De cele mai multe ori cand ma pomenesc intr-o dezbatere religie vs. ateism uit sa le spun credinciosilor un lucru important si care cred ca le-ar facea placere:
As vrea sa fiu ca ei.
Chiar as vrea. Am 48 de ani, probabil ca ma asteapta inca vreo 10-20 ok, restul de boala, apoi decesul, apoi nimic. Ce bine-ar fi sa pot crede ca viata e doar o faza a unei existente vesnice, in care cineva va avea grija de sufletul meu… Nici nu va imaginati cat de tare, fara nici o ironie, cat de tare as vrea sa schimb scepticismul, ratiunea si mintea care imi spun ca orice as face, orice ar fi, in maxim 30 de ani sunt nimic.
Absolut nimic. Ma gandesc la asta, cateodata de doua ori pe zi. Nu e un sentiment placut. Fata de nimic, chiar si iadul pacatosilor pare o solutie buna: pentru ca de fapt si in iad, oricat te-ai chinui, continui SA EXISTI.
Eu insa nu pot crede in asta, in viata vesnica si in salvare de la moartea trupului. Nu pot, pentru ca demult, in copilarie, am pus cap la cap argumentele divin vs biologic si ratiunea a tras concluzia care ma urmareste si acum: suntem organisme biologice cu timp limitat de viata. Si atat.
Nu pot sa cred altceva. Nu pot, si va rog sa ma credeti ca mi-as dori. Chiar foarte tare. M-ar scuti nu doar de nopti in care ma trezesc in transpiratia aceea rece a spaimei de vesnicia neantului. Dar poate ca mi-ar da si energia necesara sa continui sa fac lucruri cu sens aici pe pamant.
Ma uit in jur, cei mai multi dintre oamenii fericiti sunt credinciosi. Cei mai multi dintre nevrotici si neadaptati sunt atei. Prietenii mei care cred in divin au o privire mai senina, vacante mai vesele, amici mai buni in jurul lor. Cred ca sunt si mai bogati: la mine in sat, oamenii cu stare, sunt si cei mai vizibil religiosi. Si vad ca le merge bine. Oamenii ii respecta atunci cand vorbesc despre asta. Eu trebuie de cele mai multe ori sa imi ascund parerile despre spiritualitate. Pentru ca sunt putini care sa le accepte.
De-aia ii si invidiez pe cei cu credinta, crestini sau de alt cult. Pentru ca sunt mai bine integrati in comunitatile lor, pentru ca viata lor are mai mult sens, pentru ca pot crede sincer ca isi vor petrece vesnicia cu cei dragi.
Pentru mine, vesnicia e o drama. Pentru ca stiu – sau cred, luati-o cum vreti – ca atat eu, cat si cei pe care ii iubesc, n-o sa mai existe intr-o buna zi.
Si asta ma topeste zilnic de puteri.
De-asta nici nu ma mai bat prea tare cu credinta, in ultima vreme. Pentru ca stiu ca alternativa la ea, adevarul meu, e cu mult mai cumplita.
O traiesc in fiecare zi, si nu e nici o sfaraiala. Tocmai de aceea, ca om privat de ea, recomand tuturor, cu caldura, religia.
Te face mai fericit.
Si chiar daca la capatul vietii descoperi ca dobitocul de ateu a avut dreptate, macar ai trait pana atunci mai relaxat decat el.
There is no ads to display, Please add some
[…] Domnul Lucian Mîndruță, cunoscut realizator de emisiuni TV în trecut (avea la ProTV emisiunea „Profeții despre trecut” cu invitat Silviu Brucan, dizident comunist și fost membru CFSN), în prezent blogăr, este ateu. A declarat-o singur în 2016, pe saitul propriu, în articolul „De ce nu e nici o sfîrîială să fii ateu” (linc). […]
Ce amuzant,eu cred în Dumnezeu,prin prisma sfintei mele religii ortodoxe,dar niciodată nu am invidiat un ateu pentru necredinţa lui.Nu-l judec şi nu pot avea decât o părere sinceră de rău cu privire la soarta lui.
„Ateii s-au născut,dar s-au născut degeaba”,spunea Petre Ţuţea.Vorba asta nu e despre superioritate.Ci despre un antagonism.
Omul nu e făcut să fie ateu.Ceea ce nu te lasă să dormi noaptea e conştiinţa,acea fărâmă de îndumnezeire,vocea lui Dumnezeu în noi, pe care toate ecuaţiile matematice,curentele de opinie,drogurile,timpul, nu o pot anihila.Culmea ştii care e? Că şi eu eram la fel ca tine pana acum câţiva ani.Dar de-atunci,număr aşa: o boală oribilă,o depresie,3 ani trecuţi şi o noţiune aprofundată care se numeşte patristică…
Ma da’ si Petre Tutea asta, de unde pana unde era el sigur ca le stie pe toate? Atata ne „inchinam” la el si la multi altii ca el… Chiar ca suntem niste netrebnici.
https://hristofortarau.wordpress.com/2019/08/03/41/
Mîndruță, noutăți, ceva, acolo, frumos, elegant, cât de cât, de la Guru’ lu’ matale, tov. Brucan?
Bre Lucian, după ce ai pupat cu sârg moaștele lu’ nen-to Brucan, nu mai poți spune că ești ateu. Ești doar alt accident de ciumat bolșevik. Trăișește-ți frumos visul inspiratorului tău.
Lucian.
Tu te referi la atei ca la un grup, ceea ce e total gresit.
