Cum n-am votat la Paris

Am ajuns la Paris, ca Victor Ponta acum 25 de ani: doar cu 100 de euro in buzunar. In cash. Cu totul, am cheltuit jumatate, pe-un mic dejun, o suta de cafele si-un hot-dog pe seara, la o terasa de langa ambasada.

Mi-am petrecut ziua incercand sa-mi dau seama, dupa accentul oamenilor de la coada, de unde vin. Si ce meserie au. Moroseni si baimareni, bucovineni si suceveni…In trei pasi pe langa coada, strabateai toata Romania si cel putin jumatate din nomenclatorul de meserii.

N-a fost o coada a intectualilor fini, pentru ca nici Parisul nu mai e destinatie de exil pentru artistii si persecutatii din tara. Am dat mana cu o mie de oameni si vreo suta au zgariat-o pe-a mea cu bataturile lor. “Cu ce va ocupati?” “Pai lucru pe santier, in constructii, domnu!’ “Mut mobila”, “Avem ceva aici, in agricultura, pe langa Paris”.

Oameni simpli? Nu. Doar oameni muncitori. Aici, la coada de la ambasada mi-am redescoperit poporul din cartea de romana si aia de istorie la un loc. Il stiti? Romanii care poate n-au avut noroc si vreme si nici bani pentru educatie inalta, dar s-au nascut cu bun simt si-au tinut de el, si-aici, printre straini. Aici am redevenit oleaca mandru – si mai mult trist sa fiu roman, cand am realizat cat din poporul meu a plecat din tara…

Sa stiti ca poporul asta a strigat la poarta ambasadei pana noaptea tarziu. Nu astia ca mine, terchea-berchea de oras, cu smartphone si aere de social media. Ci lumea de la tara, din orasele mici, cu familie acasa, in tara. Lumea vie, muncitoare si suparata. Suparata pentru ca domnii de la Bucuresti, care i-au furat 25 de ani cu tot ce-au putut, n-au acum nici macar bunul simt sa-i lase sa voteze civilizat.

De-aia au si rezistat atat la coada si dupa aceea, la demonstratie. Sunt putini romanii care au votat si care traiesc din ajutorul statului. Ieri, cei care au stat 5-6-7 ore aveau si alte lucruri de facut. Altii si-au luat copiii in brate (ca nu toti au bani de bona) si-au venit sa se asigure ca, la o adica, copiii astia mai au si-o patrie.

Altfel, a fost cea mai ieftina operatiune de media la care am luat parte.

Mi-am petrecut ziua cu George Stefan, tanarul pe care l-ati vazut in primul clip de ieri. A fost asistentul meu de camera, echipa tehnica (e IT-ist ) si vigilentul care stia mersul cu hotii de buzunare. De unde il cunosc? De pe facebook. El si cu sora lui, Michaela au fost cei care m-au invitat la Paris, intr-o seara, dupa primul tur, pe un mesaj personal. Si mi-au platit si hotelul, doar ca sa spun ce se intampla aici. Ei sunt deci, mogulii zilei de ieri…

Am avut trei smarpthone: un Samsung Galaxy S5, un Huawei P7 si-un Iphone5. Le-am folosit pe rand, dupa ce se termina bateria la fiecare. Pentru net am primit, tot de la un prieten de pe facebook, o parola de acces la Orange Wifi. Apoi alta, de la Stefan, pentru Free. Cand n-au mai mers nici astea – netul e groaznic in Franta – m-am rugat de oamenii de la coada sa-mi dea retea, sa pot sa mai incarc un filmuletz si-o poza. Multumesc tuturor!

La sfarsitul zilei, m-am asezat si eu la coada, sa nu zica domnul Melescanu ca tin locul cuiva din diaspora. Si n-am apucat sa votez, eu si inca vreo mie de oameni.

Noroc cu voi. Noroc ca ati inteles, din exemplul celor de aici, ca votul are o valoare. Si ca, asa cum s-a intamplat de data asta, ne poate uni mai tare decat orice lozinca si operatiune de propaganda.

Ati castigat alegerile astea si pentru mine.

In numele astora care n-au apucat sa puna stampila, va multumesc.

