Cine e in spatele jurnalistilor ucisi in Franta

“Crestinatatea e cea mai ridicola, cea mai absurda si mai sangeroasa religie care a infectat vreodata Pamantul”.

Aceste cuvinte nu mai sunt valabile azi. Insa cineva a putut sa le spuna, odata. Si poate ca si datorita acestei libertati de expresie pe care si-a luat-o autorul lor, azi crestinismul e o religie reformata si toleranta. Poate.

Vorbele de mai sus au deja trei secole. Ele sunt ale unui ganditor francez pe care l-am citit cu placere in adolescenta. Voltaire. Un om al unei epoci care a definit Europa asa cum o stim azi: libera in exprimare, iconoclasta, rebela, incapabila sa mai accepte autoritatatea clericala sau cea a Curtii regale.

E vorba de Europa iluministilor, cei care au pus pentru prima oara sub semnul intrebarii autoritatea Bisericii si-au mai si trait pana la adanci batraneti. Pentru ca Inchizitia apusese. Pentru ca oamenii erau mai destepti. Pentru ca asteptau de la societate Progres, scris cu litera mare si facut de stiinta si filosofie, nu de religie…

Ce ironie trista ca la 300 de ani dupa, chiar in Parisul lui Voltaire, 12 oameni au fost ucisi in numele religiei, doar pentru extravaganta de a vorbi si scrie si desena ce le trecea lor prin cap!

Dar nu asta a fost cel mai trist lucru pentru mine, ca roman, azi. Ci constatarea ca am compatrioti care pot spune fraze ca “lasa ca si aia au gresit, ca i-au provocat! nu poti sa razi de lucruri sfinte!”.

Sfant? Ce este sfintenia? Un concept. Unul care tine de imaginar, fara indoiala, ar fi spus Voltaire. In vremea lui, ratiunea invingea superstitia, stiinta dadea la o parte tenebrele, omul era pus inaintea lui Dumnezeu, iar despre Dumnezeu, insusi Voltaire spunea cam asa “Ne vedem, ne salutam, dar atat!”. O relatie rece, mai degraba.

Ei bine, iata ca superstitia se razbuna. Dar nu o poate face fara ca terenul sa fi fost pregatit dinainte de toleranta corectitudinii politice europene. Acea toleranta care ne impiedica acum sa ne aparam valorile laice – intre care si libertatea de expresie ABSOLUTA – si sa ne intindem pe jos, ca politistul impuscat pe strada, speriati de ofensiva superstitiei, a misticului, a idolatriei.

Pentru cei care nu inteleg ce s-a intamplat la Paris cu adevarat nu cred ca e nevoie de un desen. Doar de o formula simpla: oamenii care credeau ca traiesc in libertate au descoperit ca langa ei se afla deja gardienii. Gardienii inarmati, cu o sentinta data fara judecata, pentru un lucru care lui Voltaire, acum 300 de ani, i s-ar fi parut perfect normal.

Sa razi inseamna sa fii civilizat.

Sa razi de orice si de toate inseamna sa fii european.

Iar sa fii european inseamna sa te tragi din Diderot, din Rousseau, din Voltaire… din cei care au avut curajul sa deschida gura fara sa ceara voie bisericii si Regelui.

Ei sunt in spatele jurnalistilor ucisi. Ei sunt si stramosii mei spirituali. Sper doar, dragi romani, ca pe undeva simtiti ca sunt si ai vostri.

160 de comentarii

  1. Discutie interminabila si abonaminabila. Mai sunt niste variabile: discursul despre Europa si l’Autre, discutia despre subreprezentarea minoritatilor musulmane, discutia despre libertatea care se termina acolo unde incepe libertatea celorlati (a se citi, misto-ul de Iisus se termina acolo unde incepe ala de Alah). A rade inseamna a fi civilizat, in paradigma noastra de europeni, s-ar putea ca in paradigma lor sa nu fie civilizat. E cu perspective, toujours.

    • Nu mai amestecati Cruciadele in discutuie. Nu erau decat aliante militare menite sa apere Occidentul de ceea ce azi se intampla: musulmanizare. Acum asistam pasiv. Atunci occidentul a refuzat sa accepte o alterare a principiilor care-l guvernau, nu s-au ascuns in spatele corectitudinii politice si au spus clar: trebuie sa luptam impotriva musulmanilor. SI asa s-au nascut cruciadele, ca un razboi aparent religios, cand de fapt era un razboi de aparare a civilizatiei impotriva barbarismului propus de musulmani.

      • Băi ce vizionari Cruciații ăștia, știau ei ce se va întâmpla peste 1000 de ani 🙂 Musulmanii erau barbarii pe timpul acela? Nu prea cred – uită-te numai la un exemplu banal: musulmanii se spălau la cur după ce se căcau, ba aveau și reguli destul de complexe de igienă. Pe când și pe la 1700 curtenii de la Versailles se căcau după draperii – de-abia la 1715 s-a stabilit o regulă: să se curețe rahatul o dată pe săptămână.

        Dar hai să vorbim despre cruzime: în timp ce în orașele musulmane trăiau la un loc musulmani, creștini și evrei, cruciații masacrau orașe întregi după ce le cucereau: Antioch (cel mai populat oraș din Arabia la acel moment – 1098), Ierusalim, ba chiar și Constantinopole.

        Cât despre motivele cruciadelor – „occidentul a refuzat sa accepte o alterare a principiilor care-l guvernau” – asemenea idee ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns – te invit numai să citești un pic despre Bătălia de la Nicopole (cea la care a participat și Mircea cel Bătrân, din cadrul ultimei cruciade cât de cât relevante), să vezi principiile occidentului.

      • Sa faci plocon musulmanilor pt ca stii sa numeri si sa aduni. Au avut cea mai avansata matematica pe cand Europa era in intunericului evului mediu. Sa faci plocon musulmanilor cand auzi de antichitate, Aristotel, Pitagora, Ptolemeu. Datorita lor li s.au pastrat invataturile. Crestinii au distrus biblioteca din Alexandria.

      • Sampras esti atat de civilizat incat inteligenta si cunostintele tale se limiteaza doar la gainile din ograda… Documenteaza-te si mai citeste si tu inainte sa scoti perle pe gura!

      • O, da…erau foarte civilizati turcii. Ia spune-mi niste mari scriitori turci. Ia spune-mi de ce si acum zonele din Romania ce au fost sub influenta turcilor au o cultura mai slab dezvoltata decat Transilvania, aflata sub o putere europeana. Daca nu crezi ca erau barbari imagineaza-ti ca ar i cucerit toata Europa. Crezi ca era mai evoluata acum sau nu?

      • @ minos. Serios…deci toate zonele in care n-au fost turcii nu stiu sa numere si sa adune? I-or fi invatat si pe chinezi, dupa mintea ta…
        Iti dai seama…daca nu eram sub stapanire turca, in mintea ta nu mai stiam sa numaram.

      • @ minos
        sau daca turcii folosesc grafia latina inseamna ca trebuie sa multumeasca occidentului ca stiu sa scrie?

      • @ mihai. pe la 1700 (ca tot aduci perioada in discutie) se nastea Voltaire, care ne spune Lucian Mndruta ca era eu precursor al jurnalistilor liberi de azi. Ia sa-mi spui ce echivalent al lui Voltaire se nastea la aceiasi perioada in Imperiul Otoman, care sa aiba tupeul sa critice deschis si sa ironizeze islamul, cum o facea Voltaire in Franta cu crstinismul? Aud? ca parca erau mult mai civilizati

      • Pe vremea cruciadelor, europenii erau civilizati in limita in care-si puteau impune crezul cu sabia sau in limita in care mai puteau sa-si aproprie ceva aur. Daca ei erau barbari in comparatie cu noi, înseamnă ca aveti in vedere sensul dat de greci acestui cuvant

      • Sampras, esti de.a dreptul prost daca singurii musulmani pe care ii cunosti sunt turcii. Sau daca nu cunosti nicelul de dezvoltare sl imperiulu otoman pana la 1800

      • Turcii au instituit in Orientul Mijlociu asa numita Pax Otomana (dupa Pax Romana) care practic a tinut lumea musulmana in frau vreme de 4 secole pana la caderea sa in primul razboi mondial. Fie ca iti place, fie ca nu, turcii, cel putin pana la marile descoperiri geografice erau cu mult peste europeni. In administratia publica turceasca, functionarii nu aveau voie sa iti intemeieze familie pentru a nu perpetua un nepotism grotesc, pregnant insa in lumea europeana a acelor vremuri unde regi, conti, baroni si tot felul de nobili si numeau copii si rudele oriunde doreau muschii lor. Si hai sa fim si mai corecti, traditia literara turceasca are undeva la 1300 de ani vechime pe cand traditia literara romaneasca abia are jumatate de mileniu. Primele scrieri turcesti au fost datate in sec VII.

    • Clar, e vorba de perspective. Sa stabilim care perspectiva este superioara – asta e discutie de nivel de gradinita. Cine este mai periculos? cine face glume sau cine face cadavre? Aproape ca sugerezi ca perspectiva lor are aceeasi valoare cu chestiile europene.

      Nu inteleg de ce ai adus vorba de tamplarul evreu. Toate religiile merita sa fie ridiculizate, exact ca orice idee. Daca razi de mine 3 ani, an acei 3 ani eu tot liber o sa fiu, nu inteleg cum poate o gluma sa ia din libertatea oricui.

      Ai perspectiva stricata, mergi cu ea la reparat.

      • Ba Miruna, despre ce subreprezentare politica vorbesti? Te-ai uitat pe harta? Ai observat ca europa nu este in Orientu Mijlociu? Totusi, in europa poti sa aduci in discutie acest aspect…ia incearca sa aduci vorba de subreprezentarea crestina in tarile islamiste.
        Alt lucru ce aparent nu pricepi: Europa este inca in proces de secularizare si Franta este cu secole inaintea Romaniei. Secularizarea insemneza, ca ideile religioase nu au ce sa caute in politica. Asa ca reprezentarea politica este imposibila pentru orice grup religios datorita sistemului dorit.
        Totusi, in europa au avut reprezentare politica, a fost Anjem Choudray si chiar sper ca a fost expulzat de pe planeta.

    • Ce discuție e interminabilă aici?!

      Orice altceva decât condamnarea fermă a acestei crime abominabile cu substrat religios nu poate fi decât onanism intelectual sau dovada unei prostii de proporții.

      Exact acest tip de atitudine pseudo-intelectuală discursivă, murată în liberalism ultra-prost înțeles și laș se află la baza situației deplorabile în care am ajuns.

      „E cu perspective, tojours.” Serios?! Mi-e rușine că suntem concetățeni. Mi-e rușine de rușinea care ar trebui să-ți fie ție că poți să vii cu asemenea abureli în momente ca astea.

      • Ceea ce n-a inteles nimeni e ca nu am zis ca nu e condamnabil. In fine, tot la jigniri si acuze, ca in orice dezbatere. E trist, pentru ca din toate comentariile astea stiu sigur ca din genul asta de extremism se nasc unii care mitraliaza 12 oameni si-mi promit pentru linistea mea sa nu mai intru in pseudodezbateri.

      • Parca se vorbea mai sus de libertatea de exprimare! Cand colo, cineva se exprima in felul PE CARE-L SIMTE si incep injuriile. Si mie mi-e rusine! Si frica ca mi-am permis sa intervin ca cine stie ce mi se poate intampla. Invatati, oameni buni, sa dezbateti argumente, nu injurii!

    • Nu citesc acest blog, dar tin sa precizez ca Miruna e cam vita incaltzata. Sa pui pe acelasi nivel ISUS si ALAH arata prostie si incultura. Vorbitul in ciorba. Daca punea Isus cu Mohamed, avea o scuza. Vreau sa se abtina cei care nu stiu ce zic. parerea mea ca pe urma ne facem de ras.

      • Marius, în credința creștină Iisus este Dumnezeu întrupat pe pământ. Creștinii cred în Iisus Dumnezeu. Alah este denumirea pe care i-o dau musulmanii lui Dumnezeu. Deci Iisus din creștinism = Alah din islam.

    • variabile? perspective? mi se face greață de limbajul ăsta de lemn!

      iar subreprezentarea minorităților musulmane e cireasa de pe tort a prostiei omenești! Nu e civilizat din paradigma lor să râdă dar e civilizat să ucidă pe la spate. si unii inghit gogoașa asta si incă, culmea! cu multă mândrie.

      miruna codreanu, de rezolvarea conflictelor pe calea justiței ai auzit?

    • Bravo, cu comentariul tau plin de introspectie, care te prezinta drept cea mai buna analista, ai deviat complet sensul cuvintelor lui Lucian. Este atat de national si chiar atat de in linie cu „las’ ca meritau” – care e si el un fel de a vorbi vorbe.

    • Un bun exemplu de incremenire in proiect la Miruna. Justificarea crimei ca principiu ideologic este tipic miscarilor extremiste: .poti ucide daca esti sarac si te lupti cu capitalistii,etc. Sau daca esti supreprezentat sau daca esti palestinian. Bravo Miruna! Acum urmeaza sa treci la stadiul doi: sa te inrolezi si sa uzezi de singurele mijloace care iti pot servi scopurile! ce sa iti urez ?! Big bodycount ?! 😦

    • 1. Libertatea se termina atunci cand incalca o lege a statului. Restul sunt bancuri si eu pot interpreta coranul ca internetul e satana si gata, v-am lasat fara obiectul dezbaterii
      2. O natie care isi omoara copiii in numele credintei nu e un partener . Nu toti arabii sunt fundamentalisti dar foarte multi ii sprijina. Problema este ca ,multe tari arabe sunt in razboi de decenii intregi sub o forma sau alta si tinerii lor nu stiu decat asta.
      3. solutii ar fi izolarea fata de ei sau civilizarea cu forta (ocupatie militara 30-40 de ani, timp in care faci educatie, spitale etc) dar ultima e costisitoare si vestul nu vrea sa plateasca pretul ei

    • Madame Codeanu:): 1. Cind folosim limba ca exprimare din punct de vedere lingvistic trebuie sa fie foarte exacta si cit mai aproape de ceea ce vrem sa comunicam cu cei din jur. 2. Inainte sa aduci argumente trebuie obligatoriu sa fi documentat(am inteles din raspunsul dumneavoastra de mai jos ca am avut dreptate) .3. Exprimarea ideiilor trebuie sa fie clara! In situatia de fata nu vorbim numai de filozofie ci si de fapte. 4. Mesajul domnului Mindruta a fost extrem de clar, in schimb dumneavoastra ati subminat claritatea cuvintelor lui.Nu se face asa ceva fiindca il puneti intr-o lumina nefavorabila. 5. Cind zeci de oameni spun ca vorbiti trei de un leu:))))si scrieti in nestire spunind nimic,este o problema…mesajul dumneavoastra este neclara si goala, acest lucru creaza confuzie.Ca idee, puteti sa scrieti un jurnal personal condimentat cu citeva expresii franceze:))))dar nu trebuie sa vorbiti mult despre nimic cind este vorba de lucruri atit de serioase si de grave… Multumesc ca ati raspuns atit de promt la observatia mea de mai jos si sint extrem de fericita ca mi-ati redat cuvintele cu cuvintele dumneavoastra:))))))))))). Inseamna ca nu mi-am pierdut timpul degeaba.Imi cer scuze ca am v-am ofensat atit de rau gresind numele dumneavoastra… Cu respect Edina Dunkler von Magner

      • Edina Dunkler, faptul ca esti dementa poate fi scuzabil si chiar ne este mila de tine. Faptul ca ai fost capabila sa termini numai 10 clase fiind curvon patentat de mica, arata lipsa ta de educatie. Mama ta s-a saturat pana in gat de tine si te-a scapat din mana, pt ca strada era a ta, nu cartea! Mai slabeste-ne cu sfaturile, sau esti amnezica si ti-ai uitat trecutul? ! Tu, o nerusinata mincinoasa, monstru cu scoala facuta pe internet, dai concetatenilor tai sfaturi? Ascunde-te repede nulitate absoluta, care ti-ai scos capul din mocirla si ti-ai inventat o noua identitate crezand ca nu isi mai aminteste nimeni cine esti! Uiti ca suntem foarte multi care te cunostem, iti stim originile si naravurile! Stai in banca ta si nu mai deranja lumea. Ai invatat ca oamenii sunt prosti, creduli si usor de manipulat. Ei, afla ca nu sunt toti asa. Poate a venit vremea sa te cunosca lumea! Ce zici? Mai gandeste-te, nu ar trebui sa te ajutam sa iti amintesti cine esti? Ar fi spre binele tau! Este pacat sa te deghizezi incontinuu si sa te dai cine nu esti. Pana una alta, nu ne mai infesta ochiul cu ineptiile tale si nu ne obliga sa iti vedem numele de bufon afisat peste tot pe internet…

  2. Problema cea mai mare este alta: in toti acesti ani, de la 11 septembrie in coace nu am vazut, auzit sau citit despre un (1) lider religios islamist care sa spuna cam asa ceva: ne dezicem de acesti descreierati. religia noastra e pacifista iar ce se intampla cu aceste atentate este doar mintea bolnava a unora. De asemenea, nu am vazut o ,,socoetate civila” musulmana care sa ia pozitie fata de aceste atentate, motiv pentru care eu ii bag in aceeasi oala pe toti musulmanii si-i dispretuiesc.

