citat Barca Germaniei incepe si ea sa se umple

Inca 20 de oameni s-au inecat ieri in Grecia – dupa ce barca de lemn care ii aducea din Turcia spre Uniunea Europeana s-a scufundat. Jumatate erau copii.

O moarte tragica, irationala, inutila, care putea fi prevenita intr-un singur fel. Si n-o sa va placa sa va spun cum: daca Germania (ca ea e fruncea in Europa) anunta ca nu mai accepta – temporar – azilanti economici.

Nu exista alta solutie, si va spun asta inca de la inceputul crizei. Europa e un loc mic si nefericirea lumii – mare. Iar oamenii acestia vor veni – si nu vor veni legal si nici sigur – atata vreme cat la orizont exista Germania si ale ei stipendii pentru azilanti, cu mult peste ceea ce poate oferi restul Europei.

Si incepe sa se vada ca barca Germaniei nu e vreun Titanic. De dmineata, Germania a anuntat ca va folosi armata pentru a securiza granitele. Exact ce-a facut Ungaria si-a fost criticata. Asta dupa ce ieri, autoritatile din Munchen au anuntat ca nu prea mai e loc de procesare a proaspetilor sositi. In plus, tot azi nemtii au inceput sa dea inapoi: odata au anuntat ca solicitantii de azil nu pot alege tara si apoi ca indemnizatiile ar trebui scazute. La nivelul celorlalte tari.

E o solutie care in acelasi timp ne arata un lucru simplu: nemtii au inteles ca armata de oameni care s-a abatut asupra Europei nu mai fuge de razboi – fuga asta s-a incheiat in Turcia. Acum fuge de saracie, spre o speranta: speranta unei vieti mai bune.

Nu poti sa-i iei omului speranta asta. Dar nici nu poti sa-i dai bani proaspat scosi din tiparnita – cand nu mai exista nici un alt buget pentru ei. Nici macar in Vestul bogat.

Solutia (anuntata in seara asta) e reinstaurarea granitelor. Ale Germaniei in primul rand. Si relocarea refugiatilor acolo unde ei nici macar nu vor sa ajunga.

E o solutie rationala, nemteasca, dar una caznita si la fel de inumana. Pentru ca pe ei nu i-a intrebat nimeni. N-ar fi fost nevoie sa se ajunga aici daca liderii Europei nu alegeau speriati mai degraba de ce-o sa zica Madam Pippidi sau Tudor Chirila, adica solutia „umanitara” de a promite tuturor ca pot veni. Ilegal, trecand peste granitele altora, ca nu exista alta solutie.

Daca nu era promisiunea asta desarta, oamenii nu se inecau azi in Grecia.

Daca madam Merkel nu se speria de scaderea in sondaje, probabil ca azi Europa ar fi vorbit pe o singura voce catre Turcia si Grecia – tandemul razbunarii cu arma refugiatilor, tandemul care se face ca nu vede – atunci cand nu profita – de traficul de oameni spre „iluzia unei insule”, cum spunea poetul Paunescu, alta data.

Si mai e un lucru la care nu se gandeste nimeni. Poate cel mai grav: daca un milion de refugiati economic vor ocupa locurile din adaposturi si locurile din inimile europenilor, ce se va intampla cu adevaratii refugiati politic?

Ce se va intampla cu oamenii persecutati din alte 100 de tari, care nu sunt Siria, Libia sau Irak?

Rezultatul final va fi ca adevaratii solicitanti de azil, din Tibet si pana in Azerbaidjan nu vor mai avea loc. Pentru ca ani buni de-acum inainte, Europa va trebui sa ia la mana povestile celor sositi zilele astea si sa incerce sa afle daca sunt persecutati politic sau doar nefericiti economic.

Iar la toata aceasta harababura vor fi contribuit si intelectualii publici, plini de mila, a caror inima spune lucruri minunate…

…dar pe care alti oameni, aia cu cifrele, nu pot de fiecare data sa le implineasca.

via (101) Lucian Mindruta.


There is no ads to display, Please add some

4 comentarii

  1. Germania isi da seama acum ca a facut o eroare strategica mare si incearca sa o limiteze dar, din pacate, tot necoordonat cu celelalte state UE! Asa se intampla cand ipocrizia si trufia isi dau mana in locul ratiunii si cooperarii cu partenerii din UE!!!! Sa vedem ce o sa fie maine la intrunirea ministrilor de interne din statele UE!!….

  2. Încă o dată se dovedeşte că socoteala păguboasă din birou a politicienilor, nu are nicio legătură cu realitatea crudă din stradă. Şi cu cît biroul e mai sus, cu atît problemele par mai mici. Iar apoi, cînd ieşi în stradă să iei pulsul, te calcă elefanţii.

  3. N-a facut nimeni nici o „eroare”. Si un copil si-ar fi dat seama ca o sa se ajunga aici. Si s-a ajuns pentru ca exact asta s-a dorit.

Lasă un răspuns