Puterea corupe, chiar si pe CEO. Cum faci sa-ti pazesti firma de asta?

In urma cu 11 ani, cateva zeci de politisti parcau in fata si intrau nepoftiti in cateva sedii ale Siemens din Germania.

1111

Nu cautau vreun evadat din inchisoare. Si nici nu venisera sa intrebe cat costa o locomotiva in leasing. Politistii venisera sa ridice acte suspecte in ceea ce avea sa devina cel mai mare scandal de mita din istoria Germaniei.

In scurt timp lucrurile au devenit publice: firma Siemens si sefii ei au fost acuzati ca au deturnat si platit peste 1 miliard de dolari catre diversi sefi si decidenti din diferite tari ale lumii.

Au platit ca sa ce? Pai ca sa mearga afacerea. Ca sa vanda marfa in tari corupte (cum parca si noi stim cel putin una).

Nu era marfa proasta, sa ne intelegem. Doar ca in unele tari (de care radem de obicei cu superioritate) responsabilii de achizitii nu semneaza pana nu primesc si ei ceva.

Pe vremea cand mita era deductibila…

Ei bine, nemtii nu rad. Nemtii sunt oameni practici, asa ca platile informale catre sefi de guverne si smecheri de prin Africa si Asia (dar si Europa, in Grecia, de exemplu) erau nu doar ceva normal in anii 70 si 80, ci chiar DEDUCTIBILE prin legea germana. Si-asa au fost multa vreme, cam pana in 1998 mai precis, cand tarile europene au inteles in sfarsit de la activistii pentru drepturile omului ca banii astia merg la diversi despoti care ii folosesc sa ramana la putere.

Doar ca nu toata lumea s-a oprit din obiceiul asta: deja daduse dependenta. Iar in cazul Siemens dezintoxicarea a fost dura: s-a lasat cu concedieri, amenzi din partea statului si o problema de imagine si de business serioasa: unii n-au mai cumparat o vreme, de frica sa nu fie considerati corupti. Costurile totale: 2,6 miliarde de dolari.

Si totusi, firma a supravietuit si-o duce bine azi. Echipamentele pe care le face sunt aceleasi, insa ce s-a schimbat e felul in care firma face business. Nu doar ca nu mai da spaga. Ci a si construit un sistem intern care sa previna ca vreun manager sa vina cu ideea asta si s-o puna in practica din nou.

Sistemul asta se numeste guvernanta corporativa.

In esenta, el se asigura ca puterea unui CEO de a decide asupra companiei nu e absoluta. Si ca interesele pe termen lung ale firmei sunt mai importante decat bonusul de sfarsit de an al sefului. 

Vorbeste despre asta aici Johan Meyer, CEO, Franklin Templeton Investments, Manager de Portofoliu, Fondul Proprietatea

Daca o firma ar fi o tara, cum ar functiona?

In mod normal, o firma ar trebui sa semene cu un stat modern. Daca seful (CEO-ul) poate fi asimilat unui premier, ei bine, ar trebui sa existe si un Parlament. Acesta este Board-ul sau Consiliul de Administratie.

Care e principiul? Din nou, acelasi ca intr-un stat: separarea puterilor. Boardul (ideal) e independent de CEO. Se poate intruni cu el de fata, dar poate sta de vorba si cu cei de sub el. Poate cenzura ideile CEO-ului care i se par proaste. Si in mod normal trebuie sa contina oameni care se pricep, cu bacgrounduri diverse, de la inginerie si pana la financiar. Tocmai ca sa poata intelege toata afacerea.

Ideea centrala a guvernantei corporative e simpla: mai multe minti sunt mai bune ca una. Iar interesele actionarilor sunt mai importante decat orgoliul sau scopurile de cariera pe termen scurt ale oricarui sef.

Gasiti aici detalii de principii si mod de functionare.

Si-acum venim la noi in Romania. Am fost, daca vreti, in aceeasi situatie cu Siemens: companii mari (in special ale statului) in care managerii – de multe ori impreuna cu Consiliul de Administratie – au luat decizii impotriva intereselor companiei.

Cazul Hidroelectrica si al baietilor destepti din energie e celebru: sub influenta politica, manageri numiti si ei politic, impreuna cu CA-ul au decis sa vanda curent ieftin (cateodata si sub costuri) unor companii care l-au dat apoi mai departe, fara niciun efort, fara nicio investitie. Au lasat, practic, profitul pe mana altora.

De ce? Tocmai pentru ca nimic nu i-a putut opri in a pune interesele lor (sau cele ale amicilor din politica) inaintea celor ale actionarilor.

Sa-l ascultam din nou pe Johan Meyer.

Cum se puteau prosti “baietii destepti”? 

Simplu: cu un consiliu de administratie integru si independent de management. Care sa raspunda in fata actionarilor, deci si in fata publicului. Si cu proceduri interne care sa asigure ca firma nu devine o vaca de muls.

Ce inseamna asta? Iarasi invatam de la Siemens: proceduri interne de verificare a furnizorilor, sa nu fie rude, frati, surori sau prieteni cu managerii. Licitatii deschise si clare. Contracte aprobate de altii decat de cei care profita de pe urma lor. Reguli impotriva conflictelor de interese. Si recompense pentru angajatii care le descopera si expun public: da, e nevoie si la noi de o lege a “fluieratului in biserica”, care sa incurajeze angajatii care stiu de o incalcare a legii sa o faca publica.

Dar dincolo de toate e nevoie de o alta atitudine in numirea oamenilor in companiile statului. Si asta nu poate sa vina decat de la oamenii care administreaza natiunea.

Un material sustinut de Fondul Proprietatea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s