Prefata la Share! suna cam asa:
Povestea asta incepe simplu, pe un deal de langa Valea Doftanei, cu mine alergand dupa copiii care se vad din ce in ce mai mici in fata.
Adaugati la asta un deal cu smocuri de iarba si santuri, abrupt, care da spre un drumeag forestier pe care tocmai urcasem cu un cuplu de prieteni. Un deal cu iarba umeda pe care piciorul meu drept aluneca si trosneste, cu un zgomot de vreasc uscat.
“Craaaaac!”
Asta a fost nasterea mea in social media. Dar inca nu stiam asta atunci. Pentru ca primul lucru pe care l-am facut a fost sa urlu, exact ca la o nastere. Un urlet venit din intensitatea incredibila a durerii si din spaima nesfarsita c-am ramas fara picior.
Am strigat la brazi si la deal cateva minute. Apoi am realizat in ce situatie ma aflu: pe munte, la distanta mare de masina si cam prea mica de padure, unde vedeam deja, ca in Scufitza Rosie, un lup gata sa se infrupte din mine, eu, culmea evolutiei, bla, bla, bla.
A fost cea mai rapida coborare in trei membre din viata mea. Si cel mai rapid parcurs pana la spitalul de urgenta, o suta si ceva de kilometri mai departe. Si cele mai fericite cinci zile pe care le datorez in intregime chimiei medicale — recomand cu caldura tramadolul, un opioid, chiar daca n-aveti glezna rupta si reparata cu suruburi si placa.
O saptamana mai tarziu eram acasa. Singur. Legat de canapea cu firele nevazute al unui proaspat handicap locomotor.
Depresie? Checked. Masina lovita in incercarea de a pleca de acasa, cu piciorul stang pe acceleratie? Checked. Plans de mila pe toate tonurile? Checked.
A doua zi am pus prima postare pe facebook.
Vreti si restul? Puteti cumpara cartea de aici. Drepturile mele de autor se vor duce in publicarea unui autor fara mijloace.
Multumesc!
There is no ads to display, Please add some
[…] aprob cu entuziasm această zicere. Care este, de fapt, cea mai parte parte a titlului cărţii lui Lucian Mîndruţă. Care carte, în original, se intitulează „Share! Cum am invatat din social media sa-i […]
Felicitari Lucian!
Nu sunt consumator de televiziune si majoritatea timpului citesc doar stiri de specialitate economic/juridic si abia acum am vazut modul in care ai spus ADEVARUL domnul Niels si mai nu stiu cum.
Eu sunt mandru de un ROMAN care spune ADEVARUL !
“Mana sus cine n-ar ridica un deget!”
Pagina 219 din cartea “Share! Cum am învăţat din social media să-i iubesc din nou pe români”
Autor: Lucian Mîndruţă, publicata la Herg Benet Publishers, decembrie 2014 în colectia √ 9.
“Mulţi nu au apucat sa-şi scrie povestea, mulţi nici nu vor reuşi!”
Mulţumesc Lucian pentru carte şi autograf.
Am plans…, am citit dintr-o suflare Share si m-a impresionat…poate pentru ca m-am regasit in mai multe capitole, cu toate ca sunt femeie.
Putin depresiva…, ni se dezvaluieste in ea un om inteligent care ar trebui peste cel putin inca 10 ani sa fie marcat de trecerea timpului intru imbatranirea corpului…
Eu implinesc 46 de ani in martie si trec mai usor prin criza middle age, am terminat Misu si l-am iubit pe Mos Mugur ca pe cel mai bun profesor…tatal meu nu a putut face facultate decat infiat, fiind fiu de chiabur din satul Draghici, comuna Mihaesti jud.Arges. Bunicul a fost trimis la canal de comunisti. Am trait in Bucuresti – pe langa Hala Traian, dar 3luni pe an am gustat din plin viata la tara, cu bune si rele. Inteleg perfect spiritul celui care striga de pe margine apropo de bicicleta.
Revolutia m-a prins in anul II la facultatea de Cai Ferate Drumuri si Poduri si culmea – in seara aceea prietenul meu, actualul sot, a dormit la noi pentru ca se blocase piata Universitatii si cumparase un brad pe care nu putea sa-l duca fara troleibuz in Drumul Taberei. A fost o lupta interioara fantastica in acea noapte in care auzeam murmurele oamenilor care strigau si rafalele trasoarelor. Parintii m-au incuiat in camera sa nu ies din apartament dupa prietenul meu care s-a dus la facultate s-o pazeasca de teroristi…Am plans de fericire cand l-au prins pe Ceausescu si am simtit o usurare nu prea crestina cand l-au impuscat, dar il consideram autorul moral al cenusii in care traiam, a intunericului la propriu a Teatrului National, a cozilor dezumanizante la alimentara, a frigului indurat in noptile geroase…
Am fost marcata de rafinamentul gandurilor si modul de expunere. Am o fiica de 15 ani si vreau sa-i dau si ei cartea sa o citeasca, pentru a o putea dezbate.
Multumim ca ne-ai imbogatit prin cele asternute in carte si consider ca este momentul sa ne aducem fiecare aportul in munca de zi cu zi. Ai perfecta dreptate!
Iti doresc impliniri frumoase si iubire!