Doar o natiune de loaze isi uraste dascalii

            N-am sa pot vedea niciodata vreo piesa de Caragiale fara sa-mi aduc aminte de lectura profesoarei mele de romana din Mihai Viteazul. N-am sa ma emotionez vreodata intr-un muzeu de istorie fara sa-mi aduc aminte cu drag de Mos Mugur, profesorul cel mai iubit dintre toti. Si chiar cand am sa urasc ceva din toata fiinta mea, n-am sa urasc mai mult decat am urat matematica, la 18 ani, cand era ea sau prietena mea. Fara sa pot alege, ca aveam examen de admitere!

            Se vorbeste mult zilele astea despre profesoara care ar fi pretins un cadou mai frumos la sfarsit de an. Dar nu se vorbeste deloc despre cadoul urat pe care Romania il face in fiecare zi dascalilor ei:

            Viata lor.

            Da, chiar viata lor, asa cum e ea acum. V-ati intrebat vreodata care e diferenta intre promisiunea meseriei de profesor si realitatea ei, cu adevarat? V-ati gandit vreodata ca pentru un copil care isi iubeste profesorul si chiar reuseste sa ajunga ca el, rezultatul e de cele mai multe ori nefericirea? V-ati gandit la cum se simte un om caruia, in afara de tot mai putini dintre elevii lui, aproape nimeni in restul societatii nu-i acorda respect? V-ati intrebat cum pleaca acasa in fiecare seara un intelectual al carui statut de profesor e luat in ras de gloata care nici macar nu mai are vreun motiv sa-si aminteasca la ce e buna invatatura?

            Gandit-va cum e ca in fiecare zi sa realizezi ca in jurul tau respectul ajunge la loazele cu relatii si pozitii nemeritate. Ca functiile merg la canaliile de partid capabile de orice mizerie. Ca banii ajung la analfabeti. Si ca viitorul nostru, al tuturor, e girat de repetenti si impostori.

            Ganditi-va cum e sa stii, ca dascal, cate parale face fiecare dintre cei care au ajuns in posesia acestei tari. Doar deschizand televizorul si urmarindu-le gramatica si ideatia. Ganditi-va cum e sa stii ca, orice ai face, respectul majoritatii producatoare de lana (caci ce altceva pot face oile?) va merge la astia. La cei care nu stiu, dar se bat cu pumnii in piept, pentru ca doar el nu suna a gol. La elevii cei mai prosti ai natiunii, datatori dintr-o data de modele, ctitori de capele, inventatori de tunuri si tepe si loaze care-ti rad in nas:

            „Da, bah, n-am avut nevoie de invatatura! M-am descurcat!”

            Despre asta e vorba. Nu despre salariul mic si privatiuni. Ci despre constiinta ca dimineata, cand ajungi la catedra si ridici capul la copiii tai (pentru da, pentru un dascal adevarat chiar sunt copiii LUI), e tot mai greu, cu fiecare zi, sa le spui fraza care te-a adus si pe tine in aceasta meserie:

            „Dragii mei, scoala te face cu adevarat om…”

 

29 comments

  1. Nu pot sa aprob in totalitate cele mentionate.
    DA – Cadrele didactice NU sunt respectate cum ar trebuie, pe de alta parte respectul trebuie castigat… nu solicitat.
    NU – doamna la care se face referinta nu poate sa fie model, exemplu. Am urmarit inca inainte de sarbatori acea inregistrare si nu pot sa fiu de acord cu o astfel de purtare.

    In liceu am avut profesori iubiti si mai putin iubiti. La cei apreciati nu se auzea un sunet in clasa. Nu striga la noi, nu ne ameninta, pur si simplu in ora era profesor, in pauze ne povesteam intamplari din week-end. Eram prieteni… cand suna clopotelul se tragea cortina…

    Poate sa fie din cauza ca era inainte de ’89 sau ca acestea se intamplau in Sibiu?
    Nu stiu, ce stiu este ca si astazi ma opresc si salut cu respect si aplecarea capului acesti profesori cand ma intalnesc cu ei pe strada. Uneori observ emotiile in ochji lor si o stralucire de bucurie, satisfactie.

    Mentionez:
    Prof. Dobrila – matematica – Lic.Energetic. Sibiu (fara aluzie)
    Prof.Szobo – engleza – Lic.Energetic. Sibiu, eram elev de 5, acum vorbesc fluent engleza, de ce? am avut baza solida de 5 in liceu
    Nu mai retin numele Prof.de limba romana in clasa a XII a care a reusit sa ma faca sa comentez poezie, sa citesc poezie, lucru care nu au reusit nici un profesor in clasele anterioare.

