O zi din viata mea de acum 30 de ani

Cafeaua de dimineata era la 6 si jumatate.

Dar trebuia sa am un pic de rabdare. “Ce-i mai mica si mai mica / decat putza de furnica?” era ghicitoarea cea mai populara a vremii. Fireste, raspunsul corect era “flacara de la aragaz”. Cand era.

Pe 2 decembrie 1989 nu stiu daca era sau nu gaz. Dar inca mai stiu care era rutina. Luam doua lingurite dintr-o punga pe care scria “Cafea Macinata” stiind foarte bine ca inauntru NU era cafea macinata, ci niste ierburi bizare, numite popular “Nechezol”. Nici acum nu stiu de ce, caci nu necheza nimeni.

De fapt, nimeni nu scotea niciun sunet. Luam autobuzul 311 de la capat, de la Poarta Patru si pana la Rosetti. Nu se auzea nimic pe drum. Doar motorul. Oamenii nu vorbeau, ci foarte rar sopteau, daca erau cu cineva cunoscut. Cuvintele? Si ele gri. Nu stiai cine te asculta.

Dimineata aveam o sinecura gri spalacit, obtinuta cu greu si cu pile, dupa ceva vreme pe santier. Dupa-amiaza aveam scoala, in tonuri de alb si negru. Trebuia sa muncesc, caci in comunism, la fel ca si in capitalism, copiii saraci ca mine nu aveau un Mos Ceausescu sa le puna in traista ceva.

De fapt, mai mult ne lua.

Traiam in Romania care ne lua, in numele unui ideal care ar fi trebuit sa ne dea totul.

Desi la 22 de ani, ai fi zis ca deja aveam totul, de acasa. Ascultam Eagles pe casete audio aduse din America. Scriam poezii smulse tristetii din jur prin efractie emotionala. Iubeam o fata. Dar n-aveam ce sa-i ofer. Salariul meu de 1900 de lei se ducea pe cate-o duminica la munte, unde luxul cel mare era un vermut Ricadonna, la 37 de lei paharul de 50 de grame. 

Ce ne lua Romania, in vremea aia? 

Culoarea, in primul rand. In anii 80 nu mai existau culori. Peretii blocurilor erau gri. Geamurile la fel. Daca cineva deschidea un geam si scotea capul afara, figura lui era tot gri. Chiar si steagurile rosii atarnate pe cladiri, chiar si panourile cu indemnuri mobilizatoate din statia de tramvai (fond albastru spalacit, font-uri albe, text tampit, ceva cu munca) erau si ele gri.

Ultimii ani ai ceausismului erau un delir la care poporul roman, asa cum il stiu acum, ar fi ras zdravan si nu l-ar fi luat in serios. Dar pe vremea aceea chiar si aceasta trasatura fundamentala, MISTO-ul, ne fusese luata. Erau oameni specializati in asta: cei care ne atrageau atentia sa nu radem. La serviciu. In public. Cateodata si acasa (primii mei socri, de exemplu). 

Astia nu erau gri. Astia erau singurii in albastru. Si masinile lor la fel.

Comunismul nu ne-a luat demnitatea, cum mai vad pe unii ca scriu, neinspirat si uituc. Ce sa ne ia? Pe asta n-am mai avut-o de la ultimul foc de arma al ultimului partizan, in anii 50. Ce ne-a luat comunismul insa au fost celulele cu bastonase din retina: cele responsabile pentru culoare. S-au confiscat. Nu ma intrebati de ce, ca nu stiu. 

Romania a avut cel mai trist comunism din lume. Dupa cazul Ursu, nici nu mai erai batut sau ucis. Erai pur si simplu sters de culoare si lasat asa, gri, pe strada: cine sa te bage in seama? Ceilalti, la fel de gri ca tine?

Pe 2 decembrie 1989 am fost la serviciu, dupa aia la facultate, seara m-am dus acasa, in Balta Alba care era si ea gri. 

In drum, am vorbit cu prietena mea de la telefonul cu fise de 25 de bani argintii, de la poarta uzinei. Stai, cum? Da, nu aveam telefon acasa (da, dragi millenials, asa de cool era comunismul, eram intr-un “digital detox” tot timpul…

Si dupa am ajuns in apartamentul nostru, m-am cuibarit in pat, am mai citit putin, am mai scris, am dat drumul la Europa Libera…

Si dintr-o data, un colt al patului, pe perna, acolo unde cadeau sunetele, s-a facut galben. Ca soarele. 

Intr-o Romanie gri, cineva strecurase prin contrabanda o culoare.

Asa am adormit in 2 decembrie 1989: visand sa pot vedea ca restul oamenilor de pe planeta asta. 

ROGVAIV.

3 comentarii

  1. Ma bucur totusi ca am prins doar 13 ani din griul ala insuportabil. In ultimii ani de ceausism, pana si daciile le vopsisera gri. Vecinul meu avea una, dar era un gri mai urat decat griul. A fost teribil de gri, indiferent cat de urat cred unii ca este acum, atunci traiam definitia uratului.

  2. Chestia aia care înlocuia cafeaua era făcută din ovăz prăjit și măcinat. Intr-o lume normală ovăzul ar fi fost numai pentru cai. De aici, nechezol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s