Oscarul pentru Spotlight: cand seful iti spune sa faci dreptate

E atat de rar fenomenul in presa romaneasca inca ma doare sa vorbesc despre asta. In 25 de ani de jurnalism, trecand printr-o multime de locuri, cred ca n-am auzit vorba asta decat de vreo cateva ori de la sefii directi sau patroni:

“Treaba noastra e sa facem dreptate!”

Cum adica? Nu e sa spunem oamenilor ce vor sa auda? Nu e sa le mangaiem fiecare complex de inferioritate cu vestea ca sunt minunati, muncitori si cinstiti? Nu e sa le dam fete cu paiete si baieti cu zambete perfecte?

Nu e treaba presei sa faca rating, influenta, presedinti, averi? In America, la fel ca in Romania?

2

Ei bine, nu, Se spune (ca in “a fost odata ca niciodata”) ca presa avea pe vremuri o treaba mai grea, chiar daca cu mult mai simpla: sa spuna adevarul. Fara sa se intrebe „cui foloseste?”.

De asta ne aduce aminte “Spotlight”. De faptul ca treaba presei e sa rascoleasca lumea, sa deranjeze constiinte, sa isi infrunte publicul si sa-i spuna cand lumea lui e stramba, murdara si plina de suferinte bagate sub pres. Si sa-i mai strige un lucru, de neconceput: ca si el e de vina. Da, el, publicul. Adica ala care cumpara ziarul care il arata cu degetul.

In “Spotlight”, cativa jurnalisti se lupta cu majoritatea. Majoritatea e catolica si inchide ochii, de teama Alui de Sus sau doar a episcopului, la abuzarea tinerilor de catre preoti. Jurnalistii se chinuie sa scoata fiecare cuvant de la fiecare om. Cu totii sunt parte a abuzului, prin tacere.

Si asta mi se pare marele merit artistic al filmului: ca iti transmite fara gres sentimentul greu si apasator al luptei cumplite de a afla. Sentimentul ca adevarul e ca o teava de apa sparta, pentru care iti trebuie un excavator s-o scoti la lumina, chiar daca la suprafata e ditamai balta.

Video-+New+Movies-+Rachel+McAdams+&+Michael+Keaton+in+'Spotlight'

Jurnalistii din film sunt condusi de un evreu. El vede ceea ce ailalti trec cu vederea. Nu ca-i evreu si are ceva cu catolicii crestini. Ci pentru ca vine dintr-un alt oras, dintr-o alta cultura si nu poate gasi scuze la ceea ce fac localnicii, la felul in care ascund abuzurile bisericii. Dar nu va spun mai mult, ca vreau sa-l vedeti.

Si da, e un film usor de vazut pentru oricine in afara de un jurnalist. Pentru noi, e mai degraba un examen de constiinta. Fiecare se intreaba: oare eu am facut destul?

Oare am sapat cat trebuia dupa adevar?

Oare am avut curajul sa merg impotriva publicului meu, cand stiam ca nu are dreptate?

Oare mi-am riscat vreodata cariera contrazicandu-l pe sef sau pe patron, de dragul adevarului?

Oare n-am ales, de cele mai multe ori, salariul platit indirect de suferinta tacuta a altora?

………..

Si acum va las.

Ma duc intr-un loc linistit, sa iau pe rand toate intrebarile astea.

Desi probabil ca voi stiti mai bine ce raspuns da la ele, in fiecare zi, presa romaneasca.

2 comentarii

  1. Presa nu e făcută în imaginația mea sa facă război, ci sa informeze pur și simplu, asta însemnând sa lase sa fie vizibile emoțiile mediului fără trucuri sau vanitate de fucking Alpha. Ca scriitor poți introduce un personaj care ești tu ceea ce complica lucrurile și poate sa îți schimbe destinul în bine sau rău. De unde realizezi ca jurnalist ce înseamnă dreptul de a nu fi hartuit ca posesor de informații. Adică subiect sau jurnalist. Deci neutralitatea mass media e o cheie necesara nu doar siguranței jurnalistului. Vezi ce deștepți sunt elvetienii? . Neutralitate totala, urma scăpa turma.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s