Am vazut primul Star Wars in 1978, in cinematograful de la Piata Cosbuc. 2,5 lei biletul pentru trei ore de stat cu gura cascata si ochii cat tunul cu laser de pe Steaua Mortii.

Am ramas in el. Am ramas sa zbor cu un Tie Fighter, sa ajut binele sa castige si sa ma retrag pentru meditatii si eventual un cocktail pe Dagobah. Am ramas in Star Wars pentru ca acolo orice baiat putea fi erou, nu doar pionier plictisit, deja sufocat de o ideologie tampa, debitata de oameni care n-aveau nici macar șarmul răului, ca Darth Vader.

Si-am ramas in el pentru un motiv pe care am reusit sa-l inteleg abia dupa ani si ani: asta era primul film SF cu nave spatiale… vechi! Vechi, adica murdare, lovite in parcare, cu urme de cheie de la vreun golan de pe Aldebaran… si tocmai din acest motiv autentice.

Asta a adus Star Wars: sentimentul plauzibilului intr-un film SF. Treaba asta e in intregime meritul scenografiei. Pana la Star Wars, viitorul era stralucitor si nou-noutz si simplu. Dupa Star Wars, viitorul e vechi. Are o istorie. E obosit si singur si se lupta sa nu devina prea repede trecut…

Asta a fost magia lui George Lucas: nu sa construiasca o lume, ci sa spuna o poveste care pare veche, desi nici nu s-a intamplat inca.

Uite si trailerul original al filmului care mi-a luminat copilaria:

Azi asteptam seria a 7-a din film. Dupa 3 prequel-uri care mai de care mai proaste (tocmai pentru ca s-au chinuit pe un scenariu construit stiintific, sa atraga toate demograficele cheie), Star Wars a ajuns pe mainile Disney. Pare semn rau, pentru ca Disney nu mai stie sa faca nimic pentru un IQ de peste 90. Si totusi, trailerul de azi m-a emotionat.

Poate pentru ca vreau sa ma intorc in lumea aia?

Poate pentru ca am din nou, ca la 11 ani, nevoie de o poveste frumoasa si veche, spusa ca si mi se va intampla candva, cand voi fi cosmonaut, cavaler Jedi si mic om de afaceri interstelar?

There is no ads to display, Please add some