Daca cineva vrea sa vada ce inseamna cu adevarat emigratia, imbatranirea populatiei, fuga copiilor de la sat spre orasele cu broadband si caini cu pokemoni in coada, apoi acel cineva trebuie sa se uite la pozele astea.
Imaginile de aici sunt facute pe parcursul a 20 de kilometri, intre comuna Urluieni si Lunca Corbului, in judetul Arges. Pe distanta asta, cale de 3-4 sate, am numarat mai bine de 20 de case parasite, din care am fotografiat cateva.
Cum le recunosti? Nu toate sunt in stare rea. Dar un lucru le da de gol: buruienile din curte. Un gospodar n-ar ingadui niciodata asa ceva. La mine in Arges, curtea se numeste „batatura” si acolo se intersecteaza de obicei gainile, cainele si pisica si oamenii.
Ce se intampla dupa ce oamenii dispar? Si, de fapt, cum mor casele astea?
E simplu: mai intai moare ultimul locatar. Cum suntem zona cu tuica si se bea zdravan, asta inseamna ca ultima e de obicei muierea. Pentru ea, copiii plecati la oras (Pitesti, Madrid sau Roma) fac ultimele traditii.
La poarta se pune o panza neagra (in imaginea din stanga o ghiciti printre scanduri: e gri, semn ca au trecut cativa ani). Apoi, cand mai trec cateva zile, e chemat un mester care stie cuvintele obligatorii de pus sus, langa streasina, acolo unde se bate in cuie scandura pe care sunt trecute cu vopsea alba „regretele eterne”.
Si-apoi, gata. Se pune lantul. Si toata lumea pleaca la rosturile ei. Satul ramane cu casele, iar rudele, daca mai sunt, cu speranta ca nu vor fi sparte chiar in prima noapte.
Cand oamenii ii lasa loc, natura isi ia revansa. Casele sunt inundate de verdeata, de pomi si flori salbatice. Jos, desi nu-i vezi, isi fac cuclus dihorii care fura gainile vecinilor. Si casele isi incep incet, incet, lungul drum spre ruina sau demolare. Fiecare cu norocul ei.
Intr-una din ele (si-mi cer iertare c-am intrat in curte) am gasit ceva ce mi-a taiat rasuflarea. Portretul stapanilor casei. Oamenii care si-au ridicat casa asta, si-au facut viata aici, ghicesc ca pe la 1960, poate au avut si copii… Oameni privind spre viitorul care – iata! – s-a terminat deja.
Va spun sincer ca aici mi-au dat lacrimile. Cu mana tremurand, am dat zoom.
Si-o mai aminti cineva de ei? Or fi lasat pe cineva in urma? Casa nu pare sa mai fie vizitata de mult… Si, de fapt, de ce te-ai intoarce? Ce mai e aici decat un final, o fundatura a timpului?
In rest, pe 20 de kilometri distanta, casele parasite se insira ca cersetorii la biserica, in ziua de Pasti. Fiecare ar vrea sa-ti spuna o poveste si te simti vinovat ca nu ai timp sa stai s-o simti si s-o asculti.
Casele astea n-au niciuna mai mult de 100 de ani. N-o sa ajunga niciuna pe vreo lista de monunente istorice. Singura lor valoare e strigatul: „Ce-ati facut cu viata noastra? Cu satul asta? De ce-ati plecat? De ce-ati renuntat? De ce n-a mai meritat sa fiti tarani, romani, argeseni?”
Poate ne raspunde biserica asta, si ea veche si demodata si nefolosita – probabil ca satul are acum una noua, cu turle argintii si clopot mai mare. Dar asa cum ea, e mai frumoasa decat orice ai putea cumpara de la magazinul de biserici noi. Mai frumoasa chiar decat Catederala Neamului Plecat de Acasa.
Nu doar biserica… si una din scoli s-a inchis. Nu mai sunt elevi? N-am avut vreme de investigatii. Doar de poze.
