Puie Muccini! Cum i-am descoperit pe strainii care strica Opera Romana

La Opera, cativa artisti romani s-au apucat ieri sa-i huiduie pe angajatii straini cu vorbe de genul „afara din tara!”
 
Sunt cu totul de acord cu ei. Stati, inainte sa fiti socati de treaba asta, cititi bland mai departe.
 
Sunt de acord cu ei, doar ca mi se pare prea putin.
Nu doar artistii straini trebuie aruncati din tara. Autorii ce au? Mozart, Verdi, Puccini, astia sunt romani? Au suferit aici, cu noi, pe salarii mici? Ok, Mozart a suferit, dar in Austria, deci nu se pune.
Dar sa revin: astia ce motive au sa mai ramana?
 
Jos cu Mozart, huo, afara!
 
Vuie Merdi! Puie Muccini!
 
Dar stati, ca am mai gasit probleme! Viorile alea Paganini, de ce nu sunt inventate de Petrache Lupu? Violoncelul? E el instrument traditional romanesc?
 
Si de ce nu avem acordeon la opera? Toate tarafurile noastre au! Ce e cosmpolitismul asta?
 
Si nu e doar atat: din informatiile mele, pe Columna lui Traian nu apare in nici un fel vreo Opera Dacica. Ceea ce ne duce cu gandul ca s-ar putea ca nici ea, nici institutia sa nu fie neaosa!
 
Opera, chiar ea, nu e romaneasca!
 
Pai afara si cu ea din tara! Caramida cu caramida s-o demontam, cu ajutorul unor romani vasnici, eventual imbracati in verde si cu centiron mov, pardon, maro si s-o trimitem inapoi, plocon, italienilor.
 
Sa vada si ei ca romanii nu glumesc cu apararea culturii nationale!
 
Plus ca locul are vad bun, ar merge o saormerie pentru studentii de la Drept si Medicina.

There is no ads to display, Please add some

Un comentariu

Dă-i un răspuns lui Sezi blandAnulează răspunsul