Avionul din Malaezia, furat de un profesionist

UPDATED Sambata dimineata: La aproape o săptămână de la dispariție, date noi au apărut în seara asta despre soarta avionului și a pasagerilor.

Cu certitudine se vorbește acum despre deturnare. Cineva (singur sau împreună cu piloții) a preluat controlul aparatului. La o oră și ceva de la decolare, acea (sau acele persoane) au decuplat toate sistemele care raportau poziția sau parametrii de zbor și au inițiat un viraj spre vest, dupa manevre care ar fi inclus o urcare la 45.000 de picioare si apoi o coborare brusca la 23.000. Datele de la senzori arata ca avionul ar fi luat ultima oara contact automat cu satelitii deasupra oceanului Indian la altitudinea de croaziera si cu o viteza normala.

În acest punct sunt acum anchetatorii. Practic, e ca și cum noaptea cineva ar stinge lumina mașinii și ar lua-o pe câmp.

De fapt, nu chiar pe câmp. Reconstrucția traiectoriei zborului arată că după intrarea în anonimat, aparatul a continuat ca și cum ar fi fost pilotat de un profesionist.

Să vă explic de ce: chiar și în cer există drumuri. Ele se numesc culoare aeriene și avioanele trebuie să le folosească, mergând, ca și în cazul unui drum obișnuit, din intersecție în intersecție. După oprirea tuturor comunicațiilor, zborul 370 a continuat spre vest DAR TOT pe un culoar aerian: cel care duce spre Orientul Mijlociu și Europa.

Ultimele date despre aparat lasă să se înțeleagă că ar fi ajuns deasupra insulelor Andaman, în drum spre India. Dar acestea sunt datele radarului din Malaezia, care, foarte probabil, l-a pierdut nu din cauza prăbușirii, ci din cauză că avionul ieșise din rază sa de acțiune. Informația e secretă, pentru că nici o armată nu spune până unde bat radarele ei.

În fine, toate căutările se concentrează acum în Oceanul Indian, mergând pe o primă ipoteză: avionul ar fi ajuns pe fundul mării.

Dar… mai e și o a două variantă: și dacă a aterizat undeva? Insulele Andaman sunt sub controlul Indiei, care exclude această variantă. Benzina nu le ajungea decât până la graniță cu Pakistanul. Dar asta doar dacă e să credem raportul oficial privind cantitatea de combustibil. Dacă au avut complici la sol, nu e oare posibil ca acest avion să fi decolat cu destul gaz încât să ajungă într-una dintre țările fără guvern și fără lege, cum ar fi Somalia sau Afganistanul? Oare nu există, undeva, în lumea asta largă, un aeroport amenajat pe șest pentru exact o astfel de oportunitate?

Ce-ar putea să facă teroriștii cu un avion? Bani, din răscumpărare. Dar asta încă n-a cerut nimeni. Sau …?

Un avion de pasageri nu e doar o armă bună, așa cum au arătat atentatele de la 11 septembrie. E și un mijloc de transport pentru o potențială armă si mai bună. Una murdară. O armă cu radioactivitate (suficiente câteva kilograme de uraniu sau plutoniu intr-un avion ca acesta) prăbușită în New York l-ar face de nelocuit pentru următoarele sute de ani.

Dacă ăsta e planul și dacă au reușit să ajungă cu avionul undeva, o să auzim în curând.

Până atunci, paradoxal, cea mai mare speranță e să-l găsească pe fundul mării!

Lost-Malaysia-Airlines-Flight-Scrutiny-Ignores-Aging-Boeing-777-Model2

29 de comentarii

  1. Atitea enigme sunt pe terra si in univers ca pe unele dintre ele nu le vom deslusi niciodata…nu mai departe,cind sotul meu a disparut impreuna cu alti 8 marinari in timpul naufragiului navei Scaieni,la 06_07.12.1991, nimeni nu-si inchipuia ca nu-i vom mai gasi niciodata,vii sau morti. S-au tot scos in presa timpului,ipoteze din cele mai abracadabrante…din pacate nici pina acum nu am aflat nimic…si a fost in marea Mediterana, asa ca nu ma mai mira nimic pe lumea asta…

    • Stimata doamna, benzina avionului se numeste dupa cum urmeaza:

      Jet A1 sau TS-1 (motoare cu reactie). Asta e kerosenul, dar numele nu se mai foloseste de mult.
      Avgas 80-100-100L sau 100LL (motoare cu piston). Asta e benzina de aviatie (cu diverse cifre octanice) in functie de motor.

