De ce sa citesti site-urile de femei inainte sa te insori cu una

Salut! Esti barbat, eu sunt barbat, trebuie sa fii pregatit sa stii adevarul. N-ai nevoie de ambalaj dragutz. Sau de introduceri lungi, sa te pregateasca.

Vrei sa stii ce gandesc femeile, nu? 

Vrei sa stii ce le place, ce vor sa-si cumpere, ce admira la noi (hint: nimic! ele se admira mereu doar intre ele) si mai ales cine sunt ele cu adevarat, nu?

Sucker.

Dar stai sa facem un pic de ordine aici. Fetele care deschid pagina asta sunt rugate s-o inchida la loc si s-o puna sub perna. Sub perna aia caraghioasa si care le place lor, de pe canapeaua din sufragerie. Nu e pentru ele. Chiar nu. Discutam chestii care nu se poarta anul asta. Asa e ca nu va intereseaza?

Bun, asa credeam si eu. Ma intorc deci la baieti.

Deci, draga prietene… Ai citit vreodata un site de femei?

Ei bine, incearca. Insista, chiar daca iti e greu. Deschide cateva pagini. Arunca o privire. E ceva ce-ti place? E ceva care te misca, in vreun fel?

E vreo masina pe care vrei s-o conduci?

E vreo vacanta pe care sa ti-o doresti (hint: nici un restaurant nu serveste mici in Milano!)?

E vreo decoratiune interioara pe care sa nu vrei s-o scoti pe balcon, sa nu te deranjeze cand te uiti la meci?

E vreun review de film la care sa te duci de unul singur, fara catuse la maini si calus in gura?

E ceva care te misca, te bucura, te atinge… te intereseaza in vreun fel pe un site de femei?

Nu?

Ei bine, fii pregatit. Printre lucrurile astea va trebui sa traiesti. Si nu e doar site-ul asta la care te uiti acum in celalalt tab, oricare ar fi el. Asa e peste tot. Ai intrat vreodata la Alina Cutare, la Mami, Pufi, Iubi si femeiainteligentacuochelarisibicicleta.ro? Ai fost vreodata pe acolo mai mult de 30 de secunde? Ai deschis vreun articol?

Nu, stai, sa reformulez: crezi ca poti suporta sa afli, de fapt, ce anume e femeia si ce ii place ei?

Atunci o sa-ti spun. Aceasta este femeia.

Cea pe care o descrie site-ul dedicat ei. O fiinta care se machiaza cu cinci feluri de creion de aceeasi culoare, care slabeste permanent (pastrand, uimitor, aceeasi greutate), care vrea sa stie ce naiba de geanta a mai scos Birkin sau Hermes sau amandoi (cine naiba or fi astia?) si ce solutii de hrana sanatoasa, pentru suflet, gasesti in orice pajiste cu iarba, inainte s-o pasca oile. Si, peste toate astea, vrea sa-i spui ceva romantic, la ureche, folosind 100 de kilograme de petale de orhidee.

Recoltata de indigeni platiti prin Fairtrade, normal, ce credeai?

Asa e ea, de-adevaratelea. Orice ti-ar spune. Oricat te-ar minti ca ii surade ideea ta de vacanta cu cortul in fata stadionului Wembley. Oricat te-ar pacali ca ii place restaurantul tau favorit (ieftin si mult), pantofii tai (ieftin si comod), sacoul tau (mediu si patat) sau ideea ta de fericire casnica: amandoi, in pat, la televizor, la un film ales de tine. Spart in cinci pauze de sex.

Minte.

Nu-i place nimic din ce-ti place tie. Si asta e ea. Si asa va fi pana ce moartea va va desparti. Si un pic si dupa aia. Si acum trebuie sa te intrebi:

Sunt pregatit sa traiesc fiind mintit in fiecare zi si in fiecare ora?

Sau termin de citit site-ul ala de femei si incep s-o mint eu pe ea?


There is no ads to display, Please add some

11 comentarii

  1. Am incalcat regulile si am citit. Si pot spune ca privesc articolul cu tristete, pentru ca e atat de adevarat ce scrie aici, dar si cu fericire, pentru ca nu ma regasesc in femeia generalizata si aruncata aici, ca si cum nu exista abateri de la regula. Nu stiu in ce proportie se raspandeste acest virus al femeii, dar eu nu l-am capatat. Nemachiata, insa tot feminina, nu stiu ce e aia “site de femei” si as merge cu cortul oriunde. La meci merg chiar maine cu logodnicul meu de la care am si primit link cu acest articol.
    Eu zic ca nu trebuie sa va feriti sa va gasiti o partenera, ci ca va feriti de cele lipsite de educatie, naturalete, principii si inteligenta (si multe altele. depinde de ce cautati).

