Geaca mea neagra are deja un fermoar rupt. Consecinta a politicii intelepte a partidului, care a limitat importurile, ca sa nu mai depindem de capitalistii verosi. Incerc sa-l inchid pentru a mia oara, in vreme ce alerg spre statia de autobuz, sa ma vad cu Luana, amica mea care tocmai ma sunase cu jumatate de ora mai devreme.
“Hai, c-a inceput si la noi! E lumea stransa la Universitate!”
E 21 decembrie. Am 22 de ani si locuiesc in cartierul Pantelimon, la etajul 10 al unui bloc de pe Aleea Ilia, pe langa Galeria Modei (pentru nostalgici am dat numele vechi al magazinului, ca acum e o banca acolo).
Viata mea e simpla: dimineata merg la antrepriza de instalatii electrice (AIEA), unde am un job de birou inutil, dupa vreun an pe santier la Casa Poporului, unde de asemenea m-am dovedit relativ neindemantic la tras cabluri. Seara ma duc la facultatea de Hidrotehnica, unde invat meseria de constructor de porturi si baraje, cu nadejdea ca intr-o buna zi o s-o pot aplica in Ohio, USA. Sunt deci un viitor emigrant. Sau cel putin asa ma vad.
Salariul meu e 1750 de lei, pe cartea de munca sunt trecut “lacatus mecanic”, blugii mei au 3 ani sii ii port peticiti pe ici, pe colo, caci se rup de obicei in primul an, dupa ce i-ai purtat practic in fiecare zi. Sunt blugii de 10 dolari la sursa adusi de vaporeni, “blugi originali”, pe care mama a dat, ca sa-mi faca o bucurie, 1500 de lei, cand am facut 20 de ani.
Banii mi se duc toti pe mancare si alergat prin oras dupa tot felul de lucruri care, in principiu “nu se gasesc”. Ce nu se gaseste? Trec aici in ordinea gradului de interes:
Casetofon japonez.
Romania nu importa asemenea prostii, caci Tovarasul si Tovarasa ascultau doar muzica populara, la pickup (cred). Gaseai doar pe sub mana, JVC, National Panasonic, Akai… Sau la consignatie pe strada Covaci (cea plina de cafenele acum, in Centrul Vechi). 5000 de lei minim, n-am avut niciodata banii astia si-a trebuit sa ma multumesc cu unul de 2250 de lei, rusesc si teribil de prost. Imi aduc aminte ca trebuia sa-i reglezi capul de citire la fiecare caseta, cu o surubelnita.
Televizor color.
14000 de lei oficial, nu se gasea aproape niciodata la liber. 30.000 la negru. De asemenea nu mi-am putut permite. Nu ca aveai ce vedea: televiziunea avea doua doua ore pe zi. Pentru a te bucura de televizor si de vocea Irinei Nistor iti trebuia un video player VHS. Cel mai simplu costa 25.000 lei. Un recorder era 50.000, dar mai faceai bani cu el. Pentru reper, o Dacie costa, cu programare, 70.000 lei. Crazy.
Adidasi albi.
Asta era un “must”, pentru ca moda, in vremea lui Ceausescu, era cu mult mai fixista ca asta din ziua de azi. Trebuia sa porti acel obiect, acea culoare, in felul acela. Si atat. Imi aduc aminte ca a fost un an in care toata lumea a purtat tricouri marinaresti, cred ca in 1985. Nu exista adolescent pe strada imbracat altfel! Cel putin in Bucuresti. Adidasii albi costau, oficial, 200 de lei si ceva, Cu spaga cu tot, treceau de 500. Dar chiar si asa ii gaseai greu. Eu n-am avut niciodata din cei cu adevarat cool, pentru export, si-a trebuit sa ma multumesc cu o clona fabricata la Cooperativa Mestesugareasca, a carei talpa s-a dezlipit in primele saptamani si pe care am continuat sa-l lipesc cu Prenadez urmatorii doi ani.
Blugi.
Existau doua variante: imitatiile romanesti (care erau de un albastru spalacit, intrucat colorantul indigo nu se importa) si cei originali, adusi de vaporeni din Turcia sau de tiristi din Germania. Favortii vremii erau Rifle, Levis, Jordache (astia erau din State, am avut si eu o pereche cadou de la amicii mei de acolo). Cei romanesti erau 2-400 de lei si se gaseau peste tot, ca nu-i voia nimeni. Ceilalti, doar in consignatie sau intre prieteni care cunosteau “pe cineva”. De la 1000 de lei in sus, minim.
Walkman.
Da, acel player cu caseta si cu casti cu buretzel portocaliu. Cine avea asa ceva la 16 ani, era un tanar zeu, binecuvantat cu privirile tuturor fetelor din liceu. Nu exista in magazine, costa 2000 de lei, pe sub mana, in conditiile in care aparatul era vreo suta de dolari maxim, afara. Am fost implicat intr-o tranzactie dubioasa in care am dat 2 kg de cafea boabe (primite de la amicele mele Marina si Roxana, din State), contra unui player la mana a doua. A fost cea mai fericita zi din viata mea de pana atunci.
Muzica straina.
Nu puteai sa intri intr-un magazin si sa ceri o caseta sau un disc cu Madonna, de exemplu. Nu existau la raft Dire Straits. Cat vedeai cu ochii, doar Mirabele Dauer si Angele Similea, asezonate cu cate un Ducu Bertzi sau Mihai Constantinescu. Fireste, nici un adolescent urban care se respecta nu asculta asa ceva (si-as fi ras atunci daca-mi spunea cineva ca peste 25 de ani hipsterii vor considera muzica romaneasca din vremea comunismului cool). Noi ne luam muzica din alta parte: discuri si casete aduse in tara de romanii care lucrau in strainatate (de obicei soferi de tir si vaporeni). Daca aveai noroc si copiai pe casetofonul tau de la prima mana, se auzea acceptabil. Insa dupa vreo doi-trei intermediari, pierderile de calitate pe casetele audio normale erau foarte mari. Muzica se auzea cam ca la un post de radio pe unde medii. Dar noi ne bucuram si asa de ea.
Mancare.