    • Dupa ultimul atac din Pakistan in care au murit peste 100 de copii, s-a luat atitudine si s-a dat ordin ca cei responsabili sa fie gasiti si executati pentru ca reprezinta un pericol pentru umanitate.

    • Serios? Eu zic sa-ti deschizi putin urechile si sa mai citesti. Uite niste exemple aici, mai gasesti si altele daca te intereseaza:

      „We condemn … this hateful, criminal act. … While the terrorists are intensifying their acts to exacerbate the confrontation inside our country, both Muslim and Christians have to intensify their actions to give more strength to this dialogue, to make a united front against extremism.” ? Mohammed Moussaoui, president of the Union of French mosques.

      Egypt’s Foreign Minister Sameh Shokry and Dar Al-Ifta, the country’s institute which issues fatwas, or Islamic religious edicts, have also both separately condemned the massacre in which famous French cartoonists and caricaturists Jean Cabut, aka Cabu, and Stéphane Charbonnier, aka Charb, were among those killed.

      Guvernul islamo-conservator turc a condamnat atentatul din Paris, avertizand insa asupra pericolului islamofobiei, scrie AFP.

      Ministrul Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, a respins orice legatura intre islam, o „religie a pacii”, si violenta.

      ” Liga Araba, Al-Azhar, principala autoritate a islamului sunit, si Consiliul francez al cultului musulman (CFCM) au condamnat atentatul din Paris.

      Universitatea Al-Azhar deplange un atac „criminal”, subliniind ca „islamul denunta orice violenta”, in timp ce institutia pan-araba, cu sediul tot in Cairo, a condamnat „cu forta acest atac terorist”, potrivit AFP.

      Consiliul francez al cultului musulman, instanta reprezentativa a musulmanilor din Franta si cea mai mare din Europa, cu 3,5 pana la 5 milioane de membri, a condamnat un „act barbar”.

      „Acest act barbar de o gravitate extrem este un atac impotriva democratiei si a libertatii presei”. afirma CFCM.

    • Mufti Ismail Menk :
      The Paris shooting is totally unacceptable. Such incidents make it difficult for the peace loving majority to lead normal lives. ‪#‎ParisShooting‬ ‪#‎NotInMyName‬

    • , Adrian ,
      ai cea mai corecta descriere a starii actuale…. Pe nimeni n-ar trebui sa-l scutesaca de raspundere o simpla si fatarnica ,,delimitare,, Precum nici acceptarea tacita a folosirii civilior ca scut uman de catre hammas, care nici macar fatis nu este condamnat… dimpotriva, se dau mari victime a ,,cruzimii,,israelului, care-si ,,apara saracia si nevoile si neamul…,, atentatele criminale , rapirile si exploziile facand parte din realitatea lor zilnica, dar lumea zice ,,saracii arabi,,Pana se intampla si la Paris…

      • „acceptarea tacita a folosirii civilior ca scut uman de catre hammas” Păi uite nebunie: Palestina tocmai a semnat Statutul de la Roma, ceea ce înseamnă că crimele de război din Palestina ar putea fi judecate la Tribunalul Penal Internațional (TPI). Dar tocmai Israel și SUA se opun acestui lucru, nu vor ca Palestina să aibă acces la TPI. Oare de ce?

    • Bineinteles ca au luat pozitie ! Egiptul primii , aici mai marii imami au condamnat actul si au spus ca nu se poate ucide in numele lui Dumnezeu.Nu ai dreptul sa judeci ce nu stii!

    • Gizaz! (simteam nevoia sa-l invoc din usoara lipsa de reprezentativitate).

      Mi se pare rusinos pentru rasa umana ca in anul 2015 inca mai vorbim – pentru ca inca mai exista – despre religie. Oricare ar fi ea. In fond niste basme scornite de primitivi pentru a-si justifica inexplicabilul, pe de-o parte, iar pe de alta parte o puternica arma de manipulare a maselor folosita cu succes de potentatii vremurilor. Si mesopotamienii aveau, cu 3000 de ani inainte de profetii Iisus, Mahomed, etc, povesti despre un fiu / o fiica a unei zeitati care s-a inaltat la cer, care venise pe pamant sa „ii salveze” pe muritori de pacate …. stiti basmul, nu mai reiau.

      In afara de spalarea pe creier prin impunerea de dogme, de constrangeri, de ingradirea gandirii analitice, de bun simt, singurul merit al religiei este ca a propovaduit – prea putin si mai mult la nivel declarativ – ideea de a nu face rau aproapelui tau. Iar asta din nevoia de a avea totusi un mesaj pacifist constientizand probabil ca nu poti avea mai multi adepti daca le spui doar sa ucida pe „infideli” sau pe „pagani”.

      N-am nimic cu cei care inca aleg sa creada in basme. E libertatea lor. Daca vrei sa crezi in feti frumosi si inorogi, e fix problema ta. E penibil dar e problema ta. Discutia, dupa parerea mea, ar trebui sa fie despre motivele pentru care inca este folosita religia ca „arma” de manipulare.

    • Am vazut o declaratie oficiala chiar a Iranului in care se condamna atentatul. Eu sunt crestin si incerc sa fac ceea ce m-a invatat mantuitorul si anume sa ii iubesc de dusmanii mei. Sunt sigur ca exista intre ei si oameni deosebiti. Am vazut chiar la Paris in timpul demonstratiilor Je suis Charlie si un musulman cu acelasi mesaj ca si toti ceilalti Je suis charlie.

  3. Divaguer pour rien dire Miruna. Poti polemiza un secol deasupra. Nici un argument pertinent însa nu poate fi gasit pentru macelul de la Paris. Nici filosofic si nici religios. Între deriziunea satirica si executia criminala a acestor detracati se casca un hau intersideral pe care nici un rationament nu poate sa-l umple.

    • Intr-adevar, poti polemiza un secol, problema e foarte spinoasa. Nu e doar filosofic sau religios, e social si antropologic, zic unii, in asta ar consta societatea. Rasul are sens in cultura noastra de occidentali, cu socializarea noastra de occidentali. In drept scuzele se numesc circumstante: atentuante sau agravante. E complex sa mergi in pantofii lor, e complex sa mergi in pantofi occidentali.

      Macelul de la Paris: 12 victime.
      Conflictul din Siria: 3.2 milioane refugiati, 190 000 de victime si mai stiu niste cifre despre cateva conflicte de data recenta.

      Niciun rationament nu umple crima, de la vest la est. Pana atunci, ne mai raman cateva aspecte si o coperta: L’amour plus fort que la haine.

      • Ai bagat zece truisme si nu ai spus nicio parere. Un fel de Tony Poptamas mai mic, f cult sa scrii fara sa spui nimic de fapt.

      • Cam asta ne lipseste, exercitiul dezbaterii cu argumente.Cumva, multitudinea perspectivelor si dezbaterea le lipseste si lor, din perspectiva noastra. Ceea ce tie probabil ti se pare demn de Poptamas (l’amour est plus fort…) din comentariul meu este o referinta la o coperta a revistei in care Mohammed se saruta cu personajul Charlie Hebdo.

      • Corect! Ai scris mai jos ca ne lipseste exercitiul dezbaterii
        cu argumente…iarasi corect! Am tot incercat sa ma gandesc ce a lipsit din toata educatia institutionalizata pe care am facut-o si era chiar sub nasul meu…critical thinking… Diseca problema in particule subatomice… Nici un profesor nu ne-a spus: „ba boilor invatati critical thinking mai presus de formule teoreme si ani de batalii”. Scuze sunt mai inapoiat un pic

      • stimata doamna, scrieti admirabil, insa nu spuneti nimic. poate incercati sa coborati din turnurile de fildes ale cursurilor de dezbatare si elocinta si ne explicati ce doriti sa spuneti! va mutumesc!

      • Domnisoara Miruna Codreanu, „Conflictul din Siria:3.2 milioane refugiati,190 000 de victime”… Poate nu stiti ca musulmanii extremisti macelaresc crestini ortodocsi arabi…Din cauza ISIS-ului sint milioanele de refugiati…nu din cauza caricaturilor…Sigur ca putem discuta despre efect si cauza dar, uitati un singur lucru,violenta naste violenta. Extremismul o experimentam si la noi in tara (poate va faceti timp si va documentati de la Bogdan Diaconu)… Nu cred ca pentru niste glume sau caricaturi in „Catavencu”, autorii articolelor si a desenelor trebuie sa moara,nu e asa??? Daca nu imi place „Catavencu” nu o citesc,e asa de simplu. Religia si credinta nu sint acelasi lucru.Religia creaza o explicatie la Holocaust,la Incvizitie si la crimele facute de musulmani…Credinta ne inzestreaza cu cultura emotionala,spirituala si de un simt empatic extrem de dezvoltat.Intr-un cuvint, sa ne iubim semenii ca pe noi insine. Comparatia dumneavoastra de 12 morti la sute de mii este putin de prost gust. Sigur raspunsul dumneavoastra va fi ca sinteti o „intelectuala neinteleasa”…. Am facut o mica analiza a raspunsurilor dumneavoastra:)))). Poate credeti ca sinteti interesanta,nu sinteti. Acest atentat o sa faca din multi musulmani si crestini ortodocsi arabi nevinovati, niste victime… Frica si ura vor opri orice manifestare umana fata de ei…Nu o sa poata iesii pe strada de frica sa nu fie linsati… Nu vor mai fi primiti in Europa si vor fi trimisi sa moara de unde au fugit.Credeti ca a meritat crima care a fost comisa de niste „Mari credinciosi”,in detrimentul propriului popor? Eu in locul dumneavoastra as studia putin de unde vin si cum au inceput aceste conflicte. Conceptul terorismului de unde vine? Complexul Baader Meinhof (este total alta platforma ideologica) totusi va explica multe lucruri despre terorism…Germania a experimentat acest fenomen…Lupta pentru libertate de orice fel este anulata si murdarita cind omori oameni nevinovati… Cercetati putin mai mult inainte sa aruncati cuvinte care ne jignesc inteligenta. Multumesc pentru intelegere.

      • Poate ca am studiat, poate ca nu stiti ca am studiat, poate ca ati putea reciti numele meu pentru a-l scrie corect. Poate ca sunt mai multe perspective pe lume si poate tocmai de atunci, din transanta opiniilor pornesc conflictele. Sa va spun din nou ca nu ati inteles nimic. Lucian Mindruta a adus in discutie contextul social, cultural, religios, atunci discutam in context nu luam argumente dintr-o paradigma pentru ca ne convin si le ducem pe jumatate in alta parte. N-am spus nicio secunda ca a meritat, din nou, nu ati inteles. Tocmai aici e buba foarte mare, violenta naste violenta iar discursul care demonizeaza islamul va naste in mod clar la randul sau violenta.

    • Ce prostie. Sângele putea apărea imediat după încheierea clipului. În plus: dacă era o operațiune sub steag fals, în mod sigur cineva s-ar fi gândit și la o capsulă cu sânge fals. Vezi că din trotuar sar așchii. Deci s-au gândit la capse care să detoneze asfaltul, dar nu s-au gândit la sânge.

  4. Domnule Mandruta, cunoasteti macar diferenta dintre Crestin si musulman ? Ca despre superficialitatea si lipsa de fond a „fituicii” dumneavoastra, nu comentez…

    • Eu unul nu stiu nicio diferenta. Amandoi cred chestii cretine, amandoi sunt in stare sa faca lucruri cretine pentru credinta lor cretina, si amandoi sunt cretini pentru ca cred in chestiile alea cand pute lumea de informatie. Nu e nevoie de a-i ascunde dupa degete, e datoria fiecaruia sa se destupe la cap si sa vada adevarul, chiar in spatele aburelii. Nu e nici macar o abureala coerenta, e cu magie si cu magicieni de-aia de se aiuresc copiii si cu carti incoerente si primitive. Doar de le-ar citi cineva in loc sa triasca ca un pishat in vant.

  5. @Gigi Eu stiu, eu stiu! Diferenta este de aproximativ 600 de ani. Religiile astea 2 isi au radacinile din aceleasi religii si ritualuri avraamice. Musulmanii cred in Isus, insa il considera un mare profet doar. Ambele religii au la baza violenta si crima, crestinii doar s-au mai potolit nitel cu timpul, dupa ce oamenii care ravneau dupa libertate au luptat pentru ea.
    Ce n-as da sa intalnesc niste extremisti budisti care sa ne ameninte cu mantre aducatoare de pace.

    • Nu e vorba de 600 de ani diferenta intre religii. Religia nu are un timp de maturizare, dupa care incepe sa fie nobila si mai putin violenta. E vorba de accesul la informatie si la civilizatie. Musulmanii aia vin din tari carpa-n cur si refuza orice forma de evolutie pentru ca se opune cu cartea lor cretina – si acolo au ajuns din cauza cartii, pentru ca inainte de asta lumea araba era un centru al civilizatiei – cifrele arabe spun ceva?. Si noi am fost la fel, doar ca a fost nevoie de sangele multor oameni sa ne scoata din acel loop de cacat. Acum ar fi si datoria noastra sa-i scoatem pe ei, in loc sa-i mangaiem pe gonade cu religia lor cretina, sa-i pupam in cur politically correct si sa ii lasam sa-si faca biserici si sa-si dezvolte si propage boala mentala.

      • Ei au acces si la civilizatie si la informatie. Ideile se maturizeaza si ele. Ideea religioasa incepe cu persecutia asupra religiei, apoi martirii, acapararea de adepti, fanatism, revolutie, moderatie, 2-3 zvacniri si apoi moarte.

      • Islamul nu are nicio legătură cu înapoierea musulmanilor din Orientul Mijlociu. Indonezia este statul cu cei mai mulți musulmani – 13% din totalul musulmanilor din lume – și o duce foarte bine. Mai mult, civilizația pe care o lauzi (și care ne-a dat cifrele arabe, printre altele) a avut în centrul său religia musulmană: http://en.wikipedia.org/wiki/Islamic_Golden_Age

        Așa că religia clar nu are nicio vină. Totodată, mi se pare rasistă atitudinea „să-i scoatem pe ei” din situația actuală – nu, nu trebuie să-i scoatem de nicăieri, se pot descurca ei prea bine. Numai că trebuie să-i lăsăm să o facă. Pe când Occidentul (în speță SUA) nu are niciun interes în emanciparea Orientului Mijlociu, ci tot interesul să îl mențină sub controlul propriu. De exemplu, Arabia Saudită, cea mai radicală dictatură islamică (au câteva zeci de decapitări pe lună, conform Sharia), sponsor de bază al tuturor mișcărilor islamice teroriste, de la Al Qaeda și până la ISIS, este totodată aliat de bază al SUA.

      • Ilie Pandemie epidemie. Unii ca tine nasc ura si rasism, pentru ca arunca cu vorbe jignitoare in vant fara sa aiba de fapt un fond si o baza corecta de informatii. Se pare ca ai lipsit la orele de istorie, dar cele ce spui tu impreuna cu jigniri mari la adresa islamului, sunt numai baliverne fara informatii corecte. Mai documenteaza-te.

  6. Putem compara Crestinismul cu Islamismul???
    Sigur nu!!!
    Crestinsmul asa cum scrie Biblia ar trebui sa fie o relatie personala cu Dumnezeu si nu o banala religie…
    Deci sa fim clari.

    • Da! Le putem compara! Ambele sunt religii abrahamice, alături de iudaism, cronologia fiind: iudaism, creștinism, islam.

      Toate sunt religii primitive, de emanație păgână, distructive, opresive pentru spiritul uman, proferând o zeitate supremă în mod evident inexistentă, precum și existența unui suflet etern (niciodată demonstrat) și a unei vieți de apoi atât de dezirabile încât se justifică orice sacrificiu în această viață, singura pe care o știm cu siguranță, de altfel!

      Religiile abrahamice sunt toate profund anti-umane, și este timpul să iasă de pe scena istoriei, dacă omenirea vrea să supraviețuiască

    • Cine te-a mințit? Creștinism înseamnă credința specifică, particulară în Iisus Hristos Mântuitorul, fiul lui Dumnezeu, care a murit și înviat ca să te mântuiască de păcate, așa cum este descris în textul său sacru fundamental, Noul Testament.

      Aberația aia e creștinismul, nu inocentul „eu cred”.

      • In spatele acestor adevaruri referitoare la istoria religiilor care intradevar au scaldat omenirea in sange oare ce a fost?
        Cunoaste cineva vreun indemn la violenta al mantuitorului, vreun gest violent in toate existenta sa…. ? Cunoaste cineva vreo miscare crestina de la Hristos pana dupa primele sinoade ecumenice care sa fi creat sau sa fi incurajat violenta…?
        Oare lumea asta civilizata nu a aparut in momentul in care am inceput intradevar sa facem ceea ce am fost invatati sa facem de catre mantuitorul Hristos?…
        Fara sa incepem sa exersam dragostea fata de frati, prieteni si mai ales dusmani chiar si doar sub forma asta de toleranta ar mai fi putut istoria sa ne arate 70 de ani fara razboaie in europa?….
        Eu nu pot sa cred in nulitatea crestinismului. Fara valorile crestine la tehnologia militara care se gaseste in lumea crestina probabil ca nu ar mai fi existat nici un musulman in momentul de fata…. Asta este un exemplu de toleranta care trebuie raspandit pe toate planeta.