  2. Respectul intotdeauna va ajunge la cei care-l merita. Bun inteles, idiotu’ din gloata nu-si va respecta profesorul. Dar, de la Einstein incoace stim ca totul pe lume este relativ.

  3. Ceea ce s-a scris mai sus in articol, este chiar asa. Faptele istoriei ultimilor ani vorbesc de la sine. Ca ceea ce s-a scris este legat de o anumita contribuabila a societatii umane si nu de general, asta nu poate supara pe nimeni. Dimpotriva, daca ar fi un strigat a fiecarui segment al societatii romanesti si nu numai, aceste strigate ar tulbura lumea si ar ispiti-o la schimbare. Si ar fi o schimbare.

  4. Din nefericire, naţiunea română nu a preţuit învăţătura şi nici pe promotorii ei, o spune Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae”. Acum o preţuieşte şi mai puţin. Naţiunile care au apreciat învăţatura sunt cu mult înaintea noastră. Vedeţi cazul naţiunii germane care a început o alfabetizare sistematică pe vremea marelui împărat Carol cel Mare ( sec.VIII-sec.IX) al cărui principal sfetnic a fost renumitul cărturar Alcuin din York. Vedeţi cazul naţiunii ebraice, care era alfabetizată încă din sec. II a.h. când regina Alexandra, văduva unui rege din dinastia Haşmoneilor, a dat dispoziţie ca şi fetele să înveţe carte. Sigur, învăţământul merge prost în Rămânia, căci de educaţie nici nu poate fi vorba, dar arătaţi-mi ce merge bine. Nu numai că guvernele succesive ale României, cu asentimentul cetăţenilor, nu au dat bani pentru salariile profesorilor, dar nici pentru dotarea şcolilor nu au dat bani. Baza materială a învăţământului este mai jalnică decât pe vremea lui Stalin. În foarte multe şcoli, învăţământul se face pe două sau trei schimburi, în clase supraaglomerate. Manualele, atâtea câte sunt, au o calitate îndoielnică. Nu există laboratoare şi ateliere şi, în cazul fericit în care există, sunt dotate insuficient sau sunt folosite ca săli de clasă. Aşa zisa informatizare a învățământului este un basm bun de spus în campania electorală. Pe cei care vor să facă reformă în România îi sfătuiesc să se ducă să vadă cum arată o școală în Olanda, Germania…
    Personalul din Ministerul Justiției, cu salarii uriașe comparativ cu ale profesorilor, nu a reușit să facă Justiție în România și dumneavoastră vreți ca profesorii să facă învățământ și educație cu niște salarii din care nici măcar o carte pe an nu-și permit să-și cumpere? De fapt, ce s-a întâmplat? Profesorii l-au ascultat pe domnul președinte și-au mai luat câte un job, iar la școală vin să se odihnească.
    Nu pot explica aici toate avatarurile sistemului de învăţământ, pentru că în acest caz, ar trebui să scriu o carte.

    • „Sigur, învăţământul merge prost în Rămânia, căci de educaţie nici nu poate fi vorba, dar arătaţi-mi ce merge bine.” – Imi spun parerea: aproape nimic nu merge bine in Romania pentru ca invatamantul nu a mers bine in ultimii 10 ani! Abea dupa ce invatamantul va merge bine 5-10 ani, lucrurile vor putea merge fundamental bine in tara.

  5. Atunci poate ne explicati pentru cine ati scris si de ce tocmai acum? Sincer, mie mi-a sunat scrierea dvs. ca o pozitie tot gen balcanica: e si ea a noastra si e dascal, chiar daca a cerut mita. Sa nu fim loaze si sa-i respectam! Cu alte cuvinte, nu mi-a placut ceea ce ati scris. Nu sintem un popor de loaze si nici de ciobani daca luam pozitie atunci cind dascalii cer cadouri sau mita, ca sa o spunem pe cea dreapta. Si inca ceva: respectul se cistiga, chiar si de catre dascali.

  6. Sunteti rupti de realitate. Exista clase in care copiii asculta muzica in timpul orei, se plimba prin clasa, nu iau notite(nici nu au caiete), joaca carti, fluiera, vocifereaza… Ei au toate drepturile si si le cunosc, dar nici o obligatie…Sa nu mai amintesc de limbaj, atitudine, dispret…Felicitari domnule Mandruta!