La 22 de ani nu prea ti-e foame. De-aia nu-mi aduc aminte decat ca mancam zahar ars in ibric, in loc de ciocolata fara gust care se gasea din cand in cand in magazine. Fructe? Doar mere. Bananele? Una-doua pe iarna. Portocale la fel. Nu existau banane sau portocale vara. Nu exista nici un alt fruct exotic, nicaieri, pentru absolut nimeni din oamenii pe care i-am cunoscut eu. De asemenea, nu-mi aduc aminte sa fi mancat vreodata steak (friptura de vita) sau muschi de porc intre 1982 si 1989. Niciodata. Pur si simplu nu aveai de unde sa le iei in mod oficial, iar pe sub mana era prea mult pentru posibilitatile mamei, care ma crestea singura. Cel mai de aveam pe masa mancare de cartofi cu niste chestii organice (ca nu le pot numi carne) care, sincer, nici acum nu stiu unde cresteau pe bietul animal.
Tigari si bautura.
Sincer, fumam. Mult. In week-end, la munte, beam o jumatate de pahar de vermut italian. Se mai gasea prin barurile din Predeal, Ricadonna, la 47 de lei suta de grame. Tigarile erau insa cea mai mare problema. Fumam Tomis, la 23 de lei, cand aveam bani. In rest, Snagov (10 lei) sau Carpati (3 lei). Toate erau proaste si ultra-toxice, ma si mir cum am supravietuit pana azi. Daca voiai tigari bune, cele bulgaresti erau vreo 40 de lei (BT), cele sarbesti 50 parca (Vikend), iar crema, Kent, se ducea la 80-100! Asta era de fapt si cursul real de schimb al dolarului. 100 de lei un dolar, sau un pachet de tigari straine. Oficial, dolarul era 16 lei.
Prea lunga lista? Prea multe cifre? Am vrut sa va faceti o idee de viata de atunci. O viata cu doua fețe, ca si noi.
Simpla si frumoasa. Si rece si gri in acelasi timp. Dinauntru veneau caldura si ideile si sentimentele. Din afara ne inconjura un aer obtuz, al unei tari conduse de prosti aruncati de valurile istoriei la putere.
Am scris acest text ca un ghid de supravieture urbana, in folosul tinerilor marxisti de azi. Stiu ca sunt unii care spun ca intoarcerea la comunism ar fi solutia pentru “relele” capitalismului. Iar eu le spun ca am trait jumatate din viata mea intr-un comunism exact cum isi doresc ei: fara nici o influenta din afara, neaos, patriotic si in acelasi timp catastrofal.
Ideea marxista e problema, nu oamenii. Pentru ca in 25 de ani de atunci am descoperit ca romanii pot fi si sunt muncitori, corecti si umani, nu doar speriati, inghetati la coada si deprimati de lipsa de orizont a unei tari inchise.
Azi sarbatoresc 25 de ani de cand am iesit in strada. Eu unul n-am iesit pentru lista de mai sus. Am iesit pentu lucrul care mi-a lipsit cel mai mult, si pe care il trec aici, la final:
Libertate.
Asta nu se gasea nicaieri, nici macar pe sub mana. Si azi, vad ca unii cred ca n-are nici o valoare.
De-aia am pus aici textul asta. Poate inteleg ca fara ea, dispar si toate celelalte lucruri pe care ni le dorim. Pentru ca libertatea, inclusiv cea economica, e singura sursa a bunastarii.
There is no ads to display, Please add some
Ar mai fi:
Butelia trebuia sa ai neamuri ca sa poti face comanda, sau gaseai de furat in spatele intreprinderii de butelii.
Vacanta de aprovizionare. Branza cu butoiasul din Suceava, juma de porc din secuime :).
Notele copiilor. Pachete de Kent = 10, BT = 6. whisky la facultate (note sau camera de camin). Erau adevarate batai in cancelarii pe copii – un copil de gestionar facea cativa copii de asistente medicale (asistente erau mai importante decat doctorii pentru ca puteau sustrage mai usor medicamente si aparatura medicala).
Reparatii Dacia – se faceau doar cu piese de furat de la uzina, era o intreaga filiera.
Medicamentele erau aur curat daca aveai o ruda la farmacie erai zeu.
Oho, si cate si mai cate! Multumesc, de astea uitasem!
eu nu pot sa fiu atit de negativista ca dumneavoastra,tata era sef de ferma CAP iar mama educatoare,niciodata nu ne a lipsit nimika pentru ca cresteam la tara si era destul de ,,furat de la stat,,..dar,intodeauna exista un dar,fratele mamei fizician la magurele (vorbeste 5 limbi straine,a tinut conferinte in rusia)cind venea la tara intodeauna imi deschidea ochii(a fost primul din familie care in anii 1990 a fost contra iliescu ,iar in 1994 a emigrat in canada ajungind director in ontario hydro)in fiecare iarna venea din pitesti sa si duca carne ,legume,fructe pt ca in oras nu le gasea.Pachetele de dulciuri si banane trimise la satu mare dupa ce veneea din rusia nu mi placeau pentru ca eu mincam deja dulciuri occidenale 🙂 din ungaria si germania(mama era educatoare intr un sat de sasi)
Cind am stat la rind la aripioare de pui in constanta prima data am plins,eu nu eram obisnuita cu asa ceva,si asta e imaginea mea despre comunism,de plins…faptul ca eu am dus o relativ bine nu inseamna ca altii nu au dus o rau,si ma intereseaza restul lumii,pentru ca traiesc intr o socetate
Si la doctor, un concediu medical se mai „aranja’ contra un pachet de cafea (de-afara), sapunuri FA ori REXONA, tigari KENT, MARLBORO, CAMEL, o stivla de Whiskey Red Label ori JW sau altele etc.
Copiii ai caror parinti mai plecau prin strainatate trinisi de intreprindere, se bucurau de guma de mestecat Wrigley Spearmint! Si afara ne jucam „lame”, avand ca scop castigarea a cat mai mult amabalaje de guma de mestecat straine.
