Exista un moment in viata fiecarui copil cand isi doreste o racheta. Dupa aia, un submarin. Un pic mai tarziu un avion. Si, de foarte multe ori, de obicei dupa un film american, un pick-up truck.

De obicei, copilul ala e dezamagit in viata, cand descopera cat era de naiv.

Rachetele sunt scumpe, se dau pe pile la NASA si in spatiu nu sunt job-uri decat pentru astronauti. 

Submarinele civile, cu care sa faci inconjurul lumii admirand pestii si fundul marii au devenit realitate doar sub forma barcilor cu geam pe fund, in statiunile de la Mediterana. La 35 de euro croaziera nu mai poti sa admiri nimic, intre picii care urla si adultii grasi care se baga peste tine sa vada mai bine, salivand cu gandul la doradele de dedesubt puse-n farfurie. 

Iar avionul “cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor” e azi un tub de metal rece in care lumea se aduna sa sufere pana la o destinatie unde se plictiseste. Tortura contra cost. 

Totusi.

Pick-up truck-ul… ei bine, pick-up truck-ul exista in realitate, fix ca in filme! Doar ca acel copil care il visa are o mica problema atunci cand, ca adult vrea sa si-l cumpere. Si anume nu-i da voie nevasta, care pentru 30+ de mii de euro se asteapta la o limuzina comoda, hai un SUV. 

E totul pierdut, nu? N-o sa avem niciodata pick-up, nu?

Probabil ca nu. 

Din cei care citesc acest text, mai putin de 5% si-l vor dori. Si mai putin de 0,001% il vor si cumpara. In cele ce urmeaza o sa va explic cu ce se vor confrunta aia 0,001% care se vor urca prima oara in propriul lor Ford Ranger.

Mai intai, “a te urca in masina” are aici chiar sensul propriu. Ford Ranger e la vreo jumatate de metru deasupra ta (ok, exagerez putin), motiv pentru care are chiar si o treapta. Cand ajungi acolo esti chiar sus: mai sus decat reperul meu, vechiul meu Volvo XC90, care era o masina inalta la vremea lui. 

Esti sus si probabil ca ai sa te rastorni in curbe la mai mult de 60 pe ora: asta e primul gand care iti trece prin cap. Apoi gandul asta pleaca repede, caci masina te prinde. Frumos desenata (pentru un pick-up, nu pentru cei care asteapta un Lincoln) si chiar bibilita, cu cusaturi aparente la culoarea caroseriei, daca te incumeti la trim-ul Wildtrack (pe care il si recomand). 

Masina e de barbati, dar se chinuie sa cucereasca si femeile, pentru ca de obicei ele dau aprobarea: scaunele reiau tema caroseriei, in vreme ce parasolarul e pregatit pentru un mic machiaj pentru nevasta fermierului, inainte de Ziua Recoltei.

 

 

Ford Ranger e un pick-up imblanzit, de altfel: totul merge usor. De la volan, cu care te descurci usor la parcare, desi masina are 100 de metri lungime si 50 latime (am exagerat, dar asta am simtit in primele cateva zile!) si pana la manerul de la acoperisul benei. Acesta din urma e o minune de simplitate: se incuie cu cheia, se desface cu o curea textila, fara mare efort. Si se duce singur pana la capat, fara gres, ca sa poti pune repede mistretul proaspat vanat. Am glumit: mistretul ala e greu de nu poti sa-l ridici. Si oricum, cei mai multi vanatori urbani, ca mine, vor pune acolo bicicletele. 

Am mers cu masina asta de la Bucuresti la Navodari, in tura “Cu bicicleta la mare”.

Apoi la Alba Iulia (cu 20 la ora, pe langa ciclistii de la Turul Centenarului). Si tot cu ea am mers pana la Annecy, cu ciclistii romani care au fost anul acesta la Etape du Tour, pe urmele Turului Frantei. Am fost cu ea pe autostrazile din Germania (maxim 170 km/h, n-am vrut s-o chinui) si pe drumurile de munte din Alpi. Am fost cu ea la Saint Tropez sa-i fac poza cu superyachturile, in departare (vezi poza cu apusul de mai jos, din care ea a ocupat, fireste, cea mai mare parte).