      Nu e nevoie sa fiti superioara, pentru ca exista riscul minimal sa deveniti ridicola. Ca de exemplu acum. Eu folosesc inadins termeni populari tocmai ca sa priceapa cat mai multa lume. Si, in calitate de pilot, pot sa va spun ca termenul cel mai frecvent folosit in domeniu e fuel sau, in romana, gaz. Kerosen e pentru amatori ca dvs, care simt nevoia sa insulte fara motiv. Multumesc.

  2. Toata lumea cu un blog, de la mic la mare, isi da parerea si teorizeaza depre avionul ala. Cate scafarlii atatea teorii… dar de acolo pana la a zica ca avionul putea bine mersi sa aterizeze intr-o tara „fara guvern”, cum ar fi Afganistanul, e cam groasa. Cred ca americanii au idee cam ce avion zboara si pe unde in Afganistan, chiar daca nu gasesc toate soparlele Al Qaeda ascunse pe sub pietre.

    Doamne, ce s-ar face internetul asta fara conspiratiile astea secrete?

  3. In principal sunt de accord cu cele scrise de Lucian. As vrea totusi sa precizez ca personal nu cred ca acest avion se mai afla pe pamint. Ci sub apa.

    Daca se prabusea pe pamint , satelitii COSPAS – SARSAT ar fi receptionat semnalul de distress al ELT-ului (Emergency Locator Transmitter).

    Daca ar fi incercat sa aterizeze pe o pista improvizata , sunt multe semne de intrebare. Ar fi trebuit o pista cu suprafata dura si ranforsata. Pe linga lungime , acest avion are nevoie de suprafata de aterizare bine pregatita (dpdv constructiv). Nu cred ca cineva ar fi putut face acest efort ingineresc fara sa treaca neobservat. Anumite avioane mult mai grele (am in minte Antonov-urile ex-sovietice , 124 sau 225) pot ateriza pe suprafete inerbate , insa un B777 care ar ateriza pe pamint , ar ingropa jamba pe loc. Ar urma o distrugere totala sau partiala . Sa nu uitam de Zborul 38 (British Airways)

    Ma rog , chiar si o aterizare reusita sa zicem , ar atrage atentia. Sunt sigur ca in acele tari fara de guvern si legi , s-ar gasi niste pastori de capre , care pt o mina de techini (a se citi $) ar vinde informatia. E greu sa ascunzi un obiect asa mare.

    Mi-e foarte neclara insa situatia cu ACARS. Au transmis sau nu ? 4 ore sau nu ? OK , nu plateau pt serviciu , insa ACARS nu transmite numai informatie de motoare ci si date operationale ,pozitie , sau alte mesaje de eroare. Le au sau nu ? Credeam ca radiourile si/sau transponderele au fost oprite , deci si transmisia ACARS. Transmit motoarele Rolls Royce in afara ACARS-ului ? Caci daca da, nu am auzit de un asemenea sistem. Si nici colegii mei de munca. In care motoarele sa transmita ele insele prin satelit. Fie date fie incercari de a se conecta.

    Daca cineva dintre cititori / gazda poate raspunde la intrebari va rog !

    • Conexiunea pe care se bazeaza ei nu e ACARS si un modul de date INMARSAT care, desi deconectat, a continuat handshake-ul inca 4 ore cu satelitii. Inteleg ca a transmis si altitudine si coordonate GPS. Cel mai cumplit e un detaliu: prima oara avionul a urcat la 45.000, iar lumea speculeaza pe bloguri ca cei care au deturnat avionul au facut asta ca sa scape (prin sufocare) de toata lumea din afara cockpit-ului… Nu stiu sigur cat merge oxigenul cand ai depresurizare, dar as putea sa pun pariu ca la piloti tine mai mult!

