Votati voi in locul nostru!

Update 2:

Dupa amiaza, oamenii sunt obositi si suparati. Cand pornesti camera, incep sa strige. Aici, in fata ICR, a doua sectie de votare de la Paris care, culmea, merge si mai repede. Dar tot nu indeajuns…

Update: la pranz, spiritele s-au incins. Oamenii se incalzesc cu scandari, dupa ore de stat la coada. Cei pe care ii vedeti au minim 2 ore de asteptare in fata. Si inca doua in spate.

In dimineata asta, la coada la Paris am ciulit urechea la accentele intregii Romanii. Moroseni, clujeni, suceveni, bucovineni, olteni si basarabeni… cu totii stau si asteapta in burnita Parisului sa fie, macar zece minute, cetateni ai Romaniei.

In imagine, coada. Am mers 4 minute pe langa ea pana s-o termin. Dar ea nu se misca asa de repede.

„Vrem sa votam ca sa ne putem intoarce la ceva” – e ceea ce-mi spun cei mai multi.

Vrem sa votam mai ales pentru ca ei nu vor sa ne lase. Vrem sa votam pentru ca viata noastra, asa cum ne-am facut-o cu munca aici, nu poate fi lasata la cheremul unora care incearca sa sa ne fure drepturile.

Inauntru, in sectie, se voteaza in ritmul de sase pe minut intr-o sectie. Si 3 pe minut intr-alta. CNP-urile se completeaza foarte greu. Oamenii care se ocupa de asta au fost aseara pe la un santier, din ce spun oamenii. Sunt obositi. Si sunt cativa.

Pentru ca atat trebuia sa fie. N-avem dreptul la mai mult. Aici, la Paris, romanii care stiu si altceva decat punga cu ulei si asteptatul pensiei, n-au dreptul sa spuna cine va fi presedinte in tara lor.

Nu poti sa stai aici la coada si sa mai ai vreo iluzie despre buna credinta a acestui guvern. Nu poti sa stai aici la coada fara sa ai sentimentul ca romanii acestia din exil s-au redescoperit ca popor exact in momentul in care guvernul lor s-a redescoperit ca dictatorial si mincinos.

Oamenii astia care au organizat alegerile nu merita sa conduca statul roman. Pentru ca singura lor preocupare e pentru partid. Pentru gasca. Pentru rude si prieteni.

Pentru cei care sunt deja de acord cu ei.

Acum, cei care nu vor apuca sa voteze au o singura sansa. Sa votati voi in locul lor.


There is no ads to display, Please add some

21 de comentarii

  1. Am facut o pagina (optimizata si pentru mobil) pe care sa se poata posta nereguli de la sectiile de votare din diaspora, sa centralizam informatiile mai usor. Se poate atasa si un link catre un video pe Youtube, Facebook, etc. Linkul l-am trecut ca pagina web proprie. V-as ruga sa il promovati daca vi se pare o idee buna.

    • la bruxeless am ajuns la 7 :36 si am votat la 11:49 ….., merge greu din cauza listelor ,,,,, dureaza mult sa complecteze datele pe hartii si sunt putini 6 persoane la ambasada si sunt 3 sectii de votare iar coada este in total de 3 km in jurul ambasadei :))))

    • In diaspora se votează pe liste suplimentare. Ajungi cu declarația deja completată, înainte de a intra în camera pregătită ca secție de votare, e un voluntar care o controlează, apoi aștepți sa fi chemat decatre comisia de vot. Lor le dai declarația și documentele de identitate. Aceștia completează în listă datele, după care primești buletinul de vot și stampila. Te duci, votezi, pui buletinul de vot în urna, dai înapoi stampila, îți iei actele și asta e tot.
      Sper că am fost destul de explicit. Stima tuturor românilor care au mers astăzi la vot.
      Dorin, Novara Italia

    • Depinde la câte cabine se votează. Un om în 27 de secunde e bine. la 6 cabine ar însemna 12 pe minut. Numai că în străinătate sunt încetiniți intenționat de personalul din secție.

  2. Buna ziua, cum putem vota noi, cei aflati in tara pentru cei care sunt in strainatate? Daca se poate as face-o cu mare placere pentru parintii mei care nici macar nu au, cum sa ajunga la munchen sau berlin, caci sunt foarte departe si jobul nu permite…

  3. Tot ce pot spune este ca ati estimat corect. Cei din inceputul celui de-al 2 clip au votat dupa vreo 2h – 2h30m. O organizare mai mult decat proasta.

  4. Cum poti sa crezi ca oamenii care au plecat in afara nu ar trebui sa iti decida viitorul?Au drepturile lor,la fel ca si tine si majoritatea nu au plecat pentru ca le era bine aici in tara.Ba mai mult,au familii aici si vor sa le decida lor viitorul si sa le fie bine.E o mare bataie de joc din partea guvernului sa le faca asta oamenilor din strainatate care tot ce vor sa faca e sa isi exercite un drept si sa isi doreasca o schimbare.

  5. Nu poate vota nimeni in locul nimanui, fiecare vot conteaza! Si ma tem din suflet sa nu iasa cel pe care nu l-am notat. Am un nod in gat acum, o sa stau ca pe ace pana la noapte. E incredibil de frustrant sa stii ca tara ta va fi condusa de un om atat de fals si de corupt…

  6. Dupa 9 ore de stat la coada eu n-am reusit sa votez in Paris…m-au scos pe brate din multime…ajunsesem in fata ambasadei!! Poate reusesc romanii de acasa sa mai faca mai mult pentru Romania! Haideti la vot!!

Dă-i un răspuns lui AnaAnulează răspunsul