Eu eram acasa cand a inceput revolutia,aveam 15 ani,ma uitam la televizor neintelegand ce se intampla,ce tulbura linistea vietii comuniste…Tin minte ca era la moda atunci fesul de ski si tare ma bucurasem la cumpararea lui,dar n-am avut parte de el ca mi l-au furat din cap,imi placea guma Minti si o cumparam de la tiganci cu 5 lei,ascultam muzica doar la pick-up Cotabita, Loredana,Runceanu,aveam 2 matusi la alimentara si eram privilegiati,cum primeau marfa,mai ales pate,ne chema sa ne facem plinul si fara a sta la coada,doar la portocale ma ingramadeam la coada,am primit cadou nepretuitii tenisi de Dragasani si televizor color si blugi nu am vazut decat dupa revolutie.Daca le povestec copiilor mei aceste povesti comuniste au impresia ca am trait in alta lume,pe alt pamant!
Libertatea omului e partea divina din el . Petre Țuțea
Sa incep asa ar fi fost mai ușor pentru părinți sa aleagă dar asta doar fiindcă nu erau decât 2 păpuși in magazin si 2 mașinuțe. Nu îmi amintesc prea multe dar ce nu pot sa uit e de păpușa mea Lizuca primită înainte de revoluție cu un an, acea păpușa mare cât un copil de 2 ani era ea frumușica cum era ea ce mai țin minte este ca avea rochița roasă de șoricei. Dar eu eram fericita cu ea cu păpușica mea Lizuca.
Eu imi aduc aminte de cozile nesfarsite la orice….cate ore am pierdut la cozi uh. In 89 aveam 14 ani, am fost si eu „la revolutie”, din fericire n-am patit nimic. Stateam noaptea pe balcon si auzeam cum se trage….si s-a tras in Sibiu . Copilaria a fost in general ok, in mare.Se lua curentul, apa calda, dar toata lumea avea lampa de gaz 🙂 Cu buteliile noi n-am avut treaba, toata lumea avea gaz.. Ne faceam si noi zahar ars in cratita, cu nuci, in loc de ciocolata :))
Anonimo dacă ai scris serios, atunci e grav.
Din comentariile de sus se poate deduce, că da, nu era atât de grav dacă aveai cunoștințe. Atunci găseai pate, primeai carne, dulciuri, cafea. Acest lucru din păcate s-a depus atât de adânc în mintea oamenilor că nici până acum n-am scăpat de el. E baza corupției „mici”, de zi de zi, când căutăm cunoștințe, când dăm un cadou ici și acolo pentru „servicii”.
Eu eram încă copil la revoluție, aveam 12 ani, nu am ieșit pe stradă, dar urmăream cu sufletul la gură ce se întâmplă prin televizor (ne uitam atât de mult la TV că am început să gândesc și să visez românește). Dar chiar dacă nu am simțit așa din plin lipsa de libertate și lipa bunurilor, fiindcă copil fiind accepți viața așa cum e, nu pot să uit timpul când stăteam cu prietenul la coadă pentru lapte și pâine, timpul petrecut de părinți la cozi pentru a cumpăra carne sau lămâie (care se vindea numai împreună cu pește), întreruperile de curent zilnice când învățam la lumânare până tata a făcut rost de un acumulator și un bec de mașină, dar trăgeam perdelele ca nu să vadă cineva din afară că la noi e „lumină”. N-am fost informat de părinți când tatăl meu a fost dus la Securitate pentru a da explicații de ce un prieten a emigrat (trebuia să meargă împreună, aveau deja pașaportul și viza, dar tata a deci să nu meargă ci să rămână acasă), am ascultat zilnic Europa Liberă în română și maghiară, și chiar dacă nu înțelegeam despre ce vorbesc, știam că e un lucru despre care nu am voie să vorbesc. Țin bine minte când mama a vorbit cu sora sa șoptind la gară că se întâmplă ceva la Timișoara, și după câteva zile am văzut pe TV cum Ceaușescu părăsește balconul. Am fost chiar suprins că e emisiune pe TV, fiindcă era o oră nepotrivită pentru acesta, nici nu știu de ce am pornit televizorul. Iar după ceva timp a sunat tata, chiar dacă telefonul putea fi ascultat, că Ceaușescu a fugit.
Seara au început și la noi, la Sf. Gheorghe să tragă, vedeam glonțurile, auzeam tunurile. Am baricadat ușa si dormeam la pământ. Nimeni nu știa cine trage în cine, un bloc lângă armată a fost făcut scrum, dar nu a murit nimeni (a fost un singur mort, împușcat pe stradă când era singur!) acolo. Căteva gloanțe rătăcite au intrat si în blocul nostru. Amintiri pe care nu se poate uita.
Poate eram norocos, familia noastră nu a devenit bogată, dar nici mai săracă. Am trăit „la fel”, dar frica de securitate și turnători, treptat a dispărut, magazinele s-au umplut treptat, și am început să trăim normal. Am avut șansa de o viață normală, am mers în occident, am văzut și am învățat multe acolo, mai ales mentalitatea oamenilor și cum se compoartă autortitățile. Nu am vrut să rămân acolo, am revenit, și am clădit viața mea. Puteam să fac tot acest lucru cu cominsmul în spate și fără revoluție? Nu.
Pentru cei care spun că atunci era mai bine, pot să facă o vizită în țările unde comunismul e încă la modă. O vizită mai îndelungată, dar să nu fie suprinse dacă sunt arestate pentru că scapă la gură ceva ce e normal aici, dar nu e normal acolo.
România și sistemul din țară e departe a fi perfect, și da, e multe sărăcie, dar avem o libertate (până mai avem) pe care trebuie să-l prețuim și să-l apărăm. Libertate ce nu realizezi cât de important este, până nu e luat de la tine.