      • Lucian,

        In 777 mastile de oxigen din cabina pasagerilor functioneaza aproximativ 22 de minute., oxigenul fiind produs chimic. Oxigenul pilotilor este dat de un rezervor de oxigen lichid si autonomia este de aproximativ 2 ore.

        Mai exista si tuburi de oxigen portabile pentru uzul insotitorilor de bord (14-18 buc.) cu o autonomie de 30 de minute fiecare.

        Urcarea la 45.000 de picioare pentru a dizabilita pasagerii avionului este improbabila atata vreme cat acelasi rezultat l-ar fi obtinut si la altitudinea de croaziera la care zburau.

        Dupa 11 Septebrie 2001 usile au fost inlocuite cu unele antiglont si un sistem de blocare a usii controlat din interior dublat de un sistem de monitorizare video al zonei adiacente cockpitului. Sunt deci sanse mari ca deturnarea sa fi fost opera unuia sau ambilor piloti.

        Ca fost insotitor de bord cu multe ore de zbor pe acest tip de avion ma intreb ce s-a intamplat la bord si cum a reactionat echipajul din cabina. O depresurizare a avionului care n-ar fi fost urmata imediat de o coborare rapida ar fi trebuit sa-i faca sa-si puna intrebari si sa reactioneze. Nu ar fi putut face prea mult insa…

  4. Lucian, dupa atatia ani de zboruri cu diverse accidente, deturnari de avioane, atacuri teroriste, la un asemenea avion producatorii au facut posibil sa fie oprite toate sistemele care raporteaza pozitia avionului?

    • Din punct de vedere tehnic nu văd o imposibilitate de a avea raportare poziţie care să meargă automat în timpul zborului şi să poată fi oprite doar de la sol. Cred că cu milioanele de dolari aruncate pe căutări de ac în carul cu fân, ar putea să aibă asemenea sisteme pe toate avioanele de mari dimensiuni.

  5. Un lucru e cert: pornind de la cei doi cetateni (iranieni, parca) ce calatoreau nestingheriti, probabil de aprox 2 ani, cu pasapoarte false si care se aflau si in zborul MH370 si pana la imposibilitatea reperarii aparatului de zbor ratacit, cei care coordoneaza traficul aerian si in general lucrurile in lume nu sunt nici pe departe atat de capabili si de implacabil de nesupusi erorilor si slabiciunilor pe cat incearca sa ne faca sa credem ca sunt. Multa parada si atitudine martiala de indimidat vulgul, dar cand au de-a face cu profesionisti adevarati, tot sistemul li se impleticeste de parca ar dispune de tehnologie pe aburi. Cat despre evreul evaziv, se pare ca imaculata comunitate, daca nu a fost implicata, cel putin a fost informata cu privire la ce avea sa se intample.

    • Ma faceti sa zambesc. Dupa cum suna stirea cu evreul, agentul de turism sunt sigur ca recomanda tuturor evreilor sa nu zboare in ziua de Sabat. Iar omul nostru n-a vrut sa tina cont de acest sfat. Ca el a aflat in ultimele zile despre ce avea sa pateasca avionul, asta n-o cred. Despre ce profesionisti mai vorbim cand luam in calcul asa ceva? Asta ar fi amatorism curat, sa fi lasat asemenea urme.

  6. Adevarul e ca tentatia e mare sa vanam vrajitoare in situatii de felul asta si, mai ales ca romani, suferim de scenarita cronica. Totusi, situatia nu e lipsita de elemente bizare. Iata ca in anul 2014, cand totul e monitorizat si sub control, aproape 240 de oameni pot disparea brsc si fara explicatie, probabil dusi pe o insula izolata si supusi diverselor experimente psihologice si nu numai, de catre guvernul mondial sau de serviciile secrete, ca niste cobai.

  7. sa fiu eu terorist, as alege un avion mai mic sa duc o bomba pana undeva. m-as uita la domnii din mexic, care mai trec granita la nord cu cate un biplan de lemn, sau ceva de genu. ca o magaoaie din asta mare ar fi depistata foarte usor si pulverizata in aer la multe statii inainte de destinatie.

