Nici Ponta si nici Ioannis nu mai pot castiga alegerile

Daca te uiti in cartea de romana, primul scrutin in care-a participat vreodata un roman, acela din Miorita, a iesit prost.

Dintr-o populatie totala de trei ciobani, doi au votat sa scape de al treilea. A fost un vot cu o larga majoritate: 66% pentru Alianta Vrancean – Ungureana. Si, desi Partidul Moldovean avea solutii sa-si cheme pe liste suplimentare cainii, a preferat sa se supuna alegerii majoritatii.

Primul democrat roman a sfarsit deci prin a fi un democrat mort. Asta invata copiii la scoala, chiar daca nu chiar cu vorbele astea.

Cum bietul cioban a murit neinsurat, presupunem ca noi suntem urmasi celorlalti doi, despre care legenda nu mentioneaza in nici un fel vreo pedeapsa. Urmasii a doi lenesi ucigasi, care au decis prin vot sa-i ia averea celui mai muncitor si sa-l scoata din peisajul bucolic al Romaniei medievale, direct in legenda.

Bun. Mai stam mult in destinul asta asta?

Ne mai legam viata la stalpul resemnarii, cu nadejdea ca vine cineva s-o salveze?

Ne mai ascundem in spatele celebrelor “suntem mici, jocurile sunt facute, nu e nimic de schimbat”?

Stiti ce? Eu nu mai vreau.

Hai sa rescriem Miorita!

Pentru ca deja am intarziat prea tare in mandria de a fi cum suntem, in loc sa cautam mandria de a fi mai buni.

Pentru ca deja am gresit prea mult cautand, din patru un patru ani, cate un Mesia. Cautand intr-un individ si o alegere, vreo salvare.

Exista insa o solutie sa putem castiga si daca favoritul nostru pierde.

Nu uitati ca in joc e doar o functie in stat, una singura. In vreme ce noi, cateva milioane vii si activi pe pe facebook si in strada si in diaspora, am castigat deja una in societate!

Aceste alegeri, primele desfasurate in social media sunt si primele in care romanii stau de vorba, simt, gandesc si actioneaza impreuna. Fara un lider in afara de ideile lor. Fara un Mesia in afara de asteptarile lor pentru tara. Fara sa le spuna Iohannis sau Ponta ce sa scrie pe afise, in post-uri si in commenturi.

E timpul ca de luni, sa ne luam functia in serios. Daca presa a uitat sa fie cainele de paza al democratiei si daca politica a uitat sa ne mai dea lideri seriosi si capabili, e timpul ca societatea civila sa dea Romaniei ce-a tot amanat.

Un lider si-o directie.

Si-un sef peste presedintele acesta nou. Nu stiu daca realizati, dar puterea e deja la noi.

Suntem 9 milioane de romani pe internet si ne guvernam deja tara fara sa mai intrebam pe nimeni.


There is no ads to display, Please add some

43 de comentarii

  1. De acord cu tine Lucian, insa as vrea sa fac o remarca: Johannis nu prea este urmasul celor doi ciobani care au omorat democratia.

  2. Fiecare vot conteaza, si fiecare om poate sa puna umarul pentru un rezultat corect! Cu cat sunt mai multi absenti, cu atat se lasa mai mult spatiu liber pentru matrapazlacuri!