    • Inseamna ca acel dascal, nu stie sa fie dascal. Or fi toti copii pui de draci? Nu cred. Am avut si eu in clasa niste descreierati, diriginta (profa de fizica si chimie) nu-i putea stapini, insa la proful de limba romana veneau absolut toti, inclusiv chiulangii de renume, iar in clasa auzeai musca. Profesorul Lupeanu te atragea la cursuri, nu te forta, nu-ti impunea asta decit prin prestanta.

  7. Felicitari pentru ce anume? Cine spune ca un dascal care merita sa fie respectat sa nu fie cu adevarat respectat? Nimeni. Sper ca toti sintem de acord ca daca acesta si-a cistigat respectul atunci e normal ca acesta sa se si vada. Din punctul meu de vedere, in clasa in care copiii fac ceea ce spuneti dvs. respectul fata de dascal nu exista. Si cum adultii s-au nascut primii si copiii traiesc in lumea adultilor si nu invers, eu cred ca in acea clasa exista multe de facut. Ce-ar fi sa se inceapa cu respectul fata de ei si cu comunicarea? Poate, astfel, le oferiti cu adevarat modele de urmat.

    • Cand „clasa” inseamna 28-36 de elevi, cum ai vrea „sa se auda musca” ?!
      Cum sa faci ore cu 30 de elevi cand parintii nu si-l pot stapani pe al lor, personal ?!

  8. În sclavagism stăpânul de sclavi avea grijă de sclavii săi căci erau preţioşi . Le asigura un acoperiş deasupra capului, hrană şi îmbrăcăminte. Cu cei 200 de euro pe care-i câştigă, un profesor începător are un nivel de trai mai scăzut decăt un sclav din Atena antică. Cum puteţi pretinde că-i respectaţi ?

    • Asta este problema tinerilor din Romania: Viseaza mii de euro din prima zi de lucru.
      Oriunde in lume se incepe de jos, de la un salariu mic.
      Eu nu uit de unde am plecat: tot de la minim pe economie. Era atunci undeva la 450 lei / luna, sub 100 Euro astazi.

      • Dar „atunci” aveai o casa asigurata cu o cheltuiala minuscula pe luna (chirie si utilitati)!

  9. În sistemul actual de Învatamant elevii au mai întai drepturi….. apoi indatoriri, iar cadrele didactice sunt conduse de persoane care nici nu stiu ce este aceea conduita pedagogica + ceea ce se întampla acum in învatamant este rezultatul politazarii.
    De ce ne mai miram……..?

  10. În România dialogul surzilor proliferează .Vorbesc toţi şi nu ascultă nimeni.Toţi ştiu totul şi nimeni nu ştie nimic.Nu ştiu dacă ceea ce se întâmplă ţine de fizică sau de metafizică . Dacă ţine de psihiatru sau de sfinţii părinţi.

  11. Sunteți un nostalgic, domnule Mândruță. Dascălii sunt o specie pe cale de dispariție, pentru că societatea românească ”modernă” nu le oferă condițiile necesare vieții. Învățământul a fost asasinat, iar textul dumneavoastră este un frumos necrolog. Avem școli puține cu lipsuri multe, profesori cu salarii mizere. Programe destinate să producă șoricei cu orizonturi înguste care să alerge pe micile rotițele ale stăpânului ori care să culeagă căpșunile vest-europenilor. Elitele nu sunt rezultatul școlii, ci al eforturilor personale și familiale. Iar ele sunt ignorate cu desăvârșire, pentru că nu au loc în societatea noastră. Aici nu e nevoie să știi prea multe, când știu alții pentru tine. Nu mai este nevoie de dascăli. Sunt suficiente gospodinele sărace ce vin să verifice dacă elevii au învățat pe dinafară lecția din noul manual alternativ, mai colorat ca niciodată. Sunt îmbrăcate cu aceleași haine ponosite ce răspândesc în clasă un miros de tocăniță, odoare ce se îmbină armonios cu cea de agheasmă a profesorului de la ora precedentă. Sunt apăsați de prea multe probeme personale pentru a încerca o apropiere față de elevi, iar mesajul lor fad nu răzbate la distanță. Nu vin la școală pentru a îndruma, ci merg la serviciu. Fiecare zi a lor e o luptă continuă cu generația de sacrificiu, care a realizat că neavând nimic nu ai ce pierde, și care vede din ce în ce mai mult prin ei.