Aduceti niste batiste la aeroport, ca sigur o sa plang ca un fraier.

20141116_142009

20141116_123109

20141116_143912

20141116_143711

20141116_122951

20141116_205643

20141116_205639

20141116_205507

20141116_212844

20141116_143901

20141116_143729

20141116_143049

20141116_142343

20141116_142013

37 de comentarii

  1. Tu esti dus rau, evident in sensul pozitiv! Cred ca multi iti putem multumi pentru ce ai facut, ai fost aproape de noi si ne-ai ajutat sa ne sintetizam ideile si sa le evoluam pe ale noastre! Cand am inceput sa citesc mesajele tale am descoperit ca sunt asemanatoare cu ale mele si mi-a facut o placere deosebita sa continui sa citesc! Sunt mandru ca am participat atata la vot cat si la manifestatiile de la Cluj de aseara, am tot intrat si pe Faceebook sa vad daca ai mai scris ceva 😀 . Multumesc si sper sa o ti asa in continuare si sa nu accepti o inregimentare politica!

    Cu prietenie si respect,
    Rares Matei

  2. Respect domnul Mindruta!

    Articolul asta mai ca m-a facut sa lacrimez. Multumesc tuturor romanilor care au votat si dovedit ca impreuna suntem de neclintit.

    Mandru ca sunt roman!

  3. Cel. Mai. Profund. Respect.

    Lucian, mi-au dat lacrimile citind rîndurile tale. Urăsc (sub)cultura emo sau manifestările telenovelistice, dar pentru anumite lucruri și mai ales pentru unii oameni merită să îți deschizi sufletul și să te lași complet impresionat.

    Ești un OM și ai arătat tuturor, întotdeauna, cum e să fii OM. Felicitări și să nu te schimbi niciodată.

    Ai prietenia mea deplină și respectul meu cel mai adînc.
    Bogdan Agapie

  4. iti multumim inca o data LUCIAN MANDRUTA ca ai fost in mijlocul nostru si dupa cum ti-ai dat seama ,nimeni si nimic nu ne poate cumpara! dragostea de pamantul stramosesc a invins si ploaia si frigul in orele de stat la coada interminabila pentru a vota!

  5. Am fost si tineri studenti si tineri muncitori. Personal prima data cand ma implic în asa ceva chiar daca nu am apucat sa votez. Ma bucur c-am reusit totusi cei care ne-au facut batjocura au pierdut oricum.

  6. Bravo Lucianeeee :))

    Inca o data au dovedit romanii, ca nu suntem chiat toti o natiune de spalati pe creier de catre mafia securisto comunista …

    La multi ani Romania ! La multi Ani STAT de DREPT…

    Sa ne descretim putin si fruntile ca meritam din plin acest lucru 🙂

    ”Varză roșie”, floare Albastră,
    La mulţi ani de ziua noastră!
    Fraţi români din lumea-ntreagă,
    Hai uniţi-vă odată şi strigaţi cu toţi în cor:
    E ziua românilor! tristă comuniștiloooor
    Să se ştie peste tot, românul nu-i idiot …
    Îşi iubeşte ţara, frate, luptă pentru demnitate
    Că Pinochio a mințit, popor ce te-a învrăjbit !
    De lichele să scăpăm , pe Dragnea să-l înfundâm
    Voiculescu și-ai săi fii, așii servilismului
    Să dispară și ANTENA, că le-a expirat doctrina
    Ghiță și cu trocul său , ne-au manipulat la greu !!
    Și să ne făgăduim : că e musai să gândim..
    Nu vă mai lăsati furați, manevrați , și cumpărați
    Nici cu mici , bere, și-un pix , căci prostia-i crucifix
    Eu tot timpul am știut că Ponta-i un prefăcut
    Dar până și internetul ne arată că prezentul
    Este și va fi al lor , ”așa-zis ..golanilor ”…
    Și Năstase este trist , Dumnezeu nu-i comunist
    Iar Bunicul KGB-ist , o să scrie un roman
    De genul : ”Calul Troian” !!!
    Haideţi dar, măi fraţi români,
    Și de-aici și diaspora
    Să învârtim cu toții hora
    Facebook-ul că ne-a unit , și-a mai dispărut un mit ..
    El.. le-a arătat la toți , de ce comuniștii-s hoți
    PSD și maica BOR, este curva curvelor..
    Mândru-i steagul romănesc
    Cu măner de tip nemțesc
    Cu Iohannis Președinte
    STAT de Drept ..tot inainteeeee …

