Mihai Sora, intr-un spot pentru un produs greu de gasit: libertatea

Libertatea mea a inceput cu o spargere

In 24 decembrie 1989, mai multi colegi au intrat – cam cu forta – in fostul sediu al Studentilor Comunisti, parasit de vreo trei zile la ora aceea. Ceausescu fugise, dinspre centru se auzeau focuri de arma incontinu, iar noi, printre soldati cu mitraliere care pazeau facultatea, pusesem de-un ziar.

Imaginile ramase din vremea aia sunt mai degraba vagi. Imi aduc aminte ca primul articol a fost un avertisment despre intoarcerea comunistilor la putere, sub palaria lui Ion Iliescu. Trei pagini mai incolo, pusesem si niste poezii, de dragoste, ramase de la tentativele de seductie din liceu (eram baiat sarac, singura arma era romantismul…))

Nici nu stiu daca am pastrat vreun exemplar din prima noastra foaie – Mesterul Manole a fost unul dintre numele ei. Stiu insa ca povestea mesterului m-a urmarit mai toata viata de presa de pana acum.

Si asta pentru ca am stricat multe ziduri. De obicei, incercand sa le sparg si sa ma eliberez din ele. 

Vedeti voi, am fost mai mereu la stapan in presa. Uneori stapanul era bun. Alteori era genial si darnic. Cateodata mai rece si calculat. Dar in toate cazurile era stapan.

Ce inseamna sa ai stapan in presa?

Inseamna ca cineva, deasupra ta, negociaza drumul economic al institutiei, dand la schimb o parte din libertatea ta. 90% din viata mea de jurnalist asa a fost.

Cateodata omul asta tine cu tine si da doar firimituri din libertatea ta, ca sa se bucure stapanii mai mari ai zilei – si atunci e un stapan bun.

Alteori da cate o halca intreaga.

Si cateodata iti da si mainile, legate cu catuse comode, facute din matasea avantajelor de a fi vedeta. Masina misto. Petreceri. Concedii. Interviuri periate in presa mondena. The life.

Am trait toate astea. 

Si-am inteles abia tarziu ca libertatea de a spune ce vrei depinde de doua lucruri fundamentale:

Primul este o platforma care iti apartine numai tie. 

Al doilea este publicitatea pe acea platforma, separata de continutul ei.

Multa vreme asta a fost imposibil pentru un singur om fara avere. Barierele de intrare erau uriase: 100.000 de dolari minim pentru in ziar in anii 90. Azi, 1-2 milioane. Televiziune? 5-10 de milioane atunci. Peste 20, daca vrei sa faci treaba azi.

Libertatea, cel putin pentru mine, a inceput acum zece ani, in ziua in care mi-am facut cont de facebook. Doar ca nu stiam atunci. Am realizat tarziu, tarziu de tot, in urma cu cativa ani, cand in propriile mele produse de media (de obicei editoriale si modeste analize) a aparut publicitatea.

La inceput am fost reticent: ce-o sa zica oamenii? Si ei au fost la fel: “ne exploatezi!”. Si totusi, nu tentatia banilor a fost cea care m-a dus s-o accept. Ci mai degraba cea a libertatii.

Tentatia acelei zile in care nu voi mai putea fi dat afara de la serviciu. Pentru ca serviciul meu sunt eu.

Vedeti voi, asta e singura solutie de finantare veritabila a oricarui tip de presa: publicitatea. E spargerea Stapanului intr-o multime de … nu, nu stapani ci mai degraba parteneri mai mici, intre care niciunul nu mai are puterea de a-ti spune ce sa zici.

Sigur, si aici sunt reguli etice. Sigur, si aici sunt unii care pot sa iti opreasca campaniile daca ii superi. Dar aici stii un lucru: altii le vor lua locul daca ramai relevant. Aici, doar tu te poti concedia, ramanand in urma.

Am scris povestea asta cu sinceritate si tot cu sinceritate trebuie sa va spun ca face parte dintr-o campanie EMag. O campanie neobisnuita, pentru ca nu mai vorbeste despre pretul la telefoane sau LCD-uri, ci despre valori. O campanie in care firma risca sa-si supere unii dintre cumparatori, pentru ca are pareri – care nu coincid cu ale lor. 

Screenshot 2019-10-02 at 09.41.39.png

Spotul lui Mihai Sora, (il gasiti la sfarsit), vorbeste despre libertatea de a scapa de dictatura. Despre frig si foame. Despre trecut, fara mila. Nu e un spot comercial.

L-am intrebat ieri seara pe seful firmei, Iulian Stanciu, daca nu cumva asta ii va strica relatia cu batranii nostalgici ai ceausismului. O sa mai cumpere de la el?

Si mi-a raspuns foarte simplu: “Dar asta e adevarul!”

Screenshot 2019-10-02 at 09.41.55

Ma bucur ca, in sfarsit, o firma romaneasca de asemenea talie are curajul sa sparga zidul comunicarii cuminti, vesele si adesea naroade. Au mai fost incercari, dar niciuna atat de clara si directa.

Si daca nu ma credeti, priviti-l pe omul asta din clip, care vorbeste despre libertate la finalul vietii, cand a apucat s-o inteleaga cu adevarat. 

Poate pentru noi se va intampla un pic mai devreme.

 

 

4 comentarii

  1. Respect. Nu cred ca se putea transmite mai bine un astfel de mesaj fara ajutorul unui om care l-a trait si inteles. E uimitor cum 80 de secunde de spot reusesc sa transmita mai mult decat un documentar. Felicitari tuturor celor implicati in proiect.

    PS. Dupa spotul acesta e clar ca emag vor fi prima optiune in online. Pentru ca cei care au ceva de spus trebuie sustinuti.

  2. Normal ca libertatea e un produs greu de gasit mai ales daca promovezi spotul cu un membru la Paris la internationalei comuniste si consilier al Anei Pauker. DE AIA e greu de gasit. Iar domnu de la agentie sa mai puna mana pe cartea de istorie (de exemplu detaii despre personaje) inainte sa faca spoturi cu pretentii de asemenea anvergura.

  3. Un tortionar bolsevic din echipa Anei Pauker asociat cuvantului “libertate”!! Daca pt majoritatea oamenilor de bun simt pare un nonsens si o flegma la adresa memoriei victimelor comunismului , nu acelasi lucru se poate spune si despre escrocii si impostorii de la Emag, autorii acelui clip de “noaptea mintii”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s