A vesnicie si a usi batute in cuie. Si a geamuri sparte prin care nici vantul nu mai fluiera, de urat. A porti ruginite care nici sa scartaie nu mai pot. A betivi care trec noaptea si mai rup cate o uluca din gard. Nu stii de ce. Nici ei nu stiu.
Satul e facut din doua lumi: Pe Vale. Si Pe Deal. Diferenta nu e mare: cativa metri si ceva asfalt. Pe deal merge drumul judetean. Pe vale merg navetistii de la petrol, cu bicicletele, dimineata la 4. Sau mergeau. Intre timp, sondele sunt automate si barbatii someri beau si ei automat. In virtutea inertiei? Nu, nu e nici o virtute aici.
Cutare vecin nu mai are un lob al ficatului. Un altul nu mai poate munci o zi intreaga, cat e regula aici, cand iei un om “cu ziua”. Nu mai poate, ca oboseste. “De la bautura”, iti va spune cu un aer trist, ca al cainelui ramas fara stapan si fara chef sa mai alerge pisica.
Satul se subtiaza. Vecinul ala pe care il stiai a murit. Si femeia i-a murit, dar nu inainte de toate parastasele randuite. O sticla de vin. Un cozonac. Trei lumanari. Astea sunt actele cu care te duci si nu te mai intorci. Asta e ultima cronica de dinainte de Sfarsitul Istoriei, versiunea de Arges.
Casele se pustiesc. In curte inca mai rasar primavara ghioceii pusi acum 50 de ani de o tanara nevasta cu burta la gura, sa-i tie de urat si sa-i lumineze iarna. Ea nu mai e. Copiii sunt departe. Nepotii nu mai stiu bine romaneste si nu se mai intorc niciodata: ce-ar intelege de aici, din frigul nostru, din troaca porcilor si balegarul de dus pe camp, ei, baieti de Barcelona la prima generatie?
Casele se naruie. Copacii nu mai cresc langa ele. Ci, de multe ori, prin ele. Case de chirpici, usor de cucerit de natura care-si ia revansa. Case descarnate, la care se vad coastele de lemn si pamantul framantat.
Case bantuite? Nici macar. Pentru ca moroii nu mai au pe cine bantui. N-a mai ramas nimeni sa se sperie. In curte nu mai scurma gainile, ci doar noaptea vreun dihor plictisit si infometat.
Nu e Apocalipsa. E pur si simplu o tara din care ai voie, dupa 50 de ani, sa fugi. Si nu fug doar domnii de la oras. Fug si vecinii mei. Fug si taranii.
Au venit aici acum cateva sute de ani, in Evul Mediu tarziu. Au facut case la vreun kilometru de rau, aproape de deal, pe un pamant bun si negru si plin de râme daca sapi putin. Au facut biserici si-o scoala. Un camin cultural si trei birturi. Si un cimitir si-o sala de parastase.
Si-acum pleaca. Sau mor.
Si eu scriu despre cum e sa te duci duminica la tine acasa la tara, sa te dai jos din masina si sa-ti tiuie brusc urechile de atata liniste.
La mine in sat a venit vesnicia.
Ba chiar a si trecut deja.
There is no ads to display, Please add some
Foarte bun. Foarte adevărat. Foarte trist. Și inevitabil.
Bine scris si asa de trist…
Era mai bine sa nu fie scris deloc, cred…
asa se intinpla ca-m in toate satele ROMANIE,CRUD DAR ADEVARAT
Multi o sa caute casutele astea si o sa caute si identitatea lor de care cam fug unii!
Sfâsietor de adevărat…
Faina poza, imi place…Dar probabil ai cautat tu cea mai faina (fosta) casa. Ca-n general, in Sud, casele arata ca niste bordeie cu lipituri anexate si tabla urata pe acoperisuri…
Da, probabil ca e o fosta casa de chiabur sau popa sau invatator… cam astea erau notabilitatile satului…))
Păi dacă era mai bine să nu fie scris, de ce-l mai scriseși, Luciene? Sau o făcuși doar ca să-ți mai exersezi stilul? Stilul e într-adevăr ”șucar” (și nu ”mișto”, cum ar spune toți gagiii, aia înseamnă altceva, înseamnă ”bine”) și-mi place, dar asta e soarta majorității satelor muntenești, moldovenești și parțial oltenești, adică a celor din ”Regatul vechi”, spre deosebire de cele din ”Argheal”. Și până la urmă e doar diferența dintre civilizația orientală, Otomană, și cea Austro-Ungară. Știi doar, că Oltenia e singurul teritoriu din istorie din care Austro-Ungarii au plecat de bună voie, neputând să pună ordine în pământurile și proprietățile din acest ținut, din lipsa cadastrelor și a oricăror forme scrise de proprietate. Totul se baza pe ce ținea minte cutare că a moștenit de la cutare, și că ăla avea pământ în cutare loc, și era vecin cu cutare, dar odată a zis că nu-i mai lasă la alde fii-su 4 pogoane, ci doar două, că nu s-a însurat cu a lu cutare, și așa mai departe…Pe de altă parte, dezrădăcinarea asta a țăranului nu-i de-acum, ci din anii 50, când comuniștii au mutat țăranii la marginea orașelor să-i bage în ”făbrici”, și au devenit generații de zombi, că nu mai erau nici țărani, dar nici orășeni nu puteai să-i numești, așa s-au format mahalalele sau ”cartierele muncitorești”. Înainte plecau din sat doar cei capabili, pe care-i ducea mintea și învățau carte, de frica sapei și a secerii, nu de altceva. Acum pleacă toți. De foame și de frica sărăciei…
Spuneam asta pentru ca poate ca era mai bine sa nu se intample asa ceva….Si de la mine de la tara pleaca si aia mai avuti, si amaratii. Nu ca e mai bine in alta parte, dar e mirajul. Si spaima ca poate se ajunge altul si tu nu…
Sunt foarte plăcut surprins că ai început să ”te bagi în seamă” cu noi, comentatorii! Și chiar și cu mine!:)) Până acum (și-ți urmăresc blogul de ceva vreme, am mai și comentat pe-aici de câteva ori) aruncai pietricica, sau bolovanul, după caz, și noi, berbecii, ne repezeam ca muștele pe căcat cu păreri care mai de care mai pertinente, de ajungeam inevitabil să ne înjurăm între noi ca idioții!:)) De ce pleacă românii? Habar n-am, poate ai dreptate, nu doar de frica sărăciei (deși cei mai mulți de-asta o fac), mi-ar plăcea să cred că pleacă din aceleași motive pentru care au plecat în istorie vikingii, englezii, portughezii, spaniolii, olandezii, belgienii (da, belgienii, până și ăștia aveau ceva colonii până după Război, Congo, parcă, era una dintre ele, sper să nu mă înșel). Mi-ar plăcea să cred, dar mă tem că nu e așa… Nici măcar din motivele pentru care pleacă musulmanii în alte părți… Nu-i văd pe români atât de uniți și atât de solidari unii cu ceilalți încât să colonizeze ceva, sau să impună vreun mod de viață pe undeva. Ba dimpotrivă, am înțeles că atunci când ajungi într-o țară străină, cei de care trebuie să te ferești întâi și-ntâi sunt tocmai conaționalii, că ăia sunt primii care ”te fac”!:))
In „alta parte” e mai bine in unele privinte dar nu e mai bine in altele.
Maine as pleca in Romania daca n-ar fi asa mare diferente intre sistemul de invatamsnt si cel medical de aici si de acolo.
Tristete si tandrete totodata. E ca si cum ai vizita un cimitir vechi unde abia mai zaresti inscriptiile de pe cruci , incercand sa-ti imaginezi despre cum erau oamenii cand erau oameni.
Trist . din pacate
Deși pare trist, totuși asta e societatea acum. S-a schimbat. Și noi cu ea.
Ne e milă de cei pe care îi lăsăm acasă, în sat, atunci când ne decidem sa plecăm la oraș, fie pt un job sau la facultate. Știm că ne vom face o viață acolo și ne vom mai întoarce decât în vizită de câteva ori pe lună sau pe an. Nu pot să apreciez cât de greu e pentru cei care pleacă afară, la mii de km depărtare.
Totodată au fost deciziile noastre, ale celor care citesc acest articol și se gândesc la cei de acasă. Și nu cred că am fi putut alege sa rămânem. Și nici n-o să ne întoarcem.
Mă bucur că n-am plecat din țară și îmi văd familia și satul frecvent.
Foarte mișto articolul.
:~ Nu, celor ce pleaca la mii de km departare nu le e greu. Pleaca si uita. Uita si pleaca. Si nu se mai intorc. De la bine la rau nu te mai intorci…
Lucian Blaga spunea odata ca „vesnicia s-a nascut la sat” ea nu a plecat niciodata de acolo. 😉
Satele mor pentru romanii nu mai fac copii. Cati copii aveti dle Mandruta? Si cu restul ce ati facut?
3. Dvs?
Mda…sunt bucurestean de cativa ani, dar gandul imi sta tot la acel sat din Podisul Moldovei, in judetul Bacau, unde am fost crescut de bunici. Un sat flancat de rapi si paduri intinse pe niste dealuri cu ambitie de munte. Un sat infiintat acum cateva secole de niste moldoveni care au fugit din calea tatarilor. Si pentru ca s-au apucat de taiat padurile sa isi faca loc si case, satului i s-a zis Biclesti (de la a bicli, a ciopli lemnul). Si mai toate familiile din sat purtau numele de Biclea. Am avut o copilarie superba, autentica, acolo…dupa 38 de ani nu a mai ramas nimic din casa bunicilor, doar acel miros de tencuiala data peste chirpiciul crapat de vreme. Ce vremuri si oameni neprihaniti! Nu o sa ne mai intoarcem niciodata la acele timpuri pline de tihna si armonie, in care totul se aranja perfect, in mod natural…mare pacat!
http://vechiulvaslui.blogspot.ro/
Nu mori cu adevarat atunci cand mori, mori atunci cand nu mai ai pentru ce trai. Cati straini nu si-ar dori parloaga aia gaurita de rame! Si vine englezul, vine francezul, vine americanul si vede ramele din pamant si ramane cu gura cascata. Gusta o boaba de strugure din bolta: ce gust, ce parfum!!! Cata liniste, ce pace! Ce prosti si nebuni romanii astia, in loc sa cultive pamantul asta si sa vanda minunatiile cultivate pe el au plecat si au lasat aurul pe pamantul gol. Au crezut ca aurul e la oras in praf si zgomot! Au crezut ca e mai mare fericire sa nu aiba bataturi in palme si sa fie avocati si programatori. PS: Nu, nu ai gresit ca ai scris ai gresit ca te-ai lasat cuprins de tristete, de deznadejde. Cu totii am gresit cand am simtit asta. Tristetea e o gaura neagra care te ameteste si te trage in ea, problema e ca noi romanii spre deosebire de alte natii nu stim sa dansam si sa chefuim cand ne trage gaura neagra in jos. Noi romanii ne asezam in fund, ne tanguim si ne punem cenusa in cap. Am uitat Miorita. Ne-am uitat credinta stramoseasca, al mai pur si minunat lucru din poporul asta. Moartea nu e Moarte, e doar o Nunta. Romania nu e doar o tara, Romania este locul unde s-a oprit timpul, este locul din Univers unde gaura neagra a stat pe loc si a inceput sa zambeasca.
Si n-avea dinti, gaura aia neagra…)
N-avea dinti in gura. Nici bunica mea nu mai avea la 93 de ani. Daca apuc sa mai traiesc pana la 63 (ca de dinti vad ca incep sa scap pe la 36 cat am acum) e bine. Point is: ne mor niste lucruri ce nu au murit nici pe vremea odiosului: patriotismul si credinta. Scuipam pe tara asta si nu ne mai uitam indarat. Il intreb pe fratemiu cand vine in vizita in Romania si spune razand ca nu mai vine. Are casa, are familie are tot ce-i trebuie. Lumea este un Titanic care se scufunda lent si in barcile de salvare e loc doar pentru cine trebuie. Buni sau rai, prosti sau destepti astia suntem, trebuie sa „ne” avem unii pe ceilati. Este tot ce avem. Restul este energie neagra, materie neagra. Stiu ca suna ezoteric dar nu o spun eu o spun cifrele: http://map.gsfc.nasa.gov/universe/uni_matter.html.
Întrebarea mare e de ce fug oamenii din Romania?
Eu cel puțin am plecat la o munca mai interesantă – si mai bine plătită – dar restul satului?
de urat…
Ne au dat anii de glorie comunista un dor de a pleca!………la unii doar dorita de aventutura……si au trecut anii in Canada….au trecut 21…si aventura s a tranformat in o noua „acasa”……..si uita asa incet Timisoara ramane doar amintirea tineretii si locul in care te duci in concediu cate o saptamana pe an….te bucuri de cat de bine arata orasul de prietenii ce ti au mai ramas si de mancarea faina din „birturi”…mai cauti cunoscuti pe la Directia apelor (sau cu s o fi numind acum)….si constati ca au ramas f putin …unii ca si Cotoc s au dus…..si te apuca un dor de comunism…..ca doar atunci eram tineri!….gata ca bat campii!
Pot sa spun de ce a plecat fratele meu (om cu facultate): diferenta prea mare de gandire intre el si restul lumii.
Casa e locul unde simti ca traiesti,iara daca nu simti ,este locul unde traiesti mai bine,unde ai siguranta si poti face ceva.In RO ai simti ca traiesti daca ai avea si ce sa faci,daca ai avea siguranta ,ceea ce nu ai,daca ai trai ceva mai bine ,ceea ce nu se intimpla.Cam de aia pleaca oamenii in alte parti,pt ca acolo traiesc mai bine si de fapt asta e ce conteaza pina la urma.
[…] Lucian Mindruță […]
[…] Lucian Mindruță […]
Adevarat, tristetea vine din faptul, ca noi toti am contribuit la vesnicia satului.
Este mai mult decât dureros, este tragic ! Ce va fi din țara asta, ce va fi din noi ?
Sa știi ca ai talent de scriitor. Poate ești un mic Marin Preda rătăcit în consumul societății pentru o direcție fără spirit, ce face forțele materiei de nestăpânit, chaos.
Sa știi ca ai talent de scriitor. Poate ești un mic Marin Preda rătăcit în consumul societății pentru o direcție fără spirit, ce face forțele materiei de nestăpânit, chaos. Nu uita unde taxele termina pregătind sclavia copiilor e un sat tăcut cu un pumn invizibil lovit parșiv politic.
Sa știi ca ai talent de scriitor. Poate ești un mic Marin Preda rătăcit în consumul societății pentru o direcție fără spirit, ce face forțele materiei de nestăpânit, chaos. Nu uita unde taxele termina pregătind sclavia copiilor e un sat tăcut cu un pumn invizibil lovind parșiv politic fără oprire și când toți au cedat.
Sa știi ca ai talent de scriitor. Poate ești un mic Marin Preda rătăcit în consumul societății pentru o direcție fără spirit, ce face forțele materiei de nestăpânit, chaos. Nu uita unde taxele termina pregătind sclavia copiilor e un sat tăcut cu un pumn invizibil lovind parșiv politic fără oprire și când toți au cedat. Sa știi ca asta înseamnă a nu putea vedea prin dragoste creștină realitatea din cauza creatorilor de iluzii. Ai văzut și tu ca noi toți subminarea unei tari întregi și menținerea financiara inclusiv minerii ca forță aliata intimidatoare și egoista, care nu e deranjata sa vândă pe bani spiritul creștin al adevărului in ritualuri politice. Inclusiv torționarii numesc asta educație politica, conștiința ha ha politica. Unde naiba scrie în științe ca ea conștiința este intimidatoare și roaba viciilor pe mai multi bani pentru unii și pentru firimituri pentru alții?Asta e teorie oficiala, dar nu științifică. O fi catolica.Adica de inspirație păgână, influente ca în infernul roman vechi.
Trebuia sa pui mai multe poze , casa din aia cu lemnele „la vedere ” am avut si eu la Ladesti, Valcea . Am renovato , cu toate ca nu sta nimeni in ea ,nu m-a lasat inima sa o las asa.
Fain articolu’