6 comentarii

  1. Dacă zici tu… Să ne îngrijorăm atunci, zic! Sau și mai bine, să luăm act cu adâncă preocupare și înaltă îngrijorare… De ce faci asta, Lucian Mândruță? Pe bune, de ce faci ticăloșia asta? Pentru că, din punctul meu de vedere, tu poți fi oricum, dar nu ticălos. Și ce-ai scris acum, e o ticăloșie. Cum ar veni, vine unul și-mi violează fiica și nevasta, după care le omoară, dar eu mă gândesc că n-are rost să-i rup capul ăluia, că nici eu nu sunt perfect, am forțat un semafor aseară, am trecut cam pe galben spre roșu, așa, și am și o amendă neplătită la ANAF!

  2. Foarte frumos. Ne plângem și folosim termenul de „corectitudine politică” în sens peiorativ ca formă de cenzură, dar imediat ce vedem un text în care se spune ceva ce nu ne place, imediat cerem să dispară. Adică atunci când trebuie să o practicăm noi, „corectitudinea politică” nu e bună, dar imediat o pretindem de la alții când trebuie aplicată în raport cu noi.

  3. Luciane ai mare dreptate si sunt de acord cu tine. Sunt foarte ingrijorat de faptul ca ai cedat in fata extremistului ortodox. Traim in 2016, am descoperit existenta anti-materiei si a bosonului lui Higgs, dar inca mai ne omoram intre noi pentru religie si construim catedrale si moschei aurite!!!

  4. Buna seara, era interesant de vazut comentariul care va hotarat sa stergeti cele 10 aseemanari. Noroc ca sunt abonat si am apucat sa citesc materialul. Absolut de acord cu totul.

Dă-i un răspuns lui lucianmindrutaAnulează răspunsul