Daca e sa ma iau dupa statusurile prietenilor mei, la final de 2016 aratam cam asa:

Singuri, pe o banca in parc, plangand in hohote, cu lacrimi de postari deprimante, gen “du-te odata, 2016, ai fost ingrozitor!”.

N-a fost. Nu atat de rau pe cat ne plangem pe calculatorul de anul asta, cu ochii in televizorul Full HD sau pe smartphone-ul primit cadou de sarbatori. N-a fost atat de rau incat sarmaua sa nu fie cu 20% mai gustoasa anul asta (ca am avut mai multi bani de carne) si vacanta cu 30% mai scumpa (ca s-au prins si hotelierii ca ne merge un pic mai bine).

Nu, n-a fost cel mai rau an al Romaniei de cand ne stim. Astia mai in varsta am prins 1977. Cei mai tineri au prins 2008. Aia au fost ani rai: ani in care nu stiai daca lumea se duce undeva sau daca nu cumva iti cade in cap, cu toate problemele ei.

Eu am prins si moartea clinica a unei intregi societati. 1987. 1988. 89 pana-n Revolutie. Ani in care credeai ca Raul e absolut, enorm si invincibil. Si totusi, chiar si Raul acela urias s-a impiedicat de o pietricica din pantof.

Acea pietricica a fost speranta noastra. Sa n-o pierdem acum.

Si sa ne mai uitam inca o data in urma.

Ce-a fost rau in 2016? Brexit, Trump, nationalismul si xenofobia in avans peste tot…Atentate, Rusia in ofensiva si pe frontul cald al Siriei si Ucrainei, si pe cel mai rece al minciunilor vopsite in stiri. La noi, tineretul urban si cool s-a uitat plictisit cum bunicii ii aleg Parlamentul si si-a mai cumparat o pereche de blugi streched. Si s-a intors in lumea lui…

Care e vestea buna aici? o sa ma intrebati.

E simplu: asta e normalitatea. 

Asta e lumea in care au trait parintii mei si bunicii: blocuri de interese in confruntare peste tot in lume. Razboi rece. Dezgust si neincredere in democratie in lumea libera… Fiecare decada a avut asa ceva. Fiecare decada a Vestului a fost marcata de neincredere in sine, de miscari de strada, razvratiri, ura sociala, revolte si drame personale.

Ele au fost blestemul si binecuvantarea Occidentului.

Pentru cei mai tineri: in anii 50 a fost spaima de razboi nuclear si de subversiunea comunista. McCarthy si Correa – sau M.A.S.H, ca sa avem un reper mai vesel. In anii 60 lumea se scutura de colonialism si ameninta metropolele, incepe razboiul din Vietnam si opozitia violenta la el. In anii 70 apar miscari teroriste europene, unele comuniste (Italia, Germania), altele nationaliste (Irlanda). Cu toate pun bombe si omoara politicieni si oameni obisnuiti laolalta. Rusia curteaza tarile lumii a treia cu bani si bomboane ideologice, in Africa, America de Sud, chiar si Grecia, la fel ca azi. Vin apoi anii 80, cu spaima de confruntare intre Est si Vest, revolta Poloniei si doborarea unui avion civil cu 200 si ceva de oameni la bord de catre aceiasi rusi, spaima de razboi nuclear din nou prezenta, Razboiul Stelelor al lui Reagan si cate si mai cate…

Conspiratii? Au fost mereu, imaginare si reale. Fuga de realitate? Intotdeauna: Flower Power, Hippie, Acid Trippers, droguri si muzica si sex…

Nu e nimic nou pe lume.

Decat, da, pentru noi romanii. Pentru noi e ceva nou si nu trebuie sa uitam:

Acum suntem parte a lumii libere.

Si tot ce ni se pare ca ne darama, dramele din jur, infrangerile “alor nostri”, intoarcerea la “ailalti” naspa sunt parte a riscurilor pe care le aduce libertatea.

Pentru ca nu e doar libertatea noastra. E si a tuturor celorlalti. E libertatea tuturor romanilor. Si ea include si libertatea de a gresi.

La asta sa ne gandim cand incheiem deprimati 2016.

Ca a fost un an in care romanii au fost in continuare liberi. Ca libertatea asta, desi n-o realizam, e motorul cresterii economice care se vede deja in viata multora (ca nu suntem in stare sa recunoastem asta, e un mic defect national). Ca suntem mai puternici acum decat in urma cu un an. Si ca pana si victoria stangii face parte din logica democratiei. Ca si avansul independentilor onesti.

Si sa indraznim s-o spunem: 2016 a fost unul dintre cei mai buni ani din istoria Romaniei.

Pentru ca am invatat sa nu ne mai multumim cu putin. In politica, in morala celor care ne conduc, in performanta noastra individuala.

Si sper ca din 2017 sa realizam inca un lucru: Romania mare se se face din 20 de milioane de Romanii mici. Ale noastre, ale fiecaruia dintre noi.

Acolo e de lucru acum si de acolo trebuie sa asteptam totul:

De la omul pe care il vedem in oglinda, nu la televizor.

There is no ads to display, Please add some