Unde fugim de batranete

De fiecare data cand  urc pe bicicleta ma simt ca intr-o cursa. Nu e nimeni in jur, doar zgomotul orasului, culorile semafoarelor si spaima nesfarsita de varsta care vine. Pe ea trebuie s-o intrec.

Si atunci ma ridic si ma opintesc in pedale. Ma arunc asupra drumului fara sa ma uit in urma, fara sa ma gandesc ca vine dupa mine, fara sa ma pot opri, ca un lift cu cablul taiat, care cade spre subsol cu inima mea batand tot mai tare inauntru.

Fug de batranete. Nu sunt singurul. Altii se ascund de ea in clubul de noapte, cu speranta ca batranetea lucreaza de la 9 la 5 dupa-amiaza si ca deci n-are cum sa mai dea de ei vreodata.

Unii isi taie fata in bucatele mici, din care chirurgul estetician, inchipuie, cu dexteritatea unui jongleur cu un cub Rubik, o alta figura. O alta față, cu care speri sa te ascuzi intre tineri. Chiar daca stii ca vine oricum momentul acela cand de deasupra, ca un pescarus imbracat in negru, varsta iti va trage un gainat in cap, in forma de chelie.

Altii isi trag peste ei un trup mai tanar, asa cum copiii isi trag plapuma cand vine la televizor scena din filmul de groaza. Si altii se urca in masinile rapide si scumpe care incearca sa inchipuie un exoschelet. Unul care sa le acopere cu zgomotul motorului, rasuflarea tot mai greoaie. Unul infasurat in jurul muschilor lor care incep sa atarne peste ceea ce, nu dupa multa vreme, va fi o tentativa de moaste…

Fugim. Desi respiram tot mai greu. Desi ne doare totul: si miscarea, si amintirea ei, cea de altadata.

Fugim pe banda de la gym, singura metafora pe care nimeni dintre mosii transpirati intre care ma numar nu vrea s-o priceapa odata. Fugim, dragii mei, stand pe loc! Fugim, draga generatie de final de ani ’60, fara sa ne putem indeparta de ceea ce suntem… Nu, nu decretei.

Vechi. Suntem vechi.

Cand nu mai putem cu trupul, fugim cu mintea. Din click in click, pe facebook, cutreierand printre pozele fetelor tinere carora nu pricepem de ce nu le mai putem placea. Placea?

Cuvantul de acum e altul. Pazea!

Pazea! Reumatism, carmol, carbune digestiv, Plafar.

Pazea! Noptiera plina cu medicamente si telefonul sub hartiile cu numarul copiilor, al doctorului si al ultimelor rude in viata.

Pazea! Uitarea si tabieturile, locul de veci si acareturile.

Si-o ultima goana, in masina cu girofare.

Spre pista de decolare.

3 comentarii

  1. …În Eleganţa ariciului, de Muriel Barbery (una dintre cele mai splendide cărţi citite în ultima vreme) poţi găsi aşa : „Mai cu seamă nu trebuie să uităm asta. Nu trebuie să uităm bătrânii cu trupul degradat, bătrânii aflaţi foarte aproape de o moarte la care tinerii nu vor să se gândească (şi atunci încredinţează căminului de bătrâni grija de a le duce acolo părinţii, fără tapaj şi fără tracasări), inexistenta bucurie a acestor ultime ceasuri de care ar trebui să profite din plin şi pe care le îndură în plictiseală, amărăciune şi rumegarea la nesfârşit a aceloraşi regrete. Nu trebuie să uităm că trupul se deteriorează, că prietenii mor, că toată lumea te uită, că sfârşitul înseamnă singurătate. Nu trebuie să uităm că aceşti bătrâni au fost tineri, că durata unei vieţi este derizorie, că azi ai douăzeci de ani şi mâine optzeci. Colombe crede că ne putem grăbi să uităm fiindcă pentru ea e încă atât de departe perspectiva bătrâneţii, e ca şi când asta nu i se va întâmpla niciodată. Eu însă am înţeles foarte devreme că o viaţă trece într-o clipită, privindu-i pe adulţii din jurul meu, atât de grăbiţi, atât de stresaţi de scadenţă, atât de avizi acum întru a nu se gândi la mâine”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s