Vorbim mereu de Viscri, de mostenirea sasilor (pe care si eu o iubesc), de castele si conace, de monumente istorice si ruine antice. Si uitam ca mai aproape de noi (cel putin de astia din sud) se stinge incet un mestesug, o lume si un fel de locuinta traditionala pe care, in naivitatea mea, imi permit s-o iubesc. Pentru ca apartine satului in care am copilarit, unei lumi care se duce, unui loc mai simplu, mai sarac si, cu toate astea, mai frumos.
Dar destul cu emotia. Ce e de facut? Simplu. Mergeti pe drumul despre care v-am spus. Pitesti, stanga spre Barla la Lunca Corbului si incepeti sa cautati. Va place ceva? Intrebati vecinii cine vinde. Ca sigur vinde cineva – daca a mai ramas cineva in viata.
Aproape fiecare din casele astea pot fi reparate. E mai greu decat sa faci una noua, stiu. Dar pentru o casuta de vacanta e destul. Nu-ti trebuie mai mare. Nu-ti trebuie mai bogata. Si vei avea bucuria, la capatul drumului tau, sa stii ca ai pastrat ceva.
Agoniseala vietii altuia. Emotia traiului de alta data. Si o parte din istoria locului din care – sigur, fara sa stii – te tragi si tu!
Povestea mea se incheie cu imagini. Ele sunt finalul. Si nici nu stiu ce sa va urez: bucurati-va? Sau intristati-va de ele?
The End. Ca o fereastra. Pictata cu ultimele puteri, de ultimul gospodar.
There is no ads to display, Please add some
Am așa un sentiment de tristețe, știind că toți oamenii mari de la orașe se trag, de fapt, de la sate. Și e trist să vezi astfel de imagini, te fac să te gândești la ce se întâmplă în toată lumea asta. Și eu sunt plecată din țară, dar pe zi ce trece, mă bate gândul să mă întorc acasă.
Trist…dar,stii,eu am crescut la sat,am plecat prin străinătate destui ani,m-am intors si am un job mișto,dar nu e Weekend si chiar si in mijlocul săptămânii in care sa nu venim la sat.Sotul adora viața de aici,copiii la fel.Am renovat si mai adaugăm cate ceva locului natal.Deci..mai e speranța.(mai sunt si alții ca noi).
Mai putini decat ar trebui… dar bine si asa!
As dori sa intru în posesia unei case duce ați arătat ce trebuie să fac?
Perfect adevărat. În acea zona am făcut primii pași alături de bunicii mei.Trist dar adevărat,asa arata unele case chiar prea multe fără bătrâneii cu povetele lor vechi.Alina
Traiesc in strainatate la casa,la sat,dar satul traieste,se cumpara,se renoveaza,se traieste la noi…..din pacate se uita,se moare,trist 😞
Pentru ca este o cu totul alta mentalitate.
Am sa contrazic insa. In partea mea de lume, insulele mici se depopuleaza, populatia a imbatranit. Sunt insulite care abia numara 11 locuitori. Copiii au plecat demult la capitala sau in Danemarca. E trist, dar asta este lumea in care traim 🙁
De cate ori vin in tara imi incremeneste sufletul cand trec pe langa astfel de case. Desi n-am copilarit in Arges, casele din poze sunt asemanatoare cu cele din satul bunicilor mei. Trec pe langa ele si simt mirosul ierbii, al strugurilor si-mi amintesc de toamna, de forfota de-atunci, de bunici, de must, de gutui, de inceputul scolii… si-asa imi doresc din ce in ce mai mult sa ne intoarcem, sa crestem copii romani si nu doar copii cu „Romanian background”… Dar buna-cuviinta a adultilor copilariei mele nu prea mai exista in Romania. Mass-media e plina de vulgaritate, mai ales a femeilor, vulgaritate care a trecut si pe strada si intre vecini. Si uite-asa imi sterg lacrimile si iar ma trezesc la Otopeni in avionul catre tara unde imi voi creste copii cu „Romanian background”. Singura alinare o gasesc insa in bisericile romanesti, cu icoane si stergare populare, iar basement-ul uneia dintre biserici chiar miroase ca intr-o casa de tara.