  3. Duminica poate am sa merg la vot. Il voi vota pe iohannis. Nu stiu de ce. Si e trist. Sau nu. Pentru ca in orice disperare exista o lectie. Si viata ne indreapta inexorabil spre intelegeri superioare. Ochi sa avem.
    M-a izbit drept in rarunchi o fraza spusa pe realitatea tv seara asta dupa disputa electorala dintre cei doi care vor sa conduca Romania. Autorul ei, Cozmin Gusa. Dupa mine, un om lucid. Unul dintre putinii. Si el spunea ca si-a pierdut increderea in romani pentru totdeauna. Un popor care merita sa fie condus si siluit in permanenta de catre cei care ii conduc. Un popor care pentru cateva kile de faina si ulei electoral, platit tot de el, se lasa prostit. Conducatorii sunt reflexia in oglinda a mentalitatii neamului. Ei nu sunt malefici. Sunt doar smecheri si actioneaza conform legii cererii si al ofertei. Ei nu sunt prosti ca ofera putin, daca li se cere putin. Daca mentalitatea este “lasa maica ca se poate si mai rau” si “sanatate sa fie, ca restul…” (fraze care ma fac sa vad rosu) atunci baietii asta dau la schimb. Felii de slanina odata la 4-5 ani. Nu stiu cine a inventat basmul cu Miorita. Marturisesc ca nu i-am prins exact intelesurile subtile, poate transcendentale. S-ar putea sa fie o manareala comunista si un mesaj subliminal. Lasa-te in voia sortie, ea e pecetluita. Orice ai face e degeaba. Lasa ca veghem noi asupra ta. Si cu asta s-a terminat. Cert este ca ambitia unui popor de a manca si supravietui doar, se rasplateste prin clasa politica care a inteles in mod instinctual ca asta e nivelul. Si prost nu este cel care cere, ci cel care ofera. Sau se ofera pe nimic. Hai sa vedem cine ne-a condus anii astia. Stanga, dreapta, centrul. Cam toti. Care e rezultatul? Asta! M-au lecuit brusc vorbele prietenului Cozmin Gusa. Asta e nivelul domnilor. Atunci ce sa mai ceri? Ma uit la declaratii inflacarate de o parte si de alta. Si daca totul e un circ? V-a placut The Truman Show? Daca baietii beau bere impreuna dupa alegeri? Care e diferenta intre numitii nastase, videanu, ponta, chiuariu, fenechiu, blaga, hrebenciuc, orban, nechita si restul listei sau coloanei infinitului politicienilor romani. Voi o vedeti? Ajutati-ma. Oamenii sunt profund corupti si coruptibili sau cum spunea un prieten aici, daca ai dormi langa o saltea de bani tu ce ai face? Sincer? Nu stiu. As prefer sa cred ca as brava din spirit de fronda. Dar daca nimeni nu m-ar controla, nu mi-as umple buzunarele? Daca bazandu-ma pe marsavia tacita a ortacilor si a lipsei legilor, daca as putea sa ma fac frate cu stanga, dreapta, centru, daca as putea sa il cumpar pe insusi preafericitul ( de ce il striga asa cu fatza aia de nefericit ). Ma uit la insusi Ioan Cuza sau emil constantinescu cum il cheama mai nou. A ales friptura in locul coloanei vertebrale. Asa cum ciorbea a ales ciorba calduta in locul campului de batalie. Astia nu sunt oameni, sunt vietuitoare. Au copii? ce le vor spune? Ca si-au vandut onoarea? Oare o aveau? Oare o mai avem? E bine sa ne intrebam. Pentru ca acesti oameni fac un rau infinit mai mare celor care vin. E puterea exemplului. Ei spun ca principiile nu exista. Ca totul se negociaza. Puteau muri frumos, au ales sa se duca violati pe la spate. Un popor se creeaza prin mituri. Si se distruge prin astfel de exemple. Isi mai face cineva seppuku? Ministrul japonez al agriculturii a fost prins cu luare de mita. Si-a luat viata prin spanzurare, ii era rusine. nastase a parodiat o sinucidere si a scris carti la puscaria de lux. Acum ne trimite pe fb vederi de la cornu. Unul se tragea din samurai. Al nostru din cine? Onoarea, acest cuvant desuet.
    Clasa politica este terminata. Capul pestelui e putred. Haideti sa lasam patima. Romania frumoasa nu mai poate fi salvata de sus. Romania frumoasa este in voi. Romania lucrului bine facut o construiti voi in fiecare zi in care actionati frumos. In care zambiti chiar daca ratacitul de langa voi injura sau e trist. In care nu faceti concesii. In care nu va vindeti pentru un kilogram de faina, o dacia sandero, un bmw de lux sau vile in cornu sau monte carlo. In care credeti ca toti ceilalti merita sa vada lumina, chiar daca ei nu mai spera asta. Pentru ca Romania lucrului bine facut, e singurul lucru care merita retinut din aceasta campanie electorala. Si pe care nu il va face iohannis sau ponta sau acolitii lor. Lucrurile, actiunile, gandurile bine facute le veti construi voi in fiecare zi. Schimbarea se va face in lume daca se face in noi in primul rand.
    Duminica voi merge la vot. Inainte de a o face insa, am votat. Cu noi, cu coada care poate salva pestele!

