Brancusi a fost un Eminem al sculpturii mondiale.
Dar asta n-o sa-ti spuna criticii. Ca ei nu stiu cine e Eminem.
Si totusi, Brancusi merge perfect ca personaj din 8 Miles. Un baiat care a fluierat in biserica. Un outcast. Un golan care a provocat sculptorimea docta si tafnoasa a vremii lui, cu forme venite de nicaieri, cu lipsa completa de chef de a reprezenta ce vede in fata lui si cu nebunia de a pune in piatra sau metal ce-avea in minte.
Cu aceste calitati si defecte, Brancusi n-a fost imediat inteles. Lumea artei a facut misto de el ca nu se pricepe. Ca n-are maniera. Ca e in afara dogmei. Cand a mai facut si ceva ce parea un p….s, pai sa te tii scandal!
Nu seamana povestea asta a lui cu scandalul din jurul ambasadoarei Irina? Ba bine ca nu!
Si mai au cateva lucruri in comun. Brancusi a avut noroc. A ajuns celebru in timpul vietii lui. A ajuns vedeta. Desi n-a sculptat vreodata ca Michelangelo. Nu se pricepea la muzica, cum nici Rimes nu se pricepe la sculptura. Dar fiecare a facut performanta intr-o zona artistica… Ho, nu sariti, sigur ca proportiile sunt diferite.
Dar cred ca dl. Constantin s-ar fi inteles cu mult mai bine cu o artista decat cu exegetii (laudatorii, in limbaj lumesc) lui. S-ar fi bucurat cu mult mai tare sa vorbeasca de el cineva ascultat de milioane decat cineva ascultat de cateva sute. De altfel, asta i s-a intamplat chiar din timpul vietii: una dintre marile lui iubiri a fost, da… o cantareata. Poate ati auzit de Maria Tanase…
Nu mai zic ca frumusetea fetei se potriveste mai bine cu frumusetea pietrei.
Ce vreau sa spun cu asta?
Ca daca vrem sa facem educatie celor care nu au, poate ca trebuie sa ne ajutam de oamenii care seamana cu ei. Care se pot instrui din mers. Si care inteleg dificultatea de a pune un artist de acum 100 de ani (desi actual inca) in mintea unui pustan de 15.
Pe scurt: daca vrem sa-l vedem pe Brancusi ca pe o vedeta, nu vad ce e rau in a folosi alta vedeta, oleaca mai actuala, pentru a atrage atentia asupra lui.
Nu mai zic ca in felul asta, poate reusim sa le spunem tinerilor si ceva relevant pentru ei, ceva important pentru ambitia noastra ca natie: Go big!
Da, criticii stramba din nas la asa ceva, si totusi, trebuie spus:
Brancusi, dragilor, e un roman care a SCAPAT de cultura romana, care a evadat in UNIVERSAL, care a facut glorie si bani, pentru ca n-a stat nici la mila ministerului, nici la intelegerea compatriotilor.
Brancusi, aici e povestea fundamentala, e romanul devenit cetatean al lumii – si asta e o urcare, un efort, un upgrade. Brancusi e un star pentru ca a plecat la New York. Ca s-a tutuit cu Rockefeller. Ca a dat standarde noi Parisului artistic. Pentru ca n-a acceptat ca talentul lui sa balteasca intr-o lume care nu avea nici o intentie sa-l inteleaga vreodata.
Si asta e mesajul ultim al destinului sau:
Exista ceva mai mult, mai bun, mai frumos decat norocul de a fi roman.
Si anume, curajul de a fi al planetei. Nu doar al patriei tale!
Bine, acum nu stiu daca asta e pe brieful de la minister….
There is no ads to display, Please add some
Corect, MIndrutza,!!!!
Articolul e bun si la obiect. Totusi, as vrea sa inteleg: de ce a fost nevoie sa va tuguiati buzele ca o pitipoanca care isi face selfie?Adica, de ce OUTCAST si nu PROSCRIS? De ce?
Când încercați să trimiteți un mesaj cultural faceți-vă timp pentru diacritice. Diacriticele, la fel ca semnele de punctuație, la fel ca majusculele, nu sunt facultative, ci sunt obligatorii. Dacă trimiteți un mesaj de pe telefon unui prieten poți să omiți anumite reguli, dar când vrei să faci niște recomandări culturale destinate unui public larg, este bine să ții cont de toate regulile de ortografie și de punctuație.
Niște apă pentru arsura domnului Mîndruță, vă rog! Felicitări pentru remarca diacriticelor!
Multi idioti pe lume care se mai numesc si ziaristi, amestecand ce-o fi in stomacul mintii lor. In curand o sa auzim ca Eminescu a fost un Ozzy al poeziei românesti „ca sa fie pe inteles:)