Sa incercam un exercitiu de imaginatie. Sa dam timpul inapoi cu … sa zicem 50 de ani. Oare cum aratau aceste case atunci ? Cu tabla noua pe acoperis, cu peretii proaspat varuiti, cu muscate rosii pe pridvor, cu iarba taiata in curte, cu pomii curatati de uscaturi… Copii jucandu-se prin curte… Vocea mamei strigandu-i la masa.. Apoi filmul se rupe si ne intoarcem in prezent. Oare ce s-a intamplat intr-un timp atat de scurt? Au trecut doar 50 poate 60 de ani. Sa fie doar destinul nostru de vina sau de vina sunt si oamenii? Nu putem privi aceste case fara sa simtim un profund sentiment de regret, de neputinta. Chiar si acum imaginea lor mai pastreaza ceva din farmecul lor de atunci.
De ce le lasă de izbeliște? De ce nu le vând? Eu de exemplu, mi-aș dori să cumpăr și sa mă mut acolo! Păcat, mare păcat!
Nu doar satele Românești arata asa ,sunt orase cu blocuri goale, părăsite ,orașe în care economia mergea bine cândva ,numai ca după revoluție (asa zisa) tara a fost preluata de jeguri nesatule după banii, care au avut ca scop îmbogățirea rapida a lor și neamurilor lor.
Sunt multe astfel de locuri în țară. După ce trăiești emotia imaginilor, nu poți să nu fii pragmatic și să nu te gândești: De ce sunt oameni la oraș care se chinuie să-și trăiască viața? Nu zic că la țară le-ar fi ușor, dar au resurse, au un loc al lor. Asta nu înțeleg și aș vrea.
Foarte trist, e adevarat…recunosc in aceste case fete de bunici batrani asteptandu-si nepotii, framantand paine si facand dulceata.Din pacate acesti batrani s-au dus spre alte lumi mai bune , iar nepotii sunt imprastiati prin lume. Pacat, mare pacat ca se distruge totul.
E O PERIOADA TRISTA! MIRAJUL AGLOMERARILOR URBANE ATRAGE CA UN MAGNET! DAR TIMPUL E RABDATOR ,SE JOACA CU MODELE! VORBA INTELEPTULUI SOLOMON : NIMIC NOU SUB SOARE , CE ESTE A MAI FOST , CE A FOST VA MAI FI! SATUL DOAR CU BATRANI , CAINI , PISICI SI , EVENTUAL GAINI NU E SAT , SATUL TREBUIE SA FIE PLIN DE FORFOTA ANIMALELOR , CAI , VACI , OI ! SE PARE CA ACESTE DIN URMA S-AU RETRAS PRIMELE!
..am plans…una mai frumoasa ca cealalta..daca vreodata ne intoarcem in tara,la o casuta cu suflet si povesti ne mutam.Sper din suflet sa cumpere lumea,sunt minunate!E plina Romania de ele!
Am vazut un asemenea sat, parasit, dar unde se intorceau cateva familii tinere si renovau casele vechi, aproape prabusite, in comuna Salcia, Prahova. Un loc minunat sa te retragi la pensie sau, pana atunci, macar in vacanta
Haideți să facem un alt exercițiu. În urma cu 40 de ani, unicul fiu al unei familii a fost detasat, absolvind facultatea, intr-un oraș la câteva sute de km de satul natal. Peste ani, cei doi au murit, la fel si fiul lor detasat, iar norei și fiului le este mult prea greu sa parcurgă cele câteva sute de km pentru a avea grijă de casa așa cum ar trebui . Cat despre întoarcere la tara nu poate fi vorba , cei doi trăind toată viața la oraș. Trist, dar cât se poate de real.
Nu e imposibil sa te intorci la casa parinteasca! Eu sunt o mamica singura si tot bat impreuna cu baietelul meu 100 de km aproape in fiecare week-end… metrou, tren, mers pe jos… De fiecare data mai fac ceva sa renovez, sa aranjez… In vara asta am mers acolo 3 saptamani, iar baietelul mi-a spus ca a fost cea mai frumoasa vacanta.