  12. Intotdeauna a fost, este si va fi padure cu uscaturi, dar uscaturile nu ne opresc sa iubim si sa respectam padurea, care ne daruieste atata bucurie.
    Este un exemplu, care se poate potrivi si in cazul de fata si nu numai. Sa respectam si sa iubim scoala si educatorii, caci fara, nu exista viitor, chiar daca exista exemple care nu ne fac cinste… si sa nu uitam niciodata, viata ne da inapoi, doar ce daruim, si putem primi ce nu ne place, cand credeam ca am scapat.
    Mi-a placut articolul si sunt in asentimentul d-voastra, domnule Lucian Mandruta.
    Sunt un om mai mult decat simplu si fac parte dintr-o generatie in care valorile erau cu totul diferite de cele de azi si vreau sa cred ca acele valori, care erau, Respectul, Cinstea, Corectitudinea, Modestia, Onestitatea, iubirea de tara si neam, sunt cele adevarate, care ne-au ajutat sa fim cei care suntem azi. Aceste valori reprezinta temelia pe care ne-am construit viata si astfel de temelie solida va dainui. Incununati cu aceste valori, nu ne pasa de fite, faima, bani multi, care se pot pierde pe drumul greu al vietii si ramai gol intr-o clipa.
    Viata construita pe temelia care are la baza obraznicia, hotia, nepasarea, trufia, dispretul, bogatia, lasate mostenire de multi parinti, copilasilor, care sfideaza si se mandresc bietii, cu averile parintilor si cand dau de greu le plangi de mila, se naruie cat ai clipi si mergi la vale… dar daca mai poti vedea prin daramaturi, o poti lua de la capat, cu adevaratele valori, care vor dainui si care vreau sa cred, ca poate, vor reveni, caci daca nu, ma voi bucura sa nu mai apuc viitorul… viitor urat, fara educatie, fara tara, fara neam…..caci daca banul primeaza, se vor vinde si pe ei…
    Sa daruim in viata, doar ce vrem sa primim si astfel viata ne va aduce in cale, profesori onesti, medici buni, functionari care nu cer spaga…..

  13. Salut,
    bestial articolul. Nu pot decat sa adaug o lista de profesori care prin rabdarea lor mi-au deschis drumul in viata: Doamna Cornea-Fizica, Doamna Kaia-Romana, Domnul Gavrilut-Sport, Domnul Husneac-Chimie…….. Imi este rusine pentru cei care i-am uitat.

  14. 1. Fiasco-ul școlii private pe care nu au fost lăsați profesioniștii (ce seamănă cu ceea descoperim, doar unii, că ceilalți au ochii deschiși cu care văd toate astea ! – zilele astea cu moartea unui pilot și a unei tinere mediciniste) să o înființeze …
    2. Școala de peste hotare, la care ajung tot mai puțini dintre cei care dau pe educație …

    Școala e o afacere pt. corn, lapte, măr, transport, amenajări, mobolier, cărți pt. profesori etc și nu o binefacere pt. oamenii care o iubesc, cu adevărat …
    Sunt profesor, încă ! Și mai am de spus …

  15. Domnule Mândruță, ați descris starea de spirit pe care o încerc de ani buni încoace atât de bine, de parcă ați fi fost un profesor, ca mine. Sau poate aveți în familie pe cineva, care cu munca sau cu amintirea despre el/ea să vă inspire rândurile articolului ? Mie mi-ați arătat că unii oameni înțeleg ce simt și dascălii ! Altfel, îmbuibații, aroganții, mediocrii și agramații se gândesc o clipă la faptul că – dacă nu fac ceva urgent pt. educație -copiii lor vor petrece 6-8 ore /zi în preajma unor oameni frustați, prost îmbrăcați (nu că nu ar avea bun gust), umiliți și nefericiți ? Oamenii aceștia – profesorii – emană energiile acestea neprielnice unor copii. Cu toată străduința lor ca acestea să nu se întâmple. Asta mă doare cel mai tare că și copilul meu e nevoit să fie afectat energetic de nefericire de la vârste fragede în contactul cu dascălul lui. Nu-i poți cere dascălului să surâdă, să zâmbească, să fie fericit când se îmbracă de la second, când alege alimentele, hăinuțele și cărțile copilului său după PREȚ și nu după alt criteriu pe care îl cunoaște, dar nu îl poate aplica. Sau să îi ceri să sară în sus de bucurie că la sfârșitul programului de la școală, parcurge un cartier și ceva, pe jos, la picior, până acasă (asta într-un oraș), oprindu-se, în drum, la cel mai ieftin magazin de carne, la cel mai popular – printre nevoiași – aprozar, și-și duce în mâini pungile de plastic, rupându-și brațele și speranța de a-l respecta elevii ce se jenează să-l privească ori să-l salute, întâlnindu-l, fie că nu vor ca sărăcia dascălului să-i contamineze, fie că nu vor ca prietenii lui să știe ce om are la… catedră… Care e alternativa ? 1.Fiasco-ul școlii private pe care nu au fost lăsați…