Da, din pacate „LIbertatea” (care cred ca e cea mai importante dintre toate si nu doar cea a cuvantului, a liberii exprimari, ci si cea fizica, aceea de a alege cand si unde sa pleci) nu se gasea, doar franturi pe furis cand faceam „salturi ilegale peste granita” si ascultam emisiunile la radio „Europa libera”… Legat de cele materiale, mi-amintesc din anii 85-89 cand in preajma Craciunului reuseam sa cumparam dupa o coada de 2-3 ore cateva banane foarte verzi, iar mama le punea deasupra teracotei ca sa se coaca fortat. De aroma ce sa mai vorbim, nici nu ma mai gandeam la ea, eram fericita ca mananc banane… La medicamente aveam noroc, fiindca locuiam langa o farmacie si vedeam cand aduceau marfa. Cu mama luam mai multe pachete de Cavit, vata, Calciu efervescent, pe care apoi printr-un „troc comunist” le plasa mama la o prietena de la alimentara ce-i dadea la schimb pui… Pentru 2 litri de lapte ne trezeam pe la 5.30, pentru 10 oua stateam la rand cate 2-3 ore, cam pentru orice se statea la rand… Pe luna primeam 1 pachet si jumatate de unt (ratia pentru 3 persoane), care il terminam in cateva zile. Hartia igienica, hartia de impachetat, ciorapi subtiri, ciocolata Kandia sau Ambasador, de la cofetarie Savarinele, Choux a la creme si multe alte produce ce se gaseau destul de greu si cu cozi…
Acum le avem pe toate de „proasta calitate”, pana si libertatea e „prost inteleasa” dar tot e mai bine ca inainte! Nu doresc nimanui sa traiasca acel comunism ce la nivel de teorie o fi bun el, dar e o utopie, nu poate fi aplicat in practica!!!…
Faptul ca poți scrie aici ce vrei e deja o libertate. Faptul că în unele cazuri suntem conduși de alții, fie magnați, fie puteri mari e adevărat. Lumea nu e perfectă, dar dacă se poate formula așa, suntem *mai* liberi. Sunt liber să decid dacă vreau să lucrez unde lucrez sau nu (repartizare), dacă lucrez de la 8 la 20 sau de la 9 la 13, dacă lucrez sâmbătă sau nu. Sunt liber să aleg o profesie, liber dacă vreau să trăiesc în România sau nu.
Nu sunt liber în a decide dacă vreau sau nu armament SUA în România (și altele). Sunt multe lucuri în care nu sunt ascultat de spus individual, dar ai posibilitatea să cauți alții pentru ideeile tale și cu ei să schimbi ceva.
Democrația occidentală nu e perfectă, dar nimeni nu a venit până acum cu o soluție mai bună care să și funcționeze atât pe plan social cât și economic. Oare de ce (cu toate problemele pe care-l au) societățile europene și occidentale au cele mai mari standarde de viață, longevitate, securitate, de ce acolo au loc majoritatea inovațiilor? Da, știu, marile corporații și politicienii trăiesc pe spinarea țărilor sărace și a oamenilor de acolo. Nu e frumos, dar paradoxal din aceasta cauză crește nivelul de trai al oamenilor (vezi China).
Despre Johannis nu am spus nimic, și nu are legătură. Până nu dovedește pentru mine e doar un politican român, ca și ceilalți. Am votat cu el, dar din altă cauză: cu Ponta niciodată (*) nu voi vota, chiar dacă ar condus țara bine și nu ar fi spus minciuni în trecut.
(*) Never say never, am votat odată și cu Iliescu, de nevoie.
Ce se gasea in comunism ? Mai nimic pentru majoritatea si foarte multe pentru putini.
Astazi se gasesc de toate, dar foarte putini le pot cumpara, iar majoritatea se uita lung la ele, in vitrine sau pe strada, fara speranta ca le vor putea cumpara vreodata.
Acest argument e o tampenie. Absolut o tampenie. Pentru ca daca foarte putini si-ar permite, marfurile alea n-ar fi acolo in primul rand. Magazinele sunt pline pentru ca oamenii cumpara, nu pentru ca se abtin.
Poate aveti dreptate. Dar nu cred ca magazinele sunt pline pentru ca oamenii si-au cumparat toate cele de trebuinta si in magazine au ramas un surplus peste necesitatile curente. Am inteles ca va place adevarul. De aceea, imi permit sa prezint cateva informatii privind veniturile celor 20 milioane de cetateni ai Romaniei, asa cum sunt prezentate de INSSE si Ministerul muncii.
– copii cu alocatie de 42 lei.= 3.800.000 persoane
– someri cu indemnizatie de 550 lei = 115.000 persoanei.
– someri inregistrati fara indemnizatie = 325.000 persoane.
– salariati cu salariul minim net de 670 lei = 1.470.000 persoane.
– salariati cu venituri peste salarlul minim = 3.500.000 persoane.
– persoane cu handicap grav si venit net mai mic de 300 lei.= 600.000
– pensionari cu pensia neta mai mca de 800 lei = 3.000.000 persoane
– pensionari cu pensie peste 800 lei = 2.192.000 persoane
– batrani fara pensie si fara venituri = 1.500.000 persoane .
– persoane active cu venituri din alte surse decat salariile, inclusiv munca la
negru-3.500.000 persoane, pentru care nu sunt statistici privind veniturile. Cel
putin 2.000.000 au un venit net lunar mai mic de 800 lei.
Dupa cum se poate observa din populatia totala de 20.000.000 persoane, cel putin 13.000.000 persoane nu au venituri sau venitul este sub 800 lei, din care nu se pot acoperi nici macar necesitatile curente (alimente, imbracaminte, incaltaminte, intretinere locuinta, medicamente).
Prin urmare, in locul afirmatiei „acest argument e o tampenie” astept de la dumneavoastra informatii concrete si verificabile privind faptul ca cei mai multi oameni isi pot cumpara din magazinele pline de marfuri macar cele strict necesare, nu caviar, sau masini de lux, sau concedii in straintate.
Stimate domn, mi-ar fi plăcut un răspuns mai civilizat. Opina altuia nu poate fi tâmpenie. Dvs, băiat de oraș, vedeți mărfurile din mallul unde vă faceți cumpărăturile. Români mai trăiesc și-n vârful muntelui unde nu ajung mărfurile văzute de dvs, și chiar dacă ar ajunge, nu le-ar cumpăra nimeni. Luați aminte și la ce spun alții.
Bine spus.sunt de toate,dar putini isi permit.
E o poveste de dupa comunism din primi ani.
O fabrica din oras a fost cumparata de o firma din Asia si si-au adus personal Tesa al lor.
Care erau niste tipi destul de cititi si chititi pe ramas pe aici – au luat neveste de pe aici.
E si in urmatorii 2 ani toti maidanezii din cartier au disparut (probabil din tot judetul dar nu sunt sigur). Si asta in timp ce strainezii trageau niste chiolhane monstru cu gratare and stuff.
