Ce-as scrie eu in wikipedia despre suflet

Dintre toate animalele, omul e cel mai arogant. Are cateva motive serioase: niciun animal nu stie sa faca un ceas, o masina, o poezie sau o pictura. Cand arunca o privire in jur pe planeta asta, omul chiar n-are cu cine sa stea de vorba.

(Bine, in unele cazuri si pentru ca nu e suficient de destept inca incat sa descifreze limbajul altor mamifere superioare – vezi balenele…)

Dar sa revin: omul e singurul animal care se uita la alte animale, vede ca e facut mai mult sau mai putin la fel si totusi e capabil sa traga concluzia ca n-are nicio legatura cu ele.

Soarcele are si el nas. Maimuta are si ea urechi. Cainele are par pe cap cum avem si noi. Sigur, formele difera, dar diferenta e cam intre un Ferarri si un Polo, nu intre Pamant si Luna. Suntem din acelasi aluat. 

Omul insa nu poate accepta asa niste rude necioplite, murdare si de care ti-e cam rusine. Asa ca a inventat un concept: sufletul. Doar noi il avem, sa fie clar.

Sufletul are o functie duala, ca o barca de salvare la care poti totusi sa canti si simfonii: e solutia prin care scapam de moarte. Si in acelasi timp e interpretarea poetica a ceea ce stiinta medicala numeste constiinta de sine.

Stim ca existam. Ni se pare ca doar noi stim asta in Sistemul Solar si, pentru ca inca nu avem o explicatie de ce, am introdus in povestea asta un factor ceresc: divinitatea. 

Cei mai multi oameni, religiosi sau nu, cred in existenta sufletului. Unii au citit ca are cateva grame, care s-ar elibera in momentul mortii – fireste ca povestea n-a putut fi replicata si in conditii controlate de laborator, insa se simte foarte in largul ei pe youtube.  Altii cauta certitudinea existentei lui in doctrinele religioase. Pentru cele mai multe dintre ele, sufletul e ca bulele din Cola: nu pot fara!

Daca ati ajuns pana aici si vreti o seara confortabila pe mai departe, va rog sa nu mai cititi. Chiar va rog, caci pastila pe care v-o propun aici se inghite usor si efectele secundare va vor urmari cateva zile.

Ati ramas cu mine? Ok, inseamna ca sunteti gata de un mic experiment mental. 

Care incepe cu o intrebare: ati avut vreodata o ruda care, spre batranete, suferea de senilitate? Daca ati avut stiti cum se manifesta: omul acela isi pierde mai intai din amintiri si, dupa aceea sau in paralel, din personalitate. Reactiile lui nu mai sunt aceleasi. E mai nervos daca inainte era placid, e mai trist daca inainte era vesel.

Cu fiecare zi nu mai e acelasi. La inceput se mai poate sta de vorba cu el, desi raspunsurile nu sunt cele pe care le astepti. In fazele finale, NU MAI E ACOLO. Se uita in zare, nu stie cine esti, insa poate trai asa ceva vreme, caci inca mai poate manca, digera, trai…

Am trait experienta asta cu doi oameni. Bunica si tata. Urmez eu, si stiu exact ce urmeaza.

Fara sa moara, omul acesta care sunt nu va mai fi om, capabil de ratiune si mai ales afectiune. Si da, sunt sanse bune, caci dementa senila are o componenta genetica.

Voi mai avea suflet? Dupa toate manifestarile exterioare, nu. Pentru rudele mele, voi fi pierdut inainte sa ma ingroape. Oricum, inainte sa scape de corpul meu. N-ar fi trebuit sa fie invers? Daca sufletul nu e legat de corp, de ce-l influenteaza atat ce pateste corpul?

Cand a murit bunica am inceput sa-mi pun intrebarile astea:

Unde se duce sufletul celor care isi pierd mintile – de varsta, de accidente, de boli? Nu stim, dar sa notam un lucru: in toate situatiile descrise, pierderea personalitatii si chiar a umanitatii are loc ca urmare a afectarii creierului. Asta stim sigur. E testat de atatea ori, in atatea accidente de circulatie sau cerebrale, daca e sa luam doar o cauza-doua.

Sufletul e in creier, deci. Sau nu? 

Oficial, nu are acest drept. Conform doctrinei, sufletul e in tot corpul si in acelasi timp IN AFARA LUI. E in straturi metafizice care nu au dreptul (iarasi, conform unei fizici imaginare) sa fie asociate cu materia. In vechime oamenii ii cautau salas in inima, sau in vintre…dar tot atunci unii il socoteau un efluviu vital separat de corp.

Si totusi, ceea ce suntem la nivel uman dispare atunci cand creierul e afectat. 

Ca si cum sufletul ar fi o manifestare a materiei!

Ooops. Asta n-ar trebui sa se intample. 

Daca sufletul e ceea ce simtim si formeaza personalitatea noastra (si aici trebuie sa fiti de acord ca ea e o suma de amintiri si rationamente si afecte), si daca sufletul e VESNIC, ar trebui ca toate acestea SA NU SE POATA ALTERA.