  7. Daca Il injuri de mama, de dimineata pana seara , pe un om mai dus cu duhul , te poti astepta sa-ti dea cu toporul in cap….Cam asa si aici.

  8. Daca acel politist era impuscat de la distanta aia in cap era sange peste tot ….. probabil ca vor fi gasiti vinovati unii de prin vreo tara unde americanii au vreun interes …..

  9. Ante scriptum 🙂 : Crimele sunt ingrozitoare si nimic nu le justifica.

    Cineva zicea odata ca libertatea nu inseamna sa faci ce vrei, ci sa stii ca poti sa faci/zici ceva, dar sa ai ratiunea de a te abtine. Clar, poti sa faci si sa zici ce vrei, dar, de la mecanica newtoniana, stim ca orice actiune are si reactiune. Poti sa faci „misto” de orice si oricine, dar poti jigni, iar persoanele jignite pot reactiona.
    Mi se pare trist ca iarasi pornesc discutii despre libertatea presei si a expresiei, si nu despre toleranta si respect reciproc, despre a sti cand sa te abtii ai a respecta ce este sfant aproapelui tau, chiar daca tie iti e indiferent.
    Ce este sfant? Ceea ce-ti este drag si te defineste ca persoana. Cum de un pumn aplicat unuia pentru un „pizda ma-tii” bine plasat, nu naste discutii legate de libertate? Nu e tot o ingradire a libertatii de exprimare? Regulile si legile nu-s tot o ingradire a libertatii?
    Cred ca am ajuns sa ascundem prea multe in spatele acestei libertati mult cantate, dar totusi inexistente…

    • Asa cu „cineva zicea odata” putem sa dezbatem pana maine. Cert e ca in felul asta si in Evul Mediu aveai libertate de exprimare, doar ca te spanzura biserica dupa aia pentru blasfemie, daca definim libertatea de exprimare asa cum ai definit-o tu. Si in comunism erai liber sa zici ce vrei, atat timp cat nu te deranja un sejur la inchisoare. Diferenta intre atunci si acum e ca atunci legea permitea pedepsirea exprimarii. Acum legea nu mai permite. E chiar simplu: niste oameni au incalcat legea si altii nu. Satira e legala, crima in masa e ilegala. Asta face diferenta intre prezent si acum cateva secole. Deci intre niste oameni care au facut ceva legal si uni care au facut ceva ilegal, nu poti sa rationalizezi ca „e legal, dar numai pana deranjeaza pe cineva” si sa incerci sa gasesti scuze. Faptul ca acum satira a intrat in legalitate e rezultatul a secole de sfidare a amenintarilor de la cei pe care aceasta ii deranjeaza. Daca stam cu frica sa nu ofensam pe nimeni, putem la fel de bine sa ne intoarcem cu cateva secole in urma.

  10. Dezumanizarea prin umanism
    In perspectiva plecării în America, pentru sărbătoarea
    Crăciunului, am trimis mai devreme decât de obicei cunoscutele felicitări de circumstanță, Merry Christmas! A Happy New Year! N-am bănuit că îmi voi face atâția dușmani! Am „ofensat” pe atei, pe cei de altă religie, precum și pe cei care încep Anul la altă dată. Mi-au scris mulți dintre ei, de parcă s-ar fi înțeles (americani, francezi, români), atenționându-mă că n-am fost „politically correct”! Reacția lor coincidea cu aceea că, din acel an, în școli și în instituțiile occidentale nu s-a mai făcut brad de crăciun, nu s-au mai auzit colinde, totul din grijă pentru „corectitudinea politică”.
    Acum mai bine de 50 de ani finii lui bunicu’ plecau și ei în Statele Unite. Bunicu’ le-a spus râzând:
    – „Voi vă duceți să scăpați de comuniști, dar o să vă prindă ei acolo!”
    N-a greșit prea mult! Simt că mă sufoc. Esența sentimentului apăsător pe care îl resimt în Occident se află, cred eu, dincolo de ideologii, în dezumanizarea prin corectitudine politică (acea politically correctness), care vrea să impună tocmai un exces de umanism.
    Când am dat prima oară cu ochii de formula „corectitudine politică” am strâmbat din nas, la fel cum am făcut-o când am aflat despre curentul feminist. Nu am mai dat atenție felului cum au evoluat pe scara socială aceste kitch-uri, care mi se păreau lamentabile, dar nu demult am avut prilejul să constat că au ajuns destul de departe. Intr-unul din numerele României Literare, am descoperit pe ultima pagină, la rubrica „Ochiul magic”, un articolaș care-mi dădea apă la moară. Se numește „Arhitectul de peisaj” și-l copiez spre delectare, sau poate – după cum stau lucrurile în America – spre o îndoită amărăciune, deși n-ar fi fost de dorit să se întâmple așa:
    „Informat și plin de savoare, articolul lui Dorin Liviu Cuțitaru („Corectitudinea politică informativă”, Dilema veche, nr. 444, 16-22 august 2012). Folosit pentru prima oară în Anglia, în timpul primului război mondial, cu semnificația de ‚cenzură a informației’, termenul de ‚corectitudine politică’ a intrat în preferințele marxiștilor din familia lui Felix Weil, Gramsci și Lukacs, pentru ca Școala de la Frankfurt, prin Max Horkheimer și Theodor Adorno, să-l preschimbe în sinonim al ‚politicii de nediscriminare’. Ravagiile provocate azi de plaga egalitarismului proferat de corecții moderni se vede cu ochiul liber la limba de lemn pe care adepții curentului o folosesc în chip comic. De pildă, grija de a nu nedreptăți semenii bătuți de soartă merge până la propunerea unor eufemisme tandre când e vorba de meserii considerate de obicei ca inferioare. Așa se face că ‚hingher’ devine ‚funcționar al controlului canin’, ‚gunoier’ e sinonim cu ‚ofițer sanitar’ și ‚cioclu’ e tot una cu ‚agent funerar’. Un handicapat e de fapt o ‚persoană cu abilități diferite’ și un om ‚gras’ e de fapt o ‚persoană cu dimensiuni’ …”
    Ulterior am fost frapat de un clip video care circula pe Internet, din care am aflat că ideea mișcării feministe aparținuse unui Rockefeller: „Dacă punem și pe femei la lucru, vor fi de două ori mai multe impozite de încasat, iar copiii vor putea fi luați din seama părinților și educați de către Stat, adică așa cum vrem noi”. Deja în 1933, președintele Fundației Rockefeller, Matt Mason afirma: „Științele sociale vor trebui să se concentreze asupra raționalizării controlului social, asupra controlării comportamentului uman”. Fundația respectivă, împreună cu Institutul Carnegie, au finanțat preocupări eugenistice sub masca cercetărilor de „botanică, biologie a dezvoltării, ecologiei, geologiei și paleontologiei” și tot Institutul Carnegie a finanțat în S.U.A., în 1948,N.E.A. (National Education Association), despre care voi pomeni mai încolo.
    Cum spuneam, am petrecut Crăciunul la familia unei rude de-a soției, în S.U.A., în Texas, vatră reputată a conservatorismului republican american. Mi-am întrebat gazdele:
    – Oare texanii mai trăiesc cu nostalgie după Președintele Bush?
    – Nu mai e cum a fost cu ani în urmă. Dintre Eisenhower,Johnson și Bush, texanii își amintesc cu recunoștință doar de Președintele Lyndon Johnson, care a modernizat infrastructura statului și a adus în Texas NASA, baze militare și alte investiții. Despre Bush știu, acum, că n-a fost nici el altceva decât o marionetă, nu doar a unor industriași venali, vizibili, precum Donald Rumsfeld, ci a unei supraclase care nu se vede.
    Am văzut în Texas un film intitulat „Agenda” și am adus două planșe prezentate în film, care pe mine m-au surprins. Autorul e un congressman republican din statul Utah. Planșele sunt dominate de obsesia comunistă, încetățenită în statele din sud, dar eu am încercat să fac abstracție de asta, ca să extrag câteva elemente utile.
    În planșe sunt detaliate etapele prin care, cu pași mici și constanți, s-a realizat „corectitudinea politică” în mai toate domeniile vieții sociale, culturale și politice americane: în cinematografie (Hollywood), în organizațiile non guvernamentale (Non-profit),în presă și televiziune (Media), în sindicate (Labor), în școli (Education), în religie (Churches) și în organismele Administrației locale și centrale (Government). M-am delectat să descopăr unele dintre cuvintele, sau gesturile „corecte politic”, care s-au infiltrat în mod gradat în existența noastră, pe care le-am învățat fără să-mi dau seama și pe care astăzi trebuie să le folosesc, sau să evit să le folosesc atunci când mă adresez (sau pe care trebuie să le folosesc ca să mi se permită să mă adresez) în public.
    Ceea ce este remarcabil e faptul că fiecărui pas, în sine, nu i te poți opune, el pare absolut acceptabil: Bible Out (renunțarea la biblie în instituțiile publice), Prayer Out (renunțarea la rugăciu-ne, în scoli), Ten Commandments Out (scoaterea listei celor Zece Porunci din tribunale), Liberation Theology (religia libertății) – toate acestea emanând din oficinele Partidului Comunist al Statelor Unite; Antiwar Movement (mișcări pacifiste), Moveon (organi-zație autointitulată „progresistă pentru o Nouă Americă”), Open Society (Fundația pentru o Lume Deschisă, a financiarului George Szöros), Media Matters (controlul mass-media) – în linie directă de la utopiștii fabieni; Shared Prosperity (partajarea prosperității prin lărgirea accesului la sistemele de asistanat „solidar”), Illegal Immigration (legalizarea imigranților) – idei venind pe linia comunistului italian Gramsci; Diversity; Social Justice; Multi-culturalism;Moral Relativism („diversitate” în loc de minoritate, „justiție socială” în loc să spui egalitarism, „multi-culturalism”, în loc de ghetto, „relativism moral”, când e vorba de amoralitate), căi imaginate de Școala de la Frankfurt și linia inaugurată de Herbert Marcuse.
    Uite așa s-a ajuns la destrămarea familiei, la teoria genurilor, la adolescentele gravide, la violență în școli și aiurea, la banditism,crime, violuri și vandalism.
    Planșa pare să dea impresia că toate aceste inițiative au apar-ținut unor organizații legale „de stânga”, cu profil „marxist” mai mult sau mai puțin mascat. Am reținut, într-adevăr, câteva fraze, pe care le redau liber, din „Agendele” acestor organizații : Schimbați sistemul, nu prin violență, ci din interior, punând mâna pe instituțiile culturale, în special pe biserică și școli (cale imaginată de Gramsci încă înainte de cel de-al Doilea Război Mondial). Distrugeți familia, impuneți „anormalul” ca normal. Suprasolicitați sistemele de asistanat social pentru a le face să explodeze. Creați haos pentru ca oamenii să ceară ei-înșiși tirania.
    O mică minoritate bine organizată poate controla o majoritate dezorganizată.
    Termenul „Agendă” mi se părea adecvat.
    Era vorba de programe ideologice expuse la lumina zilei, nici vorbă de vreun complot, de-o conspirație! Nu mă așteptam însă ca decăderea morală la care asistăm să fie un proces în care să se fi ilustrat în mod deosebit militanții „marxiști”, cu toate că în Franța, de pildă, oamenii care „militează” – cel mai adesea în mod inconștient – la „stricarea” țării sunt, într-adevăr, „de stânga”. Poate că nu e decât o manevră a autorului filmului, sau a republicanilor în general, ca unele principii „extremiste” să fie puse pe seama „stângii”, s-o acuze, de exemplu, de suprasolicitarea sistemelor de protecție socială, pentru ca ele să explodeze – în ideea de a cauza haos, astfel ca lumea să solicite dictatură. Indiferent cui aparține ideea, mă tem că în Europa Occidentală se va ajunge într-adevăr la distrugerea prin explozie a acestor sisteme bazate pe solidaritate.
    Mai departe, se sugerează că membrii cunoscuți ai acelor grupuscule presupus marxiste, care ar fi inițiat etapele de dezorganizare socială și morală pe care le-am evocat, sunt infiltrați în posturi de conducere ale mass media, ale învățământului, presei, culturii, religiei, în Congresul S.U.A. și inclusiv în echipele de consilieri ai Președintelui!
    Asta m-a pus pe gânduri.
    Am înșirat pe hârtie cele de mai sus și le-am trimis rudei din Texas, să-și dea cu părerea. În viziunea acesteia, pornisem pe cale greșită. Iată ce-mi spune: „Ceea ce scrii tu, nu are cum să fie adevărat. Mass-media americană e puternic în mâna republicanilor încă din anii ‘80 – de atunci nu intră nimeni acolo fără să fie republican!! Chestia e o diversiune tot republicană, pentru a da vina pe alții pentru situația de care ei sunt de vină. Rafinat diabolic, dar pentru cine cunoaște dedesubturile nu merge… Un singur lucru e adevărat: da, americanii sunt poporul cel mai manipulat”.
    Sunt nevoit să-mi reajustez teoria.
    Prezența miliardarului Szöros în schema „marxistă” mă face să cred că, într-adevăr, „disidentul” meu texan nu greșește. Mai mult decât atât, am impresia că până și acele grupuscule care se declară „de stânga”, sunt dirijate în realitate de către forțe „oculte” care plutesc mult mai sus, dincolo de ideologiile clasice. Sub pretext „umanist”, scopurile lor ar fi destrămarea societății tradiționale, pierderea reperelor naționale și morale, globalizarea.
    Mi-e teamă să nu cad în păcatul teoriei conspirației. Dar găsesc sprijin în voci eminente: Se spune, de pildă, că ideea „dezvoltării durabile” (Sustainable Development) ar fi prima încercare de creare a unei suprastructuri mondiale, ca avanpost al unui eventual „hiperimperiu” (termenul aparține francezului Jacques Attali).Dereglările și haosul economic și moral, care, conform Fig. 1, ar fi căutate în mod voit, ar avea ca scop nemulțumirea maselor, tocmai pentru ca ele să solicite un guvern despotic.
    Umanismul? – pe parcurs uitasem că despre el vorbeam. Umanismul ar urma să pună pe primul plan dezvoltarea calităților esențiale ale ființei umane, să afirme demnitatea și valoarea tuturor indivizilor, să fondeze o etică bazată pe capacitatea omului de a alege între bine și rău recurgând la rațiune, să promoveze o morală universală fondată pe unicitatea condiției umane. Am impresia că în mare parte conținutul acestui termen a fost deformat. Nu putem nega faptul că, sub pretextul „umanismului” și a democrației, așa cum se temea deja Platon la vremea lui, iar mai apoi Tocqueville, lumea occidentală evoluează tot mai mult către totalitarism ideologic, tiranie, control, supraveghere și spălare de creiere.
    Pe marginea Salonului de carte de la Paris din 2013 am asistat, între altele, la discuția dintre un filozof francez – Alain Finkielkraut – și unul german, legată de întrebarea dacă, față de secolul trecut, umanismul a progresat? N-are importanță ce-au spus. La urmă m-am ridicat și am întrebat:
    – Când mă exprim în public, sunt nevoit să fac apel doar la acele „valori agreate” care au curs în ziua de astăzi. Reprezintă acest lucru un progres?
    Francezul m-a susținut entuziasmat:
    – Tocmai aceasta-i „corectitudinea politică”. E un derivat demențial, o formă de rasism, o ocultare a realității. Trebuie combătută. E în joc propria noastră libertate individuală!
    La care celălalt a găsit cu cale să răspundă:
    – Sunt întru totul de acord că trebuie să luptăm pentru libertatea de exprimare, cu condiția ca, în tot ce spunem, să avem grijă să nu rănim, nici pe departe, sensibilitatea vreunui ascultător!
    Dar, atunci, unde-i libertatea?
    Întărâtat, m-am aplecat asupra semnificației câtorva dintre abrevierile prezente în Fig.1. Iată ce am aflat:
    ACORN-Association of Community Organizations for Reform Now („Asociația Organizațiilor Comunitare pentru Reformă Acum”) este o organizație de solidaritate, de apărare și ajutorare a persoanelor în situație de precaritate, care a luptat,între altele, contra expulzării datornicilor păcăliți prin bula imobiliară, dar care i-a și incitat să-și falsifice actele. Înființată în 1970, a intrat în derivă prin anul 2009, târând în scandal însuși numele Președintelui Obama, care a trebuit să-și ceară public scuze.
    MoveOn („Mișcă-te!”) e descrisă drept organizație „progresistă” ancorată la „stânga”, ceea ce la americani e sinonim cu „liberală”. A militat în favoarea Președinților democrați Clinton și ulterior Obama. De reținut apelativul „progresist”, care e termenul politically correct cu care le place să se definească democrații. Tot astfel se definesc și membrii C.P.C. – The Congressional Progressive Caucus („Comitetul Congressmanilor Progresiști”), inițiat de un număr de membri ai Camerei Reprezentanților, care se pronunță pentru următoarele patru obiective: 1. echitate și siguranță în economia națională și globală; 2. apărarea drepturilor și libertăților civile; 3. promovarea păcii și securității în lume; 4. protecția mediului și independența energetică.
    Că schema îi pune și în subordinea KGB-ului nu mă miră peste măsură, știind, de pildă, că fostul Premier britanic Harold Wilson s-a aflat și el pe statele de plată ale acestui colos, fără să i se fi reproșat vreodată un act de trădare.
    Lucrurile au devenit mai interesante odată cu abordarea abrevierii următoare.
    S.D.S. – Students for a Democratic Society („Studenții pentru o Societate Democratică”), este o organizație ce-și are originea în echivalentul american, datând din 1895, al vechii Fabian Society londoneze. Deși obscuri la început, fabianiștii americani au fost prezenți în Administrația Președinților Woodrow Wilson și Franklin D. Roosevelt și e notabil faptul că unul dintre ei, Stuart Chase, e autorul termenului „New Deal ”! Curentul a devenit popular de îndată ce a renunțat la a face referire explicită la „socialism”, astfel că „Societatea Socialistă Intercolegiată” (Intercollegiate Socialist Society) a devenit „Liga pentru Democrație Industrială” (League for Industrial Democracy), înainte de-a da naștere la S.D.S.,a cărei ideologie s-ar rezuma prin make the classroom the frontline of his revolution („transformă sala de clasă în front revoluționar”).
    În fine, trecând la termenul următor, în mintea mea totul a devenit exploziv.
    N.E.A. – National Education Association („Asociația Națională pentru Învățământ”) a promovat „secularizarea”, propovăduită încă din 1839 de către Horace Mann, părintele învățământului de stat american. John Dewey introduce în anii 1920-30 conceptul de „educație umanistă” ca substitut al religiei. De atunci, N.E.A. se află în spatele tuturor „reformelor” care generează dispute și-n ziua de azi, fiind răspunzătoare de aberațiile educative privind evoluția speciilor, „autonomia individului”, rebeliunea contra autorității parentale, sau a „molestării copilului”, laxismul în privința promiscuității, concubinajului, perversiunilor sexuale, „relativismul” atunci când e vorba de droguri sau alcool, „realismul” atunci când se subminează familia, sau spiritul întreprinzător și liber-cugetător, …
    Mișcarea a depășit frontierele Americii. Ideile N.E.A. s-au impus pe plan mondial prin Julian Huxley, devenit primul Director General al UNESCO. Acesta scria: „Filozofia generală a UNESCO trebuie să fie un umanism științific mondial, global ca extindere… Prin programul său educațional, UNESCO trebuie să familiarizeze masele cu implicațiile unui transfer complet al suveranității unor națiuni separate spre o organizație mondială… care să conducă la o cultură mondială unică.”
    Sub egida UNESCO, în programele școlare de pretutindeni sunt introduse elemente de sociologie, psihologie socială, științe comportamentale, în timp ce cunoștințele faptice, care ar sta la baza oricărui proces de cunoaștere inteligentă, sunt categorisite drept lower order thinking skills („deprinderi de gândire de rang inferior”). De ce ne mai mirăm atunci că se scoate din școli istoria,geografia, literatura?… „Un adevăr este sigur: nu poți să ai o identitate proprie fără memorie.” scria undeva un prieten de-al meu,Bedros Horasangian. Cel puțin asta-i și părerea mea și, probabil, a oamenilor cu bun simț. Să fie pierderea memoriei legată în vreun fel de obiectivul „globalizării”?
    „Spiritualitatea” uniformizată, construită în școlile pe care le-am cunoscut este, într-adevăr, conformă cu standardele propuse de UNESCO în „Declarația privind rolul religiei într-o cultură a păcii” și cu „Declarația de principiu aspra toleranței”. Iar dacă privești obiectiv, constați că N.E.A., pe plan național, ca și organismele Națiunilor Unite, pe plan mondial, urmăresc același scop: să genereze un sistem universal acceptat de standarde educative prin care, sub egida lozincii Saving the Earth („Salvați Pământul”), tinerii să fie instruiți nu nu-mai să fie de acord cu un sistem ideologic unic și totalitar, dar să fie ei înșiși activiștii care să-l servească, să-l promoveze, și pentru care să fie gata să lupte – și care-i dirijează, încet-încet, spre ideea unui „umanism” depersonalizat, lipsit de orice specific național.
    Ne-am cam îndepărtat, poate, de subiectul inițial al discuției. Cine se află în spatele corectitudinii politice? Or fi oameni bine intenționați, care au împins convingerile umaniste dincolo de limita rezonabilului? Greu de găsit un vinovat. Un fost coleg de clasă,care până la urmă a ajuns să dețină câteva spitale în California, spunea cu ton plin de mister: „Nu știu cine dirijează lumea, dar știu de unde”. Eu am impresia, însă, că pentru răspândirea „corectitudinii politice” suntem în mare măsură vinovați noi înșine. La fel ca-n epoca stalinistă, de teamă să nu căpătăm vreun „punct negru”, am jucat fiecare jocul, adăugând de fiecare dată câte un pic și de la noi.
    Totalitarismul nu poate exista dacă nu e îmbrățișat, prostește, de mase!
    Am avut prilejul să asist, recent, la un curs al Institutului de Științe Politice din Paris, faimosul Science Po. Cuibarul francez al conceptului de „corectitudine politică” e adăpostit într-o serie de imobile fără nici o firmă din Nordul Parisului. Înăuntru,cafeaua e distribuită gratuit. Am privit cursanții. Cam o treime erau femei (doar femei) din China. Altă treime erau asiatici, iar ultima treime erau africani și francezi – toți elegant îmbrăcați,femeile etalându-și busturile, tinere și apetisante. Conversau cu ușurință și o nonșalanță ce vădea că erau acolo ca să se deprindă cu „puterea, sexul și banii”, așa cum văzusem, cu un timp în urmă,și în echivalentul american al acestei Școli, la Harvard. Dar când îi ascultai vorbind „politică”, descopereai că erau goi pe dinăuntru și că se exprimau prin fraze standard. Apoi au apărut profesorii. Era finalul unui ciclu și s-au afișat cu toții pe podium. Credeam că delirez: păreau consanghinari, comunicând toți prin același limbaj poluat. Cu burțile răsfrânte peste centuri, cu obrajii buhăiți (de băutură?), cu ochii încercănați (de vicii?), aveam imaginea unor „activiști” de la noi, deveniți șefi de C.A.P. și apoi școliți la fosta Academie de Studii Politice „Ștefan Gheorghiu”!
    Până la data la care scriu, nu mi-am putut forma o idee asupra originii conformismului politic. Poate aflu mai multe după viitorul meu voiaj în S.U.A.
    De un lucru sunt sigur de pe acum, anume că neroziile „corectitudinii politice” nu emană din cogitațiile unei elite veritabile! Din volumul „Atlas. Prin lume si prin noi insine”, Horea Porumb, Eikon, 2014, http://www.amazon.fr/Atlas-Prin-lume-prin-insine/dp/1500608262/ref=sr_1_1?s=english-books&ie=UTF8&qid=1415287390&sr=1-1&keywords=Atlas.+Prin+lume+si