  8. M-am gindit si tot analizat povestea asta si cred ca am o părere despre situația zborului MH370. Pe baza datelor existente, cred ca avionul este prăbușit in mare si fără supravietuitori.

    1. Sistemele de localizare au fost deconectate iar urma luptei din cockpit avionul a mers pe pilot automat 6 ore iar după ce combustibilul s-a terminat a căzut in oceanul Indian.

    Sau

    2. Sistemele de localizare s-au stricat din motive tehnice, in încercarea de a se întoarce la aeroportul din KL, au deviat de la curs au mers 6 ore PINA cind combustibilul s-a terminat.

    Îmi pare rău pentru familiile celor implicați si sper ca intuiția mea sa nu functioneze si de data aceasta.

    Cred ca e undeva prin oceanul Indian pe fundul acestuia.

  9. Este posibil sa fi fost deturnat chiar de catre echipaj.
    Au inchis transponderul ,au coborat la vedere in afara cailor aeriene, in spatiu g, dar unde au aterizat in real?
    Ori au intrat in apa de-a dreptul cand au dorit .
    Imi doresc tare mult sa fi aterizat undeva si avionul in sine sa existe si pasagerii sa fi trait.Sunt milioane de oameni in aer in fiecare secunda, trebuie sa ajunga safe acasa la cei care ii asteapta si ii iubesc.Aceasta este esenta aviatiei ,sa decolezi , sa dormi pe drum in aer la mii de metri si sa ajungi la destinatie unde sa te plictisesti asteptand bagajul in timp ce familia sau masina care te duce acasa te asteapta afara.
    Asta ca pasager.
    Ca pilot si controlor trebuie sa-ti faci datoria fata de pasageri si sa ramai in anonimat.Daca iesi din anonimat, frate, ai o problema grava.
    Un avion nu poate sa dispara ca si cand nu ar fi existat.
    Le tin pumnii celor care fac eforturi sa il caute si sa scrie o noua pagina in istoria aviatiei civile.

    • cu tot respectul ptr opinia dvs, va contraziceti.
      accidentul aviatic este catalogat cel mai grav in aviatie..
      Accident aviatic inseamna distrugerea aeronavei ,morti si raniti.Accident aviatic inseamna de asemenea distrugerea in totalitate a aeronavei/ sau aeronavelor implicate in accident precum si a persoanelor /bunurilor aflate la bord..
      Nu sperati in comunitatea dvs sa fi fost accident(nu va suparati,dar dvs vorbind la plural deduc o comunitate care spera la un accident) .
      Pe scurt, mesajul dvs suna astfel ptr mine: „speram ca toti sunt morti si aeronava distrusa ,atlfel e grav”..

  10. Dupa ce am citit mai multe articole presupun ca avionul va fi gasit iar finalul va fi trist. Din pacate pasagerii au avut ghinionul sa se afle in locul si momentul nepotrivit. Avionul „deturnat” transporta „lucruri” de foarte mare valoare. Odata ce lucrurile au fost „luate”, avionul va fi descoperit in Oceanul Indian spre sud, va fi gasit pe data de 13-14 Aprilie 2014 (data este o intuitie proprie) spunindu-se ca a fost un accident. Am toata teoria in detaliu dar nu doresc sa ma implic… Este un joc care se joaca la nivel inalt.

  11. O noua ipoteza , ce circula pe net .

    http://mh370lost.tumblr.com/?og=1

    Ce parere aveti ? Lucian s-a exprimat asupra decompresiei lente la un moment dat ! Eu ma indoiesc de asta , devreme ce avionul raporteaza pilotilor presiunea cabinei , cind scade sub un nivel la care omul isi poate pierde cunostinta ! Daca era numai asta ar fi avut timp sa realizaze si sa ia actiunile necesare. Plus ca nu ar fi schimbat traseul (capul compas) , ar fi continuat sa zboare pe traseul preprogramat din FMS.
    Oricum , cititi si scrieti ce parere aveti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s