Daca sufletul exista, ar trebui ca un om cu jumatate de creier extirpat sa aiba inca undeva in el toate amintirile aruncate la cos odata cu bucata aceea. Daca sufletul exista ar trebui ca bunicul bolnav de Alzheimer sa se mai poata bucura de aniversarea nepotului. Daca sufletul exista, ar trebui ca sentimentele de la 20 de ani sa fie la fel de puternice si la 80. Caci sufletul e si suma lor, nu?

Nimic din toate astea nu se intampla insa. Sentimentele se schimba in timp, caci ele sunt rezultatul unor reactii chimice complexe in creier, pe care le stim deja. Daca nu ma credeti atunci intrebati-va ce fac medicamenele pentru depresie: nu cumva altereaza exact sentimente, prin mecanisme chimice pe care le stim?

Amintirile si ele sunt stocate fizic in creier, prin doua modalitati: pe termen scurt, electric. Pe termen lung, organic. ROM si RAM, daca preferati termenii din IT.

Daca exista suflet, ar trebui ca la moarte el sa culeaga din noi electroni, molecule, tesut cerebral, hormoni si pana la urma chiar neuroni si sinapse si sa plece cu ele in Ceruri.

Si totusi, la autopsie sa nu lipseasca nimic.

Cum e posibil asa ceva? 

Nu e, spun si fizicienii. Si da, aici nu poate exista conciliere intre stiinta si religie.

Sunt sigur insa ca cei inclina spre spiritualitate vor gasi un mecanism imaginar si imposibil de replicat practic. Deja au o mie, de fapt. Eu insa imi permit sa va sugerez o explicatie mai simpla: briciul lui Occam. 

El spune in esenta ca cea mai simpla explicatie e probabil si cea adevarata.

Si asta e cea mai simpla din toate: ceea ce numim suflet, constiinta de sine, eu, ego, cum vrei sa-i ziceti, e doar proiectia interioara a masinariei uriase a creierului nostru. 

Un aparat din carne si sange, un aparat complicat, evoluat pentru ca un animal cu sange cald sa poata sa traiasca si sa se reproduca mai bine decat cele din jur care vor sa-l manance.

Creierul e o masinarie de supravietuire super-dezvoltata.

Cu efectul secundar al nefericirii de a intelege ca e muritor si ca toate astea vor disparea. Toata lumea lui, odata cu el.

Ori tocmai aici gasim explicatia povestii frumoase cu sufletul: 

E mangaierea pe care tot creierul o secreta impotriva propriei inteligente. Acea inteligenta superioara care, pentru prima oara pe Pamant, a inteles cu adevarat ce inseamna moartea.

Sufletul e pansamentul pe rana de fiecare zi a constiintei ca disparem la final.

De asta nu ma pot supara pe religie. Pentru ca rana asta nu poate fi dusa in forma deschisa de prea multi oameni. E prea grea si dureroasa.

Si, in aceasi timp, tot de asta eu nu ma pot minti ca el exista. Pentru ca minciuna frumoasa ma doare mai mult decat sa accept adevarul ca in 10, 20 de ani, pur si simplu nu voi mai fi. In niciun fel.

Tot asa cum supernova din care s-au format atomii din corpul asta al meu trecator nu mai e azi nicaieri…

10 comentarii

  1. Superb articolul. Multumesc frumos pentru aceste informatii. I’m a real big fan of science, si sunt intru totul de acord cu cele spuse de tine. Si eu traiesc cu acelasi sentiment in minte, ca nu exista nimic dupa noi, dar sunt foarte confortabil cu aceasta idee, si impacat ca pentru cati ani voi avea in aceasta lume, sa ma bucur cat pot de mult de ea, ce e dupa, este irelevant pentru persoana (eu). Toate cele bune Iulian. Spor in continuare.

  2. E autosuficiență şi aş spune puțină ,,aroganță ştiințifică”în scrierea ta.Nu ştiu ce formație academică ai (probabil inginer),că se vede că nu poți vehicula cu termeni filozofici consacrați discuției.Eu am o deviză (un slogan dacă vrei),.ÎN UNIVERS DOAR RELATIVUL E ABSOLUT”şi conform acestuia i-am găsit loc sufletului in creier,în corp,într-o celulă,într-un atom si de ce nu într-o undă. Sau mai simplu într-un condesator minuscul de mare capacitate care ar înmagazina tot ce ți se întåmplă în viață şi ar transmite marelui server UNIVERSUL.Un fel de unde sau radiații nedescoperite,de genul radio,radioactivității,luminoase,radioactive, (psi?),etc.Stikurile de memorie şi-au micşorat dimensiunile in fiecare an,memoria computerului s-a mărit,dimensiunea s-a micşorat. În viitor toată viața unui om poate fi memorată doar într-un acumulator subatomic.Cineva spunea că ,,dacă Dumnezeu n-ar fi existat,ar fi trebuit inventat”.Este loc şi pentru Dumnezeire în universul infinit,dar nu Dumnezeul inventat de popi spre umplerea påntecului lor. Un Dumnezeu al ştiinței,al legilor nedescoperite ale universului. Noi am descoperit câteva valabile doar pe Terra,nu şi în univers.Totuşi îmi place că ai astfel de gånduri.Pe curånd.

