O poveste cu eroul la final

E ca si cum am fi primit o mostenire de la un unchi din America. E ca si cum pe locul ramas gol langa noi in autobuz am gasi in fiecare luna o suta de lei. E ca si cum casa aia de la tara, aia la care anul trecut a aparut fundatia si acum au venit si caramizile s-ar ridica singura, noaptea, cu ajutorul zanelor padurii.

E ca si cum ne-ar lipsi ceva care ar fi, in acelasi timp, langa noi.

Ceva care se simte aici, desi a plecat demult.

Sa v-o descriu. Ne-a lasat pentru ceea ce suntem (si nu-i placea). Dar n-a lasat-o sufletul sa se schimbe ea insasi. Tine toate obiceiurile. Inclusiv alea rele. Nu e un inger: la biserica din America la care merge nou-venitii ii barfesc pe aia vechi si invers. Se uita la masini, la haine, la vorba… exact ca la o nunta de tara la care batranii nu mai stiu ce sa mai zica, dupa ce-au terminat tot ce era de spus despre grau si porumb.

In rest, vorbeste doua limbi (minim) si traieste doua vieti: una luata cu imprumut de la straini, alta daruita la nastere de mama din Dorohoi (sau completati cu ce localitate va inspira).  In fiecare zi face drumul dintre ele, alegand o identitate sau alta in functie de inspiratie si noroc, in functie de toanele patronului sau nervii politistului care o opreste in trafic. Seara insa, se roaga in romaneste si doarme visand in limba copiilor de-acasa.

E iubita cand cei din jur o cunosc mai bine. E dispretuita ca regula, dar nu i se spune niciodata, ca nu e voie pe acolo. Si oricum ipocrizia n-a inventat-o ea. In cel mai fericit caz e o aparitie exotica. In cel mai nefericit, numele ei e pe un perete, insotit de injuraturile idiotilor locali. Cu spray pe care l-au cumparat probabil de la magazinul unde ea face curat. Noaptea, cand ei dorm, obositi dupa mult mai putina munca.

E peste tot in lume, dar nu decide nicaieri in chestiile mari – decat acolo unde, de fapt, nici nu mai e. Acasa. Si-acolo, mai greu un pic parca, in ultimii ani. E plecata demult sau de putin, dar ii e dor imediat si nu treaba asta trece niciodata. De-asta si vrea sa mai aiba un cuvant de spus aici. Pentru ca si buletinul de vot poate fi o carte postala. O vedere. O scrisoare.

Par de moda veche la faza cu scrisoarea? Sa va spun ceva si mai vechi:

Cineva spunea acum 2000 de ani ca patria e locul in care e bine.

A fost nevoie de romani pentru ca zicala sa-si piarda eficacitatea cinica. Patria e acolo unde e rau. Iar raul e motivul pentru care am plecat. Si tot el, raul, e ca nicotina din tigara: motivul pentru care ne intoarcem.

Drogul nostru e o tara care nu merge niciodata cum ne-ar placea. Cum ar trebui. Cum scrie la carte. Drogul nostru e imperfectiunea, de care ne e dor mereu in tarile perfecte in care Ea si-a facut culcus la fel cum isi face caprioara: din iarba vremelnic culcata.

Ea?

Diaspora. Despre ea vorbesc. Despre oamenii care ne lipsesc.

Despre plecati si niciodata dezradacinati. Despre oamenii care umbla asa, ca niste copaci scosi din pamant. Despre sursa cea mai importanta de cash a Romaniei, in anii cei mai rai ai tuturor crizelor fara nume prin care am trecut.

Diaspora. Despre oamenii care se intorc chiar numai si numai pentru ca sa plateasca un pic de bine, aici. In contul nasterii lor, ca alta datorie n-au la noi.

Diaspora. La ea ma gandesc cand imi imaginez ca avem si noi, romanii ramasi, un inger pazitor. Aici pe pamant, cu aripile murdare de ulei de motor din service-ul in care lucreaza si-acum. Cu unghiile pline de pamantul strain pe care il munceste. Cu ochii gazde pasagere ale cate unei lacrimi, cand vestile de-acasa sunt proaste. Sau definitive.

Diaspora. Fondul Monetar National al Romaniei. Unchiul din America. Varul de la Londra. Cumnatul din Barcelona. Masa de pranz a lui Nea Iancu, tata de trei copii care se intorc cinci secunde la fiecare 5 ale lunii, in mandatul postal.

