Un cantec al trupei Taxi pretinde ca stie exact ce anume prefera Dumnezeu in materie de constructii: lemn (deci structura usoara) si spatii mici. Daca n-ati vazut clipul, e aici.

Acum sa luam faptele. Ca rationalist ce sunt, incep, de dragul demonstratiei, prin a admite existenta lui Dumnezeu. Mai mult, inteleg ca pot trage niste concluzii referitor la preferintele Lui din realizarile de pana acum. Deci: ce ne spune Creatia despre stilul arhitectural Divin?

Sa luam faptele. Suntem asezati la marginea unei Galaxii, nu in centrul ei.

Sistemul nostru solar se afla pe un brat, spre capatul lui, si nu pare nici pe departe cel mai rasarit din zona: am detectat deja planete mai mari decat ce-avem noi pe aici, in sisteme solare din vecinatate.

Mai mult, se pare ca Dumnezeu n-a vrut sa ne dea nici macar cine stie ce priveliste: noptile noastre ar putea fi albe, cu o ditamai galaxia spirala pe cer, daca n-ar fi niste nori de praf asezati strategic, astfel incat sa nu vedem decat o lumina diafana si discreta, numita Calea Lactee. Nu e cu vedere la Maretie.

Daca ne uitam la soarele nostru, nici el nu e cel mai mare, ca model, din Univers.

Da. „Our sun” in poza din stanga inseamna soarele nostru. Nici nu-l vezi pe langa Antares. Altii au deci sori mai mari, mai solizi, mai cu fier-beton, cornier si mult, foarte mult ciment ceresc, ca sa folosesc o metafora. In univers exista gigante rosii (Betlegeuse e un exemplu bun) care, pe langa soarele nostru, par un fel de Notre Dame pe langa o bisericuta din Maramures.

Bun. Mai departe. In sistemul nostru solar suntem a treia planeta de la soare. Nu prima. Nici aia din mijloc. Nici cea mai mare. N-avem aici nici macar cel mai mare munte din vecinatate: ala e pe Marte. Nici cea mai mare furtuna: aia e pe Jupiter. N-avem nici macar inele ca Saturn: sa intelegem de aici ca Dumnezeu n-a vrut sa ne invete cu podoabe in plus?

Si totusi, ce-avem aici, pe Pamant, asa special?

Pe noi.

Suntem cel mai mare animal de pe Planeta?

Aaa, nu. Noi suntem aia mici, din coltul din dreapta jos. Dap, Dumnezeu stie sa faca si dobitoace mai mari. Si totusi, in noi a pus mintea. Ne spune asta ceva?

Dar sa recapitulam.

Suntem asezati aici, pe o planeta mai degraba mica (nu vedeti ca nu ne incape, altfel n-ar fi atatea razboaie!), cu un soare mediocru, intr-o galaxie cu nimic deosebita de restul, cumva in fundul curtii Universului, cum intri, pe dreapta dupa a treia intersectie. Mai intrebi matale un arhangel daca nu te descurci.

Da. Nu suntem buricul universului. Si Taxi are dreptate pe undeva.

Dumnezeu, daca el a facut toate astea, ne-a cam spus clar ce-i place:

Un loc mic, discret, greu de deosebit de restul, in care se intampla, si la ora asta, cel mai frumos miracol cunoscut din Univers.

Oamenii. Spiritul nostru. Mintea si emotiile. Sangele si celulele. Viata care tremura in fiecare.

Viata, chiar mai mica decat o capela, care poate totusi cuprinde in ea catedrala iubirii pentru ceilalti.
E singura catedrala in care poti intra si fara credinta. 

Singura in care ma pot ruga.

Si da, se vede si din spatiu. Doar ca trebuie s-o privesti cu sufletul.

There is no ads to display, Please add some