Ateii au un singur lucru in comun, negarea supranaturalului, atat.
Pe langa negarea supranaturalului, ateii sunt diferiti, fiecare unic in felul lui, fiecare cu propriul lui scop.
Eu sunt mai tanar, 33 de ani, dar certitudinea ca o sa mor candva, nu ma sperie. E ca si cum m-as speria de nori inainte sa ploua, e un fenomen natural pe care il iau ca atare, il accept ca exista si stiu ce o sa se intample.
Tu iei moartea foarte personal, ca pe o pedeapsa si nu ca pe ceva ce ni se intampla tuturor. Pe mine gandul ca intr-un final toti murim la fel ca cei dinaintea mea si cei de dupa ma calmeaza, ma linisteste, nu am de ce sa o iau personal. Imi stiu locul, sunt un graunte de nisip si am ocazia sa explorez, sa invat si sa-i admir complexitatea. Nu am nicio problema cu faptul ca nu stiu une lucruri pentru ca scopul mi-l creez zilnic.
Eu sunt multumit de faptul ca exist si pot sa ma minunez de complexitatea vietii si a universului, e ceva personal. Bucuria ca si maine pot avea o experienta unica, pot invata ceva nou ma face sa-mi doresc sa traiesc cat pot de mult. Nu am nevoie de nimic mai mult, sunt multumit aici si acum si am aceeasi curiozitate pe care o aveam la 6 ani.
Multi confunda afirmatia:
”Eu nu cred ca Dumnezeu exista.”
cu
“Eu cred ca Dumnezeu nu exista.”
Si de aici toata confuzia. A fi ateu valideaza doar prima varianta. A fi agnostic valideaza a doua varianta.
Problema credinciosului e ca nu poate intelege inexistenta credintei. Pentru ei, credinta e by default.
Pentru un ateu, stiinta e by default si e lucrul care guverneaza existenta.
In viata de zi cu zi exprimam necredinta in diferite contexte.
Alti oameni confunda probabilitatea cu credinta. Probabilitatea poate fi cuantificata, credinta nu. Credinta e relativa in functie de starea ta mentala, probabilitatea poate fi “masurata” in raport cu evenimente reale.
Daca trag de un fir de par cu ambele maini, fiecare la un capat pot calcula sau pot estima momentul in care se va rupe in functie de cata forta exercit. Asadar, nu am nevoie de sa sa cred ci stiu momentul in care fenomenul se va produce sau daca nu stiu pot estima sau pot masura, nu imi pun credinta in asta.
Acum poti merge mai departe aplicand exemplul in viata de zi cu zi.
Analogia e banala
Iar daca nu stiu, nu am absolut nicio problema sa spun: “Hm! Nu stiu!”, nu imi e frica de “Nu stiu!”.
De altfel, a crede si a risca pentru mine sunt complementare.
Pentru ca riscul cere si implica un anumit rezultat dar in acelasi timp si o pierdere, credinta implica riscul de a abandona realitatea si imi limiteaza capacitatea de expansiune intelectuala, e ca si cum m-as imbolnavi. Nu merita riscul. Din acelasi motiv nu consum droguri halucinogene, exista riscul sa-mi distrug anumite procese cognitive si sa distorsionez realitatea.
Si pentru ce as face asta?
Pentru o satisfactie personala, egoista?
Sa ignor particularitatile celorlalti oameni, lucrurile care ii fac unici? Libertatea de exprimare? Si asta doar prin propriul egoism ca exista ceva special pentru mine, ca eu detin adevarul. Nu sunt atat de special iar paradoxal pentru unii, lucrul asta ma face fericit, ma conecteaza cu natura si oamenii din jurul meu. E greu sa renunti la orgoliu, ca viata ta e mai speciala decat a celorlalti, ca pentru tine exista un loc special, ca tu te-ai nascut cu un anumit scop. Si e si mai greu sa iti asumi responsabilitatea pentru propria viata, sa-ti creezi propriul scop, propriul motiv de a trai. Daca sa existi nu e un scop indeajuns de bun, problema e strict personala si nu se aplica starea ta mentala la toti ateii pe care simti sa-i bagi in acelasi grup.
Ai dreptate sa ii invidiezi pe cei credinciosi, si ma refer la cei drept credinciosi, crestini ortodocsi, nu cei ce cred si se inchina la draci, deoarece credinta e un dar dat de Dumnezeu celor sinceri care cauta adevarul. Faptul ca nu ai credinta e pentru ca esti viclean, prefacut sau trebuie sa te mai zbati in nimicnicia necredintei si poate inca nu a venit timpul ca Dumnezeu sa aprinda scanteia credintei in tine. Nu noi ci Dumnezeu aprinde credinta in om, omul fara viclenie. Si ma refer la credinta adevarata nu la credulitate caci unii cred apoi devin tradatori ai credintei pentru ca nefiind curati, sinceri totul era fals, fariseic, prefacatorie in viata lor.
Omul.., Omul este obisnuit cu ,,credinta..,,. Fiecare pas.., pe care il face, sau la facut pe suprafata pamintului orisicare Om, l-a facut, sau il va face, este prin ,,credinta,,. Doar crezi, ca mergi sa faci cutare sau cutare lucru.., dar ramine de vazut daca se imlineste, sau nu se imlineste ce ,,crezi..,, tu.
Chiar si ,,ateii..,, , doar ,,cred..,, , ca nu este Dumnezeu. Asadar si ,,ateismul..,, este o simpla credinta.
Multa sanatate. Daniel Moldovan. Cluj.