Cand roata olarului invarte inimile copiilor

1.png

Copilul din fata mea se mira si el de cat de usor e.

Sta pe un scaunel, cu un sort sa nu se murdareasca. In fata lui, roata olarului se invarte repede, iar lutul e moale si isi schimba forma la cea mai mica miscare a degetelor. Incet-incet, copilul incepe sa inteleaga de ce oalele vechi din muzee – si unele din cele noi – ale bunicii au forma asta. Nu e de frumusete si nici din intamplare: e forma causului palmelor.

Palmele a mii de generatii.

De unde vine lutul? Dintr-o margine de garla, imi spune olarul. Scos cu mainile de oameni care mai stiu cum sa-l dibuie si cum trebuie sa fie de dens. O arta, nu o stiinta. Una veche.

2.png

In Romania sunt o multime de oameni care se numesc Olaru. Sute de mii. Cu totii au in buletin numele unei meserii care se mai pastreaza doar ca o umbra in realitate.

Olarul din fata mea e de pe langa Bucuresti. Erau o multime in sat: acum au mai ramas doi-trei. Nu mai renteaza…

Cine sa mai invete mestesugul si de ce? Ne luam oalele de la supermarket, chiar daca-s poate un pic mai scumpe. Olarii imbatranesc – si odata cu ei o parte a istoriei noastre de tarani, oameni ai pamantului.

Dar sa nu ne intristam, pentru ca scena e vesela. Se intampla intr-o scoala din Bucuresti, unde copiii stau la coada – da, la coada! – sa faca cu mana lor oale de lut. Un cetatean cu barba a la Cuza, Virgil Scripcariu, se plimba printre ei, tantos. Are si de ce, pentru ca e unul dintre cei care  au muncit la proiectul acesta al Bancpost, care preda in scoli un alt tip de istorie: legatura intre ce ne-a ramas in realitate, cateodata neasteptat de aproape de noi (sub forma monumentelor UNESCO) si trecutul din manualele de istorie din ghiozdanele copiilor…

Din pasiunea lui Virgil si-a Adrianei, sotia lui, s-a nascut si brosura asta, pe care o puteti citi aici si eventual folosi la propria ora de istorie vie, acasa, cu copiii vostri.

Pentru ca nu e niciodata tarziu sa punem traditiile si mostenirea noastra neamului intr-o forma reala, dincolo de cuvinte, steaguri si indemnuri patriotice. Va povesteste Virgil aici de viziunea din spatele proiectului:

 

Ca acesti copii mai sunt vreo 4000 in Bucuresti. Cu totii s-au intalnit cu meseria de fierar, de olar, de linogravor. Au stat pe langa mesteri, poate au furat meseria sau nu, dar sigur au respirat un pic aerul istoriei.


Pentru ca istoria nu e doar despre domnitori si date si evenimente. E si despre viata oamenilor din alte vremuri. Abia cand pipai lutul moale si privesti la focul atatat de foalele fierarului intelegi cum au trait oamenii alta data, cat de greu le-a fost si totusi, cat de puternici au fost sa se ridice si sa faca lumea de azi, asta confortabila, in care traim.

E si o lectie de recunostinta deci. E o buna ocazie sa realizam cat de mult avem azi si cat de usor ne e, de fapt, chiar daca saptamana viitoare vine teza la mate si mama nu mi-a dat voie sa beau cola seara….

M-am despartit de copiii astia bucuros ca cineva le-a pus pamant sub unghii si istorie adevarata in minte.

Bravo voua, dragi olari si fierari, oameni cu idei viziune de la Bancpost si Scoala de la Piscu…

Nu doar ca ati facut o treaba buna. V-ati facut, intr-un fel, datoria. Aia de care uitam mereu, fata de povestea uitata care se numeste istoria Romaniei.

P.S.

Si, pentru ca valorile adevarate se pot apecia cu adevarat doar cunoscand, vizitand si traind, Bancpost a oferit sansa unei familii sa cunoasca frumusetile si patrimoniul cultural din nordul Moldovei. Felicia Birziloiu este castigatoarea unui sejur de trei zile in Bucovina – unde va putea sa vada in realitate daca brosura exagereaza vreun pic sau nu…)

#bancpostpentrueducatie

(P)

 

3 comentarii

  1. E foarte bine sa stii cate un mestesug. Nu conteaza ca poti cumpara obiectul finit de la magazin, adica facut de altii. Cand ti le faci singur ai satisfactia muncii tale care nu poate fi inlocuita cu altceva, nici macar cu acelasi obiect primt cadou. Din acest motiv, mie imi place sa tricotez si sa cos. desi imi permit sa-mi cumpar pulovere sau sa platesc o croitoreasa. Ar trebui incurajati toti copiii sa invete cate un mestesug pentru a vedea ce poate iesi din mainile lor, pentru a-si cunoaste potentialul si pentru a realiza care este satisfactia lucrului facut de ei. Am fost foarte fericita cand pe la 9-10 ani am imbracat primul pulover tricotat de mine si nu pot inlocui acea satisfactie cu nicio bucurie pe care am avut-o cand am primit un pulover cumparat.

    • Hainele și obiectele de uz casnic pot fi românești, dacă ai răbdare să cauți și să te informezi. Multe firme mici sunt românești. Uneori, produsele lor sunt mai scumpe, nu dau exemple pentru că nu vreau să fiu acuzată că fac reclamă mascată. Mi-am făcut un obicei din a mă uita pe etichete, chiar și la produsele alimentare, apoi un search pe internet. Prefer mai puțin cantitativ, de calitate și românesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s