Situatia Americii, care va trebui in cateva luni sa aleaga intre un lunatic absorbit de sine si-un veteran care nu mai tine minte un speech din prompter si pana-n gura imi aduce aminte de URSS-ul anilor 80.

Atunci, in decurs de 3 ani, rusii au schimbat trei presedinti. S-a intamplat asta pentru ca Biroul Politic era extrem de imbatranit si aia tot mureau, nu de altceva decat de varsta. Azi, America e acolo. Trump are 73. Candidatul schimbarii, Biden? 77.

Sigur, sunt diferente mari intre Rusia anilor 80, decedata economic si esuata moral. America are o economie uriasa si solida, insa in acelasi timp a lasat in urma prea multe lucruri pe care o societate trebuie sa le rezolve, totusi. Sa mori cu zile ca n-ai bani de operatie: asta nu e acceptabil sa se intample intr-o tara dezvoltata. E doar un exemplu, si nu e socialism: e bun simt.

Dar nu doar de aici vine frustrarea oamenilor. Si nu toata e justificata. Chiar daca stanga gaseste si-n America o solutie sa mute explicatia insuccesului tau de la tine spre altii. Pentru ca nu toti au dreptate sa dea vina pentru saracia lor pe Sistem: o parte importanta din cei care traiesc din food stamps si ajutor de somaj sunt oameni care au esuat din vina proprie. Totusi prosperitatea pentru care America era invidiata din anii 50 si pana in 90 nu mai ajunge azi la o intreaga clasa sociala – cea care altadata lucra in uzinele mutate azi in China. Oamenii astia nu sunt doar saraci, ci dau saracia mai departe, spre copii fara orizont si educatie…

Sigur, nu acesti oameni sparg magazine si dau foc masinilor. Cei care fac asta sunt pur si simplu netrebnici, hoti si nebuni. Trump are dreptate sa-i numeasca „huligani”. Uita insa ca si frustrarea lor l-a facut pe el presedinte. Pentru ca Trump e omul razboiului social, omul caruia, dupa multa vreme, nu i-a fost frica sa urasca si sa o spuna in public. Insusi prezenta lui in fruntea tarii e acum un factor de destabilizare a ei. Culmea ironiei, nu? Ar fi trebuit sa faca o revolutie. „America mare din nou”. A reusit un record de decese in epidemie. Si altul in materie de rascoale. Si totul de la incapacitatea lui de a fi atent, de a lua decizii, de a intelege ca exista si alti oameni in afara de Trump si familia…

In multe privinte, Trump a facut revolutie tocmai cu libertatea lui de limbaj, care a reusit sa scuture putin corectitudinea politica devenita prea apasatoare. Insa revolutia asta are limite, iar corectitudinea politica, cum se vede, nu venea mereu din nevoia de dictatura a stangii…. Cateodata e si o forma de a impiedica ura sa se exprime. Din pacate, in vremea social media, asta nu mai e posibil.

O alta tema corecta a lui Trump a fost re-industrializarea Americii.

Insa asta n-o poate face un presedinte si nici macar un partid. O poate face – eu cred inca in piata, remarcati! – doar consumatorul. Iar razboiul comercial cu China e tardiv, odata ce logica economiei globale e acum bazata pe comert si lanturi de aprovizionare internationale. Il opresti brusc, nu urmeaza prosperitatea, ci haosul… Iar Trump ar trebui oricum sa se bata in primul rand cu marile companii ale Vestului: ele au facut China o putere industriala, in cautare de mana de lucru ieftina…

Sa ne intelegem: eu nu-s de stanga. Dar nici Trump nu mi se pare a fi dreapta care poate sa reprezinte un om sanatos la cap.

Intre timp insa, o parte din America isi varsa furia ca a ramas in urma. Gillets Jaunes din State – aia care au ceva revendicari, nu cei care fura si ard – vorbesc insa singuri. N-au parte de un lider in fruntea tarii care sa incerce macar o tentativa de pace sociala.

Si nici alternativa nu pare sa fie, din pacate. Nu stiu cum vad amicii romani din State lucrurile, nu am pretentia sa ma pricep la asta, dar sentimentul meu de aici, de departe, e ca establishmentul democratic a cam pierdut legatura cu o parte importanta din public. Iar primaries ale lor au fost o dezamagire: a castigat iarasi cine trebuia, nu cine putea cu adevarat sa miste lucrurile….

Una peste alta, ma uit cu tristete la ce se intampla in America. La rusi, in anii 80, radeam.

Aici am insa o investitie emotionala. America ramane caminul imaginar al oricarui iubitor de libertate din lume.

De aici si drama, pentru un estic: in tineretea mea visam la State ca la un refugiu, un reper, un standard. Dar mai cu seama ne gandeam ca acolo am putea, la o adica, gasi un azil, noi, cei care ne simteam apasati de dictaturile noastre rosii sau – dupa 1990 – trandafirii.

Azi, unde sa mai speri sa cauti refugiu, fie el si imaginar?

Culmea, ma uit in jur si ma gandesc: parca nu e chiar asa de rau in Romania…

Bine, si la noi sunt probleme, nah. Si noi avem unul care fumeaza prin birouri. Bine macar ca n-a dat foc la nimic!

There is no ads to display, Please add some