Nu e nevoie de certificat de deces pentru moartea sociala. Dar, cumva, stii.

In primul rand ca telefonul tace. Cand suni tu,  nu raspunde nimeni. Pe cine suni? Nu stii. Agenda e plina de oameni pe care nu ii mai cunosti. O lista infinita de nume care nu-ti mai spun nimic. Si nimeni nu suna inapoi, vreodata.

Apoi luna are doar o zi. Ziua doar o ora. Ora doar un minut. Minutul a si trecut si e deja noapte. Si asta se intampla mereu, de cate ori te uiti pe geam.

Poti da refresh oricat la mail. Nu se incarca nimic. Cand trimiti un mesaj cu tine la CC, nici macar nu se mai intoarce.

Site-urile, da, au stiri. Pentru ca lumea merge mai departe. Poti citi pana te plictisesti. Dar nu poti schimba nimic. Sau comenta. Nu mai zic de like: esti doar un martor fantoma, ca tipul ala din filmul in care el moare si ea ramane pe pamant si el vegheaza de sus, bla, bla.

Cand iesi pe strada, nu te mai baga nimeni in seama. La stop poti sa stai oricat, nu te claxoneaza nimeni din spate. Esti in trafic, dar nu mai poti enerva pe nimeni. Esti pe rosu, dar nu mai poti primi amenda. Pentru ca politistul nici nu se uita la tine.

Esti invizibil, desi oamenii te ocolesc pe strada. Poti sa te proptesti de cladiri, nu treci prin ele. La starbucks iti dau cafea, dar nu te intreaba cum te cheama. Pentru ca nu ii mai intereseaza.

Daca iesi la miting, sloganul tau nu va fi preluat niciodata. Poti sa scrii ce vrei pe coala aia A4 pe care o tii in brate. N-o pozeaza nimeni. Poti sa-ti saruti sotia cand pleci la slujba. Si iti va zambi cu privirea peste umarul tau. Te urci in masina si pleci si la prima curba nu simti, ca de obicei, placerea aia de a intoarce in viteza un mecanism cu suspensie independenta… Si el e lipsit de viata.

Asta e, de fapt, moartea. Si se poate foarte bine intampla cat esti viu.

Moartea inseamna sa nu mai contezi. Moartea inseamna sa fii aici si sa nu mai poti atinge pe nimeni. Moartea inseamna sa existi fara nici un fel de consecinte pentru ceilalti.

Pentru moartea asta, exista o singura metoda de preventie.

Se intampla in fiecare an si se numeste Craciun.

Asta sarbatorim acum, in caz ca te intrebi care e chestia cu sarbatoarea asta in care nu cred decat copii de pana la 7 ani.

Sarbatorim viata cu gust si aroma, promisa chiar si celor care si-au pierdut-o demult. Sarbatorim transplantul de emotii in venele unor oameni alminteri tristi si resemnati. Sarbatorim faptul de a conta pentru cineva, chiar si pentru un necunoscut. Sarbatorim resuscitarea.

Craciunul ca un defibrilator.

Uitati-va in jur dupa el. Sa stiti unde-l gasiti in caz de urgenta.

There is no ads to display, Please add some