Si motivul pentru care acum doi ani m-am dus la Paris sa vorbesc in romana cu niste francezi de-ai mei.

Diaspora. De cand am uitat sa-ti multumim?

Un text emotional pornit ca o provocare. Merci, MoneyGram ca mi-ai dat ideea.

MoneyGram ne ajuta sa fim aproape de cei dragi din diaspora chiar si de la distanta. In prezent exista peste 3500 de locatii partenere de unde pot fi transferati si primiti bani rapid. Iti trebuie doar cateva minute pentru a face un gest frumos, pentru a fi aproape de familia ta.

 

5 comments

  1. ….. Spania, Cambrils. Ma plimb cu atobuzul ca este comod si frumos sa privesc pe geam in sfarsit, eu care doar conduc…. Urc in autobuz de la Cambrils catre Taragona si ma gandesc fara sa vreau la cartea pe care o am in mana, aleasa intentionat pentru vacanta asta: Omagiu Cataluniei…. In reveria mea nu am observat ca nu nimeream senzorul de la citior cu cartela… si dai si incearca, lumea din spate se uita la mine ca la un fraier… Soferita, o zana blond satena cu ochii verzi imi spune: MAI la stanga…! Am atins MAI la stanga, am spus: „sarut mana, multumesc!” si am luat loc…. mi-a zambit pana la Taragona si atunci si in zilele urmatoare….

  2. Existenta unei diaspore preponderent economice (si nu politice) este dovada ca inca Romania mai are pasi importanti de parcurs dpdv al economiei (industria este inca slab dezvoltata, agricultura este fragmentata si lipsita de utilaje iar serviciile inca subdezvoltate) dar si al mediului administrativ-politic (birocratie inca prea mare si lipsita de viziune pro-bussiness, prea dese schimbari legislative, etc)! Suntem pe drumul cel bun (noroc ca suntem in UE si NATO) dar facem pasii in stil de tango: unul inainte si doi inapoi…

  3. Mandruta, da de ce nu ne spui mehh cine ne-a alungat din tara, primul Ranjila – sper din suflet sa moara la pirnaie si ultimul care a scos porumbelu’ din gura a fost zbanghiul de Basescu…mai recent a spus cui nu-i convine sa se care din RO…

    La ce sa ramina aia 4 milioane de oameni plecati, la salarii de 400 euro ca-n Ghana ca asa au decis securistii competitivitatea ecoonomica a tarii…ba bien que non…LOL…

    Nu toti pot fi absolventi de TCM resapati in specialisti in comunicare, jurnalisti, social media, anchors, brown-nosers…locurile de lingai si incompetenti sint limitate si e bataie pe ele..

    Concluzia: AM FOST DE FAPT ALUNGATI DIN TARA DE O HAITA DE PADUCHI LACOMI…CARE ACUM AU INCEPUT SA SE MANINCE INTRE EI….

  4. …Nea Mândruță,nea Mândruță n-ai nici cai,nai nici căruță,
    Ca să nu „expiri”de tot ai transformat bicicleta-n teleguță !
    Pedalând nici nu-ți stă rău…….după cum ai observat,
    Mulți,*naintea ta,știau că roata se-nvârte de când s-a inventat !
    Te-ai trezit taman acum înainte de alegeri să sucești cuțitul în rana,mereu deschisă a diasporei române !
    Dar bine ar fi,să nu uite cei plecați,că cine s-a fript o dată v-a sufla și-n iaurt și să nu mai dea crezare multora ce-n țara asta,precum al nostru Mândruță,nici o treabă nu mai are.

  5. Coincidenta. Am citit povestea cu diaspora, la sfarsitul unei zile de concediu pe care mi-l petrec in Spania. Sunt intr-o situatie mai fericita decat multi romani aflati din alte motive aici. La o terasa in Cartagena, am stat pret de o ora cu sotia si nu stiu de ce privirea mi s-a oprit pe figura unui barbat intre doua varste asezat la o masa alaturata. Mi se parea a fi o figura familiara. Intr-yn tarziu, s-a ridicat incet si ne-a urat in a noastra limba o seara placuta. Cam atat despre singuratatea unor romani din alte tari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s