  3. Mi-am pus întrebările astea de-o viață (chiar dacă și eu sunt doar…”inginer” – cum cu sictir ne poziționează Rinu în insectarul îndeletnicirilor umane, ca și cum asta ar conta !:), acum însă chiar am ajuns să le și trăiesc ! (am 70). Ceva răspunsuri găsisem pe drum : vezi Programul Terra al lui Moldovan, vezi Lumea și demonii ei, a lui Sagan, vezi Creierul-Povestea noastra, de David Eagleman și, mai recent, Homo Deus, a lui Harari, etc… Peste tot – mai mult întrebări decât răspunsuri. Exact ca aici. Ca dovadă că evoluția e încă pe drum și n-am ajuns acolo unde să înțelegem totul. Oricum, prefer să caut decât să cred. Deci…Jos Parascheva !…:)))

  4. “Creierul nu este singurul organ inteligent al corpului.
    Inima are inteligenta ei
    Inima înmagazinează peste 40.000 de celule concentrate in interiorul sau, numite Sensory Neurites, celule similare celulelor cerebrale, descoperire făcută in 1991 și publicată in 1994.
    Sunt concentrate in așa fel încât cercetătorii le-au numit Micul Creier al Inimii.
    Sunt celule neuronale care:
    Gândesc independent de creier
    Memorează independent de creier
    Simt independent de creier
    Aceste celule au propria lor înțelepciune, propriul lor limbaj prin care intra in legătura cu noi și comunica.
    Iar noi învățam limbajul de comunicare cu aceste celule.
    Și nu este un limbaj verbal, nu sunt cuvintele pe care le spunem.
    Ci este limbajul emotiilor umane.”
    Gregg Braden

    Poate ca toate undele pe care le emitem, sub forma de gând sau emoție, de-a lungul intregii vieți se aduna intr-o matrice energetică, un fel de memorie, de backup al trairilor noastre și se stochează intr-o memorie universala căpătând diverse utilizări in economia Universului.
    Și poate ca tocmai aceasta matrice energetică, acest backup informational al undelor emise de fiecare om pe parcursul vieții este considerat a fi sufletul nemuritor.
    Pana la urma și ADN-ul este o matrice informațională pe suport fizic, capabilă sa se combine creind forme noi sau chiar sa se cloneze dand aceeași forma.

    Dacă ai un computer și i-ai copiat toată memoria pe un memory stick, chiar si atunci când computerul se defectează și e lovit de “Altzheimer”, memory stick-ul ramane intact cu toată informatia înmagazinata, indiferent dacă va mai exista vreodată vreun computer care sa o poata descifra.

  5. Eliberator si dureros in acelasi timp. Chiar am stat 30 de secunde sa ma gandesc, la acel avertisment de continuare a lecturii. Sunt intr-un moment de schimbari majore al vietii mele, si la acest moment am „dezbatut” in interiorul meu cam aceeasi idee, cu aproximativ aceleasi concluzii. Oare ce ar ajunge oamenii in viata daca si-ar explora sufletul din punct de vedere psihologic mai mult? Poate ar fi mai putin manipulati de cei care au inteles ce rol joaca psihologia in viata omului. Poate…

  6. Bazind pe semnalul lui Mihai am parcurs textul si comentariile adiacente.Interesante si m-au indemnat la momente de cugetare (insä nu prea multe, cäci..>). Da, subiect despre care s-au scris probabil tone de cärti, s-au incins discutii interminabile, s-a speculat pinä la absurd… s.a.m.d.
    Eu pt. mine ca materialist profund convins trag o linie groasä sub toate acestea si imi zic .>
    In fond toatä problematica este foarte simplä dacä te supui urmätoarei teze. Absolut totul in universul mare de la cele mai mari galaxii si pinä la minuscula noaträ planetä inclusiv toate vietuitoarele ei pinä la cel mai mic microb nu sunt altceva decit numai si numai materie si energie in permanentä interactivitate si reorganizare. Astfel discutii si speculatii despre ce ar vrea sä fie sufletul, gindirea, sentimente etc se subordoneazä si se intergreazä acestei organizäri / reorganizäri, punct !
    Simplu, nu-i asa ??? :-))

  7. Sunt purtatori de inima care incep sa fie constienti de amintirile donatorului. Deci nu numai in creier sunt amintirile. Sufletul nu are acces la toate amintirile nici cand creierul este sanatos.. deci nu amintirile il definesc. Si o masina fara o roata e masina; si o masina fara volan e masina… asta nu inseamna ca nu exista masini pentru ca daca ii iei si rotile si volanul si caroseria si restul nu ramane nimic.In plus sufletul e si mai complex decat o masina. Poate raspiunsul e si mai complex decat raspunsul meu care oricum iti anuleaza concluzia .

    • Surse?
      Cei drept, nici el nu a dat surse, dar am citit pe neurostinta, greutatea sufletului, manipulara fizica si chimica a memoriei si faliabilitatea memoriei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s