Acu dupa multi ani unu din ingineri ajunsi acum la pensie si vorbitor bun de romana imi spune: „Cum naiba ati putut voi sa traiti rau in comunism? Cand am venit am crezut ca am ajuns in paradis…”
imi aduc aminte cu nostalgie de tot ce era atunci,eu traind in Petrosani,pot spune ca am fost privilegiat din punctul de vedere al alimentatiei,adica,se gasea paine la liber,salam si anumite produse care in alte zone ale tarii erau doar un vis….
purtam pantofi sport Puma sau tenisi de Dragasani,care erau la moda,fumam BT sau VIkend,ori Portelan,Apolloniasau DS.TREBUIA SA TE DESCURCI!asta a fost,insa era mai ok decat acum!Aveam tv color si video JVC,apoi luandu-mi si un lighean,vb lu’lenuta.era ok insa nu aveam libertate!de asta pot sa spun ca nu ii regret pe cei 2!
Stimate dle. Lucian Mandruta,
Ma numesc Diana Benea, sunt nascuta intr-o tara binecuvantata, a Maramuresului, am invatat arta medicinii la Bucuresti, iar din 2003 o practic in Italia, in chirurgia cardiaca. Aveam 17 ani in 21 decembrie 1989. Am trait Revolutia virtual dar entuziast, intai cu Europa Libera si Vocea Americii, apoi cu TVR 1, in direct impreuna cu o intreaba lume.
Ieri povesteam unui coleg italian cum, la varsta de 7 ani, am trait prima mea mare dezamagire si deziluzie: la prima impartasanie, sperand sa nu-mi intristez ingerasul si sa nu dau satisfactie dracusorului meu, am intrat in altar pt prima mea spovedanie. Timida si inocenta. Dar dupa intrebarea „Ai ascoltat sau spus bancuri cu tov. Nicolae Ceausescu?” la care am raspuns, mintind, „Nu, niciodata!”, mu am mai vrut sa merg la biserica si mi-am pierdut credinta de copil in ingeras.
10 ani mai tarziu am aflat ca preotul era ofiter de Securitate. Si mi-am redobandit credinta in ingerasul care m-a indemnat la minciuna salvatoare, pentru mine si pentru parintii mei, dascali.
Traiesc de 11 ani in capitalism si imi pare evident ca nu e solutia pentru omenire. Dar stiu sigur ca nici comunismul, cu atat mai putin, nu e.
Cred ca unica noastra sansa e Umanitatea. Capitalismului nu-i prea pasa de ea, in timp ce Comunismul face orice sa o distruga.
Vroiam sa va multumesc pentru textul dumneavoastra in care m-am regasit imens!
Traiasca Libertatea!
Cu bucurie si speranta,
Diana Benea.
Un obiect banal care lipsea si care a dat multe vieti peste cap este prezervativul.
Erau destule de alea.. Tin minte ca am gasit stashu lui tata si le umflam… Se pare ca erau mai comune decat baloanele.
Da’ voi va mai amintiti de … GUMELA ? 🙂
Guma aia romaneasca de ti se intarea in gura si care avea un gust orbil?
Apoi, imi amintesc de ciocolatile chinezesti, alea cu ambalaj rosu. Bunicele.
Ori ‘fratii Petreus’ Va amintiti ce aliment era denumit asa?
Picioarele de porc = adidasi……puii de crevedia = fratii Petreus
Corect, Titi :)))))
Radiografia starii de fapt de acum 25 de ani este foarte reusita. Ar trebui completat cu dificultatea de a face un cadou de sarbatori cand magazinele erau pline de lucruri de proasta calitate. Pana si un creion decent cu mina de 0,5 era imposibil de gasit fara coada 🙁
Lucru care ramane neinteles este ca Libertatea castigata devine inutila daca nu poti alege in cunostinta de cauza si mai ales Libertatea care in decembrie ’89 parea imposibil de obtinut, astazi este o notiune exprimata prin nesfarsite discutii despre ce nu fac altii si cum a suferit capra vecinului.
Libertate: am facut un test si se pare ca pe blogul acestui dictator nu imi pot exprima opinia! Dar e bine ca avem libertate!
Opinia da, propaganda nu. Merci.
Bine ca faceti dumneavoastra propaganda ateista, domnule Mandruta – admirator al tovarasului Iliescu, facatorul de libertate si initiatorul cuvios al privatizarilor frauduloase. Nu va cenzureaza nimeni pentru asta.
[…] relevant de pomenit aici articolul lui Lucian Mândruță, cel care vorbește despre modul în care se ieșea la cumpărături în comunism. Nici un om întreg la mine dintr-o democrație oarecare nu poate accepta umilințele unui regim […]
Ar mai fi ceva de spus. Inainte de 1989 oamenilor li se asigura un job si un acoperis deasupra capului. Asta combinata cu situatia alimentelor din Romania si lipsa posibiltatilor de a iesi in afara m-au facut sa consider Romania o puscarie imensa de 237,500 km patrati. Exact cã la puscarie unde ti se aloca o celula, ti se da ceva sa lucrezi, ti se da mancare, gardienii te protejeaza atata timp cat nu faci pe nebunu’, ba poate ti se da acces la biblioteca dar afara nu te lasa.
Foarte buna comparatie, sa o auda si cei cred ca ce numeau comunistii locuinte garantate erau pentru oameni si nu pentru animale. Ca sa nu mai vorbim de felul cum au fost construite toate blocurile, daramand casele altora pe nedrept.
…Varianta mai necajita din provincie: painea, ouale, carnea luate pe bonuri (si portii ridicole) daca aveai noroc dupa stat la rand 5-6 ore. Fara incalzire, curent, apa rece si calda zile intregi (mai ales iarna). Shopingul era sport national: regiuni intregi au navalit in orase mari cu speranta achizitionarii de cateva duzine de oua, salam sau conserva de carne. De acord cu Lucian cu privire la libertate, mai ales ca am fost furat de floarea vietii mele.