  7. Ne-ati facut sa plangem, cu lacrimi triste, suparate si furioase…din fericire, asta ne-a ajutat sa devenim constienti si sa ne valorizam importanta ca romani, ca oameni, ca parinti…iar lacrimile au curs in continuare…din fericire, au devenit bucuroase, pline de recunostinta, multumire si mandrie. VA MULTUMIM pentru campania de constientizare (facuta inconstient :D), informare, educare, mobilizare!!!

  8. o Doamne! este imposibil sa nu plangi…efectiv m-ai facut sa ma transpun acolo, sa simt o parte din frustrarile si umilintele pe care le-au simtit si ei…trebuie sa le multumim ca au fost acolo si ca nu au uitat de unde au plecat…ca le pasa…
    imi doresc ca aceasta multumire sa vina prin indeplinirea promisiunilor, prin schimbare, astfel incat sa putem spune cu totii, de oriunde ne-am afla…ACASA ESTE ROMANIA!!!

  9. Ieri ne luptam si ne rugam, astazi iti multumesc! Azi de dimineata am iesit zambind din casa si mandra ca sunt romanca si nu m-am retinut sa informez colegii si sefii si prietenii din toate nationalitatile ca am castigat alegerile! Pentru ca DA! Am castigat pentru noi si pentru viitorul nostru. Sa fim mandri ca suntem romani! Am fost uniti si profund impresionata de sacrificiul fiecaruia. Lucian tu ne-ai condus si ne-ai dat incredere in noi ca o sa reusim si am reusit! inca o data iti multumesc!

  10. Nu, Lucian Mindruta, n-o sa plangi ca un fraier, ci ca un roman cu SIMTIRE, ca unul care a fost alaturi de alti romani, acolo unde noi nu aveam cum ajunge in ziua de vot, asa cum si Monica Macovei a facut, a fost acolo…si prin voi am putut fi alaturi de toti romanii de pretutindeni…a fost uluitor ! Iar noi am plans aici, acasa, pentru voi toti, am cantat imnul national, am simtit romaneste inca o data si inca o data si parca nu ne venea sa credem ca traiti umilinta unui intreg neam ! Am credinta ca asta a fost revolutia noastra de matase si spun asta pentru ca doar obrazul unui roman curajos si demn poate fi ca cea mai fina tesatura din lume ! Doar ca unii au incercat s-o terfeleasca cu gaze lacrimogene…romanii, insa, au rezistat, s-au ridicat, au invins…

  11. Felicitari D-lui Johannis!!!!Dar binenteles ca toate aceste FELICITARI apartin tuturor celor care au stat la cozile interminabile..prin ploaie si frig..ore in sir..(ca si mine care am lucrat in ziua alegerilor si nu mi-a pasat de oboseala ci de viitorul Romaniei)..Va multumim D-le Lucian Mandruta ca ati fost alaturi de toti acei OAMENI…asa ca D-vs ar fi trebuit sa mai vina si altcineva alaturi de noi..de cei care stiu ce inseamna strainatatea…care stiu ce e dorul de casa..de cei dragi lasati in urma…care muncesc din zorii zilei sa aiba un viitor copii lor…care oricat se zbat sa razbeasca In locuri care nu sunt ale lor asi pierd parintii si rudele si nu pot ajunge sa-si ia ramas bun de la ei…care poate vreounul ca si mine si-a pierdut un parinte si nu ia fost alaturi in fiecare clipa si regreta ca na avut posibilitati sa stea in tara lui sa aiba un loc bun de munca si a trebuit sa plece peste hotare fara data de intoarcere…sunt multi care asi doresc sa plece pe alt continent numai sa stranga ceva bani si sa poata s-o duca mai bine acasa…..sunt multe de spus..dar cuvintele nu mai conteaza…suferinta noastra..a celor plecati conteaza…dar cel mai mult conteaza Speranta pe care nu ne-o pierdem niciodata si mergem mereu cu fruntea sus….Un lucru e cert si sper sa nu ne dezamagim…ca Victoria sterge lacrima Suferintei si Indurarii de 25de ani!!!! Felicitari oamenilor cu suflet frumos care au stat cu orele la sirul interminabil ereau constienti ca poate nu ajung sa voteze dar au avut taria si au rezistat pana la final…ASTA INSEAMNA SA FII ROMAN!!!!