Chiar daca bunicii lui, parintii mei, nu mai sunt cu noi, simt inca energia lor si, parca si binecuvantarea ca nu ne uitam trecutul. Intotdeauna se pot face lucruri, indiferent de cat de multi sau de cat de putini bani dispunem; doar vointa sa fie! Si dragoste pentru locurile frumoase unde ne-am facut Oameni!
ma doare inima
https://youtu.be/wWmt5buUoCg
Dintodeauna mi-a placut arhitectura din sudul tarii ! Se intimpla in drumurile mele sa ma abat voit tocmai sa vad case frumoase ….fara termopane !!!!Daca se va scrie, vorbi, mai mult si mai mult lucrurile se vor indrepta !
Eu sunt din Arad si am renovat o casa taraneasca tipica ptr. Podgoria Aradului respectind absolut „tehnologia ” din acea vreme …lemn, pamint si paie ! Casa construita in 1866 , marea surpriza a fost sa ne dam seama ca de fapt lemnul provenea dintr-o constructie anterioara si era inca in stare perfecta ! Sunt absolut mindra de ea si as vrea sa am mai mult timp sa il petrec acolo.
Sper sa mai scrieti pe aceasta tema !
Nu la asta ar trebui sa ne uitam, ci la cat de fericiti suntem in relatiile cu partenerul de viata.
https://fanaca.wordpress.com/2016/09/19/pe-unele-femei-le-doare-in-p/
,,Nu doar satele Românești arata asa ,sunt orase cu blocuri goale, părăsite ,orașe în care economia mergea bine cândva ,numai ca după revoluție (asa zisa) tara a fost preluata de jeguri nesatule după banii, care au avut ca scop îmbogățirea rapida a lor și neamurilor lor.”…..un sat trebuie sa murmure de viata, acestia au distrus tot, multi nu mai au bani sa o intretina!
Frumos si trist in acelasi timp. Poate ca unele vor fi cumparate si salvate. Sunt foarte frumoase (casele)!
Sunt case ce trebuie cumparate, carora putem sa le redam viata de odinioara.
Personal, ma incanta ideea de a cumpara o astfel de casa drept casuta de vacanta si…cine stie la batranete, ne retragem la ele.
Cine mai este interesat de o asemenea idee, sa dea un semn si poate facem o excursie impreuna.
Merci.
[…] situatia de la tara scriam acum ceva vreme ca e cea mai rea: in satul meu, la 10 case una e deja parasita. Fara rude in viata sau carora sa le mai pese in vreun […]
A republicat asta pe Blogu' lui Țîrlea.
Impresionant !! Sunt in pragul pensiei si mi-am dat seama ca viata este de fapt foarte simpla. Suntem noi ca cerem mult si mai ales lucruri care nu ne fac fericiti. Ca sa fii fericit nu ai nevoie de nimic, sa fii nefericit ai nevoie de multe lucruri. Se vede treaba ca intelepciunea nu apartine tineretii. Oricum, ma intorc in tara (in primavara) dupa 30 de ani de haladuiala, si voi face negresit o vizita acestor minunate sate unde sper sa gasesc o casuta ptr.batranete si trai linistit.Criza economica in curs sper sa trezeasca pe multi romani plecati la intoarcerea in paradisul romanesc.
Multumesc ptr.aceasta minunata postare.
Sunt un roman plecat sa imi refac viata in afara impreuna cu partenerul meu de multi ani. Sufletul, cred ori inima, cauta linistea sa o gaseasca unde este foame si fuga dupa bani. Dar aici nu e vorba de asa ceva. Si ne uitam, eu, sa reusesc sa gasesc o oaza deliniste undeva, cred, tot unde m-am nascut. Mi se rupe sufletul si lacrimi in ochi apar la articolul scris si pozele cu case in paragina. Daca as putea acum m-as teleporta sa cumpar si sa restaurez fiece casa parasita! Cum se numeste localitatea, satul care nu e departe de oras cu aceste case parasite va rog? Sigur sunt interesat de achizitionarea unei case nu de vacanta ci de locuit permanent, e asa de „heart-broken”. Si nu ma pot duce pe ollx ori lajumate ori publi24 ca astia iti arunci niste preturi de nu vezi. Multumesc