Pe cei nemultumiti sau nostalgici-sclerotici le-as teleporta pentru o luna inapoi in timp, in anii ’80.
in timisoara erau mult mai ieftine toate
Amintiri din copilaria comunista (am prins revolutia la 12 ani): frig, mult frig, curent intrerupt zilnic, Europa Libera ascultata seara de parinti; reprize de „gatit” cu mama in care eu luam cartea de retete si incepeam sa citesc: „2 oua” – avem – „100 g unt” – n-avem, „100 g smantana” – n-avem, hai sa facem alta reteta; statul in frig si ploaie in uniforma incomoda de „pionier”, luata peste 2 perechi de ciorapi fara elastic si o bluza cu guler inalt; mersul (toamna tarziu, din nou in frig) la curatat/sortat morcovi si arpagic (practica patriotica). La televizor aveam mai mult noroc – de la granita de Vest fiind, prindeam ungurii si sarbii, asa ca mai vedeam cate un film in traducere aproximativa. Dublu-gandit la greu, zilnic. Poza lui Ceausescu in toate manualele scolare si in toate clasele din scoala (cam pe unde sunt acum icoanele). Poze alb-negru putine, cate una-doua pe sezon. Modern Talking ascultat subversiv la vecini. Intr-o calatorie cu trenul, noaptea, am descoperit cativa tineri care veneau din Iasi si mergeau la Timisoara, toata noaptea, ca sa-si cumpere o pereche de blugi (si sa se intoarca acasa in aceeasi zi, fireste – doar duminica era zi libera…). Frazele interminabile despre lupta Partidului si istoria in care toti domnitorii anticipau Romania socialista. Filmele cu ilegalisti. Corina Chiriac. Revelioanele…
anonimo: fa-ti matale blogul dumitale, proprietate personala, fii mai tare ca Mandruta si fura-i toata audienta. Si asa ai terminat-o si cu smiorcaiala. Cat despre subiect, e de necrezut cate poate tine minte unu’ care avea 11 ani la Revolutie. Da’ a trait-o in Timisoara! Si despre comunism (ca si pe ala il tin io bine minte) numai de rau si nimic de bine! Si numai faptul ca n-as fi avut voie sa ma inscriu la Drept si sa ma fac avocat (ceea ce am si reusit) pe motiv ca baptist, si tot ar fi destul sa zic: multam fain, nu servesc! Si cate si mai cate, vai Doamne…
Cred ca se impune o mica clarificare. Am si eu in familie parinti de treaba si in varsta, oameni foarte buni, care au dus-o foarte rau in comunism si si mai rau dupa. pusi efectiv in genunchi de viata ultimilor ani, au ajuns la gandirea gresita ca inainte era mai bine. In incercarea mea de a ii intelege si a ma face si eu inteles lor, trebuie sa spun in mod cat mai obiectiv posibil doua lucruri: 1. Nu este corect sa spunem ca comparam aici comunism cu capitalism. De fapt comparam comunism cu o perioada de tranzitie de 25 de ani, perioada aparent capitalista dar nu prea(sunt economist si pot sa va numesc zeci de aspecte capitaliste care au lipsit), marcata de coruptie excesiva (pe care ne-o meritam din cauza pasivitatii) , perioada in care unii au gasit-o prospera si frumoasa, altii au avut parte de mizerie,depresii, inadaptabilitate,umilinte si greutati. 2.suntem manati in viata de propriile valori si nu de valori comune ale societatii. Daca suntem asa toleranti precum spunem (e un cuvant la moda, dar vai cat de multi cred doar ca sunt toleranti, Mandruta, meriti sa iti faci o autoreflectie, dsigur daca vrei), vom accepta ca asa cum pt cei mai multi dintre noi libertatea este valoarea numarul 1, pentru alte persoane, precum tatal meu, demnitatea umana este valoarea numarul1. Si dupa 3 zile de umilinte care mie mi se par(ce e drept subiectiv, recunosc) sub nivelul drepturilor omului prin spitalele din Romania, ajungi si la parerea obiectiva ca in comunism nu erai umilit in spitale. Asadar daca suntem bolnavi si umiliti in acelasi timp este posibil ca pentru scurt timp libertatea sa nu mai primeze. Desigur, atunci chiar nu mai e important nici daca e comunism sau nu afara. Spre deosebire de mine si de tine, tatal meu a cotizat 45 de ani la sistemul de sanatate. Si e lasat sa moara de…nu scriu de cine ca spune Mandruta ca fac propaganda. Hai sa spunem ca sistemul actual face si curatenie in mod mai barbar, nu e doar lapte si miere.
Va propun tuturor, inclusiv lui mandruta sa nu ne luptam cu conceptele si comparatiile, sa ne luptam mai degraba sa imbunatatim viata celor care au parte de o viata si mai grea decat inainte, e pozitiv si in sensul ca dovedim tuturor, chiar si noua avantajul capitalismului.
exemplu de cat eram de indobitociti in comunism: dupa „revolutie”, coada mare la libraria din cartier. iesea coada din magazin si se intindea ceva metri in afara lui. eram cu tata la piata. se intereseaza tata la ce e coada si apoi se aseaza. pe mine ma trimite acasa ca mai dureaza. ajung acasa si stau si astept. si vine tata acasa: cu doua creioane mecanice cu mina subtire de 0.7. n-am sa uit niciodata cum aratau: unul era galben si celalalt albastru, cu corpul transparent. tata stia ca am o slabiciune pentru obiectele de scris. si acum imi vine sa plang cand imi aduc aminte. ditamai coada…
Galeria Modei era cladirea aia maro de la colt la Morarilor?
Macar tu stiai de toate cele pe care le-ai amintit Lucian, ( doar pentru ca stiai pe-atunci ai fi fost considerat bisnitar…), multi altii nici macar nu se gandeau la ce nu isi permiteau pentru ei sau copiii lor ( la ce bun?)
Voicu, mi se pare absurd sa vorbim despre demnitate umană in comunism. Dacă nu s-a schimbat nimic in bine in ceea ce privește sistemul medical e pt ca mentalitatea a rămas aceeași „las ca merge si așa”. Iar pt unii e mai important un mic sau un kg de ulei decât un sistem medical performant. La fel de absurd mi se pare sa ieși in strada pt Antena 3 când știi ca odată ajuns intr-un spital de stat s-ar putea sa nu mai ieși. Vb mai ales de cei la vârsta a treia.
