Vad discutii publice despre prestatia prezidentiala: foarte multi fanboy si hateri, fiecare la cate o extrema.
In calitate de trainer de vorbit in public – si nu de comentator sau jurnalist – sa ma pozitionez la mijloc, cu argumente profesionale, nu politice.
Puncte pozitive:
A fost prezidential.
Adica parea omul potrivit pe functia aia, cel putin in comparatie cu contracandidatul (chiar cu multi dintre ei).
Tonul ferm, privirea directa, chiar si discursul abstract (pe asta il trec imediat si la slabiciuni). A fost cum se asteapta romanul sa fie o autoritate: un pic distanta, proiectand o senzatie de forta.
A ras. A fost relaxat (cred ca are deja ceva sondaje…))). A fost uman, pe alocuri simpatic. A incercat chiar sa intinda mana spre publicul care nu-l place. Buna idee tactica.
Puncte negative:
In continuare nu are un scriitor de discursuri talentat, si daca ma intrebati, nici macar la curent cu ce se intampla azi in comunicare. Din acest punct de vedere au lipsit (si observa si Tolo) cateva lucruri esentiale, si care construiesc un speech de TED, care ramane in mintea si sufletul oamenilor:
1. Povesti personale in care sa existe si alte personaje decat el. Eu stiu, o intalnire pe munte cu doi studenti, o vizita la o fabrica si o discutie cu un muncitor. O relatare din casa “mi-a zis sotia ieri ca am plecat cu aceeasi cravata!”. Ceva care sa il umanizeze printr-o poveste.
2. Sound bites. Adica formule verbale care sa se tina minte instant, inventive, cu umor si cu metafora. Exemplul cel mai bun: “Iarna nu-i ca vara”. Sau “Vom lupta pe plaje…” a lui Churchill.
Ce-a scos el ieri: “Eu nu dictez, eu prezidez”. Cam putin.
Conditia pentru un sound-bite este ca el sa circule. Sa devina viral. In acest moment, in aceasta campanie, singurele lucruri virale sunt prostiile Viorichii. Sa stiti ca ele ii cresc statura doamnei, chiar daca radem de ea.
3. Unde sunt glumele, unde e umorul? Nu conteaza? Ba da. E chiar obligatoriu in structura unui discurs public atat de lung. Se numeste “comic relief” si are rolul de a descarca din tensiunea dramatica dupa atatea vorbe mari. E de manual.
Exemplu: ce-as fi raspuns eu ieri la intrebarea “Cat fac pana la Sibiu”. “Cat face si romanul: patru ore si doi mici la Dedulesti!”
Alt exemplu: la intrebarea cu digitalul care va schimba munca:
“Sa stiti ca mai sunt si job-uri sigure: nu cred ca vreodata romanii o sa voteze un robot presedinte. Chiar daca unii ma confunda pe mine cu unul…)))”
Auto-ironia aduce mai multa empatie decat abstractiunea. Sigur, sa se potriveasca si cu personajul. Dar el a aratat deja umor, nu venea pe un teren nepotrivit.
4. Folosirea cam multa a limbii de lemn, in special a cuvintelor abstracte, fara corespondent vizual. Or intr-un moment in care vrei sa te apropii de public, cred ca trebuie un stil mai colocvial. Nu Basescu. Dar mai spre Plesu…
5. Cifre si statistici. Nu mai des de una la 2-3 minute, dar legata de viata oamenilor. Exemplu: stiu nostalgicii ca economia de azi e de 3 (trei) ori mai mare decat in ultimul an de comunism?
Alt exemplu:” ne plangem de nivelul de trai, dar sunt locuri in care el deja creaza probleme: traficul in Bucuresti vine si din faptul ca in oras sunt 0,7 masini pe cap de locuitor (dau o cifra din burta), fata de Paris, unde sunt mai putine cu 20 la suta!”
Altfel, discursul presedintelui a fost corect si la obiect. Dar nu a fost destul de interesant, din punct de vedere al unui consumator de televiziune. Nu a starnit nevoia de a merge urgent sa-l votam.
Din fericire, avem prestatia doamnei, care ne scoate din casa doar ca scapam de rusinea de a ne vedea reprezentati de ea!
Cred ca pentru al doilea mandat ar merita mai mult efort, un trainer nou, ceva simulari inainte si un message box care sa rezolve toate problemele semnalate mai sus.
Specialistii stiu ce zic.
Ii recomand sa ii mai asculte si pe ei, nu doar pe cei care il lauda asa cum e.
There is no ads to display, Please add some