“Pai da, ca procurorii astia sunt impotriva Regelui. N-au fost de acord cu el!”
Replica a trecut pe langa mine ca un gainat de pasare, cazut din cer in urma unui bombardament neatent al unui pescarus bine hranit.
Erau doua doamne. Cam 50+ amandoua. Au trecut repede pe langa mine, studiind strada cu ochi mici si rosii, de la prea multe titluri galbene pe ecranul televizorului.
Scena se petrecea in spatele Patriarhiei. Cu totii cautam o solutie sa ajungem cumva intr-un loc bun, sa vedem convoiul care-l ducea pe ultimul drum pe rege. Si eu, si doamnele carora le-am interceptat discutia. Discutia, am dedus, se referea la procurorii astia rai, care vor sa bage politicieni la inchisoare. Ce legatura au ei cu regele? N-am idee, dar ele stiau. Vedeti dumneavoastra, cumva, jurnalistii lor favoriti gasisera o solutie sa-l puna in antiteza pe Rege cu lupta anti-coruptie.
Incredibila realizare, jos palaria!
Si, da. Si ele erau monarhiste. Monarhiste de Ziua a 7-a.
Caci sunt sigur ca in 1992 nici ele si nici multi dintre sustinatorii oficiali de azi ai unei eventuale intoarceri la Coroana n-aveau nicio treaba cu ea…
Si aici, Romania s-a impartit in doua. Am fost la Palatul Regal cu o zi inainte de inmormantare, sa-mi fac emisiunea la radio (DigiFM, pentru curiosi) si-am incercat un mic referendum intre cei care stateau la coada. Cu o simpla intrebare:
Duda si Margareta? Sau Printul Nicolae?
Cam 4,9 din 5 cetateni prezenti acolo au mers pe mana printului, desi, cum stim, e scos oficial din lista. In mod evident (dupa aplauze si puparuri, de cate ori il prinde multimea) printul e cu mult mai iubit decat Duda si Margareta. “E tanar, e o directie noua, e cald, e aproape de oameni” – cam asta am auzit despre el de fiecare data cand intrebam.
I-am prins si pe cei doi mostenitori oficiali, iesiti la o declaratie de presa in fata Palatului: doar camere pe ei, mai putina multime. Respect, dar cam atat. Nu i-a ajutat deloc proiectul de lege a lui Dragnea prin care le da mai bine de 20 de milioane pe an pentru intretinerea domeniilor retrocedate si a cheltuielior Casei…
Si presa se imparte la fel: dreapta si paginile de facebook orientate spre #rezist sunt de partea printului. Presa pesedista merge pe mana Margaretei, fara sa-si bata capul cu Nicolae prea tare…
Suntem, iata, si aici, divizati.
Chiar si cand visam la Coroana, avem de fapt, doua:
Una purpurie, cu urme de pupaturi virtuale in Piata Independentei cu Iliescu si-ai lui urmasi.
Si-alta albastra, cu urme de pupaturi veritabile, cu poporul – unele, soldate si cu progenituri in afara casatoriei (absolut adorabile si, dupa mine, pe nedrept ne-recunoscute!).
Ce alegem?
Avem de ales?
Nu.
Avem de tras mai departe cu Dragnea si-ai lui, in tara lui Papura Voda, singurul Rege asupra caruia romanii au ajuns la consens.
There is no ads to display, Please add some
atentie la gainati!!…stefan zweig zicea cindva, , si mai zicea una: , asta e in leg cu ”gainatul”, care ,probbl, ar fi trbt sa aduca o nota ghidusa articolului….bafta,
Urmaresc cu mare placere postarile tale pentru ca … echilibru si bun simt etc
In particular, problema succcesiunii Margareta vs. Nicolae mi s-a parut o chestie de taraba, prea putin relevanta. Pe langa atatea motive de a nu ne intelege mai era nevoie de inca unul 🙂
Treaba e ca atunci cand am auzit prima oara de problema, parca-parca mi-a trecut pe sub ochi si faptul ca mama a refuzat testul de paternitate. Pentru ca tu pare sa fi urmarit subiectul (macar ca jurnalist), te-as intreba „pe ce te bazezi” cand spui „progenituri …pe nedrept ne-recunoscute”? Exista un astfel de test de paternitate? A refuzat prezumtivul tata un astfel de test?
