140 de kilometri. Dus intors, de la Bucuresti la Oltenita, un oras uitat pe nedrept de mandrii locuitori ai capitalei, care nu vad in fata ochilor decat Snagov. Pe riscul lor.

Turism la Oltenita? Trebuie sa fii nebun, mi s-a spus. Nu e nimic de vazut, stim doar ca acolo s-a nascut Iliescu si-a adormit, intr-o seara calda de vara, speranta. Speranta ca orasul se va intoarce la gloria de altadata, terminal de comert si placa turnanta intre Romania si imperiul Otoman… cam cu 100 de ani in urma.

Si totusi, Oltenita ca destinatie ciclista e mai frumoasa ca Giurgiu. Pentru ca drumul e mai surprinzator, mai frumos, mai variat ca peisaj si stare. Pentru ca si satele sunt mai dese, cu magazine cu cola rece. Si pentru ca atunci cand ai despre ce vorbi cu colegul de drum, ai uitat deja de jumatate de efort!

Dar sa va povestesc. Am plecat pe la 9 de la benzinaria MOL Postavarului (multumim pentru izotonice partenerilor nostri din statie!!!).

Am ales locul sa fie cat mai aproape de iesirea din Bucuresti si sa mai scurtam un pic, pentru ca 140 mi s-a parut prea mult pentru oameni aflati (multi dintre ei) la prima iesire de lunga distanta. Scontam pe circa 50 de oameni, dar au venit de doua ori pe atat. Fireste, pentru ca sunt genul profesoral, m-am apucat sa-i dascalesc, moment surprins de DigiFM aici.

Cum a fost drumul? La dus, usor si cu vant de spate. Si tare, tare frumos!

Am tinut 20 km/h, cu toata impotrivirea unora mai veterani si cu semne de plictiseala tot mai evidente de la Nea Marin Cenusa, veteranul nostru de 77 de ani, pentru care 20 la ora e o viteza prea modesta.

Dar dincolo de asta, rapita e in floare, iarba inalta, mirosul de lucerna si aburul primaverii au facut toti banii. Fireste ca lumea si-a facut obisnuitele poze cu iubita/iubitul la marginea rapitei, fiind cunoscut ca orice persoana de pe lumea asta arata mai bine cu galben in background. Avem aici dovada…)

La Oltenita am avut pregatita o primire cu iaurt si covrigi, organizata intr-o ferma de catre un alt partener al turelor de anul acesta, Danone. Cu ocazia asta (si in ciuda legendelor) am vazut cu ochii nostri vacile care au produs iaurtul. Dar nu vacile au fost vedeta, ci robotul de muls, o inventie la care am cascat ochii cateva minute bune cu totii! Nu va reproduc comentariile, va puteti imagina, sper.

Tot aici am aflat ca vacile nu sunt tratate cu antibiotic non-stop, asa cum spun legendele, dar si ca laptele e azi mai ieftin ca apa imbuteliata… Si totusi, ferma merge mai departe, iar vacutzele astea dau cam 30 de litri de lapte zi. Fiecare!

Noi am dat ochii peste cap si-am plecat spre Dunare, doar ca sa traim o mica dezamagire: nu doar ca faleza in zona Capitaniei e cam decrepita, dar vis-a-vis era o insula, si nu Bulgaria, cum ne-am imaginat…)

Si totusi, ne-am facut poza victoriei, asa un pic obositi, dar si surprinsi ca n-am avut nevoie decat de vreo 4 ore (cu tot cu pauze) sa ajungem! Dupa care am plecat inapoi, in grupuri mai mici, nu toti pe acelasi drum (cei care locuiau in zona de sud au preferat drumul prin Popesti-Leordeni).

Pe drum ne-am intalnit inca o data cu o tura de vacute, iar eu am apucat sa-mi fac poza pe care o visez demult (vezi jos, in dreapta). Dap, am trecut pe la Balaceanca si nu m-au oprit acolo!  Sa nu radeti, e chiar la intrarea in localitatea Balaceanca…)))

Una peste alta, antrenamentul ne-a aratat celor mai multi ca vor putea trece cu bine de prima zi din tura cu bicla la mare: portiunea Bucuresti-Amara. Am ajuns inapoi in Bucuresti in jur de ora 19, cu 140 de kilometri la activ si o medie de 20 km/h. Atat ne va trebui si peste o saptamana!

Cat despre a doua zi de tura la mare, cu Dobrogea si dealurile ei, va povestesc altadata…)) Si va las cu o imagine frumoasa, numai buna sa visati inca cinci zile la tura noastra prin Romania rapitei in floare…!

“Cu bicicleta la mare” e o tura pe care o fac de 10 ani. Anul acesta, in parteneriat cu Mega Image, MOL Romania si Activia.

Detalii pe http://www.cubicicletalamare.com

There is no ads to display, Please add some