Probabil ca destul de putini stiu ca o parte importanta din activitatea mea consta in traininguri de comunicare. In Romania cam jumatate sunt expati, straini adica. Iar de anul trecut am inceput sa fac si afara, in general cursanti din Vestul Europei.

Dati-mi voie sa va spun care sunt diferentele intre noi, cei expusi la scoala romaneasca si ei. Doar pe partea de comunicare discutam.

Prima observatie: vesticii sunt cu MULT mai usor de convins sa participe la exercitii, sa iasa la tabla cum ar veni. Au chef mai mare sa arate ce pot si sa fie evaluati.

Romanii in general, cand ceri un voluntar pentru un exercitiu pe camera dintr-un grup mai mare de doua persoane, se ascund unul dupa altul.

A doua observatie: destui dintre romani se refugiaza repede in limba de lemn, aceea care nu spune nimic, dar care ii face sa se simta aparati de orice forma de originalitate. De fapt, le e teama de iesit din rand – e ca si cum cineva i-ar fi pedepsit in copilarie pentru asta. Voi reveni aici.

Strainii in schimb incearca sa spuna ALTCEVA decat a zis cel de dinainte. Tot ei isi bat capul mult mai tare sa gaseasca o idee noua de comunicare – o campanie, un eveniment, o fraza.

A treia observatie: cand ajung sa lucreze pe camera de filmat, multi romani citesc din minte. Ce vreau sa spun cu asta? Adica in loc sa interpreteze un text, sa traiasca o fraza, o repeta ca un scolar scos la tabla.

Vesticii in schimb isi construiesc imagini mentale, scene, pe care le descriu – lucru care ajuta mult la naturaletea comunicarii.

______________

Tragem linie si ne intrebam: de unde diferentele astea?

Eu cred ca de la scoala. Mai precis de la orele de romana. Si dupa aceea de la relatia elev-profesor. Sa explic pe larg.

La orele de romana exista institutia COMENTARIULUI – numit in ziua de azi referat sau analiza. Dar, desi numele te duce cu gandul la un om care comenteaza, adevarul e ca ceea ce se puncteaza aici nu e originalitatea, ci modul in care ai reusit sa redai ideile luate DE-A GATA de la profesor sau manual!

Un referat in care vii cu o interpretare noua, ne-sanctionata oficial, este un referat cu care nu treci clasa! Cel putin asa era acum cativa ani, cand cel mai mic dintre copiii mei a terminat liceul. Si asa a fost si la mine, cu 30+ ani mai devreme! O traditie nesfarsita…

La ce duce asta? Fireste, la ne-dezvoltarea abilitatilor de a gandi si – mai grav – de a crea texte, idei, fraze originale!

Al doilea lucru este relatia elev-profesor. Exista si exceptii, dar cei mai multi profesori au putina interactiune cu elevii in timpul orelor. Cei mai multi verifica daca elevii au invatat manualul, in loc sa incerce sa afle daca AU INTELES ce scrie acolo.

Sa va explic:

Sa luam intrebarea „care este legea a doua a termodinamicii?”. Care e raspunsul asteptat de profesor? Fireste repetarea papagaliceasca a legii, in formularea DIN CARTE!

Ce ar fi in schimb ca elevii sa fie intrebati „De ce nu poate un sistem inchis compus dintr-un motor electric si un dinam sa functioneze la infinit?”

In aceasta a doua situatie am avea parte de o dezbatere, de mai multe voci, poate de o cacofonie. Dar asta ar dezvolta in elevi tocmai pofta de a intelege si a deveni PARTE din povestea stiintei, nu doar spectatori ai ei.

De asta si citesc oamenii din minte, 30 de ani mai tarziu, in loc sa se gandeasca si sa spuna ce cred. Pentru ca scoala nu doar ca nu a favorizat aceasta abilitate: cateodata chiar a pedepsit-o!

Exista, fireste, si exceptii. Comunicatori naturali, care nu pot fi nivelati de scoala si care ajung departe mai tarziu. Problema e ca ei sunt varfuri singuratice, intr-o mare de fosti elevi speriati pana la adanci batraneti de orice idee care iese din canon.

Si abia asta osifica o societate: spaima de a fi diferit.

Si de-asta si avem parte de elevi plictisiti care se uita in telefon in timpul orei.

Pentru ca acolo e continut cu mult mai imersiv, mai interesant si mai viu decat ce vad la catedra si pe tabla!

There is no ads to display, Please add some