Ca sa cumperi munca romanului, trebuie sa stii cine a pus-o pe raft

In anii 70, cand masinile japoneze incepeau sa se bata cu cele americane pe piata Statelor Unite, producatorii locali si media au promovat o campanie “Buy American”. Cumparati de la ai nostri, ca sa tineti job-urile aici, in loc sa le exportati in Japonia – cam asta era ideea. 

In realitate, campania incerca sa-i convinga pe cetateni sa cumpere masinile mai mari si mai grele, mai insetate de benzina si mai slab facute decat cele japoneze.

N-a reusit. 

Brandurile japoneze au castigat incet-incet cota de piata in State, iar dupa o vreme au deschis chiar fabrici acolo. Azi, cele mai multe masini japoneze din America sunt fabricate local, iar producatorii americani traditionali au invatat de la cei japonezi cateva chestii importante despre calitate si fiabilitate. Consumatorul a fost in final castigat.

Asta e una dintre lectiile nationalismului economic: el nu trebuie sa fie pus inaintea avantajului cumparatorului. Daca omul obtine calitate mai buna pentru banii lui munciti din greu, e liber sa-si cumpere ce vrea el. 

Dar daca omul nu stie mereu unde e calitatea, pentru ca pur si simplu unii inca n-au ajuns sa faca si marketing la fel de bine ca branza, carne, oua, rosii sau iaurt?

Mai mult, daca omul nu stie ca in spatele unui produs global stau, de multe ori, producatori locali?

Exact asta am incercat sa va spun in ultima luna – descoperind si eu in acelasi timp oameni care in ultimele doua decenii si-au facut gospodarii si rosturi lucrand in spatele scenei pentru companii globale din domeniul alimentar. Sunt multi altii si in alte industrii, dar eu aici am ajuns, la tara, indemnat si de companiile astea care vor sa aflati de unde vin, de fapt, produsele lor.

Asa l-am cunoscut pe Petrica Azoitei, un om care s-a angajat in 1969 intr-o ferma pe care azi o conduce.

Da, o ferma cu 1000 de vaci in Doaga de Vrancea, ingrijite de un alt pasionat, Cosma Danel, o ferma care de un deceniu da lapte pentru Danone, despre care tot de un deceniu legenda ne spune ca-si face iaurtul din prafuri…

Screenshot 2020-08-14 at 10.10.23.png

Asa l-am cunoscut pe Lucian Marincea, cu o gospodarie mai mica, dar care tot din lapte a reusit sa adune o stare pe care s-o lase copilului, ca sa-l tina in Zimnicea in loc de Madrid… Asa l-am cunoscut pe Lucian Branzoi, care s-a dus la oras doar pentru facultate si s-a intors la tara, pentru ca asta e rostul lui: sa aiba animale in jur si sa aiba grija de ele – cu ajutorul stiintei deprinse la Bucuresti…

Oamenii acestia sunt motivul pentru care cred ca pot spune ca merita sa cumperi romaneste. Si tot ei sunt motivul pentru care pot spune ca avem mereu ce invata de la altii, nu trebuie sa ne refugiem in cine stie ce traditie dacica sau in putineiul de lemn.

Odata pentru ca putineiul ala dadea nu doar gust laptelului, ci si bacterii. Si-a doua pentru ca acum nu mai suntem 50% dintre romani in agricultura: mai putini trebuie sa hraneasca tot mai multi din cei ajunsi la oras. Si asta nu poate s-o faca decat tehnologia. Analize. Laboratoare. Proceduri pentru ca materia prima sa ramana curata si sa ajunga repede la fabrica…

Toate astea le-am invatat de la altii. Dar le folosim pentru a face bine alor nostri. Vaca Holstein nu e doar o rasa de import acum: e baza stabilitatii financiare a sute de mici sau mari producatori. Si asa mai departe…

N-am fost niciodata un fan al nationalismului economic. 

Nu doar pentru ca ma simt cetatean al planetei (da, bre, globalist, acu’ sariti cu pietre). Dar si pentru ca mi se pare ca o economie sanatoasa incurajeaza competitia, inclusiv a celor de aici cu cei din alte parti. 

Ei bine, in mintea mea, unii au castigat competitia si merita un premiu. Acela al deciziei voastre de a le alege rezultatul muncii, atunci cand ajungeti la raft. Domnii Marincea, Azoitei, Branzoi si multi altii de care eu n-am avut cand sa aflu.

Screenshot 2020-08-14 at 10.09.33.png

E vorba de producatorii locali a caror munca nu se vedea pana acum in produsul de la raft.

Surprinzator, ei sunt si in spatele unor branduri globale cum e Danone, care a ales sa cumpere laptele local fara sa faca mare tam-tam, chiar de la infiintare. 

Si da, si asta inseamna sa “cumperi romaneste”. Sa pui banul tau in gospodaria unui om care cateodata nu e nici la 100 de kilometri distanta de tine. 

N-ai stiut de el. Acum ai aflat.

Cu placere…))

P.S. Aceste filme au fost produse cu sustinerea Danone Romania. Tonul editorial e insa al meu. Nah, si eu, un producator local de media.

2 comentarii

  1. Sunt de acord ca e bine sa umplu buzunarul producatorului local, dar Danone nu reuseste sa ma convinga sa o fac: poate ca nu sunt cu prafuri, dar tot prafoase le sunt produsele.
    Chiar daca amidonul e un produs natural, nu are ce cauta intr-un iaurt

Lasă un răspuns