Pe vremea asta, in copilaria mea, cartierul mirosea a otet, a abur si a gogosari fierti pe aragaze cocosate sub greutate.
Lumea punea muraturi. Punea muraturi in stil mare. In 2-3 saptamani, orice gospodina aduna pe balcon macar 5-6 borcane uriase de castraveciori, gogonele si gogosari. Sau o combinatie din ele, asezonate cu alte chestii de fitza, cum ar fi pepenele murat sau conopida.
Si varza. Multa varza.
Nu stiu nici o industrie mai eficienta si mai obositoare ca asta. Pentru ca incepea cu o carca rupta (de obicei a capului masculin al familiei) de la piata (sau de la tara), cu un sac-doi, agonisiti cu mare mestesug pe sub mana, pe pile, sau la cozi de toamna, bacoviene.
Era apoi treaba gospodinei sa fiarba marfa si s-o organizeze. Oamenii lipseau de la slujba sa puna muraturi. Se opareau sa puna muraturi. Se intalneau sa schimbe retete. Faceau cu schimbul unul la aragazul celuilalt, de la un apartament la altul.
Romania era o fabrica de legume. Toata.
Si-apoi, spre sfarsit de noiembrie, se facea liniste. Matele chioraiau, dar balconul era plin. Si lumea se aseza la alte cozi. La un pic de carne si doi cartofi. Pretext sa deschida primul borcan.
Si asta era povestea belsugului nostru:
Cateva borcane mari cat cel mai mic copil al familiei. Acoperite cu o musama. Asteptand frigul, prima ninsoare si Craciunul.
Au fost generatii care au pus muraturi toata viata. Sa ne gandim la asta in decembrie, cand ne intoarcem de la magazin cu salata verde…
…si ne asezam la televizor, sa ne uitam la canalul de cooking.
Si ne intrebam daca nu cumva ne lipseste ceva.
There is no ads to display, Please add some
mie imi lipsesc meciurile Stelei din Ghencea cand stateam la cozi cu o zi doua inainte si abia intram pe stadion din cauza aglomeratiei. Ma gaseam cu prietenii si ne asezam unul langa celalalt in tribune. A doua zi in transportul comun ne recunosteam pentru ca aveam toti vocea ragusita si ne salutam bucurosi de o noua victorie.
Pe vremea mea, în cartierul bunicilor la vremea asta mirosea a gutuii coapte, a coajă de nuci verzi, pe care le „băteam” de le săreau frunze, și crengi, și….și…, mirosea a gem d eprune și a struguri zdrobiți din care beam pe nerăsuflate primul pahar de suc de struguri. Apoi, …ei apoi se aștepta mustul. Să s efacă. Da, da, pe vremea copilăriei mele….