    • e plin de viloaie d`ale psd-istilor la cornu !!! e plin oameni buni…. au venit toti…s-au raspandit mai rau ca si cancerul….

    • Bravo frate, fă cât mai mulți copii și educăi exact așa cum tu ai fost educat poate așa, împreună cu ai mei educați de mine și ai altora ca noi vor reuși să ducă mai departe frumoasa și onorabila luptă de a-și controla propriile destine făcând propriile lor alegeri în cunoștință de cauză!

      • exact Adrian, asta e secretul. macar pentru cei care vin dupa noi. pentru ca cei care vor decide viitorul tarii peste ani si ani, se hranesc acum cu ideile si valorile primite in familie in primul rand. totul e ca un mare bulgare de zapada, care creste prin exemplul propriu. nu prin cuvinte, ci prin fapte. toate bune!

    • Da, Aceasta mentalitate ar putea sa ne uneasca, pentru ca in momentul de fata marea majoritate al politicienilor ne dezbina .

    • Cosmin Gusa e basist, asta clarifica totul ! Chiar nu vedeti ca in spatele bolovanului sasesc e BASESCU ???!!! E oarba atat de multa lume ???!!! Cu Ponta si Tariceanu, Romania mai are totusi o sansa ! Ca de pe internet nu se poate conduce si in relatiile intertari !!!

      • carmenia, nu stiu ce e si ce nu e dl. Gusa. cat despre dl basescu credeam ca e in spatele dnei. udrea. oricum, poate tu ai mai multe informatii. eu vad o Romanie bogata in resurse, cu oameni de top in toate universitatile lumii, cu tineri care castiga mai tot ce misca la olimpiade. aflata la capitolul salarii pe unul dintre ultimele locuri in eu, doar inainte de Bulgaria. este consecinta CORUPTIEI generatoare de indiferenta fata de buna si corecta gestionare a tarii. este simplu, guvernantii nostri, de fapt slujbasii nostri pusi de noi acolo si platiti de noi, au ales sa isi umple buzunarele in loc sa faca din tara noastra raiul pe pamant. asta da e simplu de vazut!!! de ce rata de absorbtie din fondurile UE (miliarde date gratis) a fost atat de mica, doar 33%? asta da, e un fapt evident de tradare nationala. simplu: niste oameni vin si iti dau un miliard de euro si iti spun: „astia sunt banii, fa sosele, aeroporturi, fabrici ce vrei tu! dar da socoteala pentru fiecare euro pe care ti-l dam, organizeaza licitatii corecte etc.” iar guvernantii nostri nu ii iau, desi sunt gratis! e de sf-uri nu? vine cineva sa iti decoreze casa gratis si tu zici nu? e simplu, pentru ca ei nu considera Romania si poporul asta ca fiind casa tuturor. se uita doar la interesele lor personale. NU S-AU FOLOSIT ACESTI BANI PENTRU CA SUNTEM CONDUSI DE BANDE CRIMINALE. CARE NU POT FURA ACESTI BANI, DECI NU SUNT INTERESATI!!! SI DE ABIA, IN ULTIMUL TIMP AU INCEPUT SA LUCREZE PROCURORII, PATRIOTII, OAMENI CURAJOSI CARE INCEP SA DEZGROAPE ACESTE ADEVARURI, SA SCOATA FAPTELE LA IVEALA. SI SA II PUNA PE FAPTASI SA PLATEASCA. ASTEA, IN OPINIA MEA SUNT LUCRURI CARE CONTEAZA. VIITORUL ACESTEI TARI DEPINDE DOAR DE INDEPENDENTA JUSTITIEI SI DE CORECTITUDINEA EI. PENTRU CA POLITICIENII SI AFACERISTII CARE VAND VIITORUL GENERATIILOR DE ROMANI TREBUIE SA STIE CA DACA GRESEsC, PLATESC. mult mai scump decat pana acum!

