Sunt 46 de ani de la aselenizare. Eu am cu doi in plus: un copil al epocii spatiale, esuat pe pamant odata cu generatia lui.

Asta e, de fapt, marele nostru esec, pe care doar cativa il simt. Legarea de pamant. Decolarea spre alte stele, mereu amanata. Mereu simulata in filme SF din ce in ce mai pline de un Cosmos rau si urat, cu Alieni maidanezi si cu arme cu laser, nu cu bibiloteci din Aldebaran …

Sunt 46 de ani de cand Neil Armstrong spunea despre pasul in colbul ala cenusiu de Sus ca e si-al omenirii. Dar n-a fost decat al lui, pana la urma. Omenirea n-a putut sa stea prea mult cu ochii in stele. Nu suntem animale cosmice. Visam, dar doar cateva minute dupa masa. Doar la siesta. Doar …

Dan Spataru, care se aude chiar in clipa in care scriu, dintr-o boxa, in departare, spune simplu povestea:

„Drumurile noastre, toate, se vor implini vreodata?”

Drumurile generatiei crescute cu Isaac Asimov si Arthur C. Clarke, cu Ursula K LeGuin si da, Cristian Tudor Popescu mai tarziu, drumurile noastre raman de pamant si pe pamant?

Da. Si doar Dan Spataru se aude mai tare decat in 1969.

Pentru ca, dupa ce am reusit sa ajungem pe Luna ne-am concentrat pe altceva. Pe boxe mai puternice, care sa imprastie linistea si gandurile. Pe paiete, nu pe tehnologie stralucit gandita. Pe aici, niciodata pe Dincolo.

Dupa generatia Epocii Spatiale a urmat Generatia Zgomotului. Anii 80. In care nimeni n-a mai citit, pentru ca toata lumea avea walkman. Si video apoi. Si, timid, incet, primitiv, calculator. HC85. Sinclair Spectrum. Apoi PC. Mac. Ipad. Kindle? Poate…

Spatiul? Spatiul e greu. Ajungi acolo mai incet decat scoti petele de motorina de pe blugi. Pentru spatiu iti trebuie un motor nou si revolutionar. Iar noi, aici, am inventat doar un motor de cautare. Care sa ne ajute sa ne gasim mai repede angoasele in mormanul de gunoi digital…

Pentru mine, viata a trecut prea repede. Sau omenirea a mers prea incet, cu mult mai incet decat ne-au promis apostolii Stelelor?

Nu stiu. Eu am facut tot ce-am putut. Am citit tot ce era cu nave si calatorii interstelare si gauri de vierme. Tot! Am desenat nave spatiale in loc sa invat la Romana si Mate pentru Bac. Am plans cand a explodat naveta Challenger in 1986. Sau poate pentru ca ma luau in armata in anul ala?

Putin conteaza. Am si o consolare: gandul ca aia contemporani cu Columb nu l-au prins si pe Magellan. Ca progresul isi are forta lui, cuibarita in evolutia mintii umane.

Ma uit la copiii mei, capabili sa urmareasca un stream video, in timp ce se joaca, in timp ce vorbesc unul cu altul pe skype. Pe trei device-uri diferite.

Cum se numeste generatia asta? Sa speram ca va avea un nume pornit dintr-o reusita planetara, nu ca a noastra, doar dintr-o asteptare a catorva indivizi din fiecare suta…

Da, poate ca e inca o generatie in care jumatate cad la Bac.

Doar ca generatia noastra a cazut, toata, la Spatiu. Si in toamna nu mai e nici un examen in tot Sistemul Solar.

There is no ads to display, Please add some