  11. Nebunii sunt nebuni indiferent de religie.
    Totusi nu inteleg ceva: crestinii se considera ca sunt mult mai evoluati cultural decat musulmanii. Daca cei din urma, fiind considerati pe trepte mai jos, pot face fapte din acestea, nu ii pot intelege pe crestini, mult mai dezvoltati cultural, cum se pot deda la astfel de mistocareli despre o religie, indiferent care. Daca unora, crestini evoluati, li se pare destept si reprezentand un IQ mare faptul sa faci mistocareli cretine despre reprezentantul principal al unei religii ai caror adepti sunt considerati de catre tine inferiori, ar trebui sa te gandesti ca s-ar putea sa ti-o iei peste bot.
    Nu le iau apararea faptasilor dar daca cei care se considera evoluati sunt de acord cu mistocareli cretine specifice frantuzesti (Voltaire nu facea asa ceva cred), atunci peste catva timp o sa citim iar stiri din acestea.

    • Revista in cauza facea misto si de crestinism si de iudaism. Nu se limita doar la Islam. Diferenta a fost doar ca Islamul a pus botul. Daca se publica acum 500 de ani, crestinismul ar fi fost faptasul crimei.

      • @Mihai Ce legatura are fizica cu ce e social acceptabil sau nu? Eu nu zic ca nu produce un efect. Zic ca noi ne formam societatea in care traim si am reusit, in timp, sa minimalizam violenta religioasa venita din partea crestinismului, tocmai prin intoleranta fata de acest „efect”. Daca vrem ca acest „efect” sa fie pasnic pe viitor, nu putem avea o atitudine defetista si sa zicem „asta e, cauza-efect”. Cauza-efect inseamna si ca orice cauza provoaca un efect pe masura: te lovesc-ma lovesti, te omor-ma omori, fac misto de tine-faci misto de mine. Dar cum nu suntem toti fiinte rationale(sau nu suntem niciunul, depinde), nu se lasa la indemana fiecaruia sa decida care e efectul pe masura si deci nu se aplica aici cauza-efect. De asta legea iti interzice sa omori un criminal sau sa furi de la un hot. Si tot de asta nu are nicio legatura dreptatea sociala cu fizica. Raspunsul tau este, deci, cel mult un truism, daca nu complet irelevant.

  12. Cand esti inconjurat de nebuni ( parisul curand va fi majoritar negru ) nu ti permiti luxul de a face pe desteptul decat asumandu ti consecintele ! Despre asta este vorba in libertate : faci ce vrei dar iti asumi !
    Daca in paris ar fi existat o mie doua de musulmani cu siguranta ca nu ar fi existat asemenea glume ( caci nu se strofoaca nimeni pt 1000 de oameni intr un oras atat de mare ) deci implicit nici atentatele
    Scandalul aduce audienta dar si consecinta !
    As vrea sa vad in israel o asemenea publicatie care sa faca sto de arabi si chiar de evrei sau la
    Berlin una care sa ia peste picior curzii !
    Ia hai sa vedem limita dintre libertate tupeu nesimtire si aroganta .
    Sau hai sa vedem o asemenea publicatie in algeria ( fosta colonie franceza )

    E frumos sa o injur pe ma ta non stop dar daca cumva indraznesti sa mi dai o palma pt asta am sa urlu ca traiesc intr o dictatura si ca mi pui pumnul im gura !

    • As fi de acord cu tentativa ta de rationament daca ai cunoaste toate datele problemei. Acesti extremisti injura zilnic europeni, ii bat si ii omoara.
      Iar noi, acasa, nu avem voie sa facem misto de ei.
      Iti zic eu cum stam: la mine acasa fac ce vreau, si trebuie sa ma respecti. Sunt dispus sa imi impun punctul de vedere cu arma in mana. La mine acasa vreau sa am dreptul de a umbla fara izmene in cap, sa pot face misto de ce vreau eu.
      La ei acasa o sa ma port dupa regulile lor, daca oi merge vreodata…
      Fuck politically correct! Nu exista asa ceva.
      Toti aceia care latrati filosofii nu ati privit pe teava unei arme. V-ar trece imediat si ati reveni imediat la esenta, dreptul fiecaruia de a trai!
      Norocul tuturor dobitocilor care gasesc circumstante atenuante acestor criminali e ca exista oameni dispusi sa se sacrifice ca ei, dobitocii, sa aiba despre ce filosofa.
      Mergeti in Siria si purtati discutii cu izmenele negre. Vedem apoi daca aveti aceleasi pareri in secunda de dinaintea infigerii unui cutit care sa va decapiteze.
      Bagati-va mintile in cap singuri sau extremistii o sa vi le bage cu ajutorul unui glont!
      Si da, apar dreptul celor jigniti de cele spuse de a ma injura, inclusiv de mama.
      Diferenta e ca celoe care, jigniti, ar veni cu o arma, le respect dreptul de a-i trimite acasa la cutie de brad cu eticheta pe degetul mare de la picior.

      • cred ca nu ne intelegem si am sa dau un exemplu din romania de curanad intamplat care teoretic nu se poate compara dar …

        mircea badea vs motociclisti

        badea urla ca motociclistii fac zgomot
        motociclistii urla ca badea urla si i ameninta
        badea iese cu emisiunea in strada intaratand si mai tare motociclistii
        motociclistii fac si mai urat
        badea sare in direct cu bata la ei
        ei vin sa l bata pe badea
        badea miauna si cere pace
        motociclistii vor in ring
        badea si motociclistii ajung in ring
        badea si o ia dar gaseste justificare
        mai mult badea ameninta si mai tare
        motociclistii o lasa moarta ca vb ceea : n ai cu cine

        astea s faptele
        din pacate in opinia mea f f f f grave de ambele parti
        de ce ?

        1. traim intr o tara libera in care fiecare are dreptul sa faca ce vrea insa repet si subliniind : SUPORTAND CONSECINTELE
        so, au drepturi :
        a) motociclistii sa fuga cu 200 pe dn 1
        b) badea sa ameninte pe cine vrea

        insa :
        x) cand fugi cu 200 asuma ti ca poate sa te ia politia, poti sa mori sau 3 sa ramai infirm pe viata

        xx) cand ameninti pe cineva indiferent pe cine asuma ti ca ala poate vine la randul lui sa ti dea cu o bata in cap

        logic daca pe badea l au enervat motociclistii avea toate parghiile necesare sa actioneze legal ba mai mult chiar sa rezolve niste treburi la scara mica dar uite asa se face o „scara” mai mare
        daca badea ii filma, facea sesizari la politie, le dadea numerele de inmatriculare pe post etc cu siguranta politia ar fi miscat un pic iar motocilcistii s ar mai fi potolit

        astfel badea era cat de cat multumit si motocilistii pusi cu botu pe labe ( pt moment e adevarat dar incetul cu incetul se face otetul .. nici un popor nu a fost civilizat instantaneu )

        in schimb ce s a intamplat ?
        fiecare a amenintat pe fiecare
        sa moara ma ta
        ba ma ta
        ba ma ta
        ba ma ta
        ba ma ta
        ba ma ta
        etc

        s a rezolvat ceva ?
        nu ! badea e frustrat in constinuare si deranjat de aceeiasi motociclisti pe care i doare n fix in cur

        partea nasoala e ca populatia a inteles ca cu bata se face dreptate si asta este cel mai grav … mai grav chiar decat faptele in sine

        revenind :

        cant tu frantuz ajungi in numele democratiei si a libertatii si a egalitatii sa ti deschizi granitele pentru fostii scclavi pe care i ai asuprit sute de ani si ei ajung aproape sa te conduca nu poti sa fii atat de neghiob incat dupa ce i ai invitat in casa ta sa te apuci sa ti bati joc de ei chiar daca ei musafirii invitatii etc sunt necipliti … pt ca atunci cand i ai invitat in casa stiai ca s barbari si trebuia sa nu i lasi sa devina egali cu tine ca pe urma sa te enervezi si sa i iei la pooola .., ca pe urma sa te socheze faptul ca vai doamne mi au dat in cap …

        vrei prietenie intre natii popoare si specii de oameni , ASUMA TI faptul ca NU vei avea cum sa i uniformizezi pe toti pt ca este impotriva naturii sa ajungi sa impaci soarecele cu pisica si pisica cu cainele …

        despre asta este vorba : despre a intelege ca fiecare specie isi are rolul ei in locul ei in spatiul geografic al ei etc

        P.S. : a NU se intelege ca iau apararea retardatilor alora doi care au produs o crima absolut ingrozitoare insa nu pot fi intr atat de cabotin incat sa ma fac ca ploua si sa uit ca orice actiune are si o reactiune !

        m ai injurat ? asuma ti riscul ca poate s incuiat, retardat, handicapat, inadaptat social etc sau poate sunt doar intr o zi proasta si intru peste tine n casa si ti macelaresc familia !

        ori daca tu jurnalist occidental crezi ca poti civiliza sau lumina o civilizatie inca barbara prin caricaturi ofensatoare fara ca pe aia sa i scoti din pepeni inseamna ca ori esti chiar mai prost decat ei ori ti o cauti cu lumanarea !

      • Amuzant e ca incepand cu a.l contrazice pe hristos, ai sfarsit prin a.i da dreptate. E dreptul alora sa reactioneze la insulta, dar stiti ceva, francezii or sa mai latre putin, or sa mai faca niste caticaturi si glume proatste, si atat. Nimeni nu o sa impuste nici un extremist arab. Asta.i si mai trist

  13. Jignirile, insultele, mistourile au avut ca raspuns violenta de cand e lumea. Asa ca…fratilor, nu va mai dati de ceasul mortii, asta e….aia au vrut sa fie „smecheri”, i-au luat la misto pe musulmani si au primit ca raspuns violenta. Acum astia, sper, ca vor fi prinsi si bagati la „bulau”, de preferat la guantanamo! Dar in alta ordine de idei, nu uitati ca francezii sunt cam increzuti de felul lor, pe noi romanii ne.au facut tigani de fiecare data cand au avut chef (sincer, personal m.am simtit jignit si mi.as fi dorit sa dau una in mecla „frantuzului” care ne.a bagat pe toti in aceeasi oala).Cu vecinii lor, englezii (alti ipocriti) nu s.au inteles niciodata….asta le e genetica, si din cand in cand istoria le mai da peste nas.