Ai dreptate, era si mai putina demnitate umana mai demult, ne scotea ca elevi si studenti sa construim baraje si sa cultivam porumb. O fi mai mult o problema a celor care in acea perioada nu le-a fost afectata demnitatea (prin circumstante sau coincidente ma refer) si le-a fost incalcata flagrant acum. Cum spuneam, incerc sa inteleg un fenomen relativ grav cat mai corect pot. Hmmmm
Dintre amintirile cu mintea de atunci, mai am si eu cateva. Din Constanta. Nu tin minte preturile din consignatiile aparute prin 87/88 sau ale marfurilor „pe sub mana”, ptr ca desi eram mic (14 ani in 89), mi se spusese in casa si intelesesem ca penuria face ca preturile sa nu conteze si sa varieze in functie de cumparator. De exemplu, nu gaseai portocale la pretul oficial niciodata, nu avea rost sa-ti bati capu sa-l tii mnte, sau sa stai la coada. Dar la 50 lei/kg gaseai in cateva zile, la 100 lei/ kg gaseai a doua zi, cu putin noroc chiar si portocale rosii de sicilia (la numeam „portocale cu sange”). de aceea, cred, tin minte mai bine preturile fixe, ale marfurilor la liber, si nu tin minte cat au costat blugii sau adidasii.
Deci, la liber: casete audio cu muzica usoara romaneasca la 100 lei, au ajuns la 125 lei in 1988 (inflatie?) 12 lei biletu la cinematograf, insa 400 lei metru de stofa (buna, de costum). 3 curse directe saptamanal, cu taromu, vara, Cobstanta – Timisoara, la 250 lei/ cursa. Fix cat o noapte de cazare la Hotel Flora in Bucuresti. Un snitel cu garnitura si salata, la restaurantul hotelului, 60 lei. Biroul meu de scris temele – 5000 lei. Blanuri la Romarta pe bv, Tomis – intre 30.000 si 100.000 lei. Savarina la cofetaria Trandafirul – 15 lei. Pepsi, tot acolo, 4 lei. Discoteca hotel Orizont in Predeal, in sezon, 10 dolari fix. 1 ou kinder la shop – 1 dolar. 1 kent – 1,4 dolari. Cel mai bun curs de cumparare valuta : 60 lei/1 dolar, in mod normal undeva la 100 lei. Pantofi Guban pe comanda la fabrica, 1000 lei (da, ii facea la liber).
Retrospectiv, cu mintea de acum: ordinea preturilor, asezarea lor intre diverse produse, era cu totul alta. Se gasea la liber si marfa nealimentara buna, dar exorbitanta, raportata la salariile de atunci. Restaurantele bune erau al naibii de scumpe, si la mare si la munte si in Bucuresti, dar tot mai trebuia sa lasi un pachet de kent „ptr bucatar”. Pe sub mana, cumparai orice, supravegherea activitatilor comerciale „ilicite” devenise f. laxa. fica de a cumpara dolari disparuse. Pana si la directia pasapoarte a securitatii, puteai „cumpara”.
Si acum, intrebarea: cunoasteti un studiu mai stiintific, mai documentat, al comertului acelor vremuri, al economiei formale si informale, in perioada comunista? practici, preturi, evolutii, salarii, etc…
Libertate? Nu cred ca asa-zisa „revolutie ” a avut de-a face cu acest concept. Aveam 17 ani pe vremea aceea si nu-mi era frica sa zic sau sa ascult bancuri cu Ceausescu si practic n-am simtit vreo ingradire a libertatii din partea sistemului (poate si din cauza ca eram copil si nu mi se dadea vreun interes aparte).
Dar in toate sistemele , libertatea isi are pretul ei. Acum zici ca esti liber dar hai sa verificam daca e asa . Incearca sa nu fi de acord cu seful (bine-nteles daca ai dreptate), incerca sa schimbi ceva care nu merge bine in sistem si vei vedea ce liber esti. Atat de liber ca vei ajunge sa dormi in parc in cel mai fericit caz.
Ma uit la mine , am vrut sa fiu liber si sunt , dar n-am servici (desi am absolvit o facultate printre primii, si fara sa dau spaga niciodata) si practic fara nici un viitor material, dar sunt liber si nu mi-e frica , indiferent de consecinte sa sustin ceea ce cred . Oameni liberi au fost si pe vremea lui Ceausescu , sunt si acum ( ii gaseai prin inchisori , pe santiere de munca fortata , acum sunt muritori de foame sau lucreza peste 12 ore pe zi sa-si intretina o familie )
Dar sa lasam filozofia , sa trecem la ceva concret. De exemplu preturile – Deci era 10 lei Snagovul si salariul il aveai de 1700 deci puteai sa-ti cumperi 170 de pachete . Acum un pachet de tigari e 150 de lei , deci 170 pachete ar face vreo 25 000, ma indoiesc ca un lacatus mecanic are salariul asta azi (poate ia atata intr-un an daca lucreaza 16 ore pe zi). O comparatie asemanatoare se poate face pt toate produsele care se gaseau atunci in raport cu cele de azi (privind preturile)
Multi confunda libertatea cu accesul la informatie in general , dar liberatatea e de fapt utilizarea informatiei pe care o detii, iar accesul la stiinta nu era limitat pe vremea lui Ceausescu (si nici la religie , toti cunoscutii mei aveau o biblie in casa din cate-mi amintesc , desi eram ateu la vremea respectiva)
Hai sa tragem o privire si la societate , practic eu nu cunosteam pe vremea aia notiuni ca homosexuali , droguri (acum lumea le priveste ca fiind normale desi sunt reprobabile ), hotii erau in inchisori si nu la conducerea tarii , nu aveam datorii la altii si nu pupam papucii nimanui , nu-mi era frica noaptea pe strada sa raman fara portofel daca aveam chef de o plimbare si multe alte lucruri pe care nu le pomenesti in articolul de fata . Dar eu n-am avut rude sau cunostinte in „afara ” , cunosteam coca -cola din filme , stateam cate 3 zile pana la o saptamana la coada pt un salam sau o punga de copane si totusi fac parte din „nostalgicii” acelui timp. De ce ? Pt ca ma uit la poporul asta , si-a pierdut totul in favoarea unor iluzii , confunda minciuna cu adevarul si ma intreb unde vom ajunge , pt ca sclavi suntem deja . Imi vine sa plang si in acelasi timp sa ma intreb „quo vadis, Domine ?’
Comunismul nea facut invincibili si tari la minte.
Nu va mai uitati la europeeni din vest ca mai mari decit voi ca ei sunt un pachet de slabi cu bani, exact cum le arata imigranti pe strazi.
Cea ce ar supara unu din anglia ar fi o gluma pentru un roman ordinar.