  12. […] S-au încheiat alegerile și avem un nou președinte. M-am bucurat să văd așa o prezență atât de mare la vot în țară. Am apreciat gestul românilor din diasporă, hotărârea și ambiția lor nemărginită. Eu m-am dus la vot pe la 13, că no fost grabă. Mi-am băut cafeaua, am luat micul dejun și m-am dat pe facebook, am văzut pozele puse de prietena mea Stephanie care a votat în Stuttgart, la ora 6:35 era deja la coadă, după cum erau oamenii îmbrăcați părea frig. A reușit totuși să voteze. Tot pe facebook am văzut spre seară o discuție între sora mea și două foste colege de ale ei de facultate, toate trei sunt plecate din țară și au mers la vot, au stat în frig și în vânt și într-un final au reușit să voteze. Alții însă nu au fost atât de norocoși, vezi povestea lui Lucian Mîndruță despre cum n-a votat la Paris. […]

  13. Pai cum asa ? Ce s-a intimplat ? Nu mai merge bine nici in presa? Pai sunt atitea televiziuni. Chiar nu mai cauta nimeni oameni cu caracter ?(totusi sper sa nu mai fi hingher) Nu este Digi sau careva? Chiar nimic ? Jalnic ! Am inteles cu Nasul, dar totusi, trebuie sa fie ceva unde nu trebuie sa devi un Gadea sau un Badea adica un Adea cu ceva litera in fata.

  14. Din pacate la Bonn situatia a fost asemanatoare. Am incercat sa postez la fiecare 2 ore cate o poza cu comentarii pe FB (internetul era groaznic de lent)
    Si prietenilor din tara nu le venea sa creada. La ora 16.00 am primit mesajul asta pe whatsapp de la un prieten din Cluj: „Pedepsiti-i prin vot. Ne pornim si noi pe centru in semn de solidaritate cu diaspora.”
    Stiti cum e sa va ia pielea de gaina pe tot corpul? Noi mai aveam de stat 3 ore la coada, stateam deja de 5 ore si incepeam sa ne pierdem speranta…

  15. Da, ca de obicei! Discurs plin de melancolie, tipic romanesc. Doar ca la Restaurantul „Doina” micul e la 3 euros, Domnul Popescu isi umple buzunarele si asta o face din timpul lui Ceausescu….Romanii au invadat Franta. Toate satele romanesti sunt reprezentate, si pana nu injura romanu’ in supermarché, pana nu se deosebeste el cu gloata lui de plozi needucata, pana nu strga el dupa „madame” nu se simte roman. Diaspora ai zis ?