    • Poate te afli la aceasi nivel de IQ de acea NU intelegi de ce sa-l votezi pe Iohanis si totusi vrei sa o faci… !!! vezi semeni se atrag…!!

      Armonia intre Presedinte si Guvern este singura solutie care ar da investitoriilor increderea si poate sa aduca Romaniei prosperitate. Tariceanu ca Prim ministru ar colabora perfect cu Presedintele. in schimb dorinta si sloganul lui Iohanis de a vota schimbarea si in idea de a schimba guvernul creaza fiori ca vom avea inca cati-va ani de turbulente si incetinirea dezvoltarii. dupa prezentarea la televiziuni pro Basescu intelegem nivelul lui de inteligenta… probabil semenii lui il vor vota..!!! constient si responsabil !!!

      • Imi amintesc ca acum ceva ani, tot asa dadeau senzatia si speranta USL-ul lui Ponta si Antonescu…acum ni se propune sa acordam aceiasi incredere altui cuplu, Ponta-Tariceanu! Stiu ai sa spui ca celalalt a tradat, nimic mai nesigur decat caracterul romanesc!
        Daca pana ieri stiam cu cine votez, acum sigur nu am sa o fac!

      • salut. ideea sustinuta de mine era putin alta. cred ca dintre acestia doi cel mai curat e iohannis. am vazut ce a facut la Sibiu, si am vazut ce a facut dl ponta ca procuror, 9 dosare cu gainarii marunte. e o enorma diferenta. la fel intre cei 38 parca de condamnati penali in dosare grele din stanga politicii, fata de un nr mult mai mic din dreapta. oricum neancrederea ramane fata de clasa politica romaneasca in general. in astia nu mai am incredere. poate ca nu ar trebui sa ies la vot, aici era marea mea dilema. si sustin in continuare ca doar noi, tu, eu si ceilalti putem crea o alta Romanie. civilizata. in momentul in care o masa critica de oameni decid sa aiba spirit civic si valori, prin puterea exemplului, pot schimba soarta unei natiuni. e drept, in mult timp! succes la toate!

    • aveti multa dreptate! asa e! ”pestele de la cap se impute” zice proverbul dar la noi totdeauna se taie coada; poate ca macar de acum incolo sa taiem capul; toti vor ”schimbarea” dar incepind de la ceilalti spre …. nu invers! dumnezeu sa ne ajute cu mintea cea de pe urma

  4. stati jos, 2! eu as propune ca notele voastre sa scada! de prin 90 in coace ne-am indobitocit de tot, eu sunt una din ultimele generatii care au avut copilarie! fara ifoane si bianca dragusanu, fara aipeuri si cantar straic si slava domnului fara nebunia lu’ salam!

    ma intristeaza sa vad cata rautate poate sa fie in tara asta, cat de bine stim sa ii vorbim de rau pe altii fara sa ne uitam in oglinda, cat de bine stim sa ne furam caciula. ce pretentii putem sa avem de la tanara generatie care chiulesc de la ore sa mearga in mall si la McD? si noi mai chiuleam o ora-doua dar noi mergeam in parc, nu la shaorma. E trist sa vad studenti care trec prin facultati si ies boi cu diplome, care habar n-au sa vorbeasca; ce asteptari sa am eu de la un inginer care nu e in stare sa rezolve o ecuatie de gradul 2 sau o fractie? dar e importanta sa ai o facultate si sa fii somer cu diploma, e rusine sa ai o meserie de strungar sau frizer, dar mai ales fermier.

