V-ati intrebat vreodata cine sunt cu adevarat analistii astia intre doua varste care isi varsa focul la televizor, de gat cu stapanii lor de la stanga, desi in tinerete erau fix in partea ailalta? Dati-mi doua minute sa va povestesc.

In 1990, tanara democratie romana n-avea nimic. Decat portocale, aduse de urgenta din import, sa simta poporul ca se intampla ceva pozitiv.

Ba nu, avea ceva: avea Putere. Ii stiti, Iliescu & Co. Dar nu avea opozitie. Sau avea, dar aia voia sa-l dea jos pe Iliescu si nu se facea asa ceva, era urat!

Si-atunci serviciile secrete ale vremii au inceput sa creeze dizidenti si intelectuali de opozitie. Sa fim si noi in rand cu lumea.

Astia si-au facut ziare, think-tank-uri, reputatii. Au fost adulati, intervievati intre ei, priviti cu speranta de poporul din Piata Universitatii, primiti la cina la ambasade si invatati sa puna servetelul in poala si sa nu se scurme in nas.

Ziua strigau sus si tare “Jos Feseneuuu’!” Noaptea plecau acasa fericiti in masinile noi generate de prosperitatea lor bine ghidata. Cu totii erau insa tinuti in frau, 24/7, cu fire nevazute de-un cetatean.

Unul care statea un pic mai in spate si isi stergea ochelarii, sa nu se abureasca de la toata ceata asta.

Multi erau recrutati dintre fostii informatori ai Securitatii. Asa s-a intamplat cu unii ziaristi comunisti, care dupa 1989 au devenit brusc de dreapta. Altii erau din corpul de studenti guristi de dinainte: un lot important, caci regimului comunist ii era teama de studenti si incerca sa-i controleze. Destui veneau din institutele de cercetari sau Academia Stefan Gheorghiu. Cei mai tari erau „cartitele” – oamenii trimisi de Securitate in Occident inainte de Revolutie si repatriati dupa, la ordin. Ca legenda (ca sa folosesc un termen de specialitate) erau cu totii de dreapta. Dar cu voie de la stapanire. Si cu teme.

Pe multi i-am mirosit din prima. Dar mi-am spus mereu ca-s paranoic. Alteori cand m-am lasat si eu dus de val, caci aveam nevoie de eroi, ca un copil ce eram. Apoi i-am urmarit cum au crescut, i-am urmarit cum au imbatranit, i-am urmarit cum au inceput sa se schimbe. Sa se vada vopseaua veche.

Vreme de 25 de ani n-am avut decat banuieli.

Mi le risipesc ei acum. In serile in care ma mai uit la televizor.

Si-i vad pe baietii (si fetele astea), ajunsi acum la 50+ ani cum lovesc in tot ceea ce promovau acum 25 de ani: cinstea, in primul rand. Ideile dreptei. Libertatea individuala. Soros (de la care luau burse). Liiceanu si Cartarescu (cu care se bagau in seama in poze altadata). Nu va mai fac lista intreaga.

Acum 25 de ani erau revoltati, dar cu o anume politete. Il injurau pe Iliescu, dar niciodata cu vlaga cu care ii starpesc azi pe… exact…pe dusmanii urmasilor lui!

Ii vezi cumva ca respira usurati printre imprecatii. Si de-abia acum par sinceri. Pentru ca de-abia acum lupta la vedere pentru fostii lor gardieni. Sindromul Stockholm, versiunea Primaverii.

Si totusi, cum de s-au intors asa, cu o pirueta cazona, la 180 de grade? Cum de-au ajuns jurnalistii de dreapta de acum 25 de ani guristi ai partidului pe care il urau atunci?

Cum de lupta acum alaturi de cei pe care ii desfiintau?

Cum au ajuns fostii agenti de influenta ai fostei Securitati si DIE, repatriati, preluati, reinventati sau creati de la zero dupa 1990 intre cei mai mari dusmani ai DNA si SRI de azi?

Parerea mea?

La un moment dat, i-au dat afara. Serios.

Pe bune. Au ajuns cu totii agenti de influenta someri. In continuare legati in retea, da’ someri. Retea? Da. Am banuiala ca mai sunt si alte servicii, de care stim sau nu, care opereaza pe teritoriul Romaniei si la care astia semneaza astazi condica. Cei care i-au luat de la Fortele de Munca ale lui Satan si i-au reciclat in oastea cu coarne si camere de filmat.

Lucratori cu ziua pentru cauza Noptii.

Mascati fara machiaj.

Acoperiti descoperiti.

There is no ads to display, Please add some