  16. Lucian , stiai ca faci parte dintre cei care au convins romanii sa meraga la vot?Din tot ce citesc ( reportaje , statistici etc ) acasa a iesit lumea la vot dupa amiaza si din solidarietate cu diaspora dupa ce au vazut fotografii si filme cu noi pe la cozi si prin ploaie.
    Ai vazut cum a fost de frumos? Am trait acest moment impreuna cu toti.Ai simtit toata energia noastra ? Ai simtit disperarea ? Noi am cantat la coada cantece romanesti ca sa ne incalzim si sa ne treaca supararea.Eram din Vrancea , Iasi , Vaslui , Targoviste , Olt , Buzau ,Maramures, Bucuresti.Am ras , am strigat „RUSINE” .Imi batea inima tare , tare credeam ca o sa imi iasa din piept si doar mi-a batut asa dupa 2 noiembrie de cand m-am simtit neputincioasa si umilita si am vazut ca acei comunisti ca dinainte de 89 inca exista ca ne-au tratat de „tradatori de tara” stii ca inainte de 89.Ce tradatoare cand eu plang de fiecare Craciun ascultand „Colind celui fara de tara : bate vantul , bate dinspre tara , sufla-n rani cu sare si pelin …” Cu ce isi tradeaza astia aici neamul?Ca muncesc pana cad jos sa trimita bani acasa?Un tatic vorbea cu fetita lui la telefon stand la coada sa voteze ” mai e o luna si vine taticu acasa si o sa ne jucam..te iubeste taticu” .E un tradator de tara?
    ..pe 16 mi-a batut si mai tare inima ca tu erai acolo si noi eram cu totii si era si Sibiul cu mine si Clujul si toata tara care au iesit pentru , da am fredonat cantecul ca timisorenii au scris pentru noi ” noua ne pasa aici e acasa” . Si mai stii ce lucru minunat mi s-a intamplat?Eu trebuia sa merg la servici si mai era inca pe putin pentru inca 3 ore de coada ( eram la coada de mai mult de 6 ore ) si din solidarietate m-au lasat sa trec in fata sa votez.Si am votat .Tremuram toata.Si am votat repede ca mai ca alergam toti ca sa poata vota cat mai multi.Cei care erau cu mine la coada au mai stat inca 4 ore la coada iar unei prietene dupa zece ore de coada i s-a facut rau si au trebuit sa o scoata din rand iar logodnicul ei a trebuit sa plece cu ea deci nu au votat.Si cati ca ei?
    Schimbarea nu am facut-o noi diaspora ci voi cei de acasa .Noi am fost aproape 400 000 voi ati fost milioane .Noi v-am convins pe multi dintre voi sa iesiti la vot multi erau convinsi deja.Cea mai mare victorie e ca ne-am unit.
    Lucian a venit sa se simta ca noi , sa fie ca noi si a reusit ca avea atata adrenalina ca nici nu a putut dormi.A suferit cu noi si pentru noi si voua acasa v-a transmis si voi ati facut ce trebuia.Asta da unitate.Ii multumesc din inima lu’ Mindruta ca a venit ca am putut vorbi cu cei de acasa prin intermediul lui pe facebook si ca am facut revolutie umana , am avansat .
    Dar nu uitati mai avem multa treaba de facut nu trebuie sa ne oprim aici.

    P.S. Noi stim de ce nu ai votat dar au votat alti un milion jumate si pentru tine.Ce zici? Eu zic c-ai reusit.

  17. Imi place acest articol al tau. Fragmentul acesta m-a uns pe suflet, pt ca este axat strict pe oameni si nu pe politica: „Mi-am petrecut ziua incercand sa-mi dau seama, dupa accentul oamenilor de la coada, de unde vin. Si ce meserie au. Moroseni si baimareni, bucovineni si suceveni…In trei pasi pe langa coada, strabateai toata Romania si cel putin jumatate din nomenclatorul de meserii.
    N-a fost o coada a intectualilor fini, pentru ca nici Parisul nu mai e destinatie de exil pentru artistii si persecutatii din tara. Am dat mana cu o mie de oameni si vreo suta au zgariat-o pe-a mea cu bataturile lor. „

  18. […] M-am bucurat să văd așa o prezență atât de mare la vot în țară. Am apreciat gestul românilor din diasporă, hotărârea și ambiția lor nemărginită. Eu m-am dus la vot pe la 13, că no fost grabă. Mi-am băut cafeaua, am luat micul dejun și m-am dat pe facebook, am văzut pozele puse de prietena mea Stephanie care a votat în Stuttgart, la ora 6:35 era deja la coadă, după cum erau oamenii îmbrăcați părea frig. A reușit totuși să voteze. Tot pe facebook am văzut spre seară o discuție între sora mea și două foste colege de ale ei de facultate, toate trei sunt plecate din țară și au mers la vot, au stat în frig și în vânt și într-un final au reușit să voteze. Alții însă nu au fost atât de norocoși, vezi povestea lui Lucian Mîndruță despre cum n-a votat la Paris. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s