      • Iti lipsesc notiunile elementare de fizica, la fel ca si cele elementare in drepturile si libertatile omului.
        Principiul al treilea al dinamicii spune ca reactiunea este egala ca forta dar de sens contrar.
        Daca as folosi logica ta, atunci islamistii trebuiau doar sa ii caricaturizeze pe crestinii francezi sau pe isus sau pe cine vrei tu. Cam asta ar fi insemnat.
        Dupa comentariile tale vad in schimb ca nu esti foarte inteligent, dar m-am gandit totusi sa-ti dau raspunsul asta, macar sa stii cum sta treaba cu actiunea si reactiunea. 😉

  14. Se facea referire in articolul de mai sus despre personalitati franceze. Cu siguranta ca ei nu faceau ceea ce cretinii astia de jurnalisti francezi au facut. Ca s-a intamplat ce s-a intamplat, nu sunt de acord dar ce sa faci…
    Inca de pe vremea aceea, se propaga TOLERANTA. Ca erau francezi, nemti, elita societatii din perioada respectiva, toti propagau intelegerea intre religii. Vezi Lessing ,,Nathan der Weise”.
    Si la noi la romani daca injuri de mama, parca iti vine sa pui mana pe cutit.
    Sunt anumite chestii sacre care nu trebuie incalcate. Si daca incalci aceste lucruri sacre, se vor gasi mereu unii care sa actioneze ca cei trei.
    Daca aia trei atacatori sunt considerati prosti ca apartin unei culturi si religii de care este vorba aici, sunt curios cum sunt numiti ,,frantujii” care s-au dedat la astfel de batjocoreli religioase. Sa nu spuneti ca sunt culti, destepti, frumosi si parfumati ca e pacat de Dumnezeu.
    Apoi ii stim pe francezi cum sunt, se considera buricul lumii cand de fapt nu e asa. Ei… si s-au gait unii sa le dea peste botul ala nerusinat. Asta s-a intamplat. A fost atac direct la tinta, nu act terorist (la nivel de sicietate) desi este considerat tot act terorist.
    Nu ai cum sa fii de acord cu astfel de atacuri la fel cum orice om normal la cap nu poate fi de acord cu mistocareli cretinoide de tip francez la adresa altei religii.

  15. Sunt fanatici ! Nu se leaga nimeni de libertatea de exprimare si nu-i acuza cineva. Nicio crima nu are justificare. Pur si simplu trebuie sa stii cand sa te opresti cand vine vorba de fanatici. Sa fi deasupra lor. Dar ei au incitat ura lor si au platit mult prea scump. Sa te sune presedintele tarii sa-ti spuna sa o lasi mai moale si tu ca publicatie continui mai tare… Sper ca aceasta libertate de exprimare a fost la baza si nu faptul ca ziarul se vindea bine.

  16. Sunt fanatici ! Nu se leaga nimeni de libertatea de exprimare si nu-i acuza cineva. Nicio crima nu are justificare. Pur si simplu trebuie sa stii cand sa te opresti cand vine vorba de fanatici. Sa fi deasupra lor. Sper ca aceasta libertate de exprimare a fost la baza si nu faptul ca ziarul se vindea bine.

  17. O aiureala!
    Domnule, dar faci o confuzie grava afirmand si sustinand ideea stupida ca ce s-a intamplat la Paris acum, are vreo legatura cu Iluministii, asa cum o expui tu.
    Chestia expediata rapid, cum ca Voltaire doar se intalnea cu Dzeu si se saluta cu El, si doar atat (in sensul ca si asa era prea mult ca il saluta, putea in fond sa-l scuipe, doar era liber in sensul ABSOLUT!)
    Domnule, nu-i asa ca Dzeu este cam batran si are o barba alba cam prea mare si parca e si senil, mâncați-aș !
    Amesteci carnea cu borhotul si branza cu caramida pisata, dand, cum se zice, cu mucii in fasole.
    De ce?
    Simplu, pentru ca esti foarte bine lamurit in ceea ce priveste esixtenta lui Dumnezeu-ceea ce dovedeste ca nu ai intrebari, nu te minunezi, nu ai indoieli si infine, totul este clar. Asa a zis si Voltaire si Iluminismul si ….parca rimeaza cu Leninismul, ce zici, nu crezi ca asa laic cum te crezi, ai o defectiune de rationament bazat pe adevaruri de conjunctura, venite de la un om oarecare numit Voltaire, care nu avea nimic sfant, calcand sacralitatea in picioare si strigand: – Iata, Dzeu nu ma trazneste!
    Sunt trist cand ma gandesc ca ai fi in stare sa spui despre anumite opere de arta clasice, ori moderne, ca sunt atinse de nulitate, ori sunt retrograde, ori ca ne indeamna la primitivism inadecvat epocilor moderne, de mare deschidere, de libertate totala, deoarece il arata pe Dzeu, pe sfinti, pe credinciosi, oameni care se roaga, oameni care stau de vorba cu El, sau il viseaza uneori…
    Esti atat de liber cum nici nu-ti dai seama, pentru ca nu ai nici un Dumnezeu!
    Goethe spunea ca sfant este ceea ce leaga mai multe suflete impreuna. Si cu sacrul nu trebuie sa te joci niciodata.
    Toate cele intamplate la Paris au o cauza profunda.
    E de discutat cale de un an universitar complet si apoi vom constata ca nu am spus totul.
    Cu respect pentru avant si zburdalnicie,
    arh. Victor MODORAN
    un admirator al interventiei tale in direct la Romania TV.

  18. Sa fim seriosi: in Franta (si, in general, in Europa de vest), nu prea exista libertatea gandului, a cuvantului, si a presei. E o libertate atent „supravegheata”/”controlata” de catre establishment. Poti sa spui anumite lucruri, dar fereasca D-zeu sa spui altele, caci esti un om mort–si inteleg prin asta nu ca te omoara musulmanii sau orice alt grup social, ci guvernul insusi iti baga pumnul in gura (sub acuze false de „incitare,” „rasism” etc.). Singurul loc din lume in care libertatea cuvantului se apropie ceva mai mult (desi destul de departe) de ideal este USA. Rusine, stimata Europe! Rusine!

  19. Intervin, cu scuzele de rigoare.
    Citesc posturi in diferite spatii virtuale, unde oamenii isi scriu socul (pe bune dreptate), si unde ii acuza si judeca pe „musulmani” pentru aceasta crima oribila.
    Este crima oribila, nimeni nu contesta asta, insa se merge prea departe.
    Va propun scenariu X:
    Sa presupunem Charlie Hebdo face bascalie de rromi/romani (pentru ei suntem acelasi lucru, exact cum musulmanii sunt pentru occidentali), si Seif impreuna cu Statica, doua personaje cu cetatenie romana insa de etnie rroma, intra cu topoarele peste ei si ii macelaresc. Cum te-ai simti tu Romanule atunci?
    Dap, ar iesi Johannis si ar spune ca ne dezicem de ei… bla bla bla… ca denuntam orice act violent, pe cine ar interesa? In stanga si in dreapta vei auzi doar ca nenorocitii de romani au atacat jurnalisti liberi.
    Voi chiar credeti ca noi suntem in masura sa judecam? In oricare fel?
    Si nu, nu ma refer la crima propriu-zisa. Este o crima oribila, la fel ca oricare crima, insa la fel cum „musulmanii” sunt manipulati si incuiati, ei bine… la fel suntem si noi.
    Nu vom vedea niciodata la Tv sau in presa ambele versiuni ale povestii generale ce tine de acest razboi continuu dintre USA si Orient, la care noi europenii suntem complici. Nu exista nici un interes in acest sens.
    Vom vedea jurnalisti asasinati, jurnalisti decapitati, profesori ucisi in numele credintei, dar nu vom vedea niciodata un munte de cadavre ale copiilor din teatrele de razboi, sute de mii de oameni nevinovati ucisi. Nu vrea nimeni ca noi sa vedem asta.
    Si cu ce este mai grava moartea unui jurnalist fata de moartea oricarui al om NEVINOVAT, care se intampla sa fie de religie musulmana? Exista o astfel de diferenta?
    Nu mai tine nimeni cont de deontologie? Autocenzura?
    Incontro ne indreptam? Razboi?
    Pentru mine lucrurile sunt clare. Europenii si „musulmanii” nu sunt compatibili. Nu avem aceleasi planuri de viitor, asa ca ar trebui sa divortam pe cale amiabila. Dar asta inseamna si ca nu ne dam mesaje cu „fuck you”, nu ne injuram si nu ne mai cautam reciproc. Pentru ca din pacate, daca vom continua sa ne vrem „liberi” si sa ne injuram „pentru ca putem”, probabil aceste acte infioratoare nu se vor opri aici.
    La fel cum spunea cineva mai sus, legile fizici se aplica in orice. O actiune produce un efect.

    • Acum cativa ani, cand ceva similar se intampla in Italia cu romani/rromi, aia nu au stat sa zica „stai ca nu-s toti la fel” sau „stai ca e accident izolat”. Presa lor era toata pe capul nostru. Si acum in vest, vezi articole in ziare care ne fac de tot ****tul . Diferenta e ca eu ca romanca in strainatate, nu ma duc sa-i impusc pe toti, ca nu-mi convine. Si daca cineva ar face asta, romanca fiind, mi-ar fi rusine, normal. Dar diferenta este ca cel putin in UK unde stau eu, mai degraba esti acuzat ca esti roman decat ca esti musulman, de parca e mai usor de schimbat nationalitatea decat religia.

      Alta diferenta mai e si ca faptul ca pe cand toti crestinii trebuie sa respecte invataturile bibliei si toti musulmanii pe ale qu’ranului(cel putin in teorie), apartenenta la o nationalitate nu aduce de la sine apartenenta la o ideologie. Daca eu as fi crestina si as respecta biblia si alt crestin ar face ce spune biblia si ar omori cu pietre un homosexual, sau o femeie necasatorita care nu mai e virgina, as simti nevoia sa imi pun niste intrebari, cum ar fi „de ce crede persoana asta ca ce face e corect? oare nu am inteles eu cum trebuie biblia?”. Daca erau una-doua persoane era o chestie. Dar daca vad ca asta se intampla odata pe saptamana, ar trebui sa fie un semnal de alarma ca doctrina pe care ma bazez e interpretabila si deci nu pot sa spun „eu sunt crestin bun, dar ala nu e”. In cazul meu, ca romanca, nu ai ce interpreta. Pot sa critic actiunile unui roman fara „cognitive dissonance” dar acelas lucru nu il pot spune si despre cineva cu aceeasi religie.

      Cert este ca libertatea de exprimare merge both ways. Daca tu ai voie sa iti exprimi religia si eu am voie sa imi exprim critica. Si daca eu nu te omor cand iti exprimi religia, nici tu nu ma omori cand o critic.

      Nu zic sa dam vina pe toti musulmanii. Dar nici sa ne fie teama sa dam vina pe cei care sunt vinovati. Si pentru musulmanii care nu sunt vinovati, care nu sunt de acord cu aceste fapte oribile, in loc sa se apere pe sine zicand ca nu sunt toti la fel, as avea mai mult respect daca si-ar exprima dezacordul cu vinovatii. Nu ma impresioneaza sa vad oameni care se dezic de vina. Vreau sa vad oameni care accepta ca fapta a fost oribila si ca vinovatii trebuie pedepsiti, in ciuda faptului ca sunt de aceeasi religie, asa cum cand un roman comite o infractiune, decat sa aud „nu suntem toti romanii la fel” sau „aia sunt rromi eu sunt roman” as vrea sa aud „ne pare rau ca asta a scapat printre crapaturi si a ajuns la voi in tara. Ne e rusine cu el, dati-l sa-i facem proces si sa-l inchidem”. Pentru ca pe mine, cand aud de un roman care comite o infractiune, nu ma incearca indignare ca il acuza aia ca e roman. Ma incearca rusinea ca e compatriot cu mine si as vrea sa exprim mai degraba acest sentiment.

  20. Bai nene, voi aveti ceva la cap, vreun cheag, de veniti cu asemenea ineptii? Cum ar fi sa se duca „basistii” si sa-l omoare pe Mircea Badea ca zi de zi ii injura de mama? Dreptul la libera exprimare nu vine cu steluta, iar cenzura este arma incuiatului. La fel cum au facut bascalie in cele mai odioase moduri de cartea lor de cacat si de credinta lor debila, la fel s-a facut misto, mult mai des si cu mult mai multa bataie de madular, de toate religile lumii. Sa va aduc aminte cand Vishnu tragea cox in South Park? Cum era sa vina niste indieni si sa-i impuste? Niciunul dintre cazurile astea nu numai ca nu vi se par normale, dar vi se par de neconceput. Atunci de ce sa vi se para normal ca sa fie impuscati aia care scriu in tabloid? S-a dus vreo siliconata sa ii impuste pe aia de la Libertatea care au aratat-o in mija goala unei tari intregi? S-a dus Esca sa-i impuste pe carcotasi ca nu mai terminau cu bascalia de santier?

    Nu exista NICIO scuza. Niciun „dar”. Daca exista vreo vina a francezilor, cu siguranta nu a fost ca au crezut ca pot sa scrie ce vor fara sa atraga dorinta de asasinat din partea unor primitivi. Daca exista vreo vina a francezilor, e poate ca au fost prea toleranti. Prea cu dare de mana libera la toti sociopatii sa-si faca cuib la ei in tara. Prea cu dorinta de a fi un simbol de corectitudine politica, prea multi-culturali, prea permisivi cand vedeau clar ca in cultura lor se incheaga un cancer.

    Nu, bai, nu exista despartire amiabila intre arabi si noi. Da, Vestul s-a dus peste ei, s-a dus peste ei ca sa le bage mintile-n cap ca nu mai conteneau de blestemat si ars steaguri, dar i-am lasat sa ne injure pana au inceput sa ne omoare. S-au dus sa-i scoata de sub unghia unor dementi, sa incerce sa-i linisteasca.

    Lumea islamica e cu multe taisuri. Sa nu va faceti iluzii ca sunt victime, pentru ca victimele nu baga cutite in artisti si nu impusca jurnalisti, nu se baga in avioane sa darame turnuri, nu pun bombe artizanale sa nenoroceasca soldati si nu omoara anual israelieni, nu decapiteaza fara mila jurnalisti ca-n Evul Mediu si nu omoara cu pietre femei care au vrut libertate din sistemul lor absurd, nu casatoresc fortat victime ale violurilor cu agresorii lor si nici copile de 9 ani cu mosi. Nu ataca turisti nevinovati, nu iau ostatici sa-i tina pentru recompense sau sa-i omoare pe rand, nu batjocoresc lumea care incearca sa-i ajute si nu isi obliga femeile sa se imbolnaveasca de hipovitaminoza D si nici nu le mutileaza genital.

      • Adica tu compari niste oameni cu animale sau ce?

        Nu. Dar un caine turbat nici nu are drepturi. Un caine cel mai probabil nu intelege de vorba si cu siguranta nu face asocierea intre muscatura pe care ti-o va da acum si pedeapsa care o primeste mai incolo. De-aia e caine, animal, nu fiinta umana. Vezi tu, cand un om, nu un animal, ajunge intr-o alta tara, el trebuie sa se comporte adecvat tarii respective. Chiar daca femeile de acolo nu poarta batic pe strada, nu poate sa le scuipe pe strada cum ar fi facut la el in tara lui primitiva. Stii tu, e o vorba, „When in Rome, do as the romans do”. Francezii, precum multe tari vestice, au primit oarecum cu bratele deschise pe musulmani. I-au lasat sa-si faca curti Sharia unde sa-si judece necinstit femeile, i-au lasat sa-si deschida moschei, pana sa si castoreasca copile, desi daca stam putin sa ne uitam, aceste actiuni nu sunt numai impotriva moralului vestic, ci chiar incalca niste drepturi fundamentale ale omului pe ici, pe colo. Musulmanii nu s-au dus in tarile vestice dornici sa imbratiseze cultura lor si sa o lase pe cea de acasa undeva pe plan secundar, si francezii i-au acceptat asa cum sunt si nu i-a fortat sa intre in rand cu lumea.

        Acum, eu daca ma duc intr-o tara vestica si ma face lumea tigan, eu n-o sa simt nevoia sa dau in cap si sa fur. Niciodata. Poate sa ma faca tigan borat si spurcat. Poate sa ma faca roman imputit, lenes, neispravit, dar eu o sa lucrez sa le demonstrez contrariul si in nici in ruptul capului n-o sa-mi treaca prin minte sa le dau apa la moara. Eu stiu ca aveam obicei sa-l taiem pe Ghita in spatele blocului si sa-l ardem cu lampa de gaz, dar o sa abtin de la asemenea traditii barbare si-mi iau jambon din supermarket. Asta pentru ca mie mi-ar da o amenda astronomica daca l-as taia pe Ghita in spatele blocului. Dar pe musulmani nu-i amendeaza nimeni ca trateaza femeile ca pe animale. Pentru ca le e frica. Pentru ca terorism. Si asta inseamna de fapt, VICTORIA terorismului: sa o arda cum vor ei si sa ne tremure chilotii sa nu cumva sa le zicem ceva.

