natiunea romana s-a format scriind cu caractere chirilice, insa a devenit constienta de ea insasi cand a renuntat la ele. Secolul XIX a facut toate astea. Prima generatie de copii de boieri, trimisi la scoala in Vest de parinti in salvari si calpac pe cap s-a intors cu palarie si cu pantaloni drepti si sacou, numiti multa vreme “haine nemtesti”. Ne-am revoltat contra vechilor stapani din sud, am dat de unii si mai hrapareti la nord: rusii care ne-au ocupat dupa turci au lasat insa si ei in urma ceva: Bulevardul Kiseleff, opera de inspiratie franceza a unui rus nobil cu acelasi nume.

Cand Carol I si-a facut castel la Peles, drumul pana acolo (stramosul actualului DN1) a fost facut de arhitecti si drumari francezi. Nu, nu erau in trecere pe aici: erau angajati ai statului roman, ca expati, in Ministerul Lucrarilor Publice. Orasele Regatului nu erau nici ele citadele ale omogenitatii etnice: medici si arhitecti francezi, croitori de la Paris, birjari rusi sau bulgari. Pe langa ei munceau profesori italieni de muzica si guvernante (bone) unguroaice, din Ardeal, considerate serioase si de incredere, care ne cresteau copiii stra-strabunicilor cu dare de mana.

Fireste, sa nu uitam Transilvania: gaura cheii prin care romanii s-au uitat spre Vest prima oara. Ardealul, celalalt nume sub care o iubim, e maghiar. Dar gasesti in ea si sate cehesti si steaguri de-o mie de ani teutone. Aici, cu inima deschisa se cuvine sa mergem, caci avem si lucruri de sarbatorit, dar si rani deschise inca de reparat. Cu inima deschisa zic, si nu cu arogante de stapani: caci valahii nostri sunt oameni cu sufletul deschis, nu purtatori de bici sub limba. Nu asa am invatat la scoala?

Dar sa ma intorc la poveste. Dupa 1800, evreii faceau comert in orasele romanesti pe langa armeni, ambele neamuri refugiate in Romania dupa persecutii in vechile lor camine. Evreii din Moldova – candva aproape majoritari in cateva orase mai mici – au ajuns acolo de teama pogromurilor in spatiie slave nemiloase din nord si est. Copiii acestor refugiati au mers la scoala mai mult ca romanii – veneau din Neamul Cartii, e cumva de inteles – incat la un moment dat erau supra-reprezentati in facultatile din Iasi si chiar din Bucuresti, prilej de discursuri populiste la politicieni romani, pe care le-ai recunoaste si detesta si azi…

De la urmatoarea generatie de evrei am primit insa mai mult decat am investit. Mihail Sebastian ne-a lasat minunate piese de teatru si un foarte trist jurnal, iar Tristan Tzara a scris mai intai in romana inainte sa plece la Paris si sa devina co-fondatorul unui curent artistic extrem de important pentru secolul trecut. Dadaismul. Spune ceva despre el faptul ca numele de scena, cu care a si murit, e o modificare a propozitiei “Trist in Tzara Mea”?

Romania moderna si-a luat o constitutie din Belgia, in anii in care tinerii romani invatau la Paris sa faca avioane – si cateodata le faceau mai bine ca francezii. Avem din Vest structura invatamantului – si din Romania profunda vesnica nestatornicie a Reformei Invatamantului -deja o traditie locala.

Intr-un kilometru de Bucuresti vechi vei descoperi insa ca aceasta nestatornicie a oamenilor locului e catodata un semn de buna flexibilitate – intelectuala, dar si de moravuri. Am luat arhitectura Europei drept model, dar la parterul cladirilor, in locantele de alta data, am pus dulceata vietii valahe si nepasarea orientala care are un efect secundar pe care multi il ignora:

Suntem mai fericiti decat modelele noastre. 

Asa, aproximativi si neseriosi, incapabili sa facem treaba pana la capat ( caci oamenii destepti se plictisesc repede, ne spunem drept consolare), fara substanta dar iubitori de forma (ai spalat BMW-ul, iubitule, sa iesim si noi?), asa cum suntem noi, suntem de multe ori mai fericiti decat ne permitem sa recunoastem.

Si de-asta si iubim tara asta. Pentru ca aici nu exista greseala de neiertat, nenorocire care sa nu merite sa se termine cu o paranghelie, ideal prea inalt, de te frustrezi ca nu-l atinge nimeni…

Romania este America Balcanilor.

A reusit sa primeasca, sa accepte, sa iubeasca si sa integreze neamuri din toate zarile. In timpul asta, fara sa realizeze, a devenit, dintr-o micuta si ciudata comunitate de pastori care conjuga verbul “sunt” la fel ca romanii, o natiune care inca nu stie cine e…

Ma vad obligat eu sa-i spun, de ziua ei: 

Romania, lasata in pace si-n ale ei, neinvadata si fara regimuri si ideologii de mana forte, Romania e pur si simplu o tara in care poti sa fii cine vrei tu.

Asta e esenta sufletului nostru. 

“Lasa-ma sa te las!” nu e despre delasare. Nu e despre scarba. Nu e despre renuntare.

E despre noi, o constelatie de idei, cuvinte, neamuri, popoare si obiceiuri. E despre toleranta. Si despre bucuria de a nu fi toti la fel!

E despre intelepciunea de a lua din jur tot ceea ce te face fericit. Si despre a-ti aminti ca in sufletul acestui popor au lasat urme de nesters multe altele.

Luati, deci dragilor, de Ziua Nationala in care prea des exaltam omogenitatea etnica, urarea mea de inspiratie anglo-saxona:

Make Romania Everything Again!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s