Documente oficiale americane: de pe un mail de yahoo, un roman incearca sa obtina o intalnire pentru Dragnea cu vicepresedintele Pence. Cu 100.000 de dolari

Ultima ora: Liviu Dragnea a declarat la Hotnews ca „PSD nu are nici un contract cu vreo firma de genul asta si nici nu a platit vreun leu nici unei firme. Am verificat dimineata si eu la partid”, a declarat vineri dimineata Liviu Dragnea la Palatul Parlamentului. Intrebat daca intentioneaza sa faca o vizita in Statele Unite in perioada urmatoare, Dragnea a raspuns: „Nu, nu intentionez, dar daca o sa primesc o invitatie si o sa fiu lasat sa plec, o sa o onorez cu placere.”

Mai departe, postarea originala:

Povestea incepe cam asa: un mesaj pe facebook sosit ieri seara de la un anonim (da, stiu, statul paralel, bu-hu-hu!) imi semnala urmatoarea postare pe un site din Statele Unite. Conform ei, PSD ar fi platit 100.000 de dolari unui lobby-ist pentru a aranja o intalnire intre Liviu Dragnea si vicepresedintele Mike Pence sau macar seful Camerei Paul Ryan.

2.png

Sursa site-ului nu e specificata, dar mi-am adus aminte ca in Statele Unite, orice lobby-ist trebuie sa se inregistreze oficial, iar inregistrarea trebuie facuta publica. Asa ca am cautat pe site-ul FARA – Foreign Agents Registration Act. Am cautat dupa numele companiei – Madison and Co si iata ce am gasit. Un document depus de firma, in care listeaza clientul, serviciile (incercarea de a obtine intalniri cu cei doi) si suma: 100.000 de dolari.

suma si scopul

Tot acolo am gasit un alt document, mai detaliat, care arata cateva lucruri. Conform cu el, clientul e PSD, care se angajeaza sa plateasca. De asemenea, acelasi document spune ca nu exista un contract, dar ca ii tine locul corespondenta intre parti.

contract

Vorbim aici despre corespondenta pe email. Curiosi? In acelasi document de mai jos gasim un mail primit de unul dintre sefii Madison de la un roman care se semneaza dr. Gh Dimitrescu.

mail dimitrescu

Documentul, daca e original, pare sa provina de la un functionar al statului roman (am gasit un Gheorghe Dimitrescu intr-o declaratie de avere la Camera Deputatilor, pe post de consilier, un om care a fost si consul).

In mail, Dimitrescu il descrie pe Liviu Dragnea ca pe o „uriasa personalitate”, cere ajutor pentru intalniri la cel mai inalt nivel si se termina ca intre prieteni: „Stiu care sunt regulile, suntem amandoi bine conectati pentru asemenea aranjamente… pentru orice detalii suna-ma oricand…”

Mailul pare sa fi fost de succes, pentru ca lobby-istul ii raspunde imediat (mailul provine din acelasi document):

final mail.png

Ok, deci cei doi se inteleg. Totul se intampla, dupa datele din mail, in luna mai, anul acesta. Urmeaza si factura… interesant, pe numele domnului Dimitrescu:

factrua

 

Cine a platit factura? Ar fi interesant de stiut, dar nu esential. Oricum, in documentul din care provine imaginea de mai sus exista si chitante, care sunt pe numele PSD. Chiar in rate…))

detaliat

S-au intamplat intalnirile, intre mai si octombrie 2017?

Nu stiu – public, cel putin, nu am auzit nimic de asta. S-au intamplat celelalte lucruri promise in contract: aparitii la CNN, intalniri in mediul politic si in cel academic? N-am idee.

proposal

Si, in fond, nu asta e problema. E normal sa vrei sa te intalnesti cu vicepresedintele Statelor Unite, cand ai o asemenea functie in statul roman. E firesc sa vrei sa te promovezi, pe tine si Romania, in media si intre oamenii care conteaza. Chiar si banii merita cheltuiti pe asta.

Dar… nu asta e problema.

Problema e Liviu Dragnea.

Si situatia lui speciala, care atarna ca o piatra de moara nu doar de numele lui, ci si de cel al Romaniei, in situatia asta.

Cum incepea articolul „Un politican roman condamnat la inchisoare…”?

Aici e buba. Indiferent daca condamnarea lui Dragnea e pe drept sau pe nedrept, ea exista. Si se plimba dupa el impreuna cu functia lui, impreuna cu numele Romaniei, impreuna cu imaginea si respectul pe care ar trebui sa il impunem altora pentru aceasta tara.

Si nu prea reusim.

Liviule, aici nu mai e despre tine. Aici e despre faptul ca ne vorbeste lumea. Despre ghinionul tau pe care ai ales sa-l transformi in blestemul nostru, al tuturor.

Crede-ma, nu m-a pus madam Kovesi sa caut in povestea asta. N-am primit ordin de la statul ocult, nu e pe punctaj de la SRI sau CIA.

E pur si simplu despre rusine. Pe persoana fizica.

A mea si a altor romani. E lipsa de respect fata de tara pe care pretinzi ca o iubesti.

Vrei sa te intalnesti cu Pence?

Foarte bine. Dar iti sugerez sa incerci mai intai cu o oglinda.


There is no ads to display, Please add some

7 comentarii

  1. […] Romania’s leading party president, who has received a suspended 2 year jail sentence for trying to rig the election has just payed 100000$ for a urgent meeting with Vice President Pence. https://lucianmindruta.com/2017/11/02/documente-oficiale-americane-de-pe-un-mail-de-yahoo-un-roman-i… […]

Dă-i un răspuns lui SandroAnulează răspunsul