    e trist sa vad cum ne lafaim in automobilele luxoase cu mai multi km decat bianca dragusanu. e o rusine sa iti iei masina noua, una mai modesta dar noua; nu, trebuie sa aratam ce bmw smecher avem , ce conteaza ca are 10000000000 km, important ca nu e dacie. de ce sa dam noi banii pe prostii, poate sa incepem o mica afacere? e pierdere de vreme sa muncesti, e mai misto sa te prostituezi intelectual si sa mergi in fiecare seara in club decat sa asudezi 2-3 ani pana iti faci o situatie materiala mai buna.

    va plangeti mereu ca „ce hoti sunt politicienii, cat fura ei, cat …….”. adevarul este ca noi suntem singurii responsabili pentru saracia noastra! suntem un popor de oi usor de manipulat, nu cunoastem notiunea de solidaritate. mai are rost sa spun ca marea majoritate a romanilor nu au o coloana vertebrala, ca te injunghie pe la spate cand ti-e mai prieten? nu mai e nici o nevoie sa spun ca mare parte a poporului stau si se roaga la icoane si se intrec la pupat moaste, asteapta minuni si pomana, ca e greu sa muncesti. astia suntem, o natie de oportunisti si milogi!

    NE MERITAM SOARTA!!! cel putin aveti demnitatea sa va recunoasteti greselile, nu sa aruncati pisica moarta peste gard. din pacate asta nu o sa se intample prea curand pentru ca vom astepta venirea unui Mesia care sa faca o minune, sa ajungem in rai cu totii.

    Astept sa incepeti sa spuneti „ca asta e complexat, care are asa si pe dincolo…”. Nu sunt complexat nici pe departe, sunt frustrat! frustrat si dezgustat cand ma uit in jur si vad doar oameni gri din punct de vedere spiritual si social, care se multumesc sa spuna „asta e.”, frustrat cand vad ca astia care au initiativa si potential sunt luati la misto si efectiv castrati din punct de vedere social – vor deveni si ve vor integra in multimea gri. din pacate vom ramane asa pentru mult timp de acum in colo pentru ca ne e frica de schimbare, e mai usor sa zicem „las-o ca merge si asa.”

    Cu drag,
    Oaia neagra a acestui blog

  5. Cam astai treaba Klaus Werner Iohannis – anul 2008

    Unde nu-i foc nu iese fum

    Primarul Johannis din Sibiu suspectat de trafic de copii

    Uploaded on May 11, 2008

    TV Antena 1 Sibiu prezinta in 2000 un reportaj ancheta cu privire la acuzatia de trafic de copii facuta de Iohannis si sotia la inceputul anilor 90 pentru o familie din Canada.
    Sibiu mayor investigated by the media in 2000 about his involvement in child trafficking in early 90s for a

    https://www.youtube.com/watch?v=-pStRlaAbqI&feature=player_embedded

    Johannis Klaus acuzat de implicarea în traficul de copii! – Ion Coja la Nasul TV

  6. Apreciez foarte mult ideea cum ca nu mai suntem la mana lor, la mana televiziunilor lor, la mana atitudinilor lor… Schimbarea incepe cu fiecare din noi. Ne dorim o tara ma buna si mai dreapta si depinde de noi sa nu mai fim uneltele lor. Problema romanilor este … obedienta civica. Avem nevoie de neobedienta civica. Fara urmatul opiniilor lor, fara televiziunile lor care ne spala creierii. Iesitul in strada, exprimarea revoltei in mod neviolent, refuzul de a plati taxele etc sunt modalitati civice de trezire a unei populatii somnabule…

  7. Miorița 2.0

    Pe-un picior de plai,
    Pe-o gură de rai,
    Iată vin în cale,
    Se cobor la vale
    Trei turme de miei
    Cu trei ciobănei
    Unu-i moldovean
    Unu-i ungurean
    Și unu-i vrâncean.

