Limba care nu-i de lemn se taie. Cum vorbeau romanii cu puterea inainte de 1989

In ultima faza a epocii Ceausescu discursul la adresa lui nu mai avea o functie de comunicare de vreun fel. Nu mai era lauda sau propaganda. Devenise un ritual. Unul al supunerii, realizata prin mecanismul limbajului standardizat. STAS, ca sa folosim formula epocii.

Oricine dorea sa exprime ceva in public legat de El, Ea sau PCR avea o adevarata biblioteca de formule lexicale peste care nu puteau sa treci fara riscul de a fi considerat un eretic.

Astfel, Ceausescu era “cel mai iubit fiu al patriei noastre socialiste”. Nu putea fi un “fiu adulat”, un “fiu merituos”, un “fiu simpatic” sau – doamne fereste “un baiat bun”. Nu puteai sa-l lauzi cum voiai tu!

Cand se vorbea de progres, Romania era asteptata “sa urce pe culmile cele mai inalte de prosperitate si progres”. Nu putea “sa escaladeze piscurile belsugului”. Nu putea “sa se ridice peste varfurile bogatiei”. Nu aveai dreptul la sinonime si la fraze inlocuitoare!

Omul era “nou”. Nu mai bun, mai destept, mai dragutz. Doar nou.

Dar si cand era nou trebuia sa dea dovada de “inalta constiinta revolutionara”. Constiinta asta nu putea fi “de clasa” – astia erau anii 50, trecuse vremea acestei formule. Nu putea fi “rationala” – asta era un atribut interzis. Care era diferenta intre constiinta revolutionara simpla si cea inalta? Ma tem ca nu vom afla niciodata.

Societatea viitorului era prescurtata S.S.M.D. Adica societatea socialista multilateral dezvoltata. Nu putea fi nici macar invers: societatea multilateral dezvoltata socialista. Sau societatea socialista simpla. Eventual, cumva, “dezvoltata”. 

Nu, orice schimbare in formule le facea de nefolosit. Era ca si cum in fizica, in loc de E=mc2 ai fi scris Em=c2. Nu mai avea niciun sens!

Dragi tineri, voi intelegeti? Oamenii nu aveau dreptul sa vorbeasca despre realitatea politica asa cum voiau ei. Chiar si cand voiau s-o laude! Daca schimbai ordinea cuvintelor proful se uita stramb la tine la ora de socialism “stiintific”. Daca erai la facultatea de asa ceva – Stefan Gheorghiu – in fapt, o Teologie Ceausista, luai nota 4 pentru asa o greseala.

Dintr-o pornire sincera la inceput, in 1968 – cand s-a opus alaturi de toti romanii interventiei sovietice – lauda pentru Ceausescu a devenit cadelnita, Aleluia, Amin si Doamne Miluieste in anii 80. 

Fireste, ca in orice religie, erau sarbatori tinute cu sfintenie – zilele de nastere ale ei si ale lui.

Cu ocazia asta, lumea le scria. Directori de fabrici, secretari de partid, ministri, profesori, tarani, mame eroine – demograficele erau alese cu grija de propagandistii care le publicau in Scanteia.

Dar oamenii nu puteau sa le scrie cum am face-o noi cu Klaus, Base sau (mai stii?) Barna pe facebook azi: “Draga domnule presedinte, sa traiesti, la multi ani, beau o bere pentru tine!” Nu exista asa ceva. Era lesmajestate.

Cand te adresai lui Ceausescu era obligatoriu sa incepi cu “mult stimate si iubite”. N-aveai voie “draga domnule presedinte” si nici macar “draga tovarase”, cu exceptia poetilor de curte, care primeau anual dezlegare la o familiaritate gretoasa gen “al nostru erou dintre eroi”. 

Nu, trebuia sa incepi mult mai inflorat, ca la curtea lui Ludovic Soare: 

“Mult stimate si iubite tovarase Nicolae Ceausescu, fiu al Patriei Noastre Socialiste, Conducator incercat al Partidului, far calauzitor in drumul spre progres, pace si prosperitate…” Si tot asa.

Ca si mancarea la Alimentara, scrisoarea avea optiuni putine si fixe:

“Manifestarea noastra de adanca recunostinta”. La inceput, prin anii 70, era doar recunostinta – insa cand au inceput sa dispara si mancarea si caldura, recunostinta s-a adancit. Probabil ca daca nu-l impuscam ajungea abisala.

“Primiti prinosul inimii noastre” – nu stiu nici acum ce inseamna “prinos”, dar cred ca e un fel de sacrificiu ritual cu lucrurile care-ti prisosesc prin casa. Evident, n-aveam prinos, dar i-l dadeam Lui.

“Nu vom precupeti niciun efort pentru transpunerea in practica a sarcinilor trasate” – asta cu “precupeti” iti arata si originea multor activsti de partid luati dupa razboi direct de la piata, coada vacii sau furat portofele (legenda spune ca si Ceausescu fusese in tinerete hot de buzunare).

Fireste, trebuia sa termini cu urari de “sanatate si putere de munca in slujba propasirii patriei noastre socialiste”. Obligatoriu (desi ne doream cu totii fix invers): “La multi ani!”

Alte formule frecvente in scrisorile astea: 

“Inalta pretuire”, “idealuri revolutionare”, “strans uniti in jurul conducatorului”, pleonasticul “ne vom aduce aportul” si, fireste, celebrul (si cel mai luat in bascalie) “Sa facem totul!”

Fireste, aceasta ultima formula generase zeci de bancuri, intre care cele mai populare erau acelea cu Ceausescu la WC. Va imaginati poanta.

Dar stiti ce e mai grav la religia asta bolnava de diaree verbala intarita?

Ca niciunul dintre noi, cei care au invatat-o in gradinita, scoala, liceu, nu si-a uitat, cum sa zic, …rugaciunile!

Aruncati o privire la toate formulele de mai sus. De unde credeti ca le-am luat? Din cartile vechi de prin casa? De pe net, de pe site-urile de nostalgici?

Nu. Si-abia acum vine cel mai ingrozitor lucru, pentru care multi, multi ani la rand mi-am urat patria si poporul: 

Am scris acest articol in avion, fara acces la net si fara nicio carte pe langa mine.

Toate formulele pe care le-ati citit sunt in intregime din memorie! 

Aveam 22 de ani cand am scapat de ele. Si voi muri fara sa le pot uita vreodata.

De-asta te urasc si acum, Ceausescule, pe tine, pe ai tai si pe toti cei care n-au facut nimic atatia ani sa-ti dea macar o replica!

Si da, inclusiv pe mine.

Am fost un sectant, un membru al cultului tau ridicol si stupid. 

Si nici in ziua de azi n-am reusit sa ies cu toata fiinta mea din el!

2 comentarii

  1. „… Si-abia acum vine cel mai ingrozitor lucru, pentru care multi, multi ani la rand mi-am urat patria si poporul:
    Am scris acest articol in avion, fara acces la net si fara nicio carte pe langa mine.
    Toate formulele pe care le-ati citit sunt in intregime din memorie!
    Aveam 22 de ani cand am scapat de ele. Si voi muri fara sa le pot uita vreodata.”

    Exact!
    Mai era o expresie – culmea stupizeniei: „traducerea in viata”…

    Cei tineri nu pot intelege cum era. E bine dar e si rau: nu inteleg pericolul, nu ne inteleg incrancenarea si se lasa sedusi de frumoasa teorie a „de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi”…Remeber? Cu traducerea mea: „de la fiecare dupa cat de mult putem sa-i luam si fiecaruia dupa cat santem dispusi sa-i dam”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s