Raspunsul la intrebarea din titlu e simplu. N-are…) Am baut doar apa pentru ca nu beau alcool. Si mi-a fost un pic jena sa cer cola.

Dar stai, cine ar putea invita asa un om la o degustare de vinuri? E ca si cum ai lua un nevazator la o expozitie de pictura. Un surd la Festivalul Enescu. Un repetent la olimpiada. 

De ce ai duce un om care programatic nu bea (da, nici de Craciun sau Anul Nou) si l-ai duce la o masa absolut senzationala (vezi meniul in dreapta), cu o gramada de feluri care striga dupa un vin, doar ca sa irosesti un scaun?

Doua motive:

1. Simtul mirosului e inca intact…) 
2. E insurat cu o doamna care a copilarit in Jaristea.

Serios: am fost la prima degustare de vinuri din viata mea (si a celor prezenti) la care mi-am folosit doar nasul. Si la care am luat cu imprumut papilele gustative ale sotiei.

Poti sa scrii despre un vin doar cu atat de putina informatie?

Ei bine, da. Ba chiar cu ceva certitudini.

Dar mai bine sa va descriu scena: o masa mare la Sheraton. Multi experti in vinuri. In centru, un cetatean masiv, gen Demis Russos, cu o privire mai mobila decat veverita prin padure. Francez,  aveam sa aflu imediat ce-a inceput sa vorbeasca. Si-un pic patriot dobrogean, dupa ce-am ajuns pe la jumatatea frazei.

“Eu cred ca vinul e si un pasaport cultural al unei tari. Si-n cazul asta, vinul Dobrogei vorbeste despre soarele ei si despre pamantul incarcat de esente, pe care noi le numim terroir…!”

Philippe Cambie e oenolog. In limbaj simplu, daca vinul ar fi o simfonie, el a trece notele pe portativ. Daca ar fi o carte, el ar ingriji editia princeps. E celebru in afara, a semnat niste vinuri mari in catalogul Parkers… dar aici e omul care bea cu noi, distilata, amintirea Dobrogei de-acum doi ani sau o mie sau doua…

Cam poetic, nu? Dar la asta te duce jumatate de minut cu nasul in sticla de Primordial. E vinul lor greu. Bateria de 122 de milimetri. Obuzierul care trage cu artificii pana in sinus si mai sus…

– Cum e? O intreb pe Ioana. 

– Are curaj! zice ea. Fructe si-un pic de lemn. Ca strugurii in piata, la ladita, adauga Zici ca e facut azi-noapte!

– Pai asta nu e bine la vinuri, zic eu. Nu trebuie sa para vechi?

– Asta e un vin care vrea sa te provoace sa gandesti vinul altfel, eu asa cred, zice doamna mea cu degustarea. Stii cum, fresh pana la indrazneala aia de a fi complet diferit de ce inteleg ceilalti prin proaspat! N-am mai baut asa ceva!

Nici eu n-am mai mirosit. Nasul meu s-a intors in dulapul cu socata al bunicii. Si viseaza deja la dealurile Dobrogei, unde m-as intoarce cu bicicleta oricand…

Dar n-am timp de asta, pentru ca dincolo de vin, altceva ma intereseaza. Bogdan, din domeniile Bogdan e aici si intru in vorba cu el. Care e chestia cu vinul asta bio? E gaselnita, e marketing, e ceva de capul lui? 

– “E in primul rand mult mai greu de facut!” imi zice Bogdan. „Fata de o vie normala, care scoate 20 de tone la hectar in sistem clasic, noi abia daca ajungem la 10, dar de obicei suntem pe la 8 tone. E mai putin vin, cu aceeasi investitie. Asta e o provocare!”

– „Si-atunci il faceti premium, sa fie mai scump?”

– “Nu, il facem premium ca noua ne place sa fie mai bun!”, rade el. 

La un pahar de vin, Bogdan imi povesteste de ambitiile lui. A luat terenul prin 2011 si-a pus vie pe vreo 150 de hectare, langa satul Pestera, in zona Murfatlar. Ideea a fost de la inceput ca vinul asta sa-i respecte nu doar pe consumatorii care se pricep, ci si vietatile care n-au habar de el: insectele din vie. Iarba. Aerul. Pentru ca pana la urma asta inseamna vin facut in sistem biodinamic… e un vin care stie ca nu e doar omul pe lume. In fine, gasiti detaliile astea pe site, eu altceva vreau sa va spun: 

Bogdan Mihalcea vrea sa faca din vinul asta si-o carte de vizita pentru Romania. De-aia l-a adus pe Cambie, care vrajeste bobul de strugure stiind foarte bine ce place palatelor cunoscatorilor globali. Si pariul lui e sa faca din Feteasca, un soi primordial romanesc, o poveste de gustat la gura sobei din Finlanda sau la umbra cocotierului din Dominicana.

“Mergem la targuri. E greu, competitia e uriasa. N-au auzit de noi, normal. Dar avem bucuria asta sa-i vedem pe oamenii care se pricep inainte si dupa paharul de Primordial. E o revelatie. Si o vezi pe figura lor inainte sa inceapa sa povesteasca!” zice Bogdan.

Cum va spuneam, eu n-am baut vinul asta. Am avut de ales intre a-l crede pe Bogdan sau nu. Dar m-am intors la scaunul din stanga, unde statea nevasta, cu paharul in mana.

“Nu minte!” zice ea. “Chiar e!”

Drept pentru care am incalecat pe-o sa, ca povestitorul, si v-am spus povestea-asa.

Fara niciun strop de alcool care s-o infrumuseteze artificial. Fix ca vinul asta de care vorbim…

Si care s-a terminat imediat, fara macar sa-l ating!

Articol realizat cu sprijinul „Domeniul Bogdan.”

There is no ads to display, Please add some