    Iar cel ungurean,
    Și cu cel vrâncean,
    Mări se vorbiră,
    Și se sfătuiră
    Pe l-apus de soare
    Ca să mi-l omoare
    Pe cel moldovean
    Că-i mai ortoman
    Ș-are oi mai multe,
    Mândre si cornute,
    Și cai invățați
    Și câini mai bărbați!…

    Dar cea Miorită
    Cu lâna plăviță
    De trei zile-ncoace
    Gura nu-i mai tace,
    Iarba nu-i mai place.

    – Mioriță laie,
    Laie, bucălaie,
    De trei zile’ncoace
    Gura nu-ți mai tace!
    Ori iarba nu-ți place,
    Ori ești bolnăvioară,
    Drăguță Mioară?

    – Drăguțule bace!
    Dă-ți oile’ncoace
    La negru zăvoi,
    Că-i iarba de noi
    Și umbra de voi.

    Că l-apus de soare
    Vor să mi te omoare
    Baciul ungurean
    Și cu cel vrâncean!

    – Oiță bârsană,
    De ești nazdrăvană
    Și de nu ți-e teamă
    Hai să mă ajuți
    Barda să-mi ascuți
    Că să le opresc
    Avântul mișelesc
    Și să le despic
    Inima un pic
    Sângele să curgă
    Valea s-o inunde
    Ca să-i vadă toți
    Despuiați și morți

    Și să țină minte
    Cine se întinde
    După turma mea
    Capu-i va zbura
    Mâna-i va cădea
    Focul îl va frige
    Până se va stinge

    Alții de-or veni
    Pe șes de s-or opri
    Tu să le arăți
    Capetele-n băț
    Căpățâni rânjite
    Oase dezgolite
    Să le spui curat
    Ca m-am supărat
    Dar nu dau în cei
    Care nu-s mișei

    Iar dacă-i zări,
    Dacă-i intâlni
    Măicuța bătrână
    Cu brâul de lână,
    Din ochi lăcrimând,
    Pe deal alergând,
    Și tot întrebând,

    Cheam-o pân’ la mine
    S-o cinstesc cu bine
    Că e mama mea
    Sărmana de ea
    M-a făcut puternic
    Și de viață vrednic
    Și m-a învățat
    Ca să fiu bărbat
    Și la nici un ceas
    Eu să nu mă las
    În spate lovit
    Ucis și tâlhărit
    Și să-mi fac părtași
    Brazi și păltinași,
    Frații munții mari,
    Păsări lăutari,
    Floricele mii,
    Și stele făclii!

  8. DADA …superb , da asta este Miorita adevarata !!! varianta reala !!! de ce ? pentru ca ciobanul nu putea sa moara , NU A MURIT SI NU VA MURI VREODATA sa moara fiind …….ZAMOLXE, iar Miorita oaia nazdravana este sora geamana a lui …..

    VEZI TU MATALUTA
    LUCIAN MANDRUTA
    CA NU TRE SA SCRII
    SAU CA SA RESCRII
    ACEA MIORITA
    CU LANA PLAVITA
    PA’N SI ALECSANDRI
    A RECUNOSCUT
    CA A CONTRAFACUT
    DINTR-UN INTERES
    STRAMOSESCUL VERS
    CA LUMEA SA UITE
    DIN MOTIVE OCULTE
    CINE E CIOBANUL
    TOT TANAR CA ANUL
    SI NEMURITOR
    CA ACEST POPOR.

    P.S. VEZI TU LUCIAN MANDRUTA , DACA ….nu te-ai fi lasat scolit IN ARTA MANIPULARII SI DEZINFORMARII de Oltea Lupu Suceveanu [membru marcant al miscarii MEDITATIA TRANSCEDENTALA din perioada 1978-1984] prin anii 90 la SOTI , poate ca ai fi vazut si ai fi aflat la un moment dat adevarurile despre poporul asta , despre stramosii lui .
    oricum ti-ai mai revenit spre deosebire de ESCA, cea care tot intr-o dulce manipulare si dezinformare o tot tine .

    • Suntem destui care nu am fost scoliti pentru a dezinforma sau manipula, ci pur si simplu pentru a constientiza ca suntem un popor gen „prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul!”

  9. „E timpul ca de luni, sa ne luam functia in serios. Daca presa a uitat sa fie cainele de paza al democratiei si daca politica a uitat sa ne mai dea lideri seriosi si capabili, e timpul ca societatea civila sa dea Romaniei ce-a tot a amanat.

    Un lider si-o directie.

    Si-un sef peste presedintele acesta nou. Nu stiu daca realizati, dar puterea e deja la noi.

    Suntem 9 milioane de romani pe internet si ne guvernam deja tara fara sa mai intrebam pe nimeni.”

    Este foarte adevărat și trebuie să demonstrăm că se poate conduce o țară către destinația care o impune poporul ; avem libertatea de a spune lucrurilor pe nume dar nu suntem băgați în seamă de liderii cocoțați la putere , deciziile importante luate de aceștia au urmărit numai interesul lor , au transformat această țară în moșia lor personală iar pe noi în sclavi . De noi nu au nevoie decăt să legitimăm acest paradox din patru în patru ani.
    Se impune elaborarea unui mecanism de vot aici în spațiul vitrual , prin care toți cei competenți dintre noi să poată valida sau invalida propunerile elaborate pentru bunul mers al lucrurilor. Avem nevoie de nuclee de specialiști din toate domeniile de activitate care să fie conduse de cei mai merituoși dintre ei și care sunt în măsură să ia deciziile cele mai potrivite. Se poate astfel demonstra că putem guverna fără să avem nevoie de maşini oficiale, escorte armate, favoritisme variate ca cei de astăzi ce fac parte din sistemul actual putred.
    Căți dintre noi au curajul a se angaja la o astfel de muncă de mare responsabilitate dar benevolă ?!!
    Deja am căteva propuneri. Vom vedea !

  10. Nicăieri nu scrie că ciobanul din Miorița a și murit de fapt. Dar că s-a îngrijit de cele trebuincioase veșniciei în caz că lucrurile ar fi mers prost. Pizmașii au îmbrățișat presupusa variantă funestă

  11. Ia cititi si ascultati aici. Oare chiar asai treba BOR cum striga pe strada?

    Preasfințitul Iustin Sigheteanul: ”Preoții să se pună în fruntea credincioșilor și de la Biserică direct la vot în haină Preoțescă și sa-l votați pe cel care este al nostru, un creştin ortodox, care îşi face semnul Sfintei Cruci”

    http://graiulortodox.wordpress.com/

  12. Fără a știi ce a dat înapoi și ce nu…retorcederea înseamnă să dai înapoi ce a fost luat (să nu spun furat). Ghici cine e unul din marii beneficiari ai retrocedării. Hint: nu numai că au primit ce a fost al lor, dar au primit în plus și daruri, de exemplu hoteluri. Numai așa, că Poanta are nevoie de suport.

  13. Ce e asa greu sa aceptati ca romanul a fost(inca din vremea dacilor cand pleca la lupta cu un stindard ce reprezenta un caine, in timp ce romanii construiau apeducte si viaducte, punand totodata bazele codului penal ce inca se practica) si va fi un incult mandru si ingamfat, pus pe capatuiala ca asa e el „descurcaret” , care le stie el pe toate(mai cu seama sa ragaie dupa gratar si bere), sa fure(orice, ca poate ii trebuie cumva)…si lista poate continua??? Astia am fost si vom ramane indiferent cate schimbati vom astepta! Uitati-va in cartile de istorie si veti vedea cate stapaniri am avut ca neam si care nu au reusit sa ne schimbe esenta nici macar prin imperechere si voi sperati ca acum se va destepta romanul pentru ca imnul tarii i-o spune??? Never!!!

  14. Nu va suparati dar unde spune in miorita ca ciobanul a murit? el spune ”si de-ar fi sa mor”. asta implica faptul ca ciobanul nostru moldovean nu a murit si nu avea nici un gand sa moara dar totusi daca s-ar fi intamplat atunci miorita ar fi stiut si ea ce are de facut.

Dă-i un răspuns lui Dom ProfesorAnulează răspunsul