  16. Sunt profesor. Am fost revoltată la fiecare caz de corupție mediatizat, dar și la fiecare de acest gen care s-a petrecut în preajma mea. Când am putut lua atitudine, m-am ales cu netragerea mea de către calculatorul (inspectoratului) în comisiile de evaluare, deci cu lovitură în plin – în dreptul meu la muncă cinstită și cu o altă lovitură – în plexul bugetului familiei, la care contribuiam si eu cu bruma de 2,30 de lei/ lucrare de 2-9-11 pagini la BAC x aprox. 100 de lucrări (erau si de 1/2 pagini și de 3 randuri). Alteori nenominalizată pe listele schimburilor școlare, în străinătate, pentru că, decent, cu un ton respectuos, calm, semnalam anumite inadvertențe. Sau altă dată, la încadrare, primeam clasele mai slabe. Titulară fiind, cu cea mai solidă și susținută pregătire academică din catedră. NU am spăguit niciodată niciun profesor din comisiile de grade sau pe vreun director. Niciodată propusă la salarizare specială (2 %), pentru rezultate deosebite la examenele elevilor. Ba mai mult, pt. că nu dau meditații pe bani acasă, ci doar consultații gratuite, la școală, unii spuneau că nu e meritul copiilor mei și al meu, ci al celor la care se duc la meditații … Dar marea lor majoritate care nu se ducea ? Titularii eram ciumați la inspectorat, la consfătuiri, când ceream vreo lămurire, de la noi nu se așteptau la cadouri, pe când cel mai bine tratați erau suplinitorii, necalificații, pe care îi puteau mulge. Uneori (alte cazuri or fi și cele semnalate de cei care au scris mai sus) copii se duc la meditații pt. proprie liniștire, a părinților, pt. că e concurența între familii de prieteni, alteori pt. că elevii sunt conștienți că nu au învățat în anii precedenți BAC-ului, dar și pt. că la clasă nu e profesor bun, chiar dacă e bine pregătit omul nu poate sistematiza ori împărtăși (un bun folbalist, nu e întotdeauna…

  17. nu e întotdeauna un bun antrenor și invers !).

    Când la un BAC am refuzat atenția (de la un singur om) toti ceilalți, colegi, părinți, inspectori (în control) m-au privit ca pe o ciudată. Se fereau de mine, de mă simțeam eu prost.

    Am peste 2 decenii. Am prins vreo 4-5 inspectori de specialitate. Vorba unuia de mai sus: mai vreți ? că mai sunt multe de spus …

    La consultațiile gratuite de BAC vin 3-4 elevi din 43 (2 clase). Materia nu-i interesează pt. facultate. În cele 2 zile propuse de mine, după ore, fug spre alte meditatii pt. admitere la facutate. Dar stau în clasă, câte 2 ore, pt. ei.

    Marcărele tablei ecologioce le cumpăr eu, diriginta. 10 buc. sunt 64 de lei (pt. care mă duc cu mașina, sâmbătă, să le iau dintru-un loc mai ieftin decât de la librăria de lângă școală). Decorațiunile de ferestre, bradul de plastic, ramele pt. poze, scrisorile cu confirmare de primire pt. înștiințarea absențelor nemotivate, notelor, pragului de corigență, hârtia de xerox, cartuș, capsator, capse etc. tot eu cumpăr.

    Trist e că le-am spus și dat bonul/factura marcărelor (fără de care nu se poate scrie la tablă) copiilor mei (pe care îi iubesc) și părinților (le-am trimis un mail) și nici azi nu mi-am recuperat o cheltuială … nu pt. copilul meu, ci pt. ai altora …

    M-am dus în tabără 6 zile, la munte cu elevii mei, unde au vrut ei, cu organizarea lor, la condițiile propuse de ei … dar pt. masă m-am împrumutat de bani. Cineva mi-a spus (din afara sistemului) că sunt o fraieră. Să mai am și grijă și răspundere și să mai plătesc pt. stres și nopți nedormite …

    Multe nu sunt normale ! Nu pt. bani mai mulți, nici pt. respect vă spun toate astea … poate pt. ca să vă faceți o idee despre cum se vede și din interior …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s