Desi pare veche, poza din titlu infatiseaza o statueta veche de vreo luna. Despre imaginea de mai jos n-am reusit sa aflu mare lucru. Stiu doar ca aici e o fosta asezare turceasca in Dobrogea, demult parasita si la fel de demult uitata. Am descoperit-o mergand cu bicicleta de la Medgidia spre Eforie Nord. Nu ma intrebati cum se mai numeste, nici eu nu stiu.

Cu genul asta de uitare trebuie sa luptam in fiecare generatie. In unele locuri reusim:

aici vedeti un turn al unei cetati transilvane, inca in picioare. Altul, la cativa kilometri de locul asta, a cazut anul trecut: greu de uitat, odata ce era langa sosea. Dar mai putin iubit, odata ce putini ii stiau povestea.

Din experienta mea, istoria se degusta cel mai bine de la oameni Sa stau de vorba cu oamenii in birturile satesti (da, cand vrei sa te odihnesti un pic, acolo gasesti cele mai interesante personaje) mi se pare cat un curs intreg de sociologie si istorie la un loc. Imi place sa trag cu ochiul in gospodariile oamenilor de la tara, acolo unde inca mai gasesti obiceiuri, meserii, traditii si  povesti.  Desi tot mai des, casele raman singure dupa ce copiii stapanilor pleaca in lume sa-si caute norocul….

Uite insa ca nu toti au plecat. Ba unii chiar vin la oras sa arate copiilor olaritul, in ore speciale de istorie aplicata.

Bancpost le-a facut un camion cu atelier inauntru, ca sa se poata plimba intre scoli. Nu e doar olarit, ci si fierarie si linogravura. Mesterii sunt de manual: relicve vii ale unei civilizatii rurale in majoritate uitata: a noastra.

Dar stiti ceva? Copiii sunt fascinati de povestea asta. Si sunt vreo 4000 dintre ei care s-au intalnit cu mesterii in toamna asta – sau urmeaza sa-i vada.