Asa ca luati curajul in dinti si faceti ce vreti din europa de vest.
NU Jordache, ci Jordans Jeans.
iN PLUS aLEXANDRU ,UN PACHET DE TIGARI COSTA 15 LEI ,NU 150.dECI LA UN SALARIU DE 2500 LEI POTI CUMPARA 160 DE PACHETE INCOMPARABIL MAI BUNE.
Tot ce regret din vremea comunismului tineretea…
Nu fac politica, nu sunt de partea cuiva anume dar citind ”notele” ”nostalgice” ale celor ce au postat aici, nu pot sa nu ma gandesc la cat de ingrati pot fi oamenii, fiecare pretuieste exact ce-i lipseste, alege din noianul de lucruri, servicii, trairi, conditii, exact ceea ce-i convine sa spuna ca nu le avea sau nu si le putea permite dar uita sa mentioneze care are calitatea lor intelectuala, umana si raportat la asta ce primea de la stat… . In vestul mult dorit dar in special in State, primesti exact ce dai, esti un nimeni, nu primesti NIMIC!, nu educatie, nu hrana, nu asistenta medicala, nu slujba, pe masura ce ai mai mult de oferit ti se si ofera, sincer sa fiu sloganul ”Nici munca fara paine nici paine fara munca!” este mai de actualitate la ei si nu in trecutul comunist mult hulit de prostime dar apreciat de cei care au avut sansa unei educatii de calitate, unor slujbe bine platite raportate la calitatea intelectuala, pregatire si alti factori… Indiferent cat erai de prost sau nepregatit, statul iti oferea o slujba, o casa, o educatie…Si un ultim cuvant, un analist politic este un profesionist care s-a pregatit in domeniu, are o diploma (eventual atribuita de foruri sau institutii internationale!), nu un pseudo intelectual (conform dictionarului, intelectualul este absolventul unei universitati din domeniul umanist nu tehnic) sau cum spuneau comunistii, un intelectual tehnic… :), un om impartial si totodata implicat in a intelege mecanismele ce misca lumea politica, nu un habotnic care raporteaza totul la modul in care a trait el, a mancat, s-a pregatit si a muncit! In Comunism! :)))))) Si nu vreau sa fac o afirmatie fara sa dau exemplu, maretul analist Gusa, parinti gloriosi, trecut glorios: Seful tineretului PSD-ist inaintea lui Ponta, devenit cocalar prin 2003 ( isi etala banii, femeile si masinile, eventual lantul de aur… :))))) ), flituit de Nastase si Iliescu a devenit cel mai aprig dusman al PSD–ului si omul ce l-a adus la putere pe Basescu, a vandut pe bani grei stenogramele PSD-istilor, din sedinte la care si el participa, Acum este un mare analist politic, ca toti ceilalti care au parasit o barca pentru ca nu incapeau in ea iar acum vor s-o scufunde de ciuda ca au ramas pe dinafara, Apropo : Blugii levi’s erau 25 dolari pe strada 30 Decembrie actual Franceza, la Shop, Bt-ul era 10-12 lei iar Kent-ul la tutungerie (unde se gasea din cand in cand) era 25 lei, Amiralul 8 lei, Marasesti 2,50 lei , bautura era de toate felurile: cubaneza, italiana, suedeza, germana, nu se gasea whisky dar restul era full de bautura. In Bucuresti erau peste 30 de cinematografe unde rulau filme japoneze, americane, britanice, etc. (acolo am vazut cele mai mari capodopere cinematografice cu cei mai apreciati actori. Era plin de teatre, de teatre in aer liber unde cantau cei mai mari artisti europeni sau internationali, pe litoral venea toata Europa, exista Cerbul de Aur. Din pacate pentru dvs, nu toti apreciaza istoria prin prisma blugilor, adidasilor si gumei de mestecat, erau mult mai de apreciat locurile de munca gratuite imediat ce absolveai, casa de la stat cu chirie minima in care sa-ti cresti copiii, cariera in munca indiferent la ce nivel profesional te aflai. Sa fiti sanatos domnu’ analist ca de restul duceti lipsa…
Au o pensie de 800 de lei pentru ca au fost puturoși, nu au studiat. Sau pensionari pe caz de „boala „la 40 său 50 de ani. Am 2 din astia acasă care cred ca copii trebuie sa-i țină. Și cu gandire ca a lor sunt mulți.
Luciane, un lucru nu inteleg. Cum aveai 1750 lei salar in 1989, cu ceva pregatire (lacatus mecanic), cand eu aveam 2053 lei, salar minim pe economie? Eram angajat ca operator de calculator intr-un centru de calcul, dar pentru ca toate schemele erau super-umflate, nu au avut decat salar de necalificat sa-mi dea. Si atat era salariul minim in 1989, 2053 lei.
Acum avem dublu, din tot ce ați spus dv., însă fericirea este pe jumătate. Și suntem înconjurați de somitați gen Jador, Florin Salam, Bianca Drăgușanu, Viorel și Vulpița, Carla’s Dream, Mafia, Dorobanți-Centrul Vechi, Botox-Silicon-No Brain, facultăți FF, terenuri arabile vândute la străini, români care spală babe la cur prin Italia și culeg sparanghel în Germania. Mă bucur de succesul dv. . Îl meritați dar 90 la sută din români câștigă mai puțin de 2000 lei pe lună bani pe care îi cheltuie în supermarket-uri nemțești pe produse mediocre refuzate în Germania. Însă am crescut și noi la ceva – la infracțiunii. Sunt un om cu studii superioare care am un salariu la jumătatea față de omologii mei din Uniunea Europeană și de multe ori mai mic în comparație cu foarte mulți antreprenori cu mai puține studi ce implică citirea unor cărți scrise de câțiva oameni iluștri. Deci din punctul meu de vedere tratați cu foarte multă superficialitate acest subiect. Nu am spus că nu aveți dreptate însă bag mâna în foc că de multe lucruri vă aduceți aminte cu plăcere. Cu respect
Mi-a mers la suflet: libertate. sine qua non
Super frumos scris articolul. Ti-ai gasit un nou cititor.
Iata cum au trecut anii si se vad efectele. Suntem praf cu toata libertatea, care sa fim sinceri o pierzi intr-o clipa din cauza unui prost care este la butoane.