 

 

Am fost cu ea la Paris si-am parcat in parcarile subterane din Quartier Saint-Germain si la Geneva, langa lac  (5 cm pana la tavan, 10 pana la pereti pe tunelul de urcare/coborare, vezi mai sus). Am fost cu ea pana de la Marea Nordului la Mediterana. Si m-am intors cu bine acasa, dupa 16.000 de kilometri fara niciun defect, nicio drama mecanica si niciun ban in buzunar.

Caci consuma…)) 

Consuma, mai ales daca ai avut noroc de motorul in 5 cilindri in linie, 200 de cai si 3200 centimetri cubi. Un motor minunat, care suna ca un V6 pe benzina si merge ca un V8, consumand undeva intre ele doua, dar pe aproape de asteptarile pe care le ai de la un diesel atat de mare (exista si mai mic, 2.2, apropos). Dar cat a consumat al meu? 

10 la suta la 130 de km/h pe autostrada. 

14 in oras. 

8 pe drumuri mai lente, cu 90-100 km/h. 

Vorbim de masina plina, cu bena plina cu bagaje si biciclete si 3-4 persoane la bord. Goala deja are 2 tone. Deci, cu totul, am condus un Humvee militar un pic mai usor si mai fasnet. 

De fapt un Humvee foarte rapid. In oras, la stopuri, ai nevoie de Mercedes C220 ca sa ajungi mai repede la 50 km/h. Pe Valea Oltului termini de depasit camionul (in experienta mea) cam in 10 secunde, mai bine decat orice masina mare (SUV) pe care am condus-o (ok, nu am incercat X5). Iar pe autostrada ajungi de la 100 (cand iti taie unul calea) la 130 in 5-7 secunde, in functie de cat de suparat esti. Modul normal, nu sport.

Ok, ce stie in offroad? Aici testele le-am facut la mine la tara, in Arges. Am testat pe camp (pe brazda, de-a lungul ei), pe drumuri de tractoare, prin albia unui rau (Cotmeana) prin care am trecut fara sa mai fie nevoie de pod. Aveti aici un film 360 (rotiti imaginea cu degetul pe ecran ca sa vedeti peisajul):

In offroad masina e minunata. Nu exista nicio comparatie cu un SUV, care e o pacaleala simpatica de oras. Masina asta s-a nascut la tara si se vede: are pamant sub unghiile de guma, suspensii spate pe foaie, ca in vremea lui Tata Ford si reductor si diferential blocabil ca sa-i faca in ciuda lu’ nea Toyota. 

Aici stie tot. Se catara. Se infoaie in pene. Si se catara mai departe. Nu stiu cum e pe zapada: din pacate n-am s-o tin atat incat sa si aflu. 

O singura spaima am avut in offroad: dupa 3-4 kilometri, un zgomot subire si persistent, ca de metal care se freaca pe un alt metal, la una dintre roti. Scartz, scartz, scartz. Am mers asa jumatate de ora pana s-a oprit brusc si m-am dumirit: o sarma de la un balot de fan intrase in mecanismul rotii din fata. Si mecanismul a fost mai puternic: a scapat de sarma pur si simplu tocand-o. Asa face un animal de la ferma cand vrea sa fie liber.

O laud prea tare? Bai, da. Si nu m-au platit pentru asta, ba din contra, eu am platit cu publicitate pentru experienta unei veri cu ea. M-au ajutat cei de la Tiriac Auto si Ford Romania, care stiau ca mi-o doream de mult timp si mai ales aveam nevoie de ea. Am aflat asta de-a binelea abia in Franta, cand am folosit-o ca sa recuperez un coleg de tura ranit la mana si la picior si intr-o coborare si care nu mai putea sa pedaleze. Da, e in poza e la final de Etape du Tour, in Grand Bornard. E bine acum.

Vorbeam mai devreme de suspensii: cum se descurca la viteza o masina mai inalta decat cel mai mic jucator de baschet din Romania (1,85 centimetri)? 

Raspunsul e ca nu stiu. Chiar nu stiu, caci masina asta, odata trecuta de 80 de kilometri pe ora nu mai e ea! Adica nu mai e un pick-up inalt, cu foi pe spate, cu centrul de greutate mai sus de pieptul meu… pur si simplu toate chestiile aste dispar. Nu stiu unde, nu stiu cum face Ford, dar masina asta, pe autostrada, e aproape la fel ca un Mondeo. 

Pe bune, nu glumesc, nu e un truc de marketing, nu e ceva ce te prosteste agentul de vanzari ca s-o cumperi. E adevarul adevarat: masina asta e la fel de stabila la drum intins ca stancile pe care se urca. Se conduce atat de bine, e atat de sigura, e incapabila sa se incline macar un centimetru dincolo de nivelul meu de ingrijorare…incat nu stiu daca nu cumva ar trebui sa tac si sa nu mai povestesc, caci e foarte greu, stiu, sa fiu crezut. 

Trebuie pur si simplu incercat.

Ce are rau insa aceasta masina? Ce nu e bine la ea?

Sunt cateva lucruri. 

Si incepem cu cel mai enervant: antena. E o antena de vreo 30 de centimetri, rigida, montata pe acoperis. Ca sa intri intr-o parcare de oras trebuie s-o dai pe pozitia cea mai de jos, apropiata de acoperisul cabinei. Ei bine, daca o uiti acolo se va razbuna pe tine pe autostrada, cand se va izbi cand si cand de tavan, ca o ciocanitoare care mai gaseste cate un vierme in copac. Poate ca voi stati mai bine cu nervii: pe mine m-a scos din sarite! Solutia e simpla: te opresti, te dai jos si o ridici. Daca nu iti e, ca mie, lene…

Al doilea lucru care nu mi-a placut: bena odata inchisa e cam prea putin adanca. Atunci cand tragi capacul ala misto, de aluminiu, mai incap dedesubt 2 biciclete cu rotile demontate, una peste alta. Nu stiu cum e la alte pick-up-uri, la asta eu am ramas fara spatiu, cu tot cu bagaje, la un drum de cateva mii de kilometri. Ideal cred ca e sa iti comanzi si un acoperis de bena inalt, in continuarea liniei caroseriei.

Al treilea lucru care nu mi-a placut la Ford Ranger e ca informatiile despre trafic ale sistemului de navigatie incep sa se “trezeasca” abia in Austria. Come on, Microsoft Sync 3, ai cel putin doua fluxuri de date si in Romania: Waze si Google Maps. Fa legatura, vorbeste cu oamenii aia si rezolva-ne si pe noi! Alminteri, navigatia e buna – iar pe POI si mai buna decat Google.

Am lasat la sfarsit un lucru pe care l-am iubit la masina asta si pe care imi trebuie neaparat sa-l iau la urmatoarea pe care mi-o cumpar: 

Autopilotul adaptiv. Acel device care te tine la o distanta fixa de masina din fata, pe orice fel de drum, la orice viteza si in orice conditii de vreme. 

E fara pret: datorita lui am traversat Europa Civilizata (adica aia a autostrazilor) aproape fara sa ating acceleratia. Mii de kilometri masina s-a descurcat singura sa stea in trafic si nu a gresit sau ezitat niciodata. E cel mai sigur sistem de genul asta pe care l-am folosit (si aud ca pe noul Focus e o versiune si mai evoluata, care te tine pe mijlocul benzii). Serios acum: daca va luati masina sa mergeti mult, uitati de orice alte optiuni: asta e de departe cea mai odihnitoare!

La final, poate ar trebui sa va spun pentru cine e ideal un Ford Ranger: 

Pentru cineva care are un loc de parcare 6X4 metri.

Pentru cineva care are nevoie sa care mult, orice, repede si departe.

Pentru cineva care vrea sa plece pe orice drum si sa nu aiba nevoie niciodata sa se intoarca.

Si pentru cineva care are nevoie sa duca la curse 3+3 biciclete si 5 oameni cu bagajele lor. 

Adica pentru mine. 

Cu trei conditii: motorul sa fie cel de 2,2 (trage aaaaproape la fel, consuma cu 30% mai putin), carosaj peste bena la culoarea caroseriei si un sistem din ala meserias de lumini cu leduri care bat la un kilometru, pentru capota.

Nu, n-am nevoie de ele la ceva. 

Dar pur si simplu cu ele ar fi cea mai badass masina pe care o stiu!

There is no ads to display, Please add some