Numai bine,
E.L.Ionescu
Vasile Ernu
7 ore · București ·
Despre speranţă: dacă mai ştii să-ţi îngropi morţii şi mai eşti capabil să faci parastase asta înseamnă că încă nu ai murit
___
PSD ştie să facă înmormîntări şi parastase.
Trecînd dincolo de glumă întreaga procesiune funerară a Regelui Mihai a fost impresionantă.
Sînt antimonarhist convins, mă lasă rece “povestea regală” însă fenomenul în sine mă interesează. A crede în „os domnesc” e ca şi cum ai susţine că simpla naştere decide cine e sclav şi cine e rege: e un banal rasism şi o inegalitate feroce pe sistem de caste. Eu cred că toţi ne naştem egali în drepturi: goi venim şi goi plecăm, adică egali.
Despre doliu şi rolul lui în societate am scris aici, nu mai repet: „Doliul şi rolul lui în societate. Lecţia mortului” https://www.facebook.com/vasile.ernu/posts/10155408394339825
Dar la cum arată statul român azi nu am crezut că mai este capabil să organizeze un asfel de eveniment care necesită ceva resurse umane calificate şi o anumită rigoare protocolară ceea ce un stat foarte slab nu le mai poate avea.
Cum studiez fenomenul morţii cu tot ce ţine de economia lui pot spune că dacă sîntem cababili să organizăm astfel de evenimente atunci încă nu este totul pierdut. Nu am nervi acum să explic de ce dar îmi aduc aminte vremea conducerii CDR care – din lipsă de înţelegere a ceea ce înseamnă stat – aproape că a distrus unul din elementule centrale ale unui stat: sistemul de protocol. Erau vremurile în care nimeni nu mai ştia cum se face un minim ritual politic şi instituţional şi cum trebuie să ajungă un document de la o cancelarie la alta. Ne place sau nu ne place dar statul se ţine pe protocol (în sensul larg al cuvîntului), hîrtii şi birocraţie. În materie de organizare politică acest „rău necesar” (statul cu armata de birocraţi – oştaşii de hîrtie) ţine în frîu cît de cît „stihia” şi capacităţile noastre de autodistrugere. Arma e făcută să omoare, hîrtia are altă funcţie. Ostaşii de hîrtie au înlocuit legiunile militare puse mereu pe luptă şi sînge. Dar fiecare armată cu riscurile ei.
Dar revenim.
Eram convins că dacă acum ar trebui să organizăm un soi de “show popular” de anvergură de tip ceauşist nu am mai fi capabili. Pentru astfel de evenimente e nevoie de o mobilizare enormă şi de oameni foarte bine pregătiţi, de o logistică complicată. Mereu m-am întrebat dacă oamenii aceea, care răspundeau de organizarea acelor imense coregrafii, mai există? Ei chiar ştiu lucruri importante şi au ce povesti.
Eu eram convins că maxim ce putem organiza e o adunare de 1 decembrie la Alba Iulia care se organizează mult mai uşor şi de o paradă militară care cumva e organizată de armată iar armata ar trebui măcar să ştie să mărşăluiască. Prima condiţia a armatei e să poată oferi imaginea de decor pentru că ea trăieşte din „protocol”. La acest capitol mai este BOR, o altfel de armată, care ştie protocol.
Şi atenţie: niciodată, dar niciodată o structură privată nu este capabilă de aşa ceva. Never.
Ce am văzut zilele acestea ne arată că statul român aşa disfuncţional cum e, atacat din toate poziţiile, încă e capabil să organizeze „showuri populare” de proporţii.
Concluzia? Una populară: dacă mai ştii să-ţi îngropi morţii şi mai eşti capabil să faci parastase asta înseamnă că încă nu ai murit. Mai sînt speranţe.
Aşteptăm să fim invitaţi la pomană 😉 (asta pentru cunoscători).
Lucica tata, nici un comentariu de o luna, silenzio stampa…. Nu-ti da voie GRATIA din TELEORMAN (i.e. DELIORMAN) sa vorbesti.. ca ai subiecte pe 10 ani de acum incolo…sau unitatea de acoperiti din care faci parte…LOOOL…