  2. Si ce propui Lucian? Care-i solutia? Exista asa ceva? Daca nu exista, de ce ne mai spui lucrurile astea? Vrei sa ne insuram cu barbati?

  3. si nu mai bine una din asta, care citeste reviste de femei, se aranjeaza, stie retete, gateste, etc, decat una ca mine, care vine acasa de la birou, se tranteste in pat sub laptop, se joaca pe calculator cateva ore, comanda pizza, se scobeste in dinti cu un ambalaj de prezervativ ramas de la una din reprizele de sex in timp ce urmaream cu masculul un film SF (ales de mine) sau cu acul care constituia tulpina de la un copacel de la o macheta de la birou? Faceti misto de muieri cat vreti, totu cu o femeie te insori, nu cu un barbat (sau cu mine)

  4. Funny. Ai 5 commenturi și 4 sunt lăsate de femei, în ciuda încercării tale de a ne trimite de aici. Poți să adaugi și că femeia nu va face niciodată altfel decât cum vrea ea 😉

  5. Pe logica asta, nu se poate manca musaca cu smantanica decat la restaurantul “mult si ieftin” dupa o la… masturbare generoasa acasa, ca nu va sta nici o neserioasa din asta cu geanta Hermes sa te delecteze cu ceva de gen mancare (nemaivorbind de sex) la cat misoginism transpira din articolul asta. Gandirea asta e un pericol pentru demografia mondiala. Femeia nu trebuie nici mintita nici inteleasa. Trebuie iubita. Dincolo de stereotipii sterile de tip “femeia e asa, barbatul e altfel” care atrag followeri de blog cu gandire simplista, cred ca se poate mai multa calitate. N’asa?

  6. Uof, n-ai inteles nimic, Luciane! Toate astea ‘de femei’ le spun femeilor cum sa faca sa fie placute de barbati. Adevarul e undeva la mijloc.

  7. ai avut o experienţă neplăcută în viaţă din cauza acestui tip de femeie, mai mult ca sigur, altfel nu scriai despre noi ! :))) ai dreptate DAR doar 50 % : pentru că o femeie care a fost şi e răsfăţată de partener, nu se va schimba niciodată , nu va ieşi din tiparele din care ea a fost croită :))) o să i să pară anormal să nu se machieze sau să nu poarte geantă Fendi sau pantofi Albu (de ăştia doi mi-am adus aminte acum), sau să mearga cu autobuzul la “şoping” (că e greu să zică “la cumpărături”) şi niciodata nu va fi mulţumită de nimic sau ea trebuie să aibă ultimul cuvânt şi mai suferă şi de mania grandorii….

    …. dar mai există şi cealaltă 50% care a trecut prin viaţă nu ca cea de mai sus : nu a avut mereu puf, a avut şi “noroaie”, a acceptat simplitatea pentru că e mai confortabilă decât luxul, întotdeauna a fost şi va fi ultima care se va aşeza/ridica de la masă şi ultima care va pune capul pe pernă din casă, mereu va fi cu zâmbetul pe buze (în faţa copiilor) chiar dacă sufletul ei se zbate ca să treacă peste problemele vieţii . Rar o vei vedea cochetă şi mereu va avea grijă să îi înveţe pe copii să aprecieze banul.

    …şi cunosc femei care din puf au căzut nu în noroi ci direct în c…t (scuze) şi care au luat-o razna sau s-au adaptat şi au văzut că lucrurile mărunte sunt mult mai importante decât banul şi luxul

    exemplele pot continua , dar să ştii că nu suntem toate ca-n “saitul” ăla care ne face insuportabile.

    Te salută cu drag
    O biciclistă care a fost la mare cu tine în 2014

  8. Nu cred ca ar fi cazul sa generalizam. Ma rog, nu e cazul meu, articolul m-a nimerit in mare parte. 😀
    Acestea sunt unele dintre putinele laturi pe care le are o femeie si pe care le vei intampina intr-o relatie.

Lasă un răspuns