        Te rog, nu mai face comparatii penibile. E vorba de oameni aici. Daca era o haita de caini care omorau 12 oameni, ne duceam cu totii cu batele si omoram toti cainii, nu stateam sa facem investigatii care a muscat si care a stat cuminte. De-aia si trebuie judecati ca oameni, dar inainte sa-i judecam pe ei, trebuie judecata cultura lor, care le-a bagat in cap ca trebuie sa se simta atat de ofensati de niste desene incat sa omoare cu sange rece ALTI oameni. Stii cat de greu e sa omori alt om? Mult mai greu decat sa omori un animal, asta e clar. Avem un lucru in noi, se numeste instinctul de conservare a speciei. Asta ne face sa nu dorim sa ne omoram intre noi, pentru ca altfel nu am fi supravietuit. Soldatii isi petrec mult timp de antrenament si formare a unor reflexe ca sa treaca peste el, si multi raman cu soc posttraumatic mult timp dupa ce au omorat un alt om, fie el inamic. Iti dai seama cat de inumani sa ajunga asemenea oameni, cat de mult sa-i miste o asemenea cultura, incat sa incalce un instinct primar al oamenilor si al multor animale? Ala e raul primar, apoi scuze, nu trebuiesc eliminati oamenii, trebuie eliminata cultura. Ce inseamna „cultura” cand te gandesti la arabi? Carpe-n cap? Rugat la piatra? „Cultura” e un cuvant foarte nobil, numai ca e nobil gratis, aruncat asa, de parca orice primitiv care nu vrea sa se stearga la cur dupa ce se caca deja are o cultura a lui, cultura nestersului la cur dupa cacare. De-aia nu mai are valoare, nu mai are insemnatate, asa ca o sa-l inlocuiesc cu altul. Indobitocire. Indoctrinare. Brainwash. Sunt oameni brainwashed sa omoare alti oameni care deseneaza. Si asta numesc ei, ca si multi dintre voi, „””cultura”””.

      • @ Ilie Pandemie : ( https://www.youtube.com/watch?v=YI01BQqBZiI )poor little soldiers protecting us…. cine a fost inamicul lor??? o fetita d 14 ani si familia ei ??? 🙂 asta este un caz printre multe altele, ea si familia ei nu sunt Charlie???….acestor situatii nu sunt mediatisate din pacate 🙂 si find si eu o musulmanca care traieste intro tara crestina,pe care respect si o consider ca a doua casa , vreau sa precisez ca nu am fugit de tara mea, am plecat pentru ca sunt deschisa si la cultura mea si la alte culturi si as vrea sa vad si sa traiesc as many cultures as i can, fiecare data invit si oameni la mine acasa sa vada ca poate sa fie frumos si dincolo unde nu stii nimic la fel zic la prieteni mei dincolo care poate nu stiu cum e aici in afara de ce aud la TV …. Eu nu zic ca este perfect oriunde dar oricare tara are its up and its downs… la fel am vazut si aici si dincolo….
        O intrebare: ai fost plecat dincolo de Europa sau repeti ce ai citit intrun alt blog/forum??
        la un moment dat am ras cand ai zis ca femeile sunt scuipate :))) de aia tatal meu m-a sustinut sa fiu engineer si sa muncesc greu pentru ce vreau, am un prieten crestin Roman de care ai mei stiu 🙂 …. m-a imbrac la fel ca si acasa, am avut prietenii si acasa cum am si aici,o sa te surprind acum… la fel iesim si petrecem la fel ma duc la mare ( indecent =)))) chiar si fac surf 🙂 … desi oameni buni numai vorbiti despre ce nu stiti ….. la fel am zis la o femeia in varsta ( fransuzoaica) cu care m-am intalnit cu ea la aeroport in drumul spre Casablanca… m-a intrebat cum pot sa traiesc in Romania ca este periculos si am zis ca nu ar trebuie sa aiba idea asta despre toti romani si ca este o tara foarte frumoasa si oameni sunt super prientenosi, in fine eu de obiciei nu las comenturi la niciun forum dar poate la un moment dat ignoranta altora ne misca 🙂 ..

        sper ca nu am facut multe greseli si se intelege ce am vrut sa zic 😀 !!!

        Comdamn ce s-a intamplat aici si ” Je suis Charlie” dar sunt atata ” Charlies” care media nu le arata si la care trebuie sa avem acelasi reactii si sa le condamnam cum am facut in cazul asta.

        Si in final: May god bless their dead and give strength to their loved ones left with nothing but pain

  21. Inca nu s-au stabilit cauzele atentatului. Atacatorii erau mascati, nu pot fi identificati ca apartinand vreunei minoritati sau grup religios. Ar fi bine ca initial sa analizam si sa gandim dupa care sa vorbim. Sa nu cadem in capcana faptului evident 🙂 Ganditi, ganditi, ganditi.

    • Meh, teroristii sunt o eterna dezbatere, si fac faze de genul anual, chiar si in absenta acestui fapt tot e o puzderie de puncte care formeaza un pattern bolnav.

  22. Reiau o comparație care am scris-o mai întâi pe Fb:

    „Orice s-ar intampla, eu cred ca Europa a ajuns prea departe cu toleranta. Ca a permite unor culturi care darama biserici si ucid crestini sa-si ridice moschei si sa faca legea pe continentul nostru e deja o idee sinucigasa.”

    vs.

    „However, in any given social context, as Islam takes greater root – increasing numbers of followers, the construction of more mosques and „cultural centers,” etc. – the greater the likelihood that some number of its adherents will take its violent precepts seriously.
    This is the problem that the West faces today.”

    Primul text îi aparține lui Lucian Mindruta. Al doilea face parte dintr-o culegere de texte răspândită de un creștin înainte de a ucide pentru ideologia creștină un număr de 77 de persoane, majoritatea tineri. Bine, presa nu l-a numit pe Anders Behring Breivik creștin, ci extremist.

  23. Voltaire nu a fost un istoric. Scriitor, da. Filozof? Poate. Insa istoric sigur nu. De fapt a si recunoscut la un moment dat ca a inventat multe „evenimente”, ca le-a romantat/colorat doar ca sa se potriveasca narativului la care dorea sa ajunga. A si zis: „history consists of a series of accumulated imaginative inventions”, citat care a stat la baza dorintei de a rescrie istoria, de care sufera foarte multi leftisti.

    Asa ca daca tot ne dam mari iubitori ai exactitatii, rigurozitatii si acuratetii stiintifice, ca principii fundamentale cu care ar trebui sa analizam ceva din punct de vedere al rationalitatii seci si necrutatoare cu care ne laudam, atunci poate ar trebui sa-l citim pe Voltaire „with a grain of salt”. Ca are destule „lirisme” in care poti pica.

    __

    Cat despre cruciade, nu uitati ca invazia musulmana in Europa dureaza neintrerupt de 1400 de ani. In Spania islamicii lasau mormane de capete taiate inalte de 3 metri in fiecare oras. La fel incercasera si in Franta, si peste tot, aceeasi metoda era aplicata celor care nu se converteau. Biblioteca Alexandriei a fost arsa cu intentie de califul Omar (pentru ca nu corespundea invataturilor Coranului si trebuia sa dispara) – abia atunci s-au pierdut cartile importante, nu in incendiul accidental de pe vremea romanilor, incendiu ce btw, a ars doar cateva carti din buticurile / consignatiile / „bibliotekas” si alte cateva cladiri ce erau numai in port. Ani buni dupa aceea, geograful grek Strabo a lucrat in cladirea bibliotecii din Alexandria si nu lipsea nimic. Ceea ce nu se poate spune si dupa invazia musulmana din 642, cand au pus pe foc tot ce au prins, dar cine mai are curajul azi sa zica de rau impotriva lor.. de vro 20 de ani nu mai e politic corect sa zici nimic pentru mai toti se simt brusc foarte jigniti..

  24. Vedeti voi, filozofic vorbind, exista si libertatea anarhistului de a.ti trage un cap in gura. Sau a fundamentalistului de a te impusca. Moartea nu e suprema finalitate in sistemul valoric al multor culturi. Si islamici si crestini sunt dispusi sa moara pentru religia lor; credinta lor e suprema, mai ales pt ca propovaduieste nemurirea. Altii sunt dispusi sa moara pentru patrie. Sau pentru patria altora, in schimbul unui salariu baban. Banul surclaseaza moartea. Francezii se duelau pana la moarte pt o insulta. E acelasi lucru, doar ca acum au uitat sa.i anunte sa.si ia armele!
    De ce ar fi revolta noastra impotriva mortii mai presus de revolta lor impotriva batjocoririi islamului? Pt ca asa ni se spune in numele libertatii de exprimare si al corectitudinii politice. Pt ca astea sunt valorile noastre pe care vrem sa le bagam pe gat cu forta si arabilor. Ei ne baga in gat cu forta cutite si pe unde nimeresc, niste gloante. Noi facem caricaturi cu Mohamed pt ca stim ca asta.i ofenseaza. Ei ne omoara pt ca stiu ca asta ne enerveaza. Fiecare poarta razboiul care.i aduce cel mai mare succes. Oricum istoria ne invata ce fac francezii cand sunt atacati. Caricaturi. Trist e ca asta e cam toata reactia Europei, latra de dupa gard si scot la inaintare valorile occidentale. Ironic, nici alea nu te protejeaza de gloante. Scor 12-0 pt islamisti, Europa pierde prin neprezentare.
    Daca as fi fost talentat la desen as fi facut niste caricaturi despre cum au primit dreptul la replica niste umoristi francezi. Sper sa se gaseasca un ziar arab sa le publice. Sa vedem si noi cat de sfanta este moartea pt occidentali.
    E mare prapastia intre occident si orient, dar astia din vest tin musai sa sara peste, desi dincolo e un caine turbat. Vrem neaparat sa.i modernizam, sa le vindem cola si Voltaire, desi ar trebui sa ne fie suficient ca ne vand petrolul.
    Faux pas!

    • Europa nu pierde prin neprezentare. Europa castiga prin a nu se cobori la mintea lor. Cand a facut-o ultima oara, acel incident s-a numit Breivik si ne e rusine de el. Musulmanilor nu le e rusine de ce au facut compatriotii lor. Nu o arata. Nu a venit nimeni sa spuna „noi nu suntem asa”, pentru ca nu asa functioneaza terorismul. In spatele la toate astea, musulmanii aproba tacit asasinatul, cum un grup de stelisti ar aproba tacit cand ultrasii lor i-ar bate pe niste rapidisti, desi ei personal nu ar fi ranit un alt om pentru un meci de fotbal. E o mentalitate exclusivista, e un „ei” vs „noi”, si „ei” au pus acest zid. Pana atunci, eram „noi” cu totii. Francezii sunt super multi-culturali. Da, nu ii prea inghit pe tigani, dar asta pentru ca sunt inapoiati si delincventi, nu pentru ca sunt tigani.

      • Ne e rușine de Breivik că amețitul n-a fost în stare să kilărească niște musulmani, ci a omorât la nimereală. Dacă în loc de insula aia își alegea o moschee plină ca țintă, mulți se găseau să-i laude faptele eroice.

  25. Suna frumos ce zici tu, doar ca…

    …e tras de par. Ca orice teorie conspirationista, se bazeaza pe big government care manipuleaza populatia in vreme ce realitatea e total alta.

    Poti sa te uiti macar nitel pe Youtube, sau sa citesti presa din Iran. Nimeni nu a zis ca toti arabii sunt in stare de asa ceva. Dar da, cred ca e mai plauzibil ca teroristii chiar sa existe, mai ales din ce am vazut ca ii invata pe unii arabi despre cultura vestica si despre religia lor, decat sa fie creati in laborator. Nu zic ca nu ar fi posibil, doar foarte tras de par. Sa convingi niste oameni sa se arunce in aer sau sa comita acte de terorism cu care s-ar putea alege chiar si cu o condamnare la Guantanamo Bay, cred ca e mai probabil mana indoctrinarii religioase decat un contract de asasinat. Sa iti dai viata pentru un contract, ar necesita un nivel destul de mare de disperare si mai mult, ar fi riscant ca contractatul sa fie capturat si interogat de fortele locale. In acest caz, e vorba de un claim fara dovezi, cel putin daca nu pui nebunii cu 9/11 inside job si ce nascociri au scos ei ca fiind dovezi.

    Da, daca stau putin sa ma gandesc, chiar suna ce spui tu a 9/11 inside job. It was the government, man, they’re trying to get inside your head. Get a tinfoil hat, quick.

    • Toata lumea are dreptul la o opinie.
      Cand m-am referit la fanatici, da, ei exista. Sunt indoctrinati pentru asa ceva cum ai spus si tu. Numai ca eu am precizat ca ei sunt condusi de oameni care stiu bine ce fac si cum ii modeleaza de copii. Dar asta nu reprezinta lumea araba.
      Cei din vest s-au folosit si se folosesc de ei – de fanatici – pentru scopuri mult mai mari. Once you’re done building the tinfoil hat, please patent it, advertise it as anti-terrorism hat and sell it! You’ll be millionaire overnight! 😉

    • Doar că… pe termen mediu şi lung, chiar Islamul militarizat va fi cel care va beneficia. Dacă xenofobia şi ura francezilor „nemulsumani” faţă de musulmani va creşte, îi va radicaliza pe aceştia. Să spunem că în prezent, musulmanii francezi nu prea frecventează moscheiile şi sunt cam foarte păcătoşi… ei bine, dacă începi să arunci cu pietre în ei, îi împingi chiar spre Isis. Va mai beneficia desigur şi orice inamic al Uniunii Europene, eventualele conflicte etnice, radicalizarea extremei drepte şi a musulmanilor putând chiar distruge Uniunea.

  26. Toți suntem niște…oi, mai breze, cornute sau slute. „Ciobanii” dau tonul.
    Ideea e ca toți reflectăm, practic, filozofiile alese de noi voluntar, sau datorită unor împrejurări. Nu oile stabilesc regula, ciobanii o fac. Că, oile, sau unele din ele se cred destul de avansate să preia turma, se taxează. Și se taxează urât. Ți-au crescut coarne? Cineva ți le taie. Simplu. Nu mai contează istoria, Voltaire sau alte repere ce-au aparținut unor…oi deja moarte sau ciobani expirați.
    Bine-ați venit in noua lume, inclusiv dumneata, oaie Mândruță.

  27. Aproape uitasem aceasta specie deosebita cese numeste „romanul care le stie pe toate ” . Bagacismul in seama este arta pentru unii .

  28. @ mihaipapuc: Iisus din creștinism = Alah din islam. fiind musulmana cred ca ar trebui sa zic ca statement-ul tau este gresit. Allah inseamna dumnezeu in Araba. Isus care in creștinism este fiul lui dumnezeu in Islam este considerat un prophet, un sfant si nasterea lui a fost un miracol (in Islam nu credem ca dumnezeu a avut copii) sa fii musulman este si sa cred in Isus, moise, Mohamed, NOE, abraham …. va rog sa nu mai dati informatii false :)…. Eu condamn actele de terrorism si extremism-ul in general, sub orice forma… este inacceptabil orice ar fii „motiv-ul” ….
    Fiind din maroc o tara musulmana unde in toata viata mea nu m-am intalnit personal cu nimeni care nu este tolerant fata de alte religii. Eu sarbatoresc Ramadan-ul si anul nou arabic dar sarbatoresc si craciun si paste ….crezi ca este usor sa vad cum este patata religia mea din cauza unii imebecili chit ca poate nu sunt practicanta sau model-ul musulman-ul perfect dar cred ca ce contaza pentru dumnezeu este sa incerci sa fii un om bun si sa faci binele fiecare data cand ai occazia, o sa fac o analogia dar sper sa nu se supere nimeni, si cand citesc la alte forumri ca romani sunt tigani ma enervezi la fel de mult…. suntem chiar atat de prostii !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    si Pentru ca Islam-ul meu ( cred ca fiecare are interpretarea lui personala de religie din care face parte) nu ne zice sa omoram oameni, oricare ar fii religia lor, etnia…etc, m-a intristeaza ca 1.57 billion sa fie judecati din cauza unor grupuri de teroristi …. motivele poate fii mai multe (bani, putere, dar nu poate fii credinta caci mesaj-ul din toate religiile este unul de pace), daca am vazut cum a pornit razboi-ul din Irak din causa unui hunch ca au arme nucleare care dupa 14 ani tot nu au gasit nimic…. cred ca intelegi unde vreau sa ajung ca oameni rai sunt peste tot asta nu inseamna ca trebuie sa ai un stereotype fata de un grup din cauza unor indivizii, daca ai access la internet, use it wisely :)….
    Moreover, media asta face tot possibil-ul sa puna lumina pe niste evenimente mai mult decat altele, stii spre exemplu despre razboi-ul religios din Africa unde musulmani si crestini se omoara intre ei fiecare zi??( bineteles victimele sunt cetateni innocenti si unde oricum mori fiecari zi de bolii si de foame), ethnic cleansing din Birmania ( contra musulmanilor), masacre in Plaestina,Irak, Syria si Afganistan,America de sud, sunt toti ” Charlie” dar nu sunt asa importanti 🙂 ???? sa stii ca politist-ul care a murit acuma in Paris si a fost impuscat in strada era AHMED avea 45 de ani si a lasat si el o familia 🙂 …. a murit si musulman si liber

    scuze pentru greselile in gramatica dar nu sunt vorbiitoare nativa 🙂

    • @Jihane: Mulțumesc pentru răspuns, îl apreciez foarte mult. Dar trebuie să vă contrazic la prima parte: religia creștină crede în Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl – Dumnezeu Fiul ( = Iisus Hristos) – Sfântul Duh. În funcție de ramura creștinismului, rolul exact al Sfântului Duh și al altor persoane relevante pentru religia creștină este foarte mult dezbătut. Dar, cu siguranță, pentru toți creștinii Iisus este Dumnezeu.
      Cel puțin pentru ortodocși și catolici, una din cele mai importante rugăciuni este crezul – vă dau un link către Crezul Ortodox, acesta exprimă într-o formă comprimată dogmele bisericii: http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/rugaciuni-pentru-copii/crezul-79213.html

      Dar, după cum ziceam, acestea sunt dogmele religiei creștine. Nu am pretenția că religia mea deține adevărul, am prezentat doar sistemul pe care se bazează.

      Dincolo de aceste detalii specifice unei religii sau alteia – care, din punctul meu de vedere sunt irelevante (deși de-a lungul istoriei au murit mulți oameni tocmai pentru astfel de detalii), problema este că ne temem, respingem necunoscutul. Și atunci, punem frumos etichetă pe oricine nu ne este familiar: acesta este român – deci este hoț, acesta este musulman – deci este terorist. Mă întristează să văd că românii – care știu ce înseamnă să fii victima unei astfel de discriminări îndreptate nediscriminatoriu împotriva unui grup – se aruncă, și ei, entuziaști, spre acuzare altui grup, în masă. Și dacă noi, din postura de victime recente, nu ne gândim deloc la ce înseamnă asta, oare cum o fi situația în cazul celor care nici măcar „experiența de victime” nu o au?

  29. Dle Mandruta sunt linistit sa va vad atat de impacat atat cu necredinta, cat si cu blasfemia! Nu la fel de linistit sunt atunci cand ingemanati islamismul cu crestinismul, mai ales ca ultimul e cu vreo 7 secole mai batran decat primul. Sunt , in schimb, reVOLTAIRE cand observ ca nu faceti distinctia intre Rasarit si Apus…unul nu-i ca celalalt! D-ta, ca ateu mandru si falnic cum sustii ca esti, ti-ar fi de folos o aplecare temeinica asupra literaturii teologice rasaritene, tocmai pentru a-ti respecta dreptul, atat de clamat, la libera exprimare. Esti liber abia atunci cand iti vei globaliza filosofia de viata. De aceea iti recomand, pentru inceput un Sf. Grigorie Palama (e important sa cunosti chipul launtric al politicii dusmanului tau, care in cazul de fata e parintele ISIHASMULUi) si chiar, pentru ca ai spus ca esti fan filosofi cu staif, Sf. Maxim Mărturisitorul (desi ma indoiesc asupra vreunei reusite, daca vei pleca de la aceeasi ideologie prezenta in articol). Ortodoxia, iar nu crestinismul ca un sistem universal de dogme si norme abstracte, reprezentant al tuturor formelor de credinta (si al islamului, mai nou!?!) – a fost si va fi tinta tuturor acestor manifestari ale libertatii post-decembriste, fie ca vorbim despre pamflet, fie despre rationalizarea si psihologizarea (asa cum e cazul Mandruta) a ceea ce, in devinitiv, ramane neexprimabil si Neapropiat. Cum ar fi daca tu mi-ai respecta libertatea de a fi in antinomie ontologica cu tot ceea ce reprezinti tu? Si, in aceeasi atmosfera iluminista, te las in grija unui alt mare ganditor francez, care a avut grija sa priveasca problema credintei din toate unghiurile (inclusiv din perspectiva credinciosului) si a celebrului sau rationament mai cunoscut noua sub denumirea de ”pariul lui Pascal”. Te vei intreba oare, daca ai facut alegerea cea mai buna? Pentru ca ar fi pacat sa pierzi totul dupa o viata scurta si plina de bâlbe!

  30. Sa tuni si sa fulgeri impotriva crestinismului din cauza unui atentat comis de musulmani si in numele lui Allah, inseamna sa fii dotat cu o consederabila doza de imbecilitate, domnule Mandruta! Probabil ca astfel de articole „inteligente” scriai si pe la ‘Cutezatorii”! Ce vremuri, nu-I asa?

      • Dumneata esti prostul care injura crestinismul fara sa-l cunoasca nici macar in linii generale. Pentru prostii ca dumneata Ortodoxie, Catolicism sau Protestantism sunt tot una: o superstitie! Banuiesc ca totusi ai habar de faptul ca noi romanii suntem crestini ortodocsi, si ca nu am avut nici cea mai mica legatura cu Inchizitia catolica, in afara de faptul ca pe meleagurile noastre , pentru a scapa cu viata de prigoana ei, husitii si-au gasit refugiul, si , in climatul de „ignoranta ” si „intoleranta” de pe plaiurile mioritice, ei si-au putut intemeia si orasul care le poarta numele: Husi. Asta dupa ce mentorul lor sfarsise pe rugul Inchizitiei in 1415. Dar toate acestea le-ai aflat si dumneata lecturandu-l cu infrigurare pe Voltaire, in vremea caruia ratiunea a invins superstitia… cu ghilotina! Norocos cum sunt ca nu am fost contemporan cu faimosii iluministi ai Revolutiei franceze, altminteri capul meu incurcat de atatea superstitii ar fi sarit de mult din locul sau cel mai firesc, ma intreb cum poate fi numit Progres, cu litera mare, macelul declansat in numele ratiunii triumfatoare si al stiintei? Revolutia bolsevica, la fel de stiintifica si rationala ca cea franceza, nu a facut decat sa continue macelul ducandu-l „pe culmile progresului si ale civilizatiei”! Gresesc, totusi; pe aceste culmi s-a putut ajunge doar in Coreea de Nord! In aceeasi ordine de idei, cum se face ca ateismul militant, pe care dumneata il reprezinti cu mare mandrie, a dus intotdeauna si peste tot in lume la cea mai salbatica si inumana intoleranta? Cu mult mai cruda decat intoleranta islamica! Socotesc ca nu ti-ar strica un exercitiu de reflectie pe aceasta tema, domnule Mandruta, dar pentru a afla raspunsul corect ar fi nevoie sa faci un efort intelectual serios; nu vei putea iesi vreodata din tiparele reductioniste ale lecturilor dumitale adolescentine decat printr-o lectura de maturitate. Sincer sa fiu, ma indoiesc serios ca vei reusi!

  31. Ceea ce s-a intimplat este corect. Atita timp cit iti bati joc de religia cuiva iti meriti soarta. Astept un razboi nuclear (sper sa-l inceapa rusii) sa mai distruga din scursurile astea si sa apara o noua orinduire sociala pentru ca asta nu mai merge. Libertatea este prost inteleasa si-ti permite sa-ti bati joc de orcine si de orice (libertatea presei). E corect? Asta inseamna libertate de exprimare ? Citeodata libertatea asta isi primeste rasplata.

    • Dar daca ti-as spune ca religia mea imi cere sa imi bat joc de religia ta si prin faptul ca nu accepti asta iti bati de fapt joc de religia mea? Daca Biblia si Qu’ran-ul isi permit sa isi bata joc de femei, alte religii, straini si alte ideologii, de ce nu as avea eu dreptul sa imi bat joc de ele? Ideologia mea de om rational imi cere asta. De ce este religia diferita de orientarea politica? De ce cea dintai este off-limits pentru critica si a doua nu? Caracteristica unei societati libere este ca poti sa faci ce vrei, atata timp cat nu incalci dreptul altuia. Iar dreptul tau e sa iti expui opiniile (religioase, politice) fara sa fii omorat pentru asta. Iar dreptul meu e sa imi exprim opiniile, din nou, fara a fi omorata pentru asta. Daca crestinul nu e omorat cand spune ca homosexualii trebuie omorati, dar preotii pedofili sunt iertati si musulmanul nu e omorat cand spune ca nu e gresit sa casatoresti copii de 10 ani si sa omori necredinciosii, nici caricaturistul nu poate fi omorat cand spune ca il doare undeva de ce zic primii doi.

    • Cand am descoperit bomba atomica ne-am pierdut dreptul de a mai crede in basme. Faptul ca unele popoare nu vor sa se maturizeze nu muta vina pe popoarele care sunt mature si neintelese de cele imature.

  32. Imi place cum cugeta Miruna Codreaenu si Mihai Papuc. Si in plus, ei cugeta liber. A cugeta liber inseamna ca nu esti platit pentru asa ceva. Libertatea presei este ceva relativ totusi, nu vi se pare? Poate ca libertatea a fost inteleasa gresit inca din iluminism.
    Mie mi se pare cu atat mai trist si mai injositor pentru o societate educata ca exista instigari si conflicte legate de conceptul de libertate iar in alte colturi ale lumii copii, parinti si animale mor de foame si resursele naturale sunt prost exploatate. De ce nu ne instiga aceste lucruri? De ce atata risipa de munca cu presa asta satirica si palavrageli inutile care instiga la sacrificarea omenirii pentru niste concepte cand in alte colturi ale lumii realitatea e mai presus de concepte?
    Sa fim seriosi, Europa consuma prea multe resurse si o mare parte din ele sunt aruncate la gunoi. Asta e libertatea noastra? Realitatea bate libertatea!

  33. Toata lumea ia lumina de la SUA ei omoara zeci de mii de oameni in numele democratiei si toata lumea tace ni nu zice nimic….ce inseamna sa fi o putere militara…tot ei vor destrama si uniunea europeana….adio euro….

  34. Sfintenia nu e un concept, la fel cum libertatea de expresie nu inseamna libertatea de a incalca libertatea celui de langa tine. Asa cum tu scriai candva ca cel care fumeaza in locul in care mananci tu se pisa pe hainele tale si te enervai ca are voie sa faca asta. Sunt fumator, dar ti-am dat dreptate. Si eu sunt liber sa fumez, insa o pot face fara sa-tinincalc tie dreptul de a avea haine nepisate!
    Condamn terorismul care nu are nicio justificare. Nici tu nu ai dreptul sa ma omori pe mine, chiar daca as publica caricaturi cu „dumnezeul tau” (care poate fi familia ta). Dar daca totusi as face asta, nu inseamna ca eu mi-as exercita „libertatea de expresie”. Sa fii liber si sa ai drepturi nu inseamna ca cercul tau de libertati sa il incalece pe al meu.
    Nu ma numar printre cei care cred ca acei caricaturisti francezi si-au cautat-o. Insa nici printre aceia care pun semnul egal intre conceptul de libera exprimare cu incalcarea altui drept la libera exprimare.

  35. Total off-topic acestui articol, pentru ca nu vreau in vre-un fel sa asociez cele mai jos cu crima comisa ieri de trei persoane turbate, persoane ce nu merita sa mai vada lumina zile vreodata.
    In USA, tara care are cea mai mare dsfasurare de trupe in Orientul mijlociul, printre veteranii lor de razboi exista un fenomen de care nu se vorbeste nici pe departe suficient in spatial public. Se numeste PTSD, inseamna Posttraumatic stress disorder, si de aceasta tulburare psihica sufera un procent alarmant de ex-militari care au luptat in Afganista si Irak.
    Asta se intampla (conform marturiilor acestor persoane), pentru ca au vazut si experimentat iadul de pamant. Un loc unde esti trimis cu un M16 in mana si ti-se spune sa tragi, chiar daca de multe ori in fata gloantelor tale se intampla sa apara copii, femei, persoane panicate, non-combatante care incearca sa fuga instinctiv, creand astfel o stare generala de confuzie ce il face pe militarul respective sa traga foc de voie, asa cum i-se ordona in casca.
    Acum ceva vreme am facut un job de cercetare pentru o carte, si am avut ocazia sa corespondez electronic cu cateva persoane in aceast situatie. O tipa counselor care lucreaza la o asociatie ajutand veteranii, ex-soldati americanii care mi-au schimbat total perceptia asupra SUA. Asupra democratiei, asupra manipulari, si mai ales asupra a cea ce se intampla cu adevarat in aceste state macinate de razboi.
    Exista foarte multi extremisti care fac tot ce se spune mai sus si tot ce vedem la TV. Insa ei nu alcatuiesc majoritatea musulmanilor. La fel cum nu persoanele de etnie rroma ne definesc pe noi ca romani. De aici si exemplul dat de mine in postul meu anterior.
    Unul din cei intervievati de mine in aproximativ 10 emailuri, imi spunea ca nu mai stie cati copii a omorat. Nu a avut curaj sa numere niciodata. Dar impreuna cu echipa lui cu care a fost detasat intr-un mic catun din munti unde aveau informatii ca se ascunde un grup de 5 terorist, au decimat aproape intreg satul in mai putin de jumatate de ora. Si-a facut treaba, a fost o masina, insa atunci cand s-a intors acasa la copii lui a avut un declic.
    S-a intrebat, citez “My God, what have I done? I kept thinking, was I wrong? I know they had weapons, but what for? You know I keep asking myself, if I’d been living in a place like that, wouldn’t I have a gun to protect my family?”
    Zane, un alt fost militar imi spune ca foarte putini soldati isi indeplinesc intreg stagiul militar de 20 de ani obligatoriu pentru a fi considerat pensionat si a primi o pensie din partea statului. Mai mult de 80% (conform spuselor lui) au parte de honorable discharge ( la cerere) sau medical discharge ( la nevoie), inainte de acesti 20 de ani. Un procent la fel de mare, odata intorsi acasa, isi pierd insa increderea in statul lor, in cauzele ce au dus la razboi, si cei mai multi nu vor sa mai auda vreodata de asta, considerandu-o o nedreptate la care au luat parte in lipsa toatala de informatore.
    Eh… oamenii buni, adaugand la asta faptul ca o buna parte a populatiei din New York din zilele noastre nu mai cred in 9/11, si spun ca la rece lucrurile sa vad altfel, pot spune cu man ape inima ca noi lansam ipoteze si facem judecati fara sa avem la baza vre-o informare temeinica.

    Stim asa:
    Publicatia din Franta isi facuse un obicei in a satiriza prin caricaturi pe care personal nu le consider deloc amuzante, dar asta nu conteaza, pe profetul mahomed. Inca de acum doi ani, statul fundamentalist Islamic, a facut amentintari acestei reviste.
    Eu acum, ca om ce ii place sa se considere intelligent si curios, ma mai uit la documentare. Am vazut cateva facut la Mecca in timp ce o procesiune era in plina desfasurare si mai mult de 2 mil de oamenii se rugau in acelasi timp acolo. Trag o concluzie, oamenii astia chiar cred in asta. Sunt dispusi sa suporte temperature infernale si spatii reduse penru perioade lungi de timp, in numele credintei lor.
    Revista de satira insa nu se opreste cu bascalia si chiar constinua la fel de agresiv, si atunci ma uit din nou la musulmani. Sunt multi rau, si nu accepta ca cineva sa faca misto de credinta lor. O spun ei tare si raspincat in nenumarate randuri, atunci cand fac amenintari.
    Eu daca as fi journalist acum, (ateu, sa nu facem confuzie), as lasa-o moarta. M-as gandi exact asa, “nu este dreptul meu sa judec si sa fac misto de nimeni”. Daca ma bucur de libertatea presei, am sa profit de asta si am sa investighez cazuri de interes national, de genul anchetelor asupra actelor de coruptie, a societatii etc. Ma gandesc ca aceasta libertatea trebuie folosita exact pentru motivele pentru care a fost ceruta. Ca oameni important sa nu mai poate pune pumnul in gura jurnalistului atunci cand el scrie de activitati ilegale. Activitati necorespunzatoare din puncte de vedere moral… dar fie… alti au considerat ca menirea lor era ca prin caricaturi sa faca acest tip de journalism. Totusi m-as gandi ca atunci cand musulmani ameninta, in general cam duc la implinire ce promit.
    Au meritat cateva desene neinspirate viata a 12 persoane? Eu zis ca nu.
    NU ESTE O SCUZA. NU ESTE UN DAR. NU ESTE O FORMA DE APARARE
    Pur si simplu eu as fi incetat, sau probabil nu as mai fi facut-o deloc, pentru ca pe mine mama m-a invatat ca oamenii sunt egali. Ca toti avem drepturi. Ca daca musulmanii cred in alah, sau indienii in vaca, este problema lor atat timp cat nu vin la mine la usa sa incerce sa ma converteasca cu forta.
    Noi romanii nu suntem insa prea departe de ei, asa ca ar trebui sa ne uitam inainte la noi in ograda.
    Pupat de moaste, check.
    Cine nu este crestin si nu il slujeste pe Dumnezeu este cu diavolul, check.
    Daca nu esti cu mine, esti cu siguranta impotriva mea, check.
    Homosexuali trebuiesc huliti, check.
    Incredere oarba in popa, check.
    Crime in numele religiei CHECK ( vezi cazul mamei care si-a macelarit bebelusul pentru ca Dumnezeu i-a spus asa. Cazul maicutei ucise in timpul exorcizarii, etc)
    Nu exista comparatie intre extremist musulmani si cei crestini, insa lipsa de educatie si indoctrinarea religioasa in forme extreme naste monstrii in ambele cazuri.
    Nimeni nu are raspunsuri pentru toate intrebarile, iar interesele sunt mult prea mari ca noi sa le stim vreodata ori sa le intelegem. Singurul lucru pe care noi putem sa il facem acum, in loc sa lansam ipoteze, sa judecam, sa hulim o intrega religie pentru pleava ei, este sa fim precauti. Sa fim toleranti, plecand de la principiul ca suntem egali. Sa respectam pentru a fi respectati.
    Better be safe than sorry!

    • Pentru cineva care nu crede, iti pasa mult, suspect de mult, de obiceiurile ortodoxe. Desigur, asa cum le prezinti tu, nu sunt decat niste simptome ale indobitocirii in masa. Ironia este ca in Sfanta Scriptura, in Evanghelia dupa Matei, cap. 12, vers. 30, Iisus Hristos chiar asa se exprima: ”Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte!”. Important este si contextul in care a fost rostit Cuvantul. Dar tu n-ai de ce sa-ti faci griji…nu crezi, asa ca nu are cum sa te afecteze! Imi vine in minte acum o vorba cat o imparatie: ”Cea mai mare farsă a diavolului este să-i convingă pe oameni că el nu există!”. Poate metoda discursiva folosita este prozaica, poate ca tind catre cliseizarea unei experiente eshatologice…nu stiu…dar stiu sigur ca nu sunt aici pentru a afla raspunsuri. In schimb am incredintarea de nestramutat ca ortodoxia este detinatoarea Adevarului, or eu nu am absolut nici un merit pentru faptul ca m-am nascut in sanul credintei dreptslavitoare. Sunt, in schimb, obligat sa o pastrez nealterata si sa o impartasesc copiilor mei in ambianta Harului, care da masura adevaratei libertati: dezrobirea de sub stapanirea ratiunii(vorbesc de ratiunea instrainata de luminarea harului), a patimilor si a lumii din afara! Exact cum a reusit Constantin Brancoveanu, care e sfant tocmai pentru asumarea acestei libertati. Pe de alta parte, tin sa-mi exprim tristetea sfasietoare pentru lipsa de interes a mass-media din Romania pentru miile de crestini martirizati in Siria, pentru simplul fapt ca sunt crestini. As vrea sa vad aceeasi inflamare, ingrijorare, indurerare etc…As vrea sa te vad de-a dreptul scandalizata macar prin prisma drepturilor omului. As vrea sa vad compania Google afisand doliu pe pagina de start pentru martirii crestini. In fine…daca ar fi murit homosexuali, sau liberi cugetatori care cugeta liber in privinta negarii dumnezeirii lui Iisus, sau oameni care considera credinta in Dumnezeu lipsita de logica si utilitate….deh… Biserica Ortodoxa nu va contracara niciodata pentru ca ea este sloboda fata de lumea cea din afara; ea nu are cum sa aiba dusmani pentru ca ea se roaga pentru toti, inclusiv pentru cei care nu stiu ce fac. Asa ca, dintr-un anume punct de vedere, am aflat raspunsul care ma interesa. Acesta este dreptul meu la libera exprimare si vreau sa mi-l exercit ca o forma pasiv-defensiva. Altminteri, nadajduiesc sa nu fim nevoiti sa devenim noi crestin-ortodocsii, fie homosexuali, fie atei, pentru a fi ”mangaiati!

      • Iti respect parerea, iti respect credinta, iti respect convingerile. Sunt ale tale si nimeni nu poate sa ti-le ia.
        Faceam o paralela mai sus catre modul in care romanii isi practica credinta ortodoxa in contextul mai multor pareri exprimate la acest articol, precum ca religia musulmana este una barbara. Ca practicile lor frizeaza absurdul, si ca sunt cu 600 de ani inaintea crestinismului.
        Eu una am am stat de vorba cu persoane de alta cetatenie, de religie crestina( nu ortodoxa) care culmea, imi spuneau acelasi lucru despre romani. Cum ca ar fi putin fanatici.
        Totodata, ma paleste curiozitatea si trebuie sa te intreb. De ce o persoana de religie ortodoxa( practicanta) simte nevoia ca propovaduiasca, ori de cate ori intalneste personal sau virtual una sau mai multe persoane care nu sunt de acord cu el/ea? Din prea multa dragoste de contrazicere, sau pur si simplu pentru ca exista siguranta cunoasterii adevarului absolut?
        Te intreb pentru ca eu, probabil la fel ca si tine, am fost botezata in aceasta religie la varsta de 3 luni. Bineinteles fara acordul meu. Am parinti care sunt ortodoxi de paste si craciun, am prieteni care sunt ortodoxi (moderati), insa nimeni niciodata nu a intrat in polemica cu mine pe acest subiect. Eu le inteleg si respect credinta, ei inteleg si respect faptul ca eu nu cred si ca am o alta viziune asupra vietii. Pentru mine asta inseamne respect reciproc, toleranta si intelegere.
        Mai cred si ca religia este ceva intim, ceva ce crezi si faci pentu tine, nu pentru ca altii sa vada ce faci tu, sau sa stie cat de multe stii tu. Insa sunt de parere si nimeni nu poate sa schimbe asta, ca nu ai voie, nu ai dreptul, nu nici o justificare sa iti bati joc sau sa ponegrestin in vre-un fel credinta unui om. Fie ea ortodoxa, catolica, musulmana sau scientologica.

    • Acestea sunt primele mele comentarii publice, in auzul tuturor, legate de credinta. Menirea mea nu este sa te fac pe tine din necredinciosa, credincioasa. Dupa cum cum, nu cred in propovaduirea cu orice pret a ortodoxiei. Nu este vorba nici de volumul de cunostinte acumulat la un moment dat si devoalat intr-o maniera cat mai pretioasa. Ma vad nevoit sa recurg la un cuvant de-ale Sf. Ap. Pavel(evreu prigonitor al crestinilor, convertit prin interventie dumnezeiasca nemijlocita): ”Eu am sadit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca!” Exista o parere generala in sanul scriitorilor bisericesti, cum ca Dumnezeu se arata la vreme potrivita; o parere izvorata din practica si experienta, iar nu din pana scriitoriceasca. Insa putem apela la psihologia inversa si sa actionam rational, initial din curiozitate, apoi cu mirare, pentru ca la sfarsit sa fii cu totul extaziat; iar aici sa realizezi conversia…din extaz rational la extazul mistic, atunci cand inauntrul inimii de carne se naste inima duhovniceasca. Nu vorbesc despre mistica orientala, cu eforturi exclusiv omenesti, ci de mistica ortodoxa, unde efortul omului se impleteste cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar extazul mai sus amintit este a treia si ultima treapta a desavarsirii omului. Eu sunt in fata primei trepte care este despatimirea sau curatarea inimii; urmeaza luminarea mintii sau contemplarea naturala. Este zdrobitor de greu, cu mai multe coborasuri decat suisuri…dar am incredintarea ca nu sunt orfan, asa cum am incredintarea ca de unul singur nimic nu voi realiza. Cat despre nevoia de propovaduire, ea vine mai mult din reflexul de aparare, devenit o a doua natura, tocmai din cauza(sau datorita) curiozitatii ofensatoare cu care crestinul este intampinat. Or, eu am propovaduit(daca se poate numi asa) pentru ca de data asta am fost intrebat. Iar in aceasta situatie nu pot sa nu ma cutremur cand Iisus zice: ”Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.” Si de ce m-as rusina de El, in fata celui ce nu conteneste sa ma rusineze?(am rationalizat putin tocmai pentru a nu-mi acorda prea multa importanta…smerenia :)) In toleranta si respect putem trai, dar in unitate niciodata! Si tu stii asta! Credinta nu este ”ceva” intim, mai ales cand nu o ai. Intime sunt doar faptele savarsite in ascuns. In rest e dreptul la libera exprimare sau corect politic. Cand ajungi sa traiesti credinta, stii ce sa tainuiesti si ce sa scoti la iveala(e o cale de mijloc intre filosofiile noastre, ca sa nu cumva din aroganta sa-mi absolutizez parerile si sa-ti anihilez optiunea…departe de mine). Nici nu-ti imaginezi cat de mult te apropii, prin ceea ce afirmi, de ceea ce refuzi sa accepti. Poate cand vei fi pregatita, harul va veni…la vreme potrivita. Te-ai nascut in sanul acestui popor, in sanul ortodoxiei…afla de ce tocmai tu…retraieste-ti botezul, caci harul a ramas cu tine.

  36. Ai spus ca „Sa razi de orice si de toate inseamna sa fii european.”
    Adica cine rade de măta este european, corect?

    Da-mi voie sa te contrazic. Eu cred ca e un impertinent si un nesimtit mai degraba.
    Evident ca nu merita sa fie omorat, dar clkar este nesimtit si lipsit de bun simt.

    Asta cu europeanul… da-mi voie sa-ti spun ca aiurezi!

  37. Eu ma intreb asa : cine se distreaza si „moare de ras” citind publicatia aceasta care e destinata cititului, distratului si corectatului de caractere si tare, daca e satirica?
    Nu satiriza ceea ce tu nu intelegi.
    Satira la adresa cultului religios nu este educativa: nimeni nu va deveni ateu dupa ce citeste aceasta publicatie.
    Ce rost, ce intentioneaza si cui se adreseaza aceasta publicatie? (ma refer strict la tematica religioasa)?
    Am inteles ca Franta este tara tuturor libertatilor si mai ales a celor de exprimare, ca pentru francezi este normal ceea ce citesc acolo, dar Franta in sine este o aglomerare de natii si rase si etnii, atunci cui se adresa aceasta publicatie?
    Sa fi fost atat de naivi caricaturistii si sa nu presupuna ce vor starni , chiar in tara lor, nu neaparat in lume? Sau au fost foarte curajosi, asa cum a spus-o din prima interventie presedintele lor? O actiune curajoasa este ca o declaratie de razboi.

  38. Voltaire asta nu prea le avea el cu Dumnezeu. Atunci cum putea el sa vorbeasca despre crestinism, cand traia in afara lumi crestine (el fiind crestin doar cu numele).Cum poate el vorbi de sfinti, cand relatia cu Dumnezeu era una rece. Sfintii se roaga, au o relatie apropiata cu Dumnezeu. Ce-am citit sunt baliverne. Respecutul fata de un cult, nu tine de altceva decat de constiinta ta. Crestinismul ortodox este o revelatie nu o religie. Religia este atunci cand omul vine cauta un dumnezeu si ii creaza un cult. Ortodoxia este o revelatie, caci Dumnezeu a venit la om si i-a aratat calea……dar omul……ca marii iluminati……intoarce spatele si …….asemenea lui Voltaire spune baliverne :))) si asemena celor care se incred in cuvinte goale. Oricum „JE NE SUIS PAIS CHARLIE”. Dumnezeu sa-i ierte pe jurnalistii francezi.

  39. Lucian, stii ca de obicei sustinem aceeasi cauza ! Buna, nebuna, cum o fi… e o cauza! Permite-mi in schimb,sa-ti amintesc doar situatiile in care francezii ne umileau, facandu-ne tigani, jignindu-ne charismatic, umoristic, frivol. Ne-am aparat, s-a dezbatut pe temele mai sus mentionate, le-a prezentat si Esca ! Noi, fiind un popor de lasi, asta stim ! Sa barfim, sa comentam ! Ei, bine, astia, mai nebuni, le-au dat un fel de ultimatum in 2011 ! „Raspunsul ” lor a fost sa contraatace ! Charb era pazit non-stop de politie ! Umor negru : doar barbatii si-o fac cu mana lor ! Ca la barbati e manual, la femei e digital ! Dar, nu e vorba de a multumi sau nu musulmanilor ! E vorba de frica ! Nicio religie nu s-ar fi putut impune altfel ! Crestinii au facut-o in secolele precedente, acum au inceput si musulmanii ! Ideea e ca frica poate fi constructiva, depinde doar de cei ce trebuie sa-nvete din ea ! Dumnezeu, orice civilizatie super-dezvoltata ar fi El, n-are timp de astfel de reglari de conturi microscopice ! La cate razboaie enorme au fost, chiar 12 morti sa destabilizeze linistea empirica a Raiului? Nu, in niciun Rai, al niciunui Zeu. Doar ca justitia uneori e umana, nedreapta si… selectiva.

    PS. Cati romani au auzit pana acum de Charlie Ebdo? Doar ca erau jurnalisti, nu-i face oameni? Ce fel de oameni?

  40. Voltaire a fost un progresist la vremea sa… acum este depasit pana la retrograd… si reactionar chiar. In plus era rasist declarat in conditiile in care ilimunismul a fost de fapt curentul care a sustinut miscarea de emancipare in colonii si implicit abolirea sclaviei. Din pacate ratiunea nu a fost nicicand una de dragul idealurilor umaniste ci doar un un proces elaborios de acaparare a puterii. Altfel spus… Nu(!)… nu domnule Mandruta, baietii in sorturi nu sunt inaintasii mei si nici ai nostri… Au avut rolul lor in secolul optspce sau nouaspce… iar in ziua de azi, dezmosteniti de parghiile puterii si retrogradati la gradul de tapi ispasitori, au devenit o haita de lighioane oportuniste

  41. Am mai postat o chestie dar vad ca a disparut… omul de menaj sau bucatrul…in orice caz un baiat in sort…l-a sters… Despre Voltaire si mostenirea lasata urmasilor spirtuali..

    „Des différentes races d’hommes

    Ce qui est plus intéressant pour nous, c’est la différence sensible des espèces d’hommes qui peuplent les quatre parties connues de notre monde.

    Il n’est permis qu’à un aveugle de douter que les blancs, les nègres, les Albinos, les Hottentots, les Lappons, les Chinois, les Américains soient des races entièrement différentes.

    Il n’y a point de voyageur instruit qui, en passant par Leyde, n’ait vu une partie du reticulum mucosum d’un Nègre disséqué par le célèbre Ruysch. Tout le reste de cette membrane fut transporté par Pierre-le-Grand dans le cabinet des raretés, à Petersbourg. Cette membrane est noire, et c’est elle qui communique aux Nègres cette noirceur inhérente qu’ils ne perdent que dans les maladies qui peuvent déchirer ce tissu, et permettre à la graisse, échappée de ses cellules, de faire des tâches blanches sous la peau.

    Leurs yeux ronds, leur nez épaté, leurs lèvres toujours grosses, leurs oreilles différemment figurées, la laine de leur tête, la mesure même de leur intelligence, mettent entre eux et les autres espèces d’hommes des différences prodigieuses. Et ce qui démontre qu’ils ne doivent point cette différence à leur climat, c’est que des nègres et des négresses transportés dans les pays les plus froids y produisent toujours des animaux de leur espèce, et que les mulâtres ne sont qu’une race bâtarde d’un noir et d’une blanche, ou d’un blanc et d’une noire.

    Les Albinos sont, à la vérité, une nation très petite et très rare ; ils habitent au milieu de l’Afrique : leur faiblesse ne leur permet guère de s’écarter des cavernes où ils demeurent ; Cependant les Nègres en attrapent quelquefois, et nous les achetons d’eux par curiosité. Prétendre que ce sont des Nègres nains, dont une espèce de lèpre a blanchi la peau, c’est comme si l’on disait que les noirs eux-mêmes sont des blancs que la lèpre a noircis. Un Albinos ne ressemble pas plus à un Nègre de Guinée qu’à un Anglais ou à un Espagnol. Leur blancheur n’est pas la nôtre : rien d’incarnat, nul mélange de blanc et de brun ; c’est une couleur de linge ou plutôt de cire blanchie ; leurs cheveux, leurs sourcils, sont de la plus belle et de la plus douce soie ; leurs yeux ne ressemblent en rien à ceux des autres hommes, mais ils approchent beaucoup des yeux de perdrix. Ils ressemblent aux Lappons par la taille, à aucune nation par la tête, puisqu’ils ont une autre chevelure, d’autres yeux, d’autres oreilles; et ils n’ont d’homme que la stature du corps, avec la faculté de la parole et de la pensée dans un degré très éloigné du nôtre. Tels sont ceux que j’ai vus et examinés. „

  42. Nu poti sa razi de orice si toate in Europa. Nu poti sa razi de homosexuali, de feministe, de negri, de holocaust, de tigani si cate si mai cate. Ar fi tare sa fie libertate absoluta dar nu e. Si nici nu cred ca va fi vreodata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s