Avertizare de furtuna

            De cate ori invit pe cate cineva sa facem o plimbare cu velierul, apare undeva in negocierea iesirii o intrebare comuna: „Si daca ne prinde furtuna pe mare?”.

            Fireste, am raspunsul pregatit: „daca ne prinde, coboram frumos in cabina si ne uitam la filme pana trece. Asa am facut cu Mihai, baiatul meu cel mare, acum cativa ani, la un drum intre Nisipurile de Aur si Balcic, cand eram doar noi doi pe barca”.                

            Ce nu spun, fireste, e ca acea furtuna avea cateva caracteristici de ajutor pentru marinari: vantul batea dinspre uscat, marea era calma inainte (deci nici un fel de hula care sa ne faca rau in cabina), iar fulgerele au trecut pe langa noi la ceva distanta.

IMG_6181

            Altfel spus, a fost o furtuna prietenoasa. Exista insa si mai rele. „Dar cat de rele?” se intreaba cei aflati la prima iesire pe mare cu un velier. Exista pe Marea Neagra furtuni atat de rele pe cat am vazut in „All is lost”, ultimul film al lui Robert Redford? Atat de rele pe cat au fost cele care au scufundat epava de la Vama si-au dus in mal pe cea de la Costinesti? Atat de rele ca in cartile de aventuri, cu valuri de 8 metri, catarge rupte si marinari inecati?

            Nu. Iertati-ma ca va stric legenda, dar nu. Sau mai bine zis, nu vara si nu fara sa stii de ele cu mult inainte. Marea Neagra, spun toate locurile comune, e una capricioasa. Dar, din ce-am vazut eu pana acum, capriciile ei de vara sunt unele de fetiscana tafnoasa, nu de ucigas platit. Te uda si-ti rupe velele poate, dar nu te omoara. Mai ales daca ai o conexiune la internet ca sa-ti iei prognoza cu o zi inainte si un pic de rabdare, sa nu iesi pe mare dupa 3 zile de vant de 20 de noduri dinspre Est…

            Sambata asta am trecut printr-o furtuna din astea. Era pe finalul cursei Tomis – Mangalia, din campionatul national de yachting. Am vazut norul care venea din spate cu vreun kilometru inainte de linia de final. Vantul era deja puternic: 20 km/h si crestea. Stiam ce inseamna un contact direct cu primele rafale ale frontului de furtuna: 60-70 km/h declansati brusc si ruperea velelor. Mi s-a mai intamplat, nu vorbesc din carti. Basca, la cum aratau lucrurile, se putea si mai rau, adica cu avarii la catarg si-un pic de apa in barca. Cu toate astea, nu m-am oprit. Prea imi facea pofta un finis bun! Eram pe pozitia 2 intr-un grup de patru barci si-as fi pierdut sigur locul daca faceam vreo schimbare la velatura. Asa ca mi-am luat riscul ca furtuna sa ajunga la mine inainte sa ajung eu la baliza de final, pe care o vedeam in fata, la jumatate de mila…

20140615_145441

            Si-am castigat, cu vreo 5 minute avans in fata furtunii! Care a venit cu o salbaticie care i-a speriat pe alti colegi, aflati la un kilometru in urma si care, orbiti de ploaie si aplecati de vant, au chemat o barca de salvare… Pana la urma, au ramas doar cu sperietura.

            Jumatate de ora mai tarziu insa, era din nou soare. Asta e Marea Neagra de vara, cand e indulgenta: te usureaza de bani pe vele daca nu esti atent, dar dupa aceea te rasplateste cu o seara de plaja…

            Dar sa ma intorc la furtuni: de ce e nevoie de fapt pentru o furtuna pe Marea Neagra care sa te puna in pericol? Cativa factori sunt absolut necesari: vant puternic macar jumatate de zi ( nu se fac valuri cu adevarat mari dintr-un front de furtuna de vara). Adaugati la asta vant din est (sau combinatii nord-est, sud-est), adica de la larg. Si o doza de neprevedere: aceea care spune ca nu pleci din port fara sa iei prognoza meteo. Care, in mai toate cazurile, te previne de ce e mai rau.

P1030236

            Mi s-a intamplat odata. Eram la Istanbul, in ultimele zile de concediu. Trebuia neaparat sa ajung acasa. Drum lung cu vele. Prin Bosfor si pana la iesire sunt cam 30 de mile. 6 ore, cu motorul avariat. De la gura Bosforului si pana la primul port bulgaresc, Tarevo, sunt 80 de mile. Iti ia cam 24 de ore, timp in care trebuie sa iei in calcul, mai ales daca echipajul e familia, cateva ore de odihna generala, in deriva, pe apa.

            A fost prima oara cand am plecat impotriva prognozei meteo. Pentru un „civil”, lucrurile nici nu aratau asa de rau: soare, nici urma de ploaie… ceva vant. Dar… vantul asta batea deja de o saptamana. Dinspre nord. In larg, valurile aveau, pe prognoza, un metru, hai unul si jumatate. In realitate, asa cum aveam sa descopar la vreo cateva ore de la iesirea din adapostul stramtorii, era ceva mai degraba la 2 metri. Cateodata si 3. Cum sa va spun… m-am dus in fata, la prova, sa repar ceva la mecanismul focului si m-am trezit, la un talaz, in apa pana la gat. Stand in sezut. Pe barca, nu sub ea…

            Fireste, nici macar un val de 4 metri nu poate sa scufunde un velier de categoria A. Dar ceea ce pot face chiar valuri mai mici este sa il extenueze pe cel de la carma. Dupa 10, 12, 16 ore de condus o barca pe o astfel de vreme ajungi o carpa. Un om extenuat de fortele extrem de mari din carma, un marinar sfarsit care pur si simplu nu are cui sa predea stafeta: doi copii de 8 si 10 ani si-o sotie la fel de obosita si ea…

            Am mers asa 30 de mile, incetiniti mult de valuri, pana pe la 6 seara. Atunci cand am realizat ca nici vorba sa ajungem la Tarevo in cursul nopti, dar ca nici nu ne vom putea odihni pe mare: valurile erau atat de puternice incat ne-ar fi aruncat de colo-colo prin barca – deja copiii abia mai rezistau dedesubt… Pentru cine nu stie, un velier e mult mai stabil in mars si devine un yo-yo in momentul in care te opresti, pe vreme rea.

            A fost momentul in care am luat una din cele mai bune decizii din viata mea. M-am intors, in ciuda amenintarii ca nu ajung la timp la slujba din concediu. Un al drum greu in noapte, dar macar unul mai scurt, spre Bosfor inapoi. La 4 dimineata, imbarbatat cu vodca (imi era si frig si frica) am intrat in micul port pescaresc de la Rumeli Feneri. Ne-am legat de o barca de pescari si-am trezit cu zgomotul un turc care stia un singur cuvant: „Furtun!”

            „Furtun”, i-am zis si noi, fericiti ca ne-am inteles. Si ca ne lasa sa ne odihnim acolo: nici ei n-au iesit in dimineata aceea pe mare, la pescuit…

            Ca sa ma intorc la furtuni deci, Marea Neagra nu e dintre cele mai periculoase in timpul sezonului frumos. Iarna e altceva, dar acolo nu am experienta directa. Tocmai de aceea insa, cat inca mai e frumos afara, nu va feriti sa mergeti pe mare – sunt o multime de scoli de yachting care o sa va scoata cu placere si pe bani (relativ) putini. Intrebati-i pe skipperi de furtuni si o sa va povesteasca o multime de aventuri in care au trecut prin pericole extreme.

            Dati din cap si zambiti. Si nu le spuneti ca v-am povestit ca marea merita orice risc.

            Chiar si unul de a te uda cu berea varsata in poala de un val singuratic.

IMG_6127

 

 

 

 

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s