In atentia doamnelor si domnisoarelor care ofteaza de Dragobete:
Luati loc. Tineti-va bine. Lumea nu va mai fi niciodata aceeasi dupa ce cititi urmatoarea propozitie. Gata?
Bine.
Iubirea romantica nu e un concept vechi de cand omul. Nu tine de firea umana, tot asa cum mancatul cu furculita nu tine de nevoile noastre fiziologice. Nu. De fapt, pe scara istoriei, amorul e un concept chiar foarte nou: 500 de ani maxim! Sa va explic.
Totul incepe in Evul Mediu, care introduce figura cavalerului oftand dupa o domnisoara pura, la care nu cuteaza sa ridice decat privirea, spre donjonul in care parintii cu stare o tin inconjurata de garzi, ca sa fie siguri. Iubirea incepe sa fie cool, chiar si pentru un macho imbracat in zale si capabil sa invarta o sabie mai lunga decat pare astazi necesar. Iubirea incepe sa fie neconsumata (fara ca asta sa fie un defect). Iubirea incepe sa fie posesiva: vezi centurile de castitate alaturi de care apar, se pare, si primii hackeri.
Renasterea, mai apoi, dezvolta conceptul si-l aduce spre mass-market: acum se puteau indragosti si oamenii de rand. Odata cu asta, dragostea (iubirea, ziceti-i cum vreti), adica oftatul incepe sa se separe incet-incet de sex. Dap, stiu ca e tragic. Urmariti-ma mai departe.
Culmea acestei separatii apare in secolul XIX, cand iubirea devine un sentiment eteric, complet nepotrivit cu impreunarea fizica. Poeti si prozatori isi dau mana si inchid ochii in chestiunea fiziologiei, doar ca sa promoveze amorul sentimental, trairea, dorul si suferinta. Culmea, se vindea mai bine, oricat ar da ochii peste cap cititorul de tabloid azi. Tanarul Werther care isi curma viata din amor nu e decat un efect secundar al acestui comert cu suspine la bucata.
Evident, povestea asta era o exagerare. Secolul XX ne aduce cu picioarele pe pamant (atunci cand nu suntem cu ele in aer). Revolutia sexuala nu e decat o reactie fireasca la ipocrizia romantica a bunicilor: omul e facut sa se reproduca. Orgiile hippie dau la o parte sentimentul, dar nu-l exclud. Iar omenirea merge mai departe, in ciuda spaimelor bigotilor si blestemelor impotentilor sau frigidelor.
Am facut o introducere lunga ca sa va spun cu totul si cu totul altceva: Dragobete, ca sarbatoare veche, poate chiar urmasa a uneia pagane, n-are cum sa aiba vreo legatura cu dragostea, asa cum o sarbatorim azi: 100% sentiment combinat cu un procent de sex lasat la latitudinea utilizatorului.
Nu, Dragobete este despre expresia fizica a flirtului satesc. Este despre sex, nu despre trairi de marketing si pernutze colorate vandute in mall.
De-aia zic, cand va vad ca sarbatoriti, fetelor, Dragobetele…
Sunteti capabile sa mergeti pana la capat in seara asta?
Sau iar va bateti joc de o frumoasa traditie romaneasca?
There is no ads to display, Please add some
1. Ideea de “dragoste platonica” isi are originile chiar in antichitate. Vezi “Banchetul”. Prin urmare… dragostea pura (fara conotatii sexuale) nu este o inventie culturala din ultimele cinci secole;
2. Psihologii spun ca pornirea si satisfactia sexuala excita o anumita zona din creier, iar sentimentul iubirii alta zona. Deci dragostea este nu doar o inventie culturala. Este infipta in codul nostru genetic;
3. Un pic de frustrare, se scurge printre randuri. Te inteleg perfect!
4. Superb indemnul cu care se incheie articolul – de aia am si decis sa comentez!
Am exagerat un pic…recunosc! Dar in mare, inventia iubirii e medievala si europeana, trebuie sa recunosti…
Am fost, si eu, un pic carcotas…
Pot sa accept ca incarcatura sentimentala a relatiilor sexuale si reflectarea acestora in cultura popoarelor lumii a capatat o coloratura specifica in ultimele sute de ani.
Imi plac punctele tale de vedere si te citesc cu drag de cate ori apuc.
Succes!
Costin.
Din faptul că {sentimentul iubirii excită o anumită zonă din creier} nu rezultă nicidecum că {dragostea este înfiptă în codul genetic, nefiind o invenție culturală}.
Orice lucru deprins (cultural sau individual, nu contează) excită o anumită zonă din creier.
Cinematografia, muzica, pictura, umorul, matematica, istoriografia, ideea de libertate, ideea de democrație, o ideologie politică oarecare, o idee filosofică, sentimentul religios, convingerile ateiste ș.a.m.d. – toate acestea sunt deprinse, nu transmise genetic, și toate excită anumite părți din creier.
Ai un punct de vedere pertinent.
Cu toate acestea, n-as pune pe picior de egalitate dragostea (ca sentiment inaltator de dorinta de contopire cu celalalt) cu cinematografia.
Dragostea – cu toate aspectele si conotatiile sale – are un rol esential in perpetuarea speciei si este ancestrala. Inclin sa cred ca exista determinare genetica pentru TOATE aspectele sale.
Uite un exemplu de poem de dragoste, egiptean, mai vechi de 3000 de ani!:
My heart flutters hastily,
When I think of my love of you;
It lets me not act sensibly,
It leaps from its place.
It lets me not put on a dress,
Nor wrap my scarf around me;
I put no paint upon my eyes,
I’m even not anointed.
“Don’t wait, go there,” says it to me,
As often as I think of him;
My heart, don’t act so stupidly,
Why do you play the fool?
Sit still, the brother comes to you,
And many eyes as well.
Let not the people say of me:
“A woman fallen through love!”
Be steady when you think of him,
My heart, do not flutter!
Love songs or poems are probably found in every culture. Dealing as they do with an intense emotional experience felt by all, they are also a very old feature of verbal records. This has given them time to evolve elaborate variations, as can be seen in this selection of fragments from ancient Egyptian love poems, recovered from pieces of papyrus and fragments of a vase. They date from the period between 1,500 and 1,000 BC.