Cum am descoperit ca am inima, pe-un munte din Franta

De la altitudinea de 1300 de metri, in valea unde ne-am cazat la 2400 de metri, cat e varful Col du Grannon, sunt doar 10 kilometri.

IMG_0874.JPG

Ce inseamna asta?

Facem o socoteala simpla: la fiecare kilometru trebuie sa urc 100 de metri si-un pic. Adica vreo 30 de etaje. Pe bicicleta…)

Suntem veniti pe urmele Turului Frantei si descopar cu neplacere ca am inima. Una care doare, una care domina pieptul cu o prezenta un pic infricosatoare. Ca si cum m-ar avertiza. Cu o zi inainte, la Etape du Tour, am fost nevoit sa ma dau jos de pe bicicleta si sa urc pe Col du Vars, tot la 2400 de metri, pe jos. Ultimii cativa kilometri am inaintat, vorba cartii domnului presedinte, pas cu pas. Nici azi, pe Grannon, nu ma simt mai bine. Dar macar rezist pe bicicleta.

….

Puls: 185. Caaat? Da. 185. Din cand in cand, 190.

La 190 ma opresc, stau cateva clipe, beau o gura de apa. Mi-e frica. Nu ca n-as avea antrenament: muschii n-au nicio problema. Inima insa, o simt in gat: se zbate si se chinuie sa adune din plamani inca un pic de oxigen si sa trimita in tesuturile unde e nevoie de el.

IMG_0878.JPG

N-am avut timp sa ma antrenez, cum au facut colegii din poza. Am muncit pana cu o zi inainte de expeditie. Etapele din Alpi ale turului Frantei se desfasoara la o altitudine medie de 1600 de metri. Varfurile ajung la 2500. Iar eu sunt un biciclist din Bucuresti. Altitudine: 80.

Am citit de curand o lista a ciclistilor morti in curse – cei mai multi dupa caderi, dar si cativa cu atacuri de cord. Nu ma incurajeaza prea tare in urcarea asta.

De-asta port centura cardiaca: sa stiu pana unde mi-e plapuma. Am si  extrasistole din cand in cand, o mostenire de familie de care nu imi e prea teama. Insa de pulsul ridicat, da. Cat poate sa reziste?

IMG_0737.JPG

La Etape du Tour nu supravietuiesc toti, stiu asta. Sunt 15.000 de oameni la start si 10 salvari pe traseu. Exista o anume doza de risc in coborarile rapide – cazaturile la 70 de km pe ora de pe bicicleta sunt mai riscante decat cele de pe motor, pentru ca nu ai niciun fel de protectie, in afara de o casca usoara. La fel si cu inima: sunt urcari sau sprinturi pe care, cateodata, motorul din tine cedeaza. Asa a patit, la o competitie similara un ciclist belgian.

Dar poate ca sunt prea morbid. Mai iau un baton de Isostar si continui. Fara sa ma dau jos de pe bicicleta, tinand pulsul undeva intre 160 si 180. Si, dupa multe respiratii intretaiate si cu picioarele ca de plumb… ajung! Col de Grannon, 2400 de metri.

IMG_1082.jpg

Cam ca pe Varful Omu, cu plecare din Sinaia. Asta a fost tura de azi, 3 ore si jumatate. Nu mai calculez viteza.

Altceva insa vreau sa va spun: aveti grija de inima voastra. Pentru mine, ea a fost de data asta veriga slaba. Pentru sute de mii de romani e o problema: eu am descoperit-o la o cursa ciclista si probabil ca mai am timp sa ma investighez. Altii o descopera cand e prea tarziu. Cand apare durerea din senin, cand apare angor-ul, cand o gheara ti se infige in piept si ramane asa…

Toata lumea vorbeste de cancer, dar de boli de inima si de vase de sange se moare de trei ori mai mult. Stiu, pentru ca, de cand m-am intors din Franta, am inceput sa ma documentez. Cei mai multi uita de inima chiar si cand au fost diagnosticati cu o problema: iau un medicament, se simt mai bine si nu se mai duc la control. Pana la infarct. Unii, chiar si dupa… Si cu totii ne zbatem si cerem de la stat mai mult pentru o multime de alte boli, cand asta ucide mai sigur (in lipsa preventiei), mai des, desi mai discret…

Sunt multi cardiaci care nu se pot lasa de fumat, care nu-si controleaza dieta, care nu tin seama de faptul ca viata lor nu mai poate fi la fel ca inainte. Sunt aici o multime de date si adevaruri pe care nu le mai poti ocoli cand treci de o anumita varsta. Sau de o anume incarcare pe cord: efort, griji si suparari.

Dincolo de toate insa, trebuie sa afli din timp ce e cu tine. Ca sa nu ajungi la statistica asta.

Infografic_verticala-01.jpg

Stiu, multi dintre noi n-au curaj sa afle. Si totusi, eu vreau sa stiu de ce n-am putut urca la 50 de ani, ca altadata (la 40, hehe!) un munte din Franta. Cu bicicleta.

Tineti-mi pumnii. Cu un EKG suntem cu totii datori…)

4 comentarii

  1. stimate d-le mandruta… sunt posesorul de peste 15 ani al unei cursiere raritate in romania, COLNAGO CT1, cadru TITAN, masura 54 cred, pt persoane de peste 1,80 metri, cu care n-am reusit sa fac mare lucru deoarece sunt piele si os la virsta de 60 ani si pe care as vrea s-o vind unui pasionat de ciclism la care n-ar conta 2300 euro… pretul ei de noua fiind dublu… cum n-am gasit amatori pt ea, incerc pe aceasta cale sa obtin niste bani cu care sa-mi pot pune niste masele-n gura, cu toate ca nevasta-mea spune ca maninc degeaba… pt mine aceasta bicicleta este mai valoroasa decit un ceas Contantin Vacheron sau un tablou de Salvator Dali… s-au o sampanie care se bea intr-o seara in cluburile de fite din Mamaia… succes la pedalat…

  2. Varsta e frumoasa si nicidecum problema, ci doar gradul de antrenament. Aici in Franta sunt multi de 65-70 de ani care urca aceste varfuri fara nicio problema. Este importanta problema bolilor cardiovasculare, dar si mai important mi se pare riscul sedentarismului si al riscurilor obezitatii, intalnite endemic la